Poezia poeziei
Am prins momentul și-am fugit din mine,
Mi se urâse de atâta ploaie,
Ploua catastrofal numai cu rime,
Tuna, și strofele veneau șuvoaie.
Am luat-o peste câmp. Cu nerăbdare
M-am îndreptat către copilărie,
Dar și în clasele elementare,
Am dat tot peste tine, poezie!
Am vrut să fug în lume cu băiatul
Pe care l-am iubit întâia oară...
De cum a biruit în el bărbatul
Și-am dat ultimul strigăt de fecioară,
În noaptea-aceea când ardea tot patul,
Șimțeam cum poezia mă-nfășoară.
Și-n nopțile de veghe, când copiii
Nu mă lăsau a pune geană-n geană,
Îmi aprindeai, precum fanaragiii,
Lumina versului nepământeană.
Chiar și în lumea falselor impresii
Date de-dumnezeii-nchipuirii,
Minciuna jalnicelor lor expresii
Nu s-a putut opune-n toate firii,
Căci poezia nu face concesii
Nici sub amenințarea prăbușirii.
Astăzi, în ploaia nopții abisale,
Când am fugit din mine nepermis,
Cuvintele, ca niște catedrale,
Au răsunat cu orgile în scris.
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Mioara Anastasiu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.