Suflete pribege

Nu avea pe nimeni, era o străină,
Doi copii crescuse ce o părăsi,
Alături de ea ce-o privea cu milă
Rămase un câine, ce o îndrăgi.

Răpusă de boală şi de întristare
Fără mângâiere şi în suferinţă
Străina se stinse intr-o zi in care
Se-aşternu tăcere peste a ei fiinţă.

N-a jelit-o nimeni, pe cine să doară?
Nimeni n-a vărsat lacrimi pe pământ,
Nimeni nu i-a zis: - Vino acasă, mamă!
Doar un câine orb singur la mormânt.

Pierdut se aşează, lângă cruce, geme,
Latră a durere sau a ajutor
Nimeni n-are milă, cine să îl cheme
Şi să îi hrănească trupul plin de dor.

A trecut o zi... sau... cine mai ştie
Zăpadă şi ploaie sau un timp frumos,
Într-un cimitir zac pentru vecie
Mama şi-al ei câine ce-a fost credincios.

Mamei... si câinelui ei credincios, Nicuşor...

poezie de Vasile Coman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Atât de rar mă-ntorc acasă
În satul meu, in satul drag,
Pe tata nu-l mai vad în poarta
Şi mama nu mai iese-n prag.
În poarta-atarna o crenguta,
E semn ca-acasa nimeni nu-i,
Deschid, mie inima micuta
Şi intru... in ograda cui?
E casa noastra parinteasca,
O casa fara de stapan,
Parintii au plecat departe...
Şi niciodata nu mai vin.
Doar nucul care-i pus de tata
Şi-al nostru câine gospodar
Ma-ntampina si parca-ntreaba:
"De ce te-ntorci atat de rar?
Ma uit la casa coscovita,
La pomii care s-au uscat,
La bietul câine, care plange,
Ca apa nimeni nu i-a dat.
În casa lucrurile toate
Mai stau asa precum au fost
Cu praful vremii poleite,
Nu-i mama... ca le-ar da de rost.
Când dau sa ies bătrânul câine,
Cuminte si-ntelegator,
Îmi linge mana, parcă-ar-zice:
"Nu mă lasa singur sa mor!..."
Cu inimi arse de suspin
Ne despartim manati de soarta
Iar cand ne-ntoarcem ne dorim
Să nu găsim crenguţa-n poartă...

poezie de Ioan Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu ştie

Nimeni nu ştie câtă foame, frig şi frică
am tras:

când mi-era foame,
îmi lingeam aluniţa degetului arătător,
şi din el creşteau pâini cu chipul mamei;

frig când mi-era,
mă înveleam cu ştreangul tatălui;

de frică, fugeam cu un fluture-n sân şi-i spuneam
fâl-fâl, fâl-fâl,
fâl, fluture liber şi prost!

Nimeni nu ştie că am fost primul care, peste noapte,
am făcut cărare în zăpadă,
din zăpadă am făcut ploaie, din ploaie, pasăre,
din pasăre, am plâns,
am plâns cimitir de ceaţă;

din ceaţă, am clădit un paznic de cimitir
care tot uita morţii şi nu hrănea câinii rătăciţi pe la gropi.

Nimeni nu ştie că urăsc oamenii,
că-i urăsc ca faţa în oglindă -
doar oamenii pe care îi iubeşti te fac să suferi,
întocmai ca umbra lamei unui cuţit;

nimeni nu ştie că atunci când se pleacă,
eu rămân, mă întreb şi răspund,

apoi, suflu cerul de pe călcăi şi spun:
la bună recunoaştere, străinilor!

poezie de Adrian A. Agheorghesei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iadul

