Calapodul

prea mult şi de demult sunt
cu ochii numai pe picioarele tale
frumoase
ah, sunt zilele-n care
alergi după tramvaie prin ploaie
şi nu te
împiedici în calapodul ce-ţi pune
pielea în băţ de umbrelă
chiar şi atunci
când plouă cu soare! cel
puţin în ziare locale, de cartier

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasă

frumoasă şi albă
(numai albele sunt foarte frumoase)
treci peste mine
fluturând
câteva degete fărâmicioase
(numai albele se frâng şi se plâng)
iar până la oase la
oase eu sincer voi mângâia la
crimi cu spaimă deosebită
orgasmele tale, ah, prea
puţin sexuale, puţin
prea lichide

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet defect

Aveai un suflet prea defect,
În toamna-n care te-am văzut,
Sunt meşterul tău fără scule,
Din primăvara ce-a trecut.

Sunt peretele tăcut din dreapta ta,
Ce-ţi cunoaşte starea după respiraţie,
Îţi sunt tastatura deterioarată,
care-ţi refuză comenzile cu graţie.

Sunt copilul care se joacă cu tine,
Atunci când vrei să dai timpu-napoi,
Îţi sunt spadă pentru duşmani,
Dar pot să-mi fiu şi scut, în propriu-mi război.

Îţi sunt dulcele vis, când dorul te apasă,
Îţi pot bate coşmaru-n mii de cuie,
Dar tu ce eşti, când eu sunt doar femeie,
Iubirea mea cea dulce-amaruie?

Atunci când plouă afară, eu vreau să-mi fii umbrelă!
Când viaţa e alb- negru, să fii tu acoarelă!
Lasă-mă un pic să plâng, când nimic nu e perfect,
Pot să fiu orice mă vrei,
doar să nu îti fiu defect!

poezie de Anna Panovici din Sfârşit de Autograf (9 aprilie 2011)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia

Îmi place când plouă
Să plouă cuminte,
Iar noi
Să păşim sub umbrelă,
Amândoi.

Îmi place când plouă!
Să plouă,
Să plouă...
Numai:
Nu din ochii tăi!
Numai:
Nu
Din ochii mei!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce

că e din balş că
a studiat la craiova
că e
blondă şi puţin foarte trecută
prin falş
e stăpânită de formele ei
prea frumoase (aproape de kitsch)
şi e
o mare poetă
a banatului sudic

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puţin întuneric

noaptea e singurul anotimp
când e linişte-n cartier
stelele nu
sunt frunze nu cad
decât odată cu capul
poetului rătăcit
printre blocuri de texte

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea mult puţin

Sunt prea mult pentru ce am,
Am prea mult pentru ce sunt;
Ochii mei, cernuţi prin geam,
Te iubesc mărunt, mărunt...

Şi ce mic mă văd când pasul
Mă trimite-n depărtare;
Numai sufletul, rămasul,
Te iubeşte mare, mare...

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colajul

nu demult nu
pe când eram pictor şi mai mult
grafician
am dat zic eu dovadă de prea mult colaj: a
lipeam palme în stânga şi în dreapta intrării
în lumea mea: a tabloului – cei
foarte mulţi curioşi (?!)
cu bujori de sânge nespălat în obraji
nu suflau un cuvânt despre arta
pe care poate nici nu
o înţelegeau:
a colajului între rupere ne
sfârşită şi suturare pripită
a temelor moarte
sau vii prea puţin

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum

după jumătate de secol
de singurătate volubilă
aş
vrea ca totul să se întâmple
din întâmplare
ca
şi cum nu ar fi decât mâna destinului
răsucită la spate (?!)
mai t
are sunt de când toate
pisicile din cartier dinspre cap
miaună miaună mi
aună au au au buba

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu

am parte de toată iubirea
eu sunt un aşa zis răsfăţat
ea cade pe mine ca o pelerină de ploaie
când e
atât de mult de păşit pe uscat

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prospeţimea

Atunci când este frig şi plouă,
eşti cu mult mai frumoasă.

Iar zăpada mă aduce
chiar mai aproape de buzele tale.

Secretul interior, cel nenăscut niciodată...
Tu eşti prospeţimea, iar eu sunt cu tine.

