Amestecul de orgoliu şi timiditate care era, încă de atunci, baza caracterului meu, nu mă împingea nici el să mă arăt mai prietenos. Am mormăit un "nu" arţăgos, agresiv, când un băiat m-a chemat să intru şi eu în joc, şi m-am dus în fundul curţii, lipindu-mă cu spatele de zid. De-acolo puteam să urmăresc ce se întâmpla, fără să mă amestec cu ceilalţi şi fără să las pe nimeni să se apropie; dar şi satisfăcându-mi curiozitatea. Zidul îmi dădea o anumită siguranţă în lumea aceea necunoscută, plină de surprize, care diferea atât de mult de cea cu care fusesem deprins.

Octavian Paler în Deşertul pentru totdeauna
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierderea dragostei este, am descoperit atunci, răul cel mai mare care i se poate întâmpla unui om. Putem trăi fără Dumnezeu, dar nu putem trăi liniştiţi fără dragoste.

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de Mirela Petrea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă în felul ăsta călătoream tot timpul cu scurte opriri prin diverse gări pierdute în imensitatea unei pustietăţi fără început şi fără sfârşit în care o întâmplare ciudată mă aruncase cum arunci o sticlă într-un ocean. Numai că în măsura în care destinul meu purta un mesaj, eu nu-l puteam descifra. Devenisem propria mea hieroglifă.

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de Lorelei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pustiul nu iartă, nu uită şi n-are momente de slăbiciune. El e orb şi implacabil. Un călău somnolent şi necruţător care n-are nici vanitatea puterii, nici nevoia de a se spăla pe mâini ca Pillat. Te ucide ca pe o gânganie, fără să-ţi dea nicio importanţă. Pustiul nu bate cuie. El te omoară fără să te atingă, fără să te vadă şi fără să te urască. Pustiul nici nu visează, nici nu se trezeşte.

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de ADELA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci înţelepciunea e plină de restricţii: să nu faci, să nu dregi, să te abţii. Or, dacă reţinerile ar avea valoare, ar însemna că eu am fost de mic înţelept. Lipindu-mă de ziduri, stând mereu în defensivă, am făcut ce recomandă înţelepţii. Şi ce-am reuşit? Să trec nişte "bălţi". Am pierdut nenumărate ocazii de a ieşi din bârlogul vieţii interioare. M-am umplut de melancolii, precum câinii de purici. M-am ales cu înţelegerea ireparabilului.

Octavian Paler în Deşertul pentru totdeauna
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe limba tuturor

Pe cât de încet se aud silabele
atunci când gândim pe vârfuri pentru a nu ne trezi gândurile
pe atât de tare ceva strigă în noi într-o limbă necunoscută,
posibil moartă,
sau într-o limbă care încă nu a cunoscut
onoarea pierderii în trecut.

Şi strigă în muţenia ei şi în surzenia noastră,
o parte din noi se scutură de nopţile albe
şi de cearcănele adâncite până în inimi
ca atunci când ne întindeam peste golul tranziţiei,
căscat între rău şi mai rău.

Pe cât de încet cad stelele văzute din depărtare
chinuite de laptele (s)acru al originii
pe atât şi noi, mai repede ca niciodată,
trecem unii pe lângă ceilalţi,
unii prin ceilalţi şi toţi prin toate
fără să lăsăm un fir de praf selenar în urma noastră.
Ştim că e doar o iluzie.
E doar o zi între zile
şi apoi întunericul care ne îmbrăţişează,
ne strânge într-un mănunchi de vise, visuri şi amintiri.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E atât de rece

E atât de rece primăvara care a venit,
Ca sărutul tău care mi-i l-ai dat la despărţire.
De atunci viaţa îmi pare o lamă de cuţit
Fără tine dulcea şi gingaşa mea iubire.

E atât de rece primăvara care a venit
Căci chiar nici pomii nu mai vreau să dea în floare.
Şi sufletul meu de durere e răvăşit,
Fără tine dragostea mea cea mare.

E atât de rece primăvara care a venit
Chiar dacă soarele mai des răsare.
Lumea îmi pare un alb infinit,
Îngropată toată în ninsoare!

E atât de rece primăvara care a venit,
Dar în suflet mai am o speranţă!
Că soarele care a răsărit,
O să topească lumea mea de gheaţă.

poezie de Vladimir Potlog (2 aprilie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om care trăieşte în spiritul valorilor ce sprijină viaţa nu va încerca să dovedească nimic; nici sfinţenia, nici bunătatea, nici puterea sa. De aceea oamenii de acest calibru trăiesc mai degrabă în izolare, dar atunci când cerem exprimarea iubirii, s-ar putea să-i întâlnim, iar întâlnirea cu ei ne poate schimba viaţa.

citat celebru din Octavian Paler
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am legat totdeauna de locurile în care am întârziat, de unde n-am plecat imediat ce-am venit. Din camerele în care am adormit o noapte, n-am reuşit să plec fără să-ntorc capul.

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de iulia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi aminteşti astă vară?