O, ce măreţ e iadul!
În iad nu vorbeşte nimeni de moarte.
Iadul e zidit înlăuntrul pământului
şi-i înfrumuseţat cu flori de jăratec...
În iad nimeni nu spune cuvinte deşarte...
În iad nimeni n-a băut şi nimeni n-a dormit
şi nimeni nu zăboveşte şi nimeni n-are tihnă.
Nimeni nu vorbeşte în iad, şi totuşi strigă cu toţii,
lacrimile aici nu-s lacrimi şi mâhnirea şi-a pierdut puterea.
În iad nu se îmbolnăveşte nimeni şi nimeni nu oboseşte.
Iadul e acelaşi mereu. Iadul e veşnic.

poezie clasică de Edith Sodergran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu trage la răspundere pe nimeni pentru că Răspunderea însăşi e Nimeni, Morala e Nimeni, Etica e Nimeni, Logica e Nimeni, chiar şi Nimeni însuşi... e Nimeni!

citat din romanul Îngere, vii? de Gheorghe Truţă (2010)
Adăugat de Gheorghe Truţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rar

Singur, singur, singur,
Într-un han, departe
Doarme şi hangiul,
Străzile-s deşarte,
Singur, singur, singur…

Plouă, plouă, plouă,
Vreme de beţie
Şi s-asculţi pustiul,
Ce melancolie!
Plouă, plouă, plouă…

Nimeni, nimeni, nimeni,
Cu atât mai bine
Şi de-atâta vreme
Nu ştie de mine
Nimeni, nimeni, nimeni…

Tremur, tremur, tremur…
Orice ironie
Vă rămâne vouă
Noaptea e târzie,
Tremur, tremur, tremur…

Veşnic, veşnic, veşnic,
Rătăciri de-acuma
N-or să mă mai cheme
Peste vise bruma,
Veşnic, veşnic, veşnic…

Singur, singur, singur,
Vreme de beţie
I-auzi cum mai plouă,
Ce melancolie!
Singur, singur, singur…

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îl rog pe Dumnezeu

Îl rog pe Dumnezeu să mă omoare,
Dar El nu omoară pe nimeni,
Am fost de multe ori nedrept
Cu alţii, cu mine însumi,
Am învăţat ceva?
Ştiu, nici o femeie nu poate fi părăsită,
Aşa cum nu poţi părăsi
Mama Natură, ea ne naşte, ne creşte, ne-ngroapă,
"pe unde trec lebedele, noi bem vinul de foc",
Spune Poetul, "durere şi râs purpuriu",
La bătrâneţe, Ionesco se simţea plictisit,
Subzista, se temea de uitarea oamenilor,
El, neuitatul. Picta.
Cine nu pictează în minte?
Cine nu cântă în şoaptă?
Ne temem de propria voce.
A murit un câine din vecini,
Un suflet de cavaler.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur, fără nimeni

Ferească Dumnezeu, dacă mai poate,
pe fiecare, de singurătate,
acesta-mi pare lucrul cel mai greu,
ferească-mă de mine Dumnezeu.

Ferească-mă noroiul de noroaie,
ferească-mă plouândul nor - de ploaie,
ferească-mă singurătatea mea
ca singur să mă nărui pe podea.

Şi gura să-mi aud cum milă cere,
vreunor paşi din vreo apropiere,
şi, fără nimeni, să mă sting în glas,
pe lume cât de singur am rămas.

Atât de singur sunt pe-acest pământ,
că nimeni nu va şti dacă mai sunt.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

prieten credincios

Un prieten credincios e un sprijin puternic: cine l-a găsit, a găsit o comoară. Un prieten credincios e piatră nestemată: nimeni nu va şti să-i cumpănească preţul. Un prieten credincios e un balsam de viaţă: cei ce se tem de Domnul, aceia-l vor afla.

definiţie de Isus Sirah în Ecclesiasticul, 6:14-16, traducere de Bartolomeu Anania
Adăugat de TraianD
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am obosit să fiu un nimeni

Am obosit să fiu un nimeni
În ochii unui NIMENI.
Doresc să fiu un CINEVA
În sufletul CUIVA.