Nu îmi pot explica plecările
sau venirile tale. Tu intri deodată

şi eu nu sunt nicăieri din nou,
Înlăuntrul măreţiei.

poezie de Rumi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi plouă

Imi plouă pe inimă cu picături de rouă
sunt reci si plăcute
ce bine.
Îmi plouă.
Pe ochi si pe gură imi plouă cu lacrimi
ce gust bun au ele.
de dor si de patimi.
Si-n creier, cu gânduri nebune
să vin după tine.
la tine.
Vin?
Spune.
Imi plouă cu tine, cu vorbele tale tăcute
cu ochii tăi negri si buzele mute.
Sunt udă.
mi-e frig si mi-e bine.
Sunt apă
adorm si visez că te scalzi.
Mă scapă
de dor
de durere si zbucium.
Nu bea, sunt sărată
în lacrimi te scalzi, nu in apă curată.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ploua pe afară

Când plouă rece pe afară
Să numeri lacrimile vagi,
Care din ceruri într-o doară
Plouă pe mine şi pe dragi.

Şi îmi e rece fără tine,
Şi tremur când mai bate vânt,
Îmi este tot amărăciune,
Îmi eşti durerea cât mai sunt.

Şi plouă, plouă toată ziua,
Chiar dacă-i soare, dacă-i cald
Şi simt în mine cum mă plouă,
Anunţă ploi un mic herald.

E apă multă, multă apă,
Cade din cer peste pământ,
Cad lacrimile şi se crapă
Din ochii mei şi din cuvânt.

Când ploua rece pe afară
Să te gândeşti, să mă priveşti,
Din când în când, iară şi iară,
Să te întrebi, mă mă iubeşti?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul umblă

s-a născut poet
dar nu e român
decât în poeziile proaste
cele în care
eminescu o are prea scurtă (?!) şi albă
cele în care
picioarele în pantofii aflaţi
în umblare sunt trunchiuri fără soţ cu ciuperci în şosete
iar moartea
după care aleargă în viu
nu e deşert
nu e pustiu
e desert: o
puştoaică ea este
cu sâni masculini
de poveste...

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între azi şi demult

te ascult cel mai mult când tu taci şi exişti
când mai crezi c-am rămas doi copaci pesimişti
tu trăieşti cel mai mult în prezentul ocult
şi mă cauţi mereu între azi şi demult

pe aceleaşi alei sunt un biet menestrel
sunt o salvă de tun într-o piele de miel
nu mai sunt ca un om nici copac nu mai sunt
sunt un tropot de cal cu potcoave de vânt

te iubesc mai acut când prin ploi te dezbraci
şi te-mbraci cu finalul câmpiei de maci
nu mai ştiu nici ce eşti nu mai pot nici să mint
cât de mult te-am urât cât de mult te-am iubit

sunt o brumă de toamnă pe-o frunză de crin
m-ai rugat să te mângâi pe coapse puţin
şi prin umbra înalt-a pădurii de tei
suntem trupuri de foc şi ne pasc nişte lei

nu mai sunt ca un om şi nici cal nu mai sunt
sunt un dangăt de clopot căzut pe pământ
sunt o toacă de lut care bate tacit
dinspre minus nimic înspre plus infinit

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar?

Şi sunt frumos?
Chiar sunt frumos?
Ori numai gândul îmi cade
duios în ape ondulate
pe coapse până jos
apoi îmi sare-n spate?
Ori nu sunt eu acela care
te-adoarme noapte după noapte?
La fereastra unde plouă
îmi inundă spatele curbat;
Mă-ntreb: să-ţi apar deseară-n pat?
Jucăuş din pleoape bat
uneori mai bat din stele
alte stele-n deplasare
ce îşi pun cenuşă-n cap
Din bulbi rar se mai ivesc
ochi, urechi şi… îndrăznesc
câte puţin de roşu pe nas şi pleoape
puţin de verde şi licurici pe coate…
Dar, sa fiu aşa frumos?
Chiar se poate?

poezie de Camelia Petre
Adăugat de Nicoleta Ilade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de ploaie

Mă mai încearcă, uneori, câte o ploaie
Şi mi se risipesc picurii ei prin sentimente,
În torente,
Până când ridic ochii spre cer
Şi nu văd acolo nici un nor şi nicio stea
Sau altceva
Diferit de culorile ochilor ce mă privesc de prin amintiri
Cu gust de furtună
Sau cafea bună
Sorbită pe-ndelete dimineaţa
Sau tăinuită după cină,
La ora când nu ştii dacă e prea târziu
Sau prea devreme
Pentru o ploaie care vine
Dacă vrea,
Când vrea
Şi-mi udă ziua
Sau noaptea
Sau numai ora când mă încearcă şi mă risipeşte
Printre torente
De sentimente.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii noştri nu au toamnă...

