Frânturi

Cobor la malul mării.
O, cum sclipesc toate-n lumina zorilor!
Cochiliile melcilor de mare, sertarele sparte-ale stridiilor,
turcoazul midiilor desfăcute,
melcii lună cu rozul lor pal, cicatricile lipitorilor marine –
nimic, dar nimic, întreg sau ferecat, toate zdrenţuite, crăpate,
lepădate de pescăruşi pe pietrele-înnegrite, toate uscate.
Parcă-ar fi clădirea unei şcoli
de mici cuvinte...
mii de cuvinte.
Mai întâi încerci să-înţelegi semnificaţia fiecăruia,
zuruitul, frunzele saschiului, scoicile
încă pline de lumina lunii.

Apoi, încetişor, începi să citeşti întreaga poveste.

poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cobor la malul mării

Dimineaţa cobor la malul mării
unde, după un anumit orar, valurile
se rostogolesc spre ţărm sau spre larg.
Spun, oh, sunt atât de nefericită,
ce trebuie –
ce-ar trebui să fac? Iar marea-mi răspunde
cu glasul ei fermecător:
Iartă-mă, am mulţime de treburi de făcut.

poezie de Mary Oliver din O mie de dimineţi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi scriu cuvinte pline de iubire

Să-ţi scriu cuvinte pline de iubire
Cum frunzele pe uliţă foşnesc,
Când tu îmi ceri un gram de fericire
Eu reuşesc cu toamna să-ţi vorbesc.

Iubeşte-mă cum n-ai iubit vreodată
Că numai tu eşti dorul meu nebun,
Cea mai strălucitoare nestemată
Răspuns la toate câte nu se spun.

Ascunde-mă în ochi tăi o noapte
Vreau să renasc cu visele în zori,
Şi să ascult iubito printre şoapte
Cum spui că mă iubeşti şi mă adori.

Să-ţi scriu cuvinte pline de iubire
Pe frunzele ce-n dansul lor plutesc,
Tu să-mi citeşti iubito în privire
Că doar să-mi fii aproape îmi doresc...

poezie de Nicolae Panait
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc la lumina

jarului de ţigară aprinsă în noapte
ştii că te doresc şi nu pot
sta departe de ochii tăi
de buzele tale voi trece munţii
şi marea înotând nebuneşte
apoi o să rămân încovoiat
deasupra ta să te protejez
de toate
de nimic
te iubesc la lumina unui far
de maşină aproape stins
vom privi amurgul şi răsăritul
îmbrăţişaţi vom uita
de toate
de nimic

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai nani, nani

Hai nani, nani,
Lumina mamii...

Să-ţi cânt şi-n seara asta, lumina mea, să-ţi cânt...
Dar uite-ncep un cântec şi altu-mi vine-n minte, -
Şi-acela, dragul mamii, e fără de cuvinte
Şi plânge-aşa cum plânge cumplitul ăst de vânt...

Hai nani, nani...

Să-ţi cânt, lumina mamii, şi iar încep şi iar
Cuvintele-şi pierd şirul, - că vezi, în astă seară
I-atât de-amarnic cântul ce-l spune vântu-afară,
De parcă-ar plânge-ntregul săracilor amar...

Dar tu aştepţi un cântec - că tu ce ştii de vânt!
Şi ce să ştii ce spune-n amarnica-i poveste?...
O, tu nu poţi pricepe nimic din toate-aceste...
... Să-ţi cânt şi-n seara asta, lumina mea, să-ţi cânt...

Hai nani, nani,
Lumina mamii...

... Şi iar rămân de parcă nu mai găsesc cuvânt
Din tot ce-ţi spun alt-dată în cântecele mele,
Şi feţi-frumoşi, şi zâne, şi cer, şi flori, şi stele
Şi-au amuţit povestea de parcă nu mai sunt...

Hai nani, nani...

Adormi în caldu-ţi leagăn, lumina mea, şi taci -
Nu pot cânta şi încă nu eşti destul de mare,
Ca să-ţi pot spune basmul cel nesfârşit, în care
Se sting de frig şi foame copiii cei săraci...

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina luminii

Am publicat trei cărţi dar încă nu am scris mai nimic care să conteze!
Încă mai caut lumina aceia care să mă facă să renunţ la căutări
Care să îmi lase cuvintele fără dinţi
Care să mă formateze!

Lumina aceia din care toate se trag!
Care precede lumina noastră cea de toate zilele...

Acolo se retrag culorile iarna
Acolo infinitul este doar o particulă microscopică
Acolo moartea
Stă ghemuită.

Lumina aceia fără de care poeţii nu scriu,
ci bolborosesc!

Undeva, chiar în momentul acesta, o nouă naştere
refractă această lumină
Iar noi ceilalţi suntem prea netrebnici
ca să o percepem!

poezie de Gabriel Petru Băeţan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător la drumul mare

Cheamă-mă sub lumina lunii,
Aşteaptă-mă sub lumina lunii;
Voi veni la tine sub lumina lunii
Chiar dacă iadul îmi va ţine calea.