Draperiile erau încă trase şi lumina se furişa ca o fată virgină
Care fuge de-acasă fără nicio şansă s-o opreşti din drumul ei

Se lumina, se lumina într-un fel fără judecată, fără coerenţă
Şi cât aş fi vrut să ţin piept, cât aş fi încercat cu mâna să văd
Dacă arde sau nu, m-am lipit de fruntea ta ca de-o cale ferată

La fel de inevitabil, am luat puţine lucruri cu mine ca atunci
Când plec în vacanţă pe nepregătite şi arunc în valiză strictul necesar
Aproape fără să gândesc. Iar eu de-acum eram placată cu tine

Nu aveam nevoie de haine, farduri, bijuterii, pielea-mi strălucea
Ca în zilele când marea în bătaia soarelui parea un corp de femeie
Şi tu te aruncai nebuneşte când într-una, când într-alta şi mereu
Întrebai când ieşeai: Azi în cine am înotat?

Iar eu nu puteam să-ţi redau în cuvinte lipsa oxigenului, pur şi simplu
Cât aş fi căutat în dicţionare nu găseam decât o marea adâncime
Sinonimă cu moartea, mă prefăceam că totul e bine şi zâmbeam
Fără nicio judecată ca o fată virgină care fuge de-acasă

Îţi aminteşti astă vară?
După ce ai plecat urmele paşilor tăi răsunau ca nişte clopote
Pe timp de holeră, de-atunci nimeni nu se mai apropie de mine

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceilalţi plecaseră, cu toţii, spre casele lor, dânsul... Directorul se mulţumea cu cămăruţa cea "secretă", alăturată cabinetului său, mai ales că ştia că Lucian dormise deseori acolo. În minte-i năpădiră amintiri, toate legate de simpaticul băiat, plin de energie, de viaţă, un băiat, negreşit, tare bun, cu un suflet de aur. Bineînţeles şi ceilalţi şase tineri îi erau tare dragi, dar nici unul atât de mult ca el, Lucian, fiul său. În cămăruţa mică, goală, întunecată, îl întâmpină doar... întunericul, până-n momentul în care dânsul aprinse lumina. Cum să reuşească să adoarmă în noaptea aceea? S-ar fi dus până pe spaţioport, pe rachetodrom, dar rampa de lansare era goală. Nici urmă de "Pacifis"; la ora aceea, nava albastră era departe, foarte departe, călătorind printre aştri...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esenţiale sunt ţelurile pe care ni le-am propus. Nimeni nu l-a putut opri pe Don Quijote să ia cu asalt morile de vânt. Nici râsetele, nici realismul celorlalţi. Nu cunosc un exemplu mai clar că poţi să fii un ratat fără să fii un mediocru, că o viaţă poate fi împlinită nu numai printr-o reuşită, ci şi printr-un eşec.

Octavian Paler în Autoportret într-o oglindă spartă
Adăugat de Camelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine n-are nicio nostalgie şi nu s-a legat de nici un lucru atât de mult încât să regrete că timpul i l-a smuls, nu mi se pare însetat de progres. Mi se pare sărac, şi atât. Chiar dacă îi e mai uşor sa trăiască fără bagaje. Amintirea şi speranţa ne modelează în aceeaşi măsură, iar prezentul, pentru a fi adevărat, nu poate fi nici orb, nici surd.

citat celebru din Octavian Paler
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am nevoie, nu am ce face cu lumea care este. Mă apasă, mă înăbuşă, mă acoperă. E o lume fără scăpare. Nu se poate trăi decât cu lumea care ar putea fi. Şi atunci trăieşti ca şi cum lumea aceasta ar fi cu adevărat, ca şi cum ai iubi o şi ai fi iubit de ea, ca şi cum s-ar întâmpla ceva în ea.

Constantin Noica în Mathesis sau bucuriile simple (1934)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidul

Am construit un zid negru pentru spaţii albe
Ca două lumi diferite în care tu şi cu mine
Puteam trăi separat.
Era un zid intern al mizeriei umane,
Aproape invizibil din exterior.
Apoi noi am căutat cunoaşterea.
Eram bărbat şi femeie,
Dar căutam aceeşi cunoaştere.
Şi am tot căutat-o până când
Nu am mai simţit fiorul în noi,
Acel fior al iubirii.
Am căutat cunoaşterea în pofida iubirii,
Pâna când, într-o bună zi, am inţeles că
Fără iubire nu mai puteam trăi.
Cunoaşterea nu mai avea nici un sens,
Dacă deveneam cu adevărat şi definitiv
Inexistenţi.
Atunci am început să căutăm din nou iubirea
Şi am inţeles că trebuie să darâmăm
Zidul pe care îl construisem
Cu ceva timp în urmă.
Dar zidul devenise alb, iar spaţiile
Deveniseră negre.
Noi am încercat să-l dărâmăm,
Dar zidul rămânea mereu alb,
Pentru că el aparţinea doar lui Dumnezeu.
Atunci L-am rugat pe Dumnezeu să îl dărâme
Şi Dumnezeu a creat o fereastră în zid,
Ca să ne putem vedea unul pe celălalt.
Noi ne-am privit miraţi şi îngroziţi
În acelaşi timp,
Pentru că nu ne mai recunoşteam unul pe celălalt.
Şi am înţeles că relaţia noastra devenise
Imposibilă.
L-am mai rugat pe Dumnezeu să facă o minune
Şi Dumnezeu ne- a dat lacrima.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

om (vezi şi fiinţă umană)