Ba, pot
- Nu poţi,
- nu ai cum,
- vino cu picioarele pe pământ,
- nu ai voie,
- visezi,
- cine eşti tu?
Atâtea roţi
Se-nvârt pe drum.
Am şi eu un cuvânt:
Nu mă predau de bunăvoie.
Iar tu, trişezi
Şi n-ai nici un atuu!

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că nu moare nimeni pentru că nu s-a născut nimeni? Şi dacă nimeni nu s-a născut cine se reîncarnează? În afara minţi cine crede că s-a născut? Întreabă un corp noaptea în somnul profund dacă s-a născut şi vezi dacă în lipsa minţii corpul ştie asta? În leşin ştii tu că te-ai născut? Dar un animal ştie el câţi ani are?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâna lui Panait

Între sat şi cimitir
a fost o fântână
fântâna lui Panait
săpată de acest om
pe care nimeni nu l-a văzut niciodată
nimeni nu-şi aminteşte cine a fost
se ştie doar că a săpat
o fântână
să îşi spele păcatul
sugrumat de durere
că şi-a omorât fratele

a săpat fântâna
la marginea drumului
şi pentru vii
şi pentru morţi
ca dar de împăcare
răcorind trupurile oamenilor
însetaţi de oboseală
şi lăsau închinăciuni
pe buza fântânii
în numele lui

morţii veneau numai noaptea
şi beau apă
însetaţi de uitare
sub povara lutului

acum fântâna nu mai este
în locul ei a crescut o salcie
ce-şi apleacă ramurile
spre pământ
cu lacrimi pe frunze

poezie de Ion Şerban Drincea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu Nimeni sunt! Tu cine eşti?

Eu Nimeni sunt! Tu cine eşti? Se ştie?
Ori poate Nimeni eşti asemeni Mie?
Suntem deci o pereche? Taci, nu spune!
Pe dată ar afla o întreagă lume -

Ce jalnic este - Cineva - să fii!
Ce public - ca un Brotac - în zarvă multă
Orăcăindu-şi numele - pe când
În admirare - o Mlaştină îl ascultă!

poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Ileana Mihai-Ştefănescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur

singur
neavând pe nimeni care sa spună ceva
pe nimeni care să latre
orice cuvânt
cât ar fi el de simplu si neînsemnat
cât de minuscul
singur

si dragostea era undeva departe
tu voiai mai mult decât îti puteam eu oferi
poate din lipsa dragostei
sau nu stiu
niciodată nu am crezut în asta
ai vrut să mă distrugi
încet
fără ca nimeni sa ştie
singur

am trăit tot timpul cu gândul ăsta
la fel cum un bătrân îsi aşteaptă pensia
înaintea să îşi vadă sfârşitul

totul era plin,
iar eu mă simţeam în plus
singur
si nimeni suficient de deştept să mă înţeleagă

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de Cucuiul
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dragoste nimeni nu poate leza pe nimeni, fiecare este răspunzător pentru ceea ce simte şi nu putem da vina pe altul pentru asta. Nimeni nu pierde pe nimeni pentru că nimeni nu posedă pe nimeni.

Paulo Coelho în Unsprezece minute (2003)
Adăugat de Georgiana Zonea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu n-am iubit pe nimeni... niciodată!

Eu n-am iubit pe nimeni... niciodată!
Părere-a fost întreaga suferinţă,
Chiar de-a vărsat vreo lacrimă o fată.
Nicicând iubirea nu mi-a fost credinţă.

Acestei taine moartea îi e rege,
Nu poţi ieşi cu trupul viu din ea,
Şi dacă azi trăiesc se înţelege
Că n-am urcat cu nimeni pe o stea.

