Parcă în felul ăsta călătoream tot timpul cu scurte opriri prin diverse gări pierdute în imensitatea unei pustietăţi fără început şi fără sfârşit în care o întâmplare ciudată mă aruncase cum arunci o sticlă într-un ocean. Numai că în măsura în care destinul meu purta un mesaj, eu nu-l puteam descifra. Devenisem propria mea hieroglifă.

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de Lorelei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Devenisem propria mea hieroglifă.

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

La începutul noului an începeam să ne cunoaştem, de parcă am fi trăit împreună şi pe trezie, căci eu găsisem un ton al vocii plin de grijă pe care ea îl auzea fără să se deştepte şi îmi răspundea cu un limbaj natural al trupului. Stările sufleteşti i se oglindeau în felul în care dormea. De la istovită şi sălbatică aşa cum fusese la început, a căpătat încetul cu încetul o pace lăuntrică ce-i înfrumuseţa chipul şi-i îmbogăţea somnul. Îi povesteam viaţa mea, îi citeam la ureche ciornele articolelor duminicale în care ea se regăsea mereu, fără s-o spun prin cuvinte, numai şi numai ea.

Gabriel Garcia Marquez în Povestea târfelor mele triste
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am imaginat gări, peroane şi am trăit aşteptările. Acesta a fost, se pare, destinul meu. Aici l-am văzut limpede, ca pe o tablă de şah. De o parte peronul, de cealaltă parte orizontul. Şi între ele ceasul care mă calcă pe nervi.

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de Daliana Cretu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măsura tăcerii

Măsura tăcerii este ciutura veşniciei,
Precum versul este măsura poemului
Suntem născuţi între două sunete...
Unii trohei, alţii iambi.
Universali Caini şi Abeli...
Ni-i pasul în van şi viaţa cuvânt.
Două puncte şi o luăm de la cap.
Spirite plutind în imensitatea unei lumi fără margini –
Electroni fără sarcinăi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ciuda întâmplărilor...

Aş putea să plâng,
În ciuda întâmplărilor,
Dar nu-mi permite
Sângele,
Ce clocoteşte în mine,
De la neînţelegerea
Totală,
Între voinţă şi neputinţă...
Tu nu poţi să te confesezi
Aşa de uşor?...
Dar să mă arunci
În bezna neştiinţei,
Cu atâta uşurinţă,
Poţi?...
Să mă arunci
În stolul de păsări,
De culoare neagră,
Care se rotesc
În jurul meu
Şi nu-mi dau voie să ies,
Făcând un cerc închis,
Fără început
Şi fără de sfârşit...

poezie de Tatiana Afanasie-Crăciun din Lacrimile dragostei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grecii s-au bătut 10 ani la Troia ca să aducă acasă o soţie adulterină care se plictisise, probabil, de bărbatul ei, de Menelau, şi se aruncase în braţele feciorului mai mic al lui Priam.

Octavian Paler în Calomnii mitologice
Adăugat de Mateescu Nicolae
Comentează! | Votează! | Copiază!

De citit, citeam la întâmplare, pe apucate, şi n-am studiat nimic serios. Singura mea specialitate adevărată era plictiseala pe care mi-o provoca învăţătura sistematică. Îmi pregăteam însă cu grijă totdeauna câteva citate pe care la momentul oportun le debitam ca din întâmplare, ca să forţez o impresie favorabilă. Şi au fost câţiva profesori care s-au lăsat înşelaţi, ba chiar au văzut în mine o speranţă, ceea ce mă făcea să râd în sinea mea cu recunoştinţă deoarece, sărmanii de ei, îmi dădeau fără voie încredere.

citat celebru din Octavian Paler
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amestecul de orgoliu şi timiditate care era, încă de atunci, baza caracterului meu, nu mă împingea nici el să mă arăt mai prietenos. Am mormăit un "nu" arţăgos, agresiv, când un băiat m-a chemat să intru şi eu în joc, şi m-am dus în fundul curţii, lipindu-mă cu spatele de zid. De-acolo puteam să urmăresc ce se întâmpla, fără să mă amestec cu ceilalţi şi fără să las pe nimeni să se apropie; dar şi satisfăcându-mi curiozitatea. Zidul îmi dădea o anumită siguranţă în lumea aceea necunoscută, plină de surprize, care diferea atât de mult de cea cu care fusesem deprins.

Octavian Paler în Deşertul pentru totdeauna
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu se experimentează pe el însuşi în propria ta extincţie, în propria ta dispariţie. Când absolut totul dispare, când "eu-l" dispare fără urmă, Dumnezeu apare fără de început şi fără de sfârşit. Ce delicios şi cât e de înalt acest paradox! Cât de eliberator poate să fie!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când timpul

Azi când timpul
E limitat cu noi
Şi noi limitaţi în timp
Prin comparaţii şi analogii
Cu dorinţe şi cu aspiraţii
Cu speranţele din noi
Până departe în aşteptări
Acum când timpul ăsta şui
Este puţin aproape infim
Şi total insuficient
Să căutăm o rezervă concludentă
Din alte emisfere
Fie ele şi cerebrale
Din alte universuri
Fie chiar imaginare
Pe canale de lumină
Să accesăm din timpul virtual
Care poate fi acel infinit
La care să ajungem
Pe care să-l prindem
Care să ne ajungă
Care să ne prindă
Să ne fie de prisos
În final fără de sfârşit.

poezie de David Boia (29 decembrie 2016)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată nu m-am culcat cu vreo femeie fără s-o plătesc, şi pe puţinele care nu erau de meserie le-am convins prin argumente ori cu de-a sila să primească bani chiar de-ar fi să-i arunce la gunoi. Cam pe la douăzeci de ani, am început să ţin un catastif cu numele, vârsta, locul şi câteva însemnări privitoare la împrejurările şi la felul în care se petrece totul. Până la cincizeci de ani, ajunsesem la cinci sute paisprezece femei cu care o făcusem cel puţin o dată. Am încetat să mai notez când trupul nu mai răzbea cu atâtea şi puteam ţine socoteala fără catastif.