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea pisicilor

Final de plută- valurile
se întind ca buzele uscate
după cernelile somnului.

Rar,
în scoicile ciobite,
soarele filtrează mirosul algei
- opacul surâsse crapă-n
lumina derivărilor marine,
mai e virgula pusă după retina
litoralului optic.

Pisica adusă pe mal,
cu solzii alcalini scurşi de sare,
îşi limpezeşte burta
în foile aspre, răsucită-n
coloana vâslelor iuţi
- se duc incet sunetele mării,
sticla cu flori portocalii
acostează coralii
umflaţi de apă.

poezie de Dafina David
Adăugat de Sara Nicorov
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocoaşe

Ascultă, orice încerci să faci
cu viaţa ta, nimic nu te va uimi vreodată mai mult
decât visele trupului tău,

decât spiritul lui
care tânjeşte să zboare,-n vreme ce oasele, substanţiale şi grele,

împung cu crestele lor negre şi se grăbesc
înapoi pe câmpiile focului veşnic,

unde toţi şi toate,
chiar şi marile balene,
vibrează melodic în cântece.

poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugându-te

Nu-i nevoie să fie
irisul albastru, poate fi
o buruiană de pe un teren părăsit –
sau câteva
petricele; tu fii doar
atent, apoi peticeşte

câteva cuvinte împreună, dar nu încerca
nimic prea elaborat, aici nu este
o competiţie, ci o uşă

prin care mulţumeşti cuiva şi o tăcere în care
o altă voce poate vorbi.

poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea, treaz

Odată cu aerul răcoros strecurat prin bambuşi în dormitor,
Lumina lunii umple fiecare colţ al grădinii noastre.
Stropi grei de rouă atârnă sau se preling pe frunze.
Stele apar de nicăieri, sclipesc, apoi dispar.

Licurici fulgeră prin umbrele nopţii. Trezite din somn,
Păsări de apă încep să strige, căutându-se.
Toate lucrurile sunt prinse între sabie şi pavăză,
Toate regretele uşurate – trece o noapte clară.

poezie de Du Fu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic şi toate

eu sunt produsul unei generaţii terminate
şi ca şi ea sunt gata de plecare
spre lumea unde şi nimic şi toate
zac laolaltă în deplina resemnare

mai sunt produsul unei generaţii efemere
cu mulţi şi proşti cu capete plecate
şi cu puţini ce-n ipostaza de himere
concomitent voiau nimic şi toate

şi-ncă mai sunt produsul unei generaţii fratricide
scuipat în faţă şi lovit în spate
şi-n care genialul coincide
cu antipodul din nimic şi toate...

poezie de Iurie Osoianu (27 iulie 2018, Moscova)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă gri

Îşi plânge toamna frunzele uscate,
pe umeri poartă norii fumurii,
şi-un gri intens pluteşte peste toate
iar dintre toate gându-i cel mai gri.

Îşi plânge toamna zilele scurtate,
lumina risipită-n crizanteme
şi plouă trist şi plouă peste toate,
inima ei doar de îngheţ se teme!

Îşi plânge toamna noii trandafiri,
şi-n parc, fanfara îi ţine isonul.
În serile-i reci te mai aştept să vii,
iubirii să-i dăm încă odată tonul...

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte pierdute

Cuvinte aruncate, cuvinte pierdute
Rămase libere nesupuse
Pe toate le-am cules din vremurile trecute
Pe toate le-am înviat din vremurile apuse.

Şi le-am spălat cu rouă de soare
Le-am presărat pe ropotul ploii
Le-am zvântat apoi cu a verii boare
Şi le-am omorât din umbră toţi strigoii.

Apoi le-am aruncat pe toate în mare
De unde valul le-a adus la picioarele tale
Ca o sublimă şi imensă desfătare
Nişte religve din vremuri abisale.

Să le culegi cu grijă şi iubire.
La piept să le agheţi ca mărţişor
Să fie dovadă vie în amintire
Că-n inima ta eu mă răsfrâng, cu dor.

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu-i dor

Nimic nu-i alb... opacitate,
Cuvinte gri, fără de rost,
Culese cu tenacitate
Pentru a fi falsificate
De un eretic anagnost.

Nimic nu-i nou... butaforie,
Decor de anotimp vital,
Când pică frunzele în vie
Şi pana... de la pălărie
A unui ins, proverbial.

Nimic nu-i clar... nesiguranţă,
Nervi, ignoranţă, refulări,
Puse adesea în balanţă
Cu o anume inconstanţă
A verbelor... fără cărări.

Nimic nu-i vis... ilaritate,
Viaţa-i cu timpul în consens
Şi pune numere la toate,
Ca semn pentru eternitate
A lacrimei, ca un condens.

