Sunt

O viaţă-ntr-un oraş select,
O piesă într-un ceas defect,
O aripă pe-o pasăre măiastră,
O lacrimă-ntr-o mare lină, albastră.

Un peşte mic într-un ocean imens,
Un fluture-ntr-un mare univers,
O frunză verde între-atâtea aurii,
Un mic copac într-o pădure gri.

O mică piatră pe-un munte dezgolit,
O mică viaţă, un câine slab, rănit.

Cum aş putea
S-ajung să mă cunosc?
Să ştiu mai bine
Ce sunt şi ce am fost.

poezie de Bianca Marc
Adăugat de Bianca Marc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti

Un soare pe un cer pustiu,
O flacără-ntr-un timp târziu.
O pasăre pe cerul greu,
O lacrimă pe-obrazul meu.

Un strop de ploaie pe-o frunză ramolită,
Un greu cuţit în inima rănită.
O frunză verde pe cele putrezite,
Un gând de bine, printre cele rănite.

Un peşte albastru în oceanul îngheţat,
Un strop de bucurie în locul necurat.
O pasăre măiastră ce scaldă cerul iară
Şi lacrima curată pe faţă lin coboară.

poezie de Bianca Marc
Adăugat de Bianca Marc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasa şi prea tânăra

culegătoare vânzătoare de zmeură
umple plasa cu borcanul
numărând vărsând conţinutul
murmură în gând cu ochii sclipitori
puhoaie de şuviţe negre
scuturate de ciudă
după ce a pierdut numărul borcanelor
stă derutată şi se uită la pungă
se simte ca un peşte mic
într-un mare heleşteu
priveşte în tavanul alb
piaţa o strânge şi se face mică
o mică vulpe prinsă-n capcană
ochii verzi se agaţă de ochii albaştri
trufaşi şi arieni
este un mic ţaigăr
într-un ceas defect
recunosc că o privesc puţin amuzat
pot să curm zbuciumul de pasăre
care se zbate-n ghearele vulturului
îi simt sufletul strâns de durere
umezit de îndoială ca o batistă
plină de lacrimi fierbinţi
începe să-mi placă sceneta
îmi propun s-o scriu pe o coală a4
scot banii şi îi număr
deşi ştiu câţi bani am
plătesc mai mult decât se aştepta
ochii verzi se agaţă de ochii albaştri
speriaţi de degetele care se ating

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza albastră

Într-un alai de frunze verzi
Ai să zăreşti si nici nu crezi
O frunză mică albăstruie
Zburând spre cer albit de nori
Şi jos o mare de nuanţe
Toate albastre...

- Ce ai păţit, frunză albastră?
Esti suparată? Eşti bolnavă?
Intreabă frunzele surate

_Nu am nimic dar m-a pictat
O fată tânără săracă
O pictoriţă talentată
N-avea niciun banuţ in geantă
Iar lângă şevalet pe masă
Avea numai culoare albastră.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar tu mă înţelegi

Iisus a certat marea, Darius a cerut să fie biciuită,
Eu nu o rog decât să mă lase să o contemplu.
O, de când privesc această mare verde,
Sărată, ca buzele iubitei mele, Annemarie.
La Vama Veche, într-un hamac, am uitat de mine
Şi am crezut că sunt o fiinţă amfibie
Care noaptea se ascunde-n mare,
Iar ziua se întinde pe nisipul fin.
O, lumea-i largă, marea-i boltită dincolo de orizont,
Vapoarele dispar pe curbura verde de apă.
Iubita mea a plecat de mult într-un oraş carbonifer,
Unde şi-a găsit un ceferist şi stă ascunsă
Într-o gară mică. Aşa că fii binecuvântată mare verde,
Doar tu mă înţelegi, doar tu nu mă trădezi
Şi mă primeşti în fiecare an să-ţi simt pântecul,
Să fiu parte din tine.
Iar când voi muri să mă aşezaţi pe un rug plutitor,
Să ard cu o flacără albăstrie.