Omul e un univers închis cu legile-i proprii care-i comandă viaţa efemeră, tot atât de departe de ceilalţi oameni ca şi un astru de ceilalţi aştrii, fără nici un mijloc de comunicare reală cu nimeni. Iluzia cumunităţii cu alţi semeni te înşeală numai până în momentul unei mari zdruncinări sufleteşti, când, deodată, îţi dai seama că nici părinţii, nici fraţii, nici prietenii, nimeni nu te poate nici ajuta, nici măcar înţelege...

definiţie celebră de Liviu Rebreanu în Jar
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fara mine

Fără mine, lumea va fi mult mai frumoasă.
Fără mine, lumea va fi mult mai bună.
Fără mine, lumea va fi aşa cum
Este ea, nu cum este acum –

Fără mine, se vor întâmpla multe: iată
Nu îndrăznesc ce anume, să spun –
Fără mine, lumea va fi minunată
Aşa cum este ea, nu acum –

Fără mine, pe lume va fi mult mai bine,
Fiţi siguri, fiţi aşa cum
Visaţi să fie lumea fără de voi, aşa cum
Lumea, cu mine, nu este acum…

poezie de Liviu Florian Jianu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-te mult pe tine însuţi şi, în felul acesta, îi poţi aduce şi pe ceilalţi în acea iubire fără niciun fel de dificultate. Adevărul este că, atunci când doi oameni care îşi iubesc sinele se întâlnesc, nu mai există nimeni altcineva de faţă. Sunt doar ei doi, care sălăşluiesc în inima unică a iubirii.

Paul Ferrini în Liniştea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duse, se duse, până ce dete de o pădure, în care întâlni pe Murgilă, şi pe care îl opri pe loc, ca să mai întârzie noaptea. Merse după aceea mai departe şi dete peste Miazănoapte, şi trebui să o lege şi pe dânsa ca să nu dea peste Murgilă. Ce să facă, cum să dreagă ca să izbutească? O rugă să-i ajute a lua un copaci în spinare, care, zicea el, îl tăiase de la rădăcină; o învăţă el să se puie cu spatele să împingă, pe când el tot cu spatele la copaci de ceealaltă parte va trage cu mâinile, ca să-i pice în spinare şi să-l ia să se ducă la treaba lui. Miazănoapte, de milă şi de rugăciunea ce-i făcu, se puse cu spatele la copaciul care i-l arătă viteazul şi, pe când împingea, el o legă de copaci cobză, şi porni înainte, că n-avea vreme de pierdut. Nu făcu multă cale şi întâlni pe Zorilă, dară lui Zorilă nu prea îi da meşii a sta mult de vorbă, căci, zicea el, se duce după Miazănoapte, pe care o luase în goană. Făcu ce făcu şi-l puse şi pe dânsul la bună rânduială, ca şi pe ceilalţi doi, dar cu mai mare bătaie de cap. Apoi plecă înainte şi se duse până ce ajunse la o peşteră mare, în care zărise focul.

Petre Ispirescu în Balaurul cel cu şapte capete
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul inteligibil este doar raţiune şi nu s-ar mai putea naşte încă un altul care să fie doar raţiune, ci dacă se năştea un altul trebuia să fie inferior aceluia, nefiind raţiune, dar nici materie căci materia nu este ordonată, de aceea trebuia să fie un amestec. Cele la care universul acesta se opreşte sunt materia şi raţiunea, iar acolo de unde începe se află sufletul, care guvernează amestecul. Partea din suflet raportată la realitatea divină superioară rămâne neamestecată şi nu are piedică în actul ei, după cum partea sufletului care dă viaţă corpului nu primeşte nimic de la el.

Plotin în Enneade
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A îmbrăţişa fiind însufleţiţi de o frenetică aspiraţie calea tantrică implică, mai ales la început, să visăm şi să hrănim vise care, la prima vedere, par imposibile. Aceasta implică să ne depăşim din ce în ce mai des toate limitele. Să ardem de o posibilă febră creatoare a începutului. Să ne menţinem mai mereu în eternul început. Să ne îndreptăm plini de avânt şi de curaj către tainice orizonturi şi tărâmuri pe care ceilalţi nu îndrăznesc nici măcar să le viseze. Să iubim adeseori fără măsură. Să iubim din ce în ce mai mult, chiar şi atunci când ni se pare că este prea mult. Să îndrăznim să realizăm până la capăt tot ceea ce este minunat şi înălţător şi la care ceilalţi nu îndrăznesc nici măcar să se gândească. Să aspirăm cu putere să atingem mirifice tărâmuri paradisiace, care pentru ceilalţi par a fi inaccesibile.

Gregorian Bivolaru în Aforisme pline de înţelepciune pentru fiecare zi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!