Nimic nu-i dor... fără durere,
Bătăi de inimă ce fug
Spre indecentele himere
Care incită la plăcere
Şi arde sufletul, pe rug.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul mării

(Capri, Piccola Marina)

Imemoriale brize ale mării,
vânturi marine ale nopţii,
nu veniţi aici pentru o persoană anume;
dacă cineva vrea să vă întâmpine
trebuie să poată să vă supravieţuiască.

Imemoriale brize ale mării,
de milenii şi milenii
adiaţi peste pietrele istoriei,
sunteţi cel mai pur spaţiu
venind de departe...

O, cum simte smochinul
încărcat de fructe apropierea voastră
acolo sus, în lumina lunii.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke (1907), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul melcilor care merg la înmormântare

La înhumarea unei frunze
Au plecat doi melci prin toamne
Au cochiliile cernite
Şi panglici de doliu pe coarne.
Treceau cum trec melcii în doliu
Prin cea mai tomnatică seară
Dar când în sfârşit au ajuns
Se făcuse a primăvară
Frunzele care fuseră moarte
Înviaseră toate deja
Iar melcii ( erau doi mi se pare)
S-au pus ofuscaţi acana
Când soarele iată apare
Şi spune pe-un ton radios
Nu vă fie cu supărare
De ce nu vreţi să staţi jos
Luaţi şi o halbă de bere
Dacă aşa v-aţi decis
Şi luaţi de vă face plăcere
Şi-un autocar spre Paris.
O să vedeţi toată ţara,
Dar doliul lăsaţi-l deoparte
De ce să vă-ntunece ochiul
Această tristeţe de moarte
Mereu îmi păreau cam pocite
Poveştile vechi cu sicrie
Sunt slute deloc nu-s drăguţe
Obrazul vreau roz să vă fie
Să fie în fine ca viaţa
Şi tocmai atunci animalele
Şi iarba şi pomii cei falnici
Cântară să-ţi spargă timpanele
Un cântec de vară sălbatic
Cu iarbă şi greieri şi sori
Şi toţi se-mbătară năpraznic
Şi toţi erau foarte matoli
Iar melcii de care vorbirăm
S-au dus pe la casele lor,
S-au dus copleşiţi de emoţii,
Ferice cu pasul uşor
Şi cum cam băuseră bere
Uitaţi cum se clatină-n drum
Dar luna de-acolo din ceruri
De ei se grijeşte acum

poezie de Jacques Prevert, traducere de Octavian Soviany
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duios Anastasia trecea

nu e despre filme sau actori, e despre viaţă şi despre cuvânt
cuvânt ce intră-n lume gol. lepădat de buze umede sau uscate de teamă
şi care se chinuie să înţeleagă viaţa cu toate rătăcirile ei
dar nimic nu o poate cuprinde în toate ale sale
şi-atunci cuvântul se retrage
şi intră în ilegalitate
ca şi genul.
cândva eram şi eu cuvânt
aveam valoare, aveam greutate
şi lumea mă credea
dar acum
nimic nu poate ţine istoria în loc
nici măcar eu...
fără cuvinte. fără epitaf
mai bine un sms
lma

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări

nu, nu întreb
de ce doare lacrima ucisă de vânt
chircit între gânduri, în nefirescul cotidian
de care azi nimic nu am habar
toate se învălmăşeau aleatoriu în mine
prinsesem gust de uitare
de viaţă, de mine, de toate
sinapsele ruginiseră rătăcite între circumvoluţiuni obosite
o lume tocită, de singurătate
ploaia se îngusta spre răsărit
la apus, nu mai era nimic de spus
plecase timpul, anotimpul
azi nu întreb nimic
doar zic în cuvinte nerostite
paşii se scurg încet în neant
spăl sufletul cu lacrimile cerului
apoi pot să plâng, nu...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Pe malul mării
am admirat asfinţitul
contopindu-se cu nisipul fierbinte
de pe plajă
în mii de culori,
curcubeu înmiresmat
de valurile învolburate,
şuşotind neîncetat
a tăcere adâncă
în noaptea luminată
de stele blajine
ce sclipesc timid în apa
plină şi ea de astfel de stele,
vietăţi marine
din adâncuri misterioase,
formând recifuri întregi
de corali luminiscenţi
şi sirene închipuite
pe nisipul fin
al apei din mare.

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peretele din faţa mea

peretele din faţa mea nu există,
tavanul e prelungit până-n nori,
spaţiul gol e o transă în care merg ucigând gravitaţia.
toate slăbiciunile se risipesc în neant,
pe buze cuvintele sunt vii,
infinitul e o sincopă ce rămâne în urmă.

copacii se-ntorc cu faţa la mine
născocind păduri din frunzele alungate.
se nasc cuvinte neîntrebate
modificând lumina, încetinind timpul,
atacând zidul cu miros de lună,
iar pe banca aceea goală din parc a rămas o movilă de gânduri.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!