* * *

iubesc acest cântec şi dans
uitat de toate nălucile mele
în cerul ca o fereastră albastră
pe care dansează şi mor epuizaţi
de propria
îngusta lor viaţă
acei pe care-i iubim şi uităm

sunt doar o umbră şi eu
chircită în geamul ce tremură
şi se sparge când sună refrenul
cântat din marea lumină
în care credeam

pentru mine
rămas-au doar cioburi de vise
pe un text compus şi cântat
de acele năluci

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

dacă poţi
dansează cu mine
până la capăt
chiar de faţa-mi va fi
câmpul brăzdat
de şrapnele
iar braţele crengi
doar cioturi vinete şi reci
pe scena libertăţii promise
dansează cu mine
aproape
la cumpăna simţurilor
dincolo de zăpezi
flori născute din vânt
muguri de piatră
fii partenerul meu de dans
acum şi atunci
când nu voi mai şti cine sunt
să duci dansul nostru
cu mult mai departe

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săgeata

O, săgeata, imnul cântat
unui Hristos al ţiganilor,
mâinile mele întotdeauna pline de sânge,
întotdeauna gata să se deschidă!
Cântat de oamenii Andaluziei,
Cei care-n fiecare primăvară
cer scări cu care
să urce pe cruce!

Cântat de pământul meu,
care aruncă flori
peste suferinţele lui Isus –
şi care-i credinţa strămoşilor mei!

O, nu-i cântecul meu!
Eu nu pot cânta – şi nici nu vreau –
pentru acel Isus de pe cruce,
ci pentru Cel care mergea pe crestele mării!

poezie de Antonio Machado, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeul sonor

Tu eşti cerul în amurg,
Acel amurg în care lumina se absoarbe
Pentru a se descompune în corpusculi
Şi eu sunt acest copac-femeie care te priveşte
Cu ochi puri
Dintr-un trunchi de piatră,
În timp ce frunza lui îşi tremură
Sunetul verde.
În univers o stea moare pentru iubire
Şi eu simt forţa care îi aspiră cuanta de lumină.
Aş vrea să devii nemărginirea mea neagră
Pe acest pământ care işi crapă scoarţa
Din când în când
Şi mai ales acum,
Ca la un sfârşit de timp.
Vântul este îmbrăţişarea ta
Lângă acest câmp de maci care îşi tremură hipnotic
Umbra roşie melodioasă
Şi lângă acest lan de grâu copt,
Care îşi tremură sonor galbenul.
Dansezi în jurul meu
Pe o melodie astrală,
Albastră ca un blues,
Pe care o auzim numai noi
Frunzele mele se prind de pletele tale
Ca un sărut.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duhul Vinului

A cântat în paharul meu, iar eu m-am împlinit,
Tot numai iubire, în parfumul acelei muzici,
În cântecul lui îmbujorat şi magnific.

"Eu sunt sănătatea, eu sunt viaţa!
Pentru că eu ofer, celor care cer,
Focul tatălui meu, Soarele,
Şi puterea mamei mele, Ţărâna.
Esenţa în marea ei inspiraţie,
Sunt învăţătură şi spirit pentru cei înţelepţi,
Muză vizibilă pentru poeţi,
Sufletul înflăcărat al celor îndrăgostiţi,
Geniul veseliei şi-al râsului.

Veniţi, sprijiniţi-vă de mine, voi, cei obosiţi!
Ridicaţi-vă, voi, cei suferinzi şi plini de îndoieli!
Grăbiţi-vă, voi, cei întârziaţi pe drumuri!
Eu sunt Mândria, mângâietorul;
Valoarea şi Nădejdea sunt scutierii mei;
Eu sunt Îngerul Tihnei.

Eu sunt viaţa, eu sunt bunăstarea, eu sunt faima:
Pentru că eu sunt căpetenia unei armate
De vise strălucitoare şi generoase;
Şi-ale mele-s, de-asemenea, toate-ale mele, cheile
De la templul spiritualităţii,
Unde sufletul uită de truda unei zile
Şi se-închide-acolo cu sfântul sfinţilor lui –
Cu sinele-i radiant şi cuceritor –
Şi omul se închină, şi vorbeşte, şi se bucură.

