
Târziu de vară
Stăteam aplecați deasupra șinelor strălucitoare,
cu fețele iluminate de flăcări roșiatic-albastre.
Aerul ridica un sunet înalt de privighetoare,
străpuns de săgețile sufletelor noastre.
Reparam o linie de tramvai pe largul bulevard,
o sudam, o-ndulceam sub ciocane rapide.
Umbrele noastre, ca un pașnic stindard,
pe adormitele ziduri se cățărau, arcuite.
Fierul isca, izbit, hieroglife în aer, sonore,
și noi descifram curioși o mitologie,
se perindau prin imaginația acelor dinamice ore
obeliscuri de foc, piramida furnalelor liliachie.
Fețe de oțelari apăreau în deasa lumină
pe care metalul topit o zvârlea.
Iar săgețile sufletelor smulgeau o senină
cântare, din aerul care ne înconjura.
poezie celebră de Nichita Stănescu din O viziune a sentimentelor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Cu o ușoară nostalgie
Cu cât se-nsera peste arborii rari,
cu atât începeau să lumineze mai tare
inimile noastre de hoinari,
căutătorii pietrei filozofale.
Totul trebuia să se transforme în aur,
absolut totul:
cuvintele tale, privirile tale, aerul
prin care pluteam, sau treceam de-a-notul.
Clipele erau mari ca niște lacuri
de câmpie,
și noi nu mai conteneam traversându-le.
Ora își punea o coroană de nori, liliachie.
Ți-aduci aminte suflete de-atunci, tu, gândule?
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Săgețile lui Cincinat
Fiind un umorist de soi
Săgeata nemiloasă-mpunge
Dar dacă ar trăi cu noi,
Săgețile nu i-ar ajunge.
madrigal de Nicolae Fulga (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

- conștiință
- Conștiința este oglinda sufletelor noastre, care înfățișează greșelile din viețile noastre în forma lor completă.
definiție de George Bancroft
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Jur, prin acela care a dat sufletelor noastre tetraedru, izvorul naturii eterne!
în Juramântul pitagoricienilor
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
În mod sigur, avem responsabilitatea să ascultăm în cele din urmă și să onorăm chemările de sirenă ale sufletelor noastre, care au fost amuțite de egourile noastre de-a lungul vieții? Cum altfel ne-am putea conecta cu esența noastră, sursa chemării noastre?
citat din Lance Secretan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vara sufletelor noastre
Vino,
Cuprinde-mi inima
cu brațele iubirii;
Nu-mi spune:
este toamnă
în suflete.
Știu...
E vremea asfințitului
când iubirile se sting
ca niște stele căzătoare.
Dar te rog,
lasă-mi clipa aceasta.
Pentru mine
va fi
o eternitate.
Vino,
Nu privi spre iarnă...
Hai să topim
florile de gheață
de la fereastra
iubirii noastre.
Și să ne bucurăm
de noi.
Eu mai am un strop
de primăvară
și
cu toamna ta
vom face să fie
vara
sufletelor noastre...
Vino,
Eu încă te aștept...
poezie de Angelina Nădejde (18 septembrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vară fără tine
O vară grea,
o vară cu o altă lumină
în interiorul nostru.
O vară fără tine...
și încă o lumină din noi,
învelită în lacrimi.
Un an lung fără sfârșit, greu,
visuri noi, visători,
ce vom scutura
în inimile noastre,
chiar dacă nu suntem acolo.
Tu pentru totdeauna...
aprinzi încă o lumină
și vocea sufletelor noastre,
iar inimile noastre
vor fi veșnic în noi...
poezie de Eugenia Calancea (24 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le ducem cu noi până la urmă sunt propriile noastre sentimente, dragostele noastre, patemile noastre, urile și adversitățile noastre. Mă-ntreb: noi, la capătul vieții noastre, ce-am lăsa în afară? Bănuiesc că putem lăsa niște sentimente. Mai puțin de ură, întrucâtva de patemi, dar... de dragoste mai ales.
citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Dana

Comentează! | Votează! | Copiază!