Câteodată, ochii noştri, când e toamnă, se privesc,
Pe vreun gând ce vine simplu, de demult, din primăvară,
Şi se-întorc la clipa lumii, când lumina se măsoară
Prin culorile ce-n viaţă viaţa-n muguri o clipesc.

Ochii noştri sunt în spaţiu porţi de cer şi anotimp,
Se deschid ca o corolă, ca un radar, ca o zare,
Au nevoie de lumină, de privire şi de soare,
De un timp golit în spaţiu, de un spaţiu fără timp.

Ei sunt, poate, cu uimire, cercetaşi într-un război,
Pentru care Universul n-are margini nici zăbrele,
Ci doar sensuri nesfârşite, raţiuni şi vorbe grele
Despre-un haos fără drumuri, dar prin care trecem noi.

Ne uimim de ce se-întâmplă, de-întuneric şi de flori,
Trecem totul prin idee şi-i găsim justificare,
Orice clipă de sosire are-o clipă de plecare,
Albul iernilor bogate-i o sinteză de culori.

Ochii văd, inima cere, dar atât, nimic mai mult,
Omul este tot ce poate, ochii n-au nicio putere,
Ei doar văd ce ştiu să vadă, ce se află la vedere,
Dincolo de acest spectru, este-un spaţiu grav, ocult.

Dar şi ochii par o toamnă, toamna florilor din ei,
Ofilite-n frunze moarte şi trecute prin durată,
Nostalgii pe-un vraf de umbre, umbre pe un chip de fată,
În contrast cu tinereţea-i, care poartă-n ochi cercei.

Ochii noştri sunt ca zarea, ca lumina, ca un dor,
Ei nu ştiu să fie altfel, sunt ce sunt de când se ştie,
Ei nu mint, nu fac grimase, sunt aşa cum ştiu să fie
Cum e iarba de pe coasă, cum e apa la izvor.

Ochii lumii nu au toamnă, nu se trec, nu-îmbătrânesc,
Nici atunci când trece vremea vremii ochilor de soare,
Ei sunt plini de luminiţe vii, frumoase, visătoare,
Fiindcă ochii toamnei noastre-n ochii noştri se privesc.

poezie de Gheorghe Văduva (7 august 2015, Bucureşti)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vi se pare că gurile Dunării vorbesc prea mult şi curg prea puţin?

aforism de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ai întrebat ce fac

Îmi curăţeam simţirile de umbre.
Afară plouă şi ploaia nu mă doare.
Mi-e ploaie toată ziua-n noapte.
Şi eu doar frigul gheţii...
Un gând înfrigurat în timp!
Doar picături de ploaie
Îmi pictează-n suflet un carnaval
Cu vânt, cu ploaie... soare...
Eu un miros amestecat
Într-o cascadă a trăirilor mele!
Şi nici tăcerea ta nu mă surprinde
În care eu aud doar gândurile
Ce strigă după mine...
Trezindu-mi chiar şi visele
Ce îmi deschid o uşă către vară.
Cu tine-n gând păşesc desculţ
Chiar şi pe cioburile colii de hârtie.
Tu eşti o pasăre ce-alungă
Singurătatea copacului din mine.
Eşti urma ce penelul meu o lasă
În deşertul sentimentelor mele.
O rochie albă de ploaie
Peste umerii zilei de jar.
Eu... lacrimă ce cade-n nisipul ce arde
Atunci când Soarele devine vulgar,
Doar când nisipul devine prea fierbinte!
Şi eu... respir picuri de ploaie...
Acum te las...
Dormi... lacrima mea de ploaie!

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile

Sunt clipe frumoase
În zile întunecoase
Sunt ore de ploaie
În zile călduroase

E soare pe cer
Când afară plouă
Căldură în ger
Şi speranţă nouă

Zi întunecată
În lacrimi înecată
Clipe de neuitat
Cu sufletul împăcat

Sunt zile însorite
De nori umbrite
Iubire dureroasă
Cu o plăcere păcătoasă

Sunt dorinţe împlinite
Şi dragoste nebună
Cu ploi pe sfârşite
Şi nori ce se adună

poezie de Ramona Ros
Adăugat de Ramona Ros
Comentează! | Votează! | Copiază!