poezie de Mircea Florin Şandru
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am construit

un castel pentru tine
tot mai sus pe munte
inaccesibil celorlalţi
am pus piatră pe piatră, piatră mare
lângă piatră mare
sau
piatră mică lângă piatră mare
un palat de vis în visul de
venit realitate
trebuie să vii acolo
să fii regina mea din palatul de piatră
peste piatră să stăpâneşti
inima mea lăsată-n caseta cu bijuterii
să mă aştepţi în balconul de la ultimul etaj
voi urca în corzi
te rog să nu te joci cu inima mea
nu tăia din ea
cu ea te iubesc

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată ce cunoşti pătratul lui Pegas, găseşti uşor constelaţia Andromeda, mai cu seamă că am spus cum δ din Pegas e totodată α din Andromeda. Aproape la şir urmează δ, β şi γ din Andromeda; α, β şi γ sunt stele frumoase, de mărimea 2. Dintre toate aceste stele γ este cea mai frumoasă, dar numai pentru lunetă. O lunetă cât de mică dedublează pe γ într-o stea mare şi una mică, cea mare fiind galbenă şi cea mică albastră. Cu lunete mai mari, steaua cea mică se împarte şi ea în două stele, astfel că γ din Andromeda, sau Almah, cum i se mai zice, e o stea triplă.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mică sau e mare?

S-au cunoscut la munte –
Frumos în aparenţă –
Ea, singură la masă,
Privea cu insistenţă.
El, încordându-şi muşchii,
I-a zis aşa, într-o doară,
N-ai vrea să-mi fii iubită
O vreme, domnişoară?
Şi au vorbit în taină,
Dar nu filozofie,
Ci chestiuni legate
De bani, economie...
Apoi, nerăbdătoare,
Ea fin îl iscodeşte,
– E mică sau e mare?
Nu m-ameţi, vorbeşte!
Surprins şi strâns cu uşa
El îşi pierdu tupeul,
Şi îi răspunse sincer
Privindu-i decolteul:
– E mică, fiindcă numai
Când mi-oi vedea eu ceafa
Se va îndura Guvernul
Să îmi mărească leafa.

poezie de Octavian Cocoş (12 mai 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

O datorie mică te transformă într-un datornic, una mare într-un duşman.

proverbe arabe
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu a fost

sunt acolo, departe
o mică frântură de lumină, pe retină
o lume mare într-o picătură
te culeg dintre stele
străin cu ochii goi

suflă vântul, a toamnă cu ploi
o frunză s-a lipit, umedă de geamul meu
citesc o carte, încă nescrisă despre noi
despre o viaţă, ce încă nu a fost
între noi doi

poezie de Viorel Muha (octombrie 2018)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza verde

Frunză verde, ştiu să cânt
Mamei mele pe pământ,
Mi-a dat viaţă şi mă creşte,
Mă-ngrijeşte, mă iubeşte.

Frunză verde, cântul meu
Vine de la Dumnezeu,
Zâmbet cald, iubire mare,
Mama pentru mine are.

şi iar verde, crudă frunză,
Ieri am prins o buburuză,
I-am cântat şi-a zburat lent
Mărţişor pe-al mamei piept!

poezie pentru copii de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La o mică depărtare de palatul împărătesc se întindea o pădure adâncă şi întunecoasă, iar în pădure, la umbra unui tei bătrân, se putea vedea o fântână. În zilele cu prea mare zăduf, cea mai mică dintre fetele împăratului se ducea în pădure şi se aşeza pe ghizdurile fântânii răcoroase. Stătea aşa fără să facă nimic şi când o prindea urâtul scotea dintr-un buzunar o minge de aur; o arunca în sus, o prindea din zbor în căuşul palmelor şi-apoi o arunca iar. Ăsta era jocul care-i bucura cel mai mult inima.