Săgețile satiricului Petru Cărare
Săgețile de-odinioară,
Lovind în clica elitară,
La cât avem, și azi, hoție,
Sunt bune și-n democrație!...
epigramă de Gheorghe Bâlici
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
Într-un colt caldut al inimii mele, stropit cu mir de iubire...
infasurata intr-o panză alba și fina,
păstrez bucățica de pâine pe care mi-ai daruit-o,
c-o mână blânda ruptă din Raiul ființei tale,
pâine sfințita cu sufletul tau...
veghindu-mi foamea de lumină...
Cerul coboara pe pamant cuprinzând in el bataile inimilor noastre...
infășurandu-si albastrul in aripile fremătând de dor...
care ni se-mpletesc deasupra lumii...
luminandu-ne pașii de la apus la răsărit...
Pe inserate, cu palmele impletite intr-o ruga de amândoi...
culegem clipe asemeni unei vecernii...
topind lumânări pe pragul templului zidit din răsuflările noastre,
impărtășindu-ne cu pâine de lumina inmuiata-n psalmi de iubire...
Iubire albă... nascuta din aluat dospit in lumina sufletelor noastre...
poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dreptul la timp
Tu ai un fel de paradis al tău
în care nu se spun cuvinte.
Uneori se miscă dintr-un braț
și câteva frunze îți cad înainte.
Cu ovalul feței să stea înclinat
spre o lumină venind dintr-o parte
cu mult galben în ea și multă lene,
cu trambuline pentru săritorii în moarte.
Tu ai un fel al tău senin
De-a ridica orașele ca norii,
și de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei,
când aerul devine mov și rece
și harta serii fără margini,
și-abia mai pot rămâne-n viață
mai respirând, cu ochii lungi, imagini.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Alicya

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dumnezeu lucrează la salvarea sufletelor noastre și prin Artă.
Aneta Timplaru Horghidan în În Albastru (4 aprilie 2014)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor lent
I se apropiau ochii unul de altul
la fel de încet și de timid
cum se apropie adâncul de înaltul
gândit, de negândit
Vedeam ce poate vede doar urechea de măgar
sau cea de iepure mult lungă,
un fel de văz cam sunet și neclar,
un fel de stare demiurgă
în care aerul era pe bani
mult scump, mult pe plătite,
în care timpul pe cartele-n ani
dăduse grade la clipite,
în care-abia dacă trecea ceva,
în care cel mai mult costa o clipă
iar pasărea pe când zbura
nu da vreodată din aripă.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Aerul rece e aerul în care atomii, sau mai bine zis moleculele, aleargă mai încet. Aerul cald e aerul în care moleculele aleargă mai repede. Simplu și frumos. Dar asta nu e totul.
Carlo Rovelli în Șapte scurte lecții de fizică, Probabilitate, timp și căldura găurilor negre
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Săgețile lui Cincinat
C-aveau săgețile-i magnet
Ori că erau chiar fermecate,
A fost un magistrat poet,
Țintind drept în posteritate.
madrigal de Georgeta Vătavu din Săgețile lui Cincinat (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Inimile sunt granițele sufletelor noastre, dincolo de care redescoperim în noi pe bunul Dumnezeu
Sorin Șomandra
Adăugat de Sorin Șomandra

Comentează! | Votează! | Copiază!
Prin intermediul viciilor, Diavolul negociază indirect prețul sufletelor noastre!
citat din Elena Stan
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Această criză a lumii moderne e o criză a interiorității noastre, a sufletelor noastre pustiite și tocite la taina creației.
citat din Martin Rock
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea trebuie să fie un spărgător de gheață care distruge mările înghețate dinăuntrul sufletelor noastre.
citat celebru din Franz Kafka
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

În detalii
Am grijă să respir ca un accesoriu
printre cuvintele ridicate-n tavan,
o scenă de elită a lor
unde sunt doar o fantomă de fum.
Arborii se distanțează în diferite ipostaze,
frunzele părăsesc crengile.
În detalii, prin fisuri, se văd săgețile scoase
de doamnele preaînalte suite pe cuvinte cu vârfuri
încercând o prăbușire de ziduri la care nu au acces.
Unele litere par surde,
iar pianul a început să cânte singur un recviem de Mozart.
Aerul își dezbracă mândria țanțoșă
de pe tocurile cu picioare încordate,
iar mâinile se vor spălate ca Pilat din Pont.
Ieșim la timp lăsând lumina aprinsă
și formele se lipesc de pereți.
Prefăcuta stare de înțelegere e mușcată de himerele serii.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!