M-ai întrebat ce fac
Îmi curățeam simțirile de umbre.
Afară plouă și ploaia nu mă doare.
Mi-e ploaie toată ziua-n noapte.
Și eu doar frigul gheții...
Un gând înfrigurat în timp!
Doar picături de ploaie
Îmi pictează-n suflet un carnaval
Cu vânt, cu ploaie... soare...
Eu un miros amestecat
Într-o cascadă a trăirilor mele!
Și nici tăcerea ta nu mă surprinde
În care eu aud doar gândurile
Ce strigă după mine...
Trezindu-mi chiar și visele
Ce îmi deschid o ușă către vară.
Cu tine-n gând pășesc desculț
Chiar și pe cioburile colii de hârtie.
Tu ești o pasăre ce-alungă
Singurătatea copacului din mine.
Ești urma ce penelul meu o lasă
În deșertul sentimentelor mele.
O rochie albă de ploaie
Peste umerii zilei de jar.
Eu... lacrimă ce cade-n nisipul ce arde
Atunci când Soarele devine vulgar,
Doar când nisipul devine prea fierbinte!
Și eu... respir picuri de ploaie...
Acum te las...
Dormi... lacrima mea de ploaie!
poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Diodor Firulescu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.