Echipa de selecţie

dormeam
în vis luna avea forma literei C
s-a auzit un zgomot
zâmbeam şi luptam să mă trezesc din paralizie
noroc cu substanţa reticulată
dreapta ridica mâna stângă
în picioare greu strigam motănelul
poate a fost cutremur mi-am zis
năucă atingeam pielea sufletului
şi prin geamul din lumina nopţii
vedeam fericirea ca pe un drum

un tremur uşor
moartea a fost sigur a spus gândul de pe scaun
şi-am coborât la parter sprijinită într-un copac
după o vreme am adormit pe pervazul ferestrei
nu-mi era frică decât de rug şi portocali
a mai venit o dată nu a avut loc
i-am auzit tălpile îndepărtându-se
şi vocea moale cum recita un text cursiv
despre aerul liber
de după...

poezie de Ileana Popescu Bâldea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rose: Aştepţi o prostituată?
Alan: Nu.
Rose: Alan, tu nu eşti aşa.
Alan: După ce ţi-a fost inima frântă de atâtea ori şi nu mai suporţi gândul de a avea o legătură emţională cu altă fiinţă umană, ce rămâne de făcut?
Rose: Am auzit că mulţi oameni se masturbează. Serios, chiar i-am auzit.
Alan: Totuşi, un bărbat are nevoie să simtă şi o altă atingere în afară de a lui.
Rose: Ai încercat şi cu mâna cealaltă? E ca şi cum ai fi cu un străin neîndemânatic.

replici din filmul serial Doi bărbaţi şi jumătate
Adăugat de Ioana Niţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început a fost Cuvântul

La început a fost Cuvântul. Şi Cuvântul era la Dumnezeu,
însemna Cuvântul Domnului, acel cuvânt a fost Creaţia.
Dar de-a lungul veacurilor de cultură umană cuvântul
a luat alte înţelesuri, atât laice, cât şi religioase.

A avea cuvântul a ajuns sinonim cu autoritatea supremă,
cu prestigiul, cu incredibila şi uneori periculoasa persuasiune,
cu a avea Ora de Maximă Audienţă, o emisiune TV,
cu a avea darul de-a trăncăni, eventual folosind mai multe limbi.

Cuvântul zboară prin spaţiu, ricoşează din sateliţi,
mai aproape de noi decât a fost vreodată de cerurile
de unde se crede că a coborât.

Dar, după părerea mea şi-a celor ca mine,
cea mai mare transformare s-a produs cu mult timp în urmă,
atunci când el a fost pentru prima dată încrustat în piatră
sau trasat pe papirus, când sunetul s-a materializat pentru privire,
din a fi auzit, în a fi citit prin semne, apoi prin text;
şi a călătorit prin timp de la manuscris la Gutenberg.

Pentru că aceasta este povestea genezei scriitorului.
E povestea care a SCRIS-o pe ea sau l-a SCRIS el întru fiinţă.

poezie de Nadine Gordimer din Scris şi Fiinţă, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senzaţie stranie

Ţi-am auzit paşii. Am avut sentimentul
că frunzele roşii cădeau sonor pe un
pământ uscat, imediat după ce se
desprindeau dintr-un