Fraţii Grimm în Prinţul fermecat
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţie de toamnă

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.

poezie celebră de Nichita Stănescu din O viziune a sentimentelor (1964)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

între mine
şi tine
un ocean de stele

niciunul dintre noi
nu poate prinde
nici cea mai mică stea.

distanţa dintre planete
e mult prea mare.

prea mare
mai mare decât un ocean.

poezie de Maria Oprea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu dacă Romulus şi Remus s-au născut într-un oraş anume, pentru că ei au fost găsiţi de cineva în pădure, într-un cuib, şi cred că vulpea nu era cetăţean.

perlă de Remus Pricopie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţie de toamnă

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai vad, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii oblici jucăuşi

prepară pentru mine: tang
tsu yu - un peşte dulce
acrişor -
plânge la tăiatul cepei, ochii
oblici drăguţi de chinezoai
că e mică cât un bob de orez
crescut mai mare
vezi ispita dinainte
şi ştii că asta
e ispita ta
cu ochii mici cât frunza
cea mai mică frunză
oblici ochi
şi peştele e marinat
cu oţet şi zahăr

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere amânată

A fost numai o falsă nebunie
adusă de un vânt fără hotar
pe florile de alb mărgăritar
cusute în pieptaru-ţi de la ie.

Curgea încet tăcerea amânată,
iar visul neuitat, venit-napoi,
ne repunea în iarba din zăvoi
pe-o umbră de iubire-ntârziată.

Se ridica peste pădure luna,
cu razele-ncărcate de mister,
iar Carul Mare revenit pe cer
ne aducea în cugete furtuna:

iubire regăsită doar o noapte,
un ultim dar al bunului rămas,
lăsat rănit în acele de ceas
pe nebunia ultimelor şoapte.

Cu gândurile toate destrămate,
pe-o aripă de dor fără sfârşit,
privesc mâhnit destinul răstignit
pe crucea amintirilor trădate.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicio ţară nu este prea mică a nu putea fi mare, iar nici una nu este prea mare pentru a nu putea fi mică.

Viorel Muha (iulie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec neverosimil

Ea era mică, mică, mică...
O talie ca de furnică,
Nasul pe chip - un apostrof.
Stătea comodă-ntr-un pantof
Şi privea de jos, de jos
Îngerul cel curajos!

Când inima în piept zburda
Ea îşi muta într-o sanda
Călcâiul cât un sâmbure
Boaba de rouă tulbure,
Ciorapi verzi de mătase,
Melci lepădaţi de case.

Macul se scutură în grâu,
O adiere ţine-n frâu
Zmeiele verilor prelungi,
Basme cu zâne, nibelungi
Şi glezna fetei - un clăbuc
Într-un papuc, într-un papuc...

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor străin

Sunt singur pe stânca bătută de vânt,
Pe-o coastă abruptă de munte,
Şi nu ştiu ce caut aici, pe Pământ,
Cu simţuri ciudate, din pene veşmânt,
Şi pofte sălbatice, crunte.

Sunt rege, sunt vultur, dar nu mi-am dorit
Un corp muritor să mă cheme;
Eram printre stele, o clipă-am murit,
Şi poate vreun zeu m-a cules şi-a dorit
Să zbor în înalturi o vreme.

Trec vagi amintiri ca prin ochiuri de nor,
Ceva pentru-o clipă-mi apare,
Şi parcă aş şti ce-am să fiu de-am să mor,
Mi-e frică, dar cred că mai mult îmi e dor
De vechea, eterna mea stare.

Nu ştiu cine-am fost şi de unde-am venit,
Pot numai să-ncerc să-mi închipui
O lume ciudată şi-un zbor nesfârşit
Prin spaţiul imens şi de stele ticsit,
Ocean ce-şi agită nisipu-i.

Acum sunt aici şi privesc împrejur
Spre lumea ce-alegeri nu-mi lasă
Sunt mare, sunt rege, sunt falnic, sunt dur,
Dar totuşi străin, într-un simplu sejur,
Cu dor nesfârşit de acasă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!