Apropiaţi-vă, staţi lângă mine, voi, cei frumoşi,
Voi, cei care sunteţi plătiţi cu dispreţ,
Voi, cei care sunteţi înlănţuiţi şi care vă veţi lua zborul!
Eu sunt frumuseţea şi iubirea;
Eu sunt prietenia, mângâietorul;
Eu sunt cel care iartă şi uită."

Duhul Vinului
A cântat în inima mea, iar eu am renăscut
În savoarea şi-n parfumul muzicii lui,
A acelui cântec magnetic şi atotstăpânitor.

poezie clasică de William Ernest Henley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această poză merită un like

Eu nu iubesc, doar scriu despre iubire,
Scrisori la care nu primesc răspuns;
Destinataru-i doar o amăgire,
Ce niciodată nu-i îndeajuns.

Eu nu iubesc, doar sunt prea-plin de tine,
Te-atrag şi te respir şi te resping,
Mă zbat, aştept şi te aştern pe mine,
Să-mi ţii de cald, stingher să nu mă sting...

Eu nu iubesc, urăscu-ţi ezitarea,
Buzele-n şoaptă, capul pe-o ureche,
Şi te tratez precum oceanul marea,
Deşi, privit din cer, îţi sunt pereche.

Eu nu iubesc, urăsc acest cuvânt!
Şi tu la fel, de asta sunt convins:
Nu ne-am făcut o poză pe pământ,
Să ne uităm în altul, înadins!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (16 februarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau linişte

bat clopote de-aramă

mă plimb între lumi

simt raza lunii cum cade
pe coasta pământului

aud cerul sub cetini
văd zăpada plângând

mai sus de nori
umbrele mele mustind a spaimă
înfloresc din poveştile apelor
în care se scaldă căprioarele
cu puii lor nenăscuţi

parcă sunt eu sau nu

sub cioburi de vise
percep un vuiet de roşu aprins
răsărind

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

primăvara asta
e o altă minune
în care mor ghiocei
şi cerul meu
solitară fereastră
înspre lumini
păreri
poveşti nespuse
umbre

e cerul meu

vântul îmi lasă pe tâmplă
flori negre
ce tremură de spaimă

e tâmpla mea cu care sprijin
facerea lumii
umile flori albastre
şi ochi abia născuţi

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păpuşa pe care nu am avut-o

Am atât de multe vise...
şi o singură viaţă doar...
Luna alergă după mine,
pe strada pustie dar plină...
Acum, nici măcar nu plouă,
pentru că în jurul meu
înfloresc ghioceii...

Autoportretul şi-a pierdut
creionul care mă cunoaşte,
undeva într-o toamnă
de demult...
Încâlcesc adevaruri
pierdute pe un val de tristeţe...
E o zi bună
pentru a inventa lumi!

Păpuşa pe care nu am avut-o
Ţi-am dăruit-o ţie la prima ocazie.
Dar tu ai uitat că trebuie
să vorbeşti cu ea din când în când;
Stă uitată în mormanul tău de jucarii...
Şi tace...

Păpuşa pe care nu am avut-o,
pe tine te iubeşte mai mult...
îmi e dor de păpuşa care te iubeşte pe tine...

Când sunt singură,
mă mai atârn doar de vise...

Am atât de multe vise...
şi o singură viaţă doar...

poezie de Anna Panovici din Sfârşit de Autograf (5 iulie 2011)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea dimineaţa

Permiteţi-mi să mă opresc aici.
Permiteţi-mi să privesc o vreme peisajul.
Albastrul strălucitor al mării dimineaţa, cerul fără nici un nor,
plaja aurie; toate încântătoare,
toate scăldate-n lumină.

Permiteţi-mi să stau aici.
Permiteţi-mi să pretind că văd toate aceste lucruri
(adevărul este că, pentru un minut, când m-am oprit, le-am văzut)
şi nu obişnuitele mele vise zilnice,
amintirile mele, acele imagini de plăcere senzuală.

poezie de C.P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul pescar

Salut micile golfuri unde, când se-abăteau vântoase mari,
mă ascundeam; să mai căut astăzi adăpost la sânul lor este exclus.
Privesc ca printr-o ceaţă,-am spatele îngârbovit;
zilele mele de dans, de pescuit, s-au dus!

Săgeata mea nu mai străpunge de-a dreptul inima pădurii,
ferigile de-acum sunt roşii, zgribulite-n amurgul indispus,
întristând ochiul care-i sfida cândva soarelui puterea;
zilele mele de dans, de pescuit, s-au dus!

Îmbătrânita barcă-ar trebui călăfătuită,
bordajul, în pietriş culcat, e un trist rictus.
Mâna care tremură nu mai poate ţine cârma;
zilele mele de dans, de pescuit, s-au dus!

Marea a fost cu mine bună, iar zilele şi nopţile,
de cu seară până-n zori, din zori până-n apus,
mi-au fost prietene. Zăpezii de foc i-e dor, iar frunza cade;
zilele mele de dans, de pescuit s-au dus!

poezie de George Campbell Hay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

In memoriam Dumitru Fărcaş

Cântă, cântă taragoate!
Al Folclorului sfânt frate,
Căci am palmele umflate de-atâta aplaudat,
Când din suflet mi-ai cântat
Cântece de dor şi drag,
Al românilor sfânt leac.
Spirit viu, ţintit înalt,
În armonii sfinte cântat,
Pentru al inimii portal,
Pentru viul tău Dumitre.

Tu ne-ai dăruit tot harul,
Ce-n aur l-ai transformat,
Fără să fii egalat.
Fiindcă te-a iubit tot omul,
Fiindcă te iubeşte cerul,
Cu colindul tău bogat.
Fie-ţi drumul cu lumină,
În veci să nu fii uitat!

poezie de Valeria Mahok (7 august 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumuri

ceva ce îmi blochează emoţiile

răsăritul de soare iar eu într-o rochie albastră

cu toate tumorile mele maligne sub ea

pielea de conturul africii pe care zburdă

antilopele

o creştere a dorinţei de viaţă în direcţia drumurilor pe care

pleci şi nu te mai întorci

intrarea în transă:

soarele învelit în rigips / ca un perete de care te izbeşti încontinuu

albul zăpezii în acest holocaust al durerii

//

înfig în perete un cuţit şi varul cade pe jos

rochia mea albastră tremură

sunt aproape de tine / un milimetru de dorinţă vie şi pură

cu organele mele pline de prea multă apă pe care o beau

când visez/ merg drept şi mă simt învelita în ghips

lumina îşi întoarce capul către mine / de fiecare dată

suntem noi într-un deşert neputând înfrunta vântul

//

ieşirea din transă/ amesteci toate culorile cu sânge şi mergi mai departe.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu iubim doar o singură dată în viaţă! Însă sunt iubiri care cu trecerea timpului capătă anumite particularităţi date de patina acestuia, şi uităm că atunci când erau de actualitate aveau şi umbre, nu doar lumină. Stă în natura umană să plângă trecutul, să aştepte cu speranţă viitorul şi să uite a trăi prezentul.

Rita Drumeş în Staccato - Frânturi de viaţă (3 octombrie 2008)
Adăugat de radu negrea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama ştie

mama ştie că sunt mai frumoasă când iubesc
de aceea hrăneşte păsările de la ultimul etajul al babilonului ei
aici toate tablourile au geometria mea
urmele paşilor copilăriei se mai văd pe covoarele persane
în colţurile casei a ascuns hohotele mele de râs
şi icoana chipului ei
biblioteca e plină cu poveşti
pe un raft de lemn de trandafir
cărţile mele
îmbrăcate în busuioc

mai sunt doar puţine momente până să se îmbarce în
zepelinul acela cu care toţi oamenii pleacă
spre lumea firelor de iarbă
dar ea ţine morţiş să-mi spună că sunt frumoasă

mama ştie că sunt fericită când iubesc caută în lada de zestre
rochia de mireasă
mi-o pune pe umeri să prind zborul îngerilor
mâinile îi tremură când îmi răsfoieşte cărţile
cu ochii lacrimă de smerenie pe deasupra ochelarilor
soarbe lumina ochilor mei

mama ştie că atunci când te-am întâlnit
nu am mai vrut să plec din sufletul tău
din poezia ta
din universul născut de tine pentru mine
cu pleoapele tremurânde mai citeşte un vers
îl mângâie ca pe un cântec şi visează

mama ştie doar este mamă
toate poeziile vin azi în poala ei
să mai asculte o poveste despre
cât de fericită este când te iubesc

poezie de Mihaela Meravei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-i iubim pe acei copii

Să nu uităm de acei copii
Cu sufletul frumos, dar firav
Ca puful de păpădii,
Să-i iubim pe acei copii!

Căci ei sunt singuri,
În lumea asta mare
Şi au nevoie de-o mângâiere,
De-o dulce sărutare.

Ei au inimile îndurerate,
Căci nu au nici soră, nici frate,
Nici tată sau mamă,
Nici nu ştiu cum îi cheamă!

Să nu uităm de acei copii,
Că sunt şi ei oameni,
Nu sunt stafii!
Să iubim aceşti îngeri vii.

poezie de Vladimir Potlog (24 noiembrie 2008)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

în mine stă să se nască
o lume trăită de voi
sub stinsa stea
pierduţii noştri
în marea împărăţie a dorului
pe socluri dorm
din tuş cioplite
nume şi degete
le văd pe toate
şi le simt ferecate
în cerul vopsit
ce ne înghite pe toţi
din veacul în care
în mine se naşte ecmnezic
o altă faţetă a lumii

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecele mele reflectă în mare parte lumea provincială a unei fetiţe care trăieşte în Siena, cu toate poveştile ascunse. Am scris cântece şi am compus melodii care întotdeauna au narat probleme psihologice şi am cântat oamenilor despre ceea ce am descoperit. Rezultatul a fost cântece de o infinită tristeţe.

citat din Gianna Nannini
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre cele ce sunt

sub cerul de lapte
rămas-am doar noi

eu
haină şoaptă
desprinsă din vântul hoinar

tu
umbră a lunii de lut spânzurată
în şuierul frunzelor

cu ce să te compar
minune a lumii?

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul XVIII

Aici te iubesc!
Vântul se desprinde din pinii întunecaţi.
Luna străluceşte ca fosforul în apa nestatornică.
Zilele, de acelaşi soi, se urmăresc unele pe altele.
Zapada se dezvăluie în forme care dansează.
Un pescăruş argintiu alunecă din vest.
Uneori o corabie. Stele înalte, înalte.
O, catargul unei corăbii.
Singur.
Uneori mă trezesc devreme şi sufletul mi-e ud.
În depărtare, marea sună şi răsună.
Acesta este un port.
Aici te iubesc.
Aici te iubesc şi orizontul te ascunde în zadar.
Te iubesc şi printre aceste lucruri reci.
Uneori, săruturile mele se urcă pe acele corabii grele
ce străbat marea fără destinaţie.
Mă regăsesc uitat ca ancorele vechi.
Porturile devin triste când după-amiaza acostează.
Viaţa mea oboseşte, înfometată, fără niciun scop.
Iubesc ce nu am. Tu eşti atât de departe.
Dezgustul meu se luptă cu amurgul înăbuşit.
Dar noaptea revine şi începe să-mi cânte.
Luna îşi răsfrânge visul neîntârziat.
Cea mai mare stea mă priveşte prin ochii tăi.
Şi, când te iubesc, pinii îţi cântă numele în vânt
cu frunzele lor ca de coarde.

poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare, traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Irinei Loghin, care a cântat pentru Fane Spoitoru'

Ea la şatră a cântat,
Pe ţigani i-a delectat,
Că din Doamna Senator,
A "căzut" la... Spoitor.

epigramă de Mike Farkas
Adăugat de Mike Farkas
Comentează! | Votează! | Copiază!