Agonizez fără să-mi aflu drumul
Purtând în suflet floarea încuiată,
Din focul ce-l visam a rămas scrumul,
Căci n-am iubit pe nimeni... niciodată!

poezie de Nicuşor Dărăbană din Rătăcit în lumină (2011)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fie-vă milă

undeva
în coşul pieptului
prima pe stânga, ceva
cineva
bate şi nimeni
nimeni nu-i deschide
o fi captiv, captivă
condamnat/ă să tot bată
să-i crească gheare şi să zgârie adânc
pereţii din sticlă diformă
unşi inegal cu var
aproape roşu
.
dacă mai auziţi bătând
fie-vă milă
daţi-i drumu
cine ştie
poate că afară
cineva
ceva
îl (o) aşteaptă
/
sau poate că vrea doar
să vă sărute căuşul mâinii
să vă îmbrăţişeze şi
să facă un selfie
cu voi

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că nu moare nimeni pentru că nu s-a născut nimeni? Şi dacă nimeni nu s-a născut cine se reîncarnează? În afara minţii cine crede că s-a născut? Întreabă un corp noaptea în somnul profund dacă s-a născut şi vezi dacă în lipsa minţii corpul ştie asta? În leşin ştii tu că te-ai născut? Dar un animal ştie el câţi ani are? Tot ceea ce ştii despre tine e doar limitata minciună numită mintea. Şi nu vrei să recunoşti tragic drama asta pentru că tocmai ea e cea care nu vrea să o recunoască chiar Acum dar care se pretinde a fi tu.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedreptate

Ce credincios e-un câine şi treceţi cu vederea,
Căci nu-i dreptate-n lume şi toate sunt pe dos;
Împrăştiaţi medalii la câte dobitoace,
Şi nu daţi unui câine "Serviciul credincios".

epigramă de Giordano din Epigramişti români de ieri şi de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la urmă fiecare îşi va afla pedeapsa pentru propriile-i fapte rele. Cel ce ţine minte aceasta nu se va supăra pe nimeni, nu se va indigna pe nimeni, nu va sudui pe nimeni, nu va blama pe nimeni, nu va urî pe nimeni.

citat clasic din Epictet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciune... de câine

Într-o vară caldă, stând pe-un mal de maidan,
Gândul dus către dor, suflet prins de alean,
Evadat dintr-un timp şi-un oraş de lumini,
Visul tot mă purta; spre amintiri... despre câini.
Nu din cei ce din trup, viaţă, îţi muşcă cu zel;
Ci înspre blândul prieten, credinciosul căţel.
Figurant din legenda copilului ţânc,
Ce juca altădată, rol, prin colbul ce plâng...
Şi uite aşa, în mers tiptil, la mirosul de pâine,
Apăru, ce visam lângă mine... un câine.
Arătare osoasă, prea lunganul pitic,
Întreba din sprâncene; " am să-l bat, sau îi zic
Să mă lase în contemplu, că n-am timp de căţei,
Şi că lumea e plină... de rău, fără ei?!"
Capul mare, la corp, de cioban păzitor,
Stă împrejur cu ochi umed şi bun răbdător.
Ori din milă, ori memorie la cei duşi în pământ,
Dau o coajă din pâine, la bietul flămând.
El se apropie în frică, cu ochii mai vii,
Ce-mi dau tremur de suflet, la gând de copii,
Ce-i lăsaţi peste ape, aşteptând să revin;
Ce nu-i ştiu ce vor face, poate bine sau chin?
Şi mă las pradă "javrei"cu ochi de uman,
Şi copil-l iau acasă, înspre spusul alean.
Şi e mic şi e tânăr-bătrân, înţeleptul,
Ce se gudură, ştiind că-mi acoperă pieptul...
Şi miroase, că-i prost, nu cunoaşte şampoane;
Mama sa este nimeni, nu i-a dat milioane.
Şi uite aşa, slab de carne, împlinit doar de bun,
Mă cunoaşte ce simt şi ce am ca stăpân.
N-am ai spune, cum alţii o cer, cum că vreu;
Sau să fac vreo dovadă, că totu-i al meu.

Şi prieteni, încet... pe vecie, în spre mâine,
Reciproc ne susţinem, în lumea... de câine.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!