Gabriel Garcia Marquez în Povestea târfelor mele triste
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi ţin visul de sfoară şi îl înalţ să zboare

m-am înţepat într-o aşchie
globulele au dat năvală
un izvor de culoarea cireşelor a ţâşnit
aproape artezian m-am apropiat şi am sorbit
până mi-am înroşit dinţii
apoi am apăsat locul cu degetul arătător
şi am închis ochii
chiciura de flori se auzea trosnind cu fiecare fugă a vântului prin crengi
eram în anotimpul imprecis mă lua cu călduri
numai tâmplele albeau ca la îngheţ
am aşezat mâna sub jet de apă chiuveta a devenit roz
şi parcă mă scurgeam odată cu sângele meu
apoi m-am trezit singură într-un loc necunoscut de un verde ştrengar
nu mă temeam de această linişte
părea să mă aflu înr-o nouă viaţă
totuşi privindu-mi palma am tresărit
un copac creştea din locul acela ramură cu ramură frunză cu frunză
nu ştiu cât timp a trecut tot privind cum se înalţă
venele mele erau rădăcini
îi devenisem pământ
în curând aveam să-l văd înflorit zburătăcit de păsări
şi pe fiecare braţ câte-o casă ridicându-se
apoi din acele case au început să iasă copii
au crescut s-au iubit şi lumea îmi părea doar din copaci în floare
am privit cerul limpede luna era un orologiu care măsura timpul
numai că eu locuiam într-un timp imprecis devenisem o ţarină plină de fluturi
o boare matinală m-a sărutat şi am ieşit din vis cum iese o poezie din muza ei

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea e plină de măşti de sticlă. Te uiţi şi nu le vezi. Mângâi faţa unei femei şi nu simţi masca asta de sticlă. Se îmbrăţişează doi amanţi şi nu simt unul la celălalt masca de sticlă. Se sărută şi nu simt. Mama îşi creşte copilul şi nu simte cum odată cu obrazul se lărgeşte şi masca de sticlă. Nu, aceste măşti nu se văd. Dar opriţi-vă undeva, vroiam să le strig, şi ţipaţi, cereţi ajutor, ameninţaţi.

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Una din prejudecăţile lumii noastre este nevoia de a pune etichete, de a clasifica totul; oamenilor li se pare că au şi înţeles ceea ce au clasat. Dar nu mă pot opri să gândesc că pretutindeni există o pădure în care se pierde o linie ferată. Pentru că mereu există un orizont dincolo de care considerăm că e normal să ajungem. Şi o mlaştină unde ne trag amintirile. Eu am imaginat gări, peroane şi am trăit aşteptările. Acesta a fost, se pare, destinul meu.

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de Corina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Una din prejudecăţile lumii noastre este nevoia de a pune etichete, de a clasifica totul; oamenilor li se pare că au şi înţeles ceea ce au clasat. Dar nu mă pot opri să gândesc că pretutindeni există o pădure în care se pierde o linie ferată. Pentru că mereu există un orizont dincolo de care considerăm că e normal să ajungem. Şi o mlaştină unde ne atrag amintirile. Eu am imaginat gări, peroane şi am trăit aşteptările. Acesta a fost, se pare, destinul meu.

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de Lorelei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interesul pentru sine e reproşat pe toate tonurile, de parcă lumea ar fi populată exclusiv cu oameni care se ruşinează să se uite în oglindă, care îi iubesc numai pe alţii, îi admiră numai pe alţii şi au despre ei înşişi o părere execrabilă.

Octavian Paler în Eul detestabil
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întotdeauna am purtat fuste şi rochii scurte. Acesta-i stilul meu, e lungimea care îmi avantajează cel mai tare silueta... Îl rog pe Dumnezeu să-mi mai ţină picioarele în formă, ca să mai pot purta fuste scurte măcar câţiva ani... pentru că nu ştiu ce mă fac fără ele.

citat din Ludmila Bălan
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenia este asemenea unei iubiri fără aripi...

Octavian Paler în Despre dragoste
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacea nu "începe cu tine", ci tu eşti unica pace fără de început şi fără DE SFÂRŞIT! Pentru că altfel tot ceea ce are un început trebuie musai să aibă şi un sfârşit, dar TU Supremul eşti dincolo de orice dualitate. Ce minte - care e însăşi apologia zgomotului - poate accepta Asta?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La această oră, un locuitor din trei ai planetei se descurcă în viaţă fără nicio carte. Şi, după cum evoluează lumea, e posibil ca, mai târziu, cititorii de cărţi să reprezinte o specie ciudată, pe cale de dispariţie.

citat clasic din Octavian Paler
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!