Poezia poeziei

Am prins momentul şi-am fugit din mine,
Mi se urâse de atâta ploaie,
Ploua catastrofal numai cu rime,
Tuna, şi strofele veneau şuvoaie.

Am luat-o peste câmp. Cu nerăbdare
M-am îndreptat către copilărie,
Dar şi în clasele elementare,
Am dat tot peste tine, poezie!

Am vrut să fug în lume cu băiatul
Pe care l-am iubit întâia oară...
De cum a biruit în el bărbatul
Şi-am dat ultimul strigăt de fecioară,
În noaptea-aceea când ardea tot patul,
Şimţeam cum poezia mă-nfăşoară.

Şi-n nopţile de veghe, când copiii
Nu mă lăsau a pune geană-n geană,
Îmi aprindeai, precum fanaragiii,
Lumina versului nepământeană.

Chiar şi în lumea falselor impresii
Date de-dumnezeii-nchipuirii,
Minciuna jalnicelor lor expresii
Nu s-a putut opune-n toate firii,
Căci poezia nu face concesii
Nici sub ameninţarea prăbuşirii.

Astăzi, în ploaia nopţii abisale,
Când am fugit din mine nepermis,
Cuvintele, ca nişte catedrale,
Au răsunat cu orgile în scris.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul primăverii

Privesc în zare
Mireasma fericirii
Aş vrea să cred că nu-i un vis
Petale de zorele s-au deschis
Să vestească dimineaţa împlinirii
Pe aripi de vânt eu ţi-am trimis
Sărutul primăverii...
Curat ca lacrimile ploii
Prin ochi răzbat mii de culori,
Sunt labirinturi pline de flori
Secretul iubirii este acum la mine
Aştept momentul să-l desluşeşti
Mi s-a urât de atâta singurătate
Mi-am îndreptat paşii către copilărie
Şimţeam cum poezia mă-nconjoară
Lumina versului, pentru nemurire
Astăzi, cuvintele sunt
boabele de rouă
Strălucesc sub razele de soare
Pe tainice petale ale lumii.

poezie de Maria Ciobotariu (8 martie 2020)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinuciderea lui Don Juan

În noaptea-n care Ea nu m-a mai vrut
Am înţeles că sunt un om pierdut,
Şi-n noaptea-aceea, chiar, m-am sinucis
Cu propria-mi legendă-n manuscris...

Dar când pe catafalc mi-au aşezat
Cadavrul de amant încornorat
Şi-am înţeles că faima mea de Don Juan
N-a fost decât un simplu titlu de roman,
M-am revoltat că marea nedreptate,
Ce mi se pregătea-n eternitate,
Mi-o consfinţea chiar laşitatea mea
Că n-am ucis-o mai întâi pe... Ea...

Şi-n timp ce zece popi mă prohodeau
Şi-o sută de femei mă blestemau,
M-am răsucit în lada mea de lemn
Şi-am înviat, ca şi Cristos... solemn!...

Şi-aşa,-nsoţit de popi şi de femei,
M-am îndreptat din nou spre casa Ei...
Dar când am dat cu ochii iar de Ea -
Femeia... tot pe mine m-aştepta!...

Şi, cum era firesc, ne-am împăcat!...
Iar popii-n cor au binecuvântat
Miracolul, că - deşi mort - eram tot viu,
Şi-n locul meu intrase Moartea mea-n sicriu!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ţăndările

Mi-ai zis să nu spun nimic
şi-am înghesuit cuvintele tale în mine
îndesând deasupra lor dopul.
În agonie am ţipat către tine zile întregi
simţind că mă sufoc…
dar m-ai lăsat să hoinăresc sub nemilosul soare
şi ai tăcut.
Ai fugit de mine şi te’ai ascuns;
m-am clătinat ca un om beat,
m-am agitat,
am combinat ceea ce ai pus în mine
cu tot ce am putut stoarce minţii mele,
şi când mi-am încătuşat tâmplele în palme ca să mă odihnesc
m-ai luat şi m-ai trântit de pământ
de mi-a sărit dopul;
şi vasul de lut s-a făcut ţăndări.
Durerea din urmă a fost incomparabilă, dar…
Cum altfel ai fi putut scoate afară comoara pe care ai ascuns-o înlăuntru?

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fugit...

Am fugit ades de mine,
Fără să mai iau în calcul
Că nu ştiu unde mă duc...
Lovindu-mă iar cu capul
De propria goliciune!

Am fugit mereu de lume,
Chiar dacă nu am putut
S-o evit, cum am sperat,
Dar măcar am început
De ea, a nu mă mai teme!

Am fugit mereu de tine,
Cel ce ştii atât de multe!
Mai puţin esenţa vieţii...
Ştii tu? Lucrurile sfinte –
Cele care-ţi sunt străine!

Am fugit de toţi şi toate,
Mai puţin de slăbiciuni...
Am fugit, dar nu mai fug –
Nu mă mai tem de minuni,
Nu mai fug de realitate!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (13 mai 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste tot şi nicăieri

Hoinărind peste tot şi nicăieri
Aşa e astăzi, aşa a fost şi ieri
Privesc în jos, privesc şi-n sus
Pe cer planează un vultur pleşuv.

Un om uscat, pare-a fi viu
Păşeşte sub cerul cenuşiu de întuneric,
Plimbându-se pe malul râului sângeriu
Unde peştii Piranha aşteaptă flămânzi.

Şi am fugit, m-am ascuns departe
De ploaia violentă cu picuri acizi
Topind în jur pe toţi şi toate
Am fugit, mă ascund, peste tot şi nicăieri.

poezie de Edmond Ioan Siladie (14 martie 2018)
Adăugat de Edy t.K
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel Sulamitei

De ce a fugit Sulamita,
Când totu-i stătea la picioare?
La ce se gândea visătoare
Iubita şi neîmplinita?

Nu i-a păsat că ea e vestita
Deşi înnegrită-i de soare,
De ce a fugit Sulamita
Când totu-i stătea la picioare?

Ce greu îndurase ursita
În lumea neîndurătoare,
Nu aur voia, ci clipita
Iubirii din câmpul în floare.

De ce a fugit Sulamita?

rondel de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul albastru

Pe vremea când se întâmplau minuni
pe care, azi, le credem doar poveşti,
era un sat cu oameni harnici, buni,
pe care n-ai putea să nu-i iubeşti.

La margine de sat, curgea un râu
cu ape liniştite, iar pe mal,
treceau în şir căruţele cu grâu,
în râsete şi cântec de caval.

În vara-ceea chiar, s-a întâmplat
tot ceea ce am să vă povestesc,
şi-am să vă spun şi cum de am aflat:
din textul vechi pe care îl citesc.

El pare scris de-o mână de copil,
e scris cu pana, şi-i un scris frumos,
dar s-a mai şters în timp, şi-i dificil
să-i înţeleg limbajul curios:

"Trecâmd pe lângă râu, pe înserat,
mi s-a părut c-aud, de pe prundiş,
un sunet ca o zbatere, ciudat,
şi-am vrut să văd ce e, mai pe furiş.

Am mers tiptil şi-am vrut să mă ascund,
dar l-am văzut şi nu m-am îndurat
să-l văd luptându-se, din greu, pe prund,
în pânza de păianjen încurcat.

Era de un albastru ivoriu
şi strălucea-ntr-un fel de necrezut;
m-am aplecat spre el, şi-am vrut să fiu
salvarea pentru îngerul căzut.

Văzându-mă, s-a liniştit pe loc
şi-a aşteptat, cuminte, să-l salvez:
era întreg, căci a avut noroc
şi-am reuşit să îl eliberez.

Abia atunci, încet, şi-a îndreptat
antenele spre mine şi-a vorbit,
spunându-mi, pentru că l-am ajutat,
va ţine seama, şi mi-a mulţumit.

Şi-a arătat, apoi, un dar divin
şi s-a-nalţat spre ceruri într-un fel
ce m-a uimit, Am zis, într-un suspin:
"Voi fi şi eu un înger, ca şi el."

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Albastru 16" de Violetta Petre

Sunt lanţul prins de gleznă ce te tine,
Dar prea tarziu, că ştie tot oraşul,
Că m-ai făcut în urbe de ruşine
În noaptea nunţii ai fugit cu naşul!

Ai apărut în zori, ca o minune,
Ca o fecioară pură între crini,
Mi-ai pus să muşc din sâni cu pasiune,
Şi-aveai pe sfârcuri urme de canini...

Mi-ai spus c-o să-mi deschizi o nouă cale,
Şi m-ai învăluit ca o tornadă;
Când ochii i-am deschis, văzui cu jale,
Poteca ta era autostradă!

Mi s-au aprins avariile-ndată,
Nainte să intrăm îm derizoriu,
Şi-am pus o frână bruscă şi ciudată,
Când încă n-am pătruns în giratoriu.

N-o să te ţin legată pe vecie,
Îmi pipăi periodic buzunarul
Şi simt în mine-o mare bucurie...
Că ai fugit cu naşul nu cu darul!

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei. Eu le-am dat cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume. Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti pe ei de cel viclean. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.

replici din Sfânta Evanghelie după Ioan, Rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru apostoli şi pentru toţi credincioşii. - 17:6-26 de Sfântul Ioan Evanghelistul
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâna ningând

Prima oară mi-a nins mâna!
Peste picioare mi-a nins!
Mi-au nins picioarele peste picioare
şi chipul în palmă mi-a nins
întâia ninsoare!

Apoi m-am întins în mine
şi-am bulgărit copacii cu priviri
cu cine oare-aveam închipuiri?
Cu cine
am trăit acoperit?
Cu cine?

Prima oară
când mi-a nins mâna peste picioare
îmi degerau afară
prima şi ultima ninsoare
cu tine!
Cu tine!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ce-o să te faci atunci când o să mor
Şi nici în tine n-o să mă găseşti?
Nu vei mai şti nici să-ţi mai fie dor
Şi nici - ca şi acum - să mai trăieşti...

Ce-o să te faci când Eu - în altă lume -
Mă voi renaşte în acelaşi Eu,
Purtând o altă haină şi-un alt nume
Şi-o să mă vezi trecând pe cer mereu?

Ce-o să te faci când va ploua cu mine?
Şi-n ploaia aia cu fioruri reci,
Vei fi nebună, căutând în tine
O poartă către mine... ca să treci...

poezie de Alexandru Mogoşeanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respir aidoma poeziei

m-am cocoţat pe un cuvânt
am urcat mai departe pe un vers
m-am agăţat de o rimă
şi mi-am făcut curaj către o poezie
am cules-o
am potrivit-o în suflet
am aşezat-o bine în minte
şi-am alunecat împreună
pe-un tobogan de speranţe
până s-ajung jos
am ameţit
rotocoale de stihuri mi-au bântuit mintea
m-am răsucit de pe o strofă pe alta
şi m-am trezit pe un pat de cuvinte
pansată cu rime
am aflat că nu mă lovisem eu
ci poezia din mine
îmi alunecase din minte
sfărâmându-se în mii şi mii de poezii
acum mă cocoţ pe mii de cuvinte
urc mai departe pe mii de versuri
mă agăţ de mii de rime
şi simt că respir
aidoma poeziei din mine

poezie de Codrina Verdes
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-a primit la pieptul ei, pădurea

M-a primit la pieptul ei, pădurea
Şi pe umeri, păsări mii mi-a pus.
Luminiş mi-a strecurat în suflet
Şi-am rămas, de dragoste pătruns.

Şi m-a legănat pe crengi de vise
Când cu frunze m-a împodobit.
Şi-am simţit că mă ridic la ceruri
Când pădurea-n suflet m-a primit.

Şi-am găsit la ea, atâta vară,
Soare-n triluri, zumzet, clipocit!
Şi-am iubit atunci, întâia oară,
Tot ce are viaţa de iubit:

Raza, floarea, drumul şi înaltul,
Râu lunatic ce ridică nori de vis,
Curcubeul, foşnetul, cântatul
Din pădurea vieţii-paradis.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din În lumea iubirii
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii albaştri ai ploii

car dragostea cu sacoşa prin ploaie
mi-e dragă ploaia şi cuvintele ei sărate
într-o zi, am vrut să-i pictez ochii ei albaştrii
dar ploaia era, iubito, prea departe,
nu i-am putut vedea
ochii albaştri ai ploii
iubito, unde sunt ascunşi ochii ploii în noapte?
când îi vei ştii sufletul, îi vei picta, spuneai,
geniul s-a strecurat printre degetele-i mate
iubito, acestea sunt visele mele înaripate
le-am furat de la Dumnezeu, ţi le dau pe toate
l-am văzut dansând odată prin ploaie
ca o lumină uriaşă şi, din ceasul acela,
l-am închis definitiv în inima mea
ploua acvamarin şi eram gol ca o vitrină
era timpul să mor, iubito,
undeva, lângă mine un orb picta
ceea ce numai simţurile lui puteau să vadă
sufletul şi ochii albaştrii ai ploii
doar nebunul cufundat în veşnicia tăcerii
înnebunise de atâta iubire.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin mine

De n-ar fi acceptat în trup rănirea,
Cum altfel ar fi înflorit copacul?
Tu, dovedindu-ţi chiar prin răni simţirea,

Ai deschis uşile din tabernacul
Şi ai lăsat lumina să pătrundă,
Când dragostea te-a prins ca un tentacul

Nu măsura cât este de profundă!
Nu cântări ce nu se cântăreşte
Când flori de primăvară o abundă.

Prin mine chiar păcatul se sfinţeşte,
Îţi voi urca prin vene precum seva
Care în flori tristeţea converteşte,

Eu sunt copacul, şarpele şi Eva.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citeam la focul iadului

Ca un întemniţat pe veşnicie,
În lumea lanţurilor te-am născut,
Te-am scrijelit în mine poezie
Cu unghiile, până mi s-au rupt.

În bezna încăperii latrinare
În care mă zvârlise zeul lumii
– O lapidare-n plus, din răzbunare –,
Citeam la focul iadului postumii.

Infatuaţii lumii, la răstimpuri,
Cei cu halouri şi cămăşi în vine,
Priveau cum strâng în poală anotimpuri
Şi revoltaţi scuipau atunci pe mine.

Ce fericire e să mori nebun,
Când numai poezia ţi-e stăpân!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia

Poezia,
ar trebui scrisă
numai de Femeie
fiindcă un bărbat
nu ştie ce înseamnă
Poezia,
decât atunci când
e un Ovidiu exilat
de toate femeile
pierzând-o
pe cea mai dragă,

tu împărat luminat
priveşti după gratii
adulatul tău Taj Mahal,
Femeia care a scris
cu viaţa ei
pentru tine
Poezia.

poezie de Radu Liviu Dan
Adăugat de Radu Liviu Dan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândurile Domnului...

te îndoieşti, mereu, mereu, de mine,
chiar de ţi-am dat, mii daruri pe pământ,
chiar de am pus, viaţa curgând în tine
şi-am pus-o peste tot, rânduri în rând

mă ocărăşti, cu vorbe reci şi grele,
când îţi e bine, nu îmi mai vorbeşti,
eu te privesc, de sus, din multe stele,
şi tot de sus, te iert, când îmi greşeşti

te îndoieşti, mereu, mereu, de mine,
îţi aminteşti, când nu ştii cine eşti,
când bolile de toamnă sunt în tine,
când eşti lovit de toate, vii şi-mi povesteşti

mă rogi în noapte, când eşti singuratic
şi tu femeie, tot la fel mă chemi,
of!, oameni!, oameni!, firi de neguratic,
urcaţi la mine temeri, crucile din vremi

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O femeie

Am pus visuri lângă vise,
Am făcut din noapte zi,
Iară viselor ucise
Le-am dat viaţă-n poezii.

Am pus viaţă în dorinţe,
Am trăit cu pasiune,
Am făcut din neputinţe
Lucruri rele sau mai bune.

Am iubit, am suferit,
Am cântat ori am tăcut,
Am mai scris, am mai citit,
Am zburdat, am mai zăcut.

Am privit ades în zare,
Alteori numai în gol
Şi-am tot pus o întrebare
Când sunt eu, când joc un rol?

Am zâmbit, am râs, am plâns,
Am fost bună sau mai rea
Şi în viaţa mea s-au strâns
Amintiri, pe undeva.

Am fost simplă, complicată,
Agitată sau mai calmă,
Uneori sofisticată,
Gospodin-am fost, ori doamnă

Am fost ploaie, curcubeu,
Renaşteam după furtună
Toate-am fost, dar am fost eu,
Toate astea împreună.

Am fost toate la un loc
Am zburat, m-am prăbuşit,
Am fost flacăra din foc,
Am fost, fiindcă am iubit.

Am iubit şi-am fost iubită,
Am visat şi-am fost visată,
Am rănit. am fost rănită,
Am fost mare-nvolburată.

Şi sfârşit şi început,
Şi tristeţe, bucurie,
Şi nimic şi tot ce am vrut,
Şi-am fost cuiva poezie.

Am fost rană sângerândă,
Am fost leacul unui om,
Şi sătulă şi flămândă,
Am fost floare, fruct în pom.

Am fost ciob şi nestemată,
Şi săracă şi boemă,
Am fost viaţă întâmplată
Şi din piatră şi din gemă.

Şi adesea temătoare
Mi-am zdrelit ades genunchii,
Şi-am rămas tot iubitoare
Când ţipam din toţi rărunchii.

Am fost soare, cer senin,
Am fost primăvară, toamnă,
Am fost miere sau venin,
Am fost toate, bag de seamă.

Ast-am fost, şi mai sunt încă,
Om cu bune şi cu rele,
Am fost val, am fost şi stâncă,
O femeie printre ele.

poezie de Florentina Mitrică (14 februarie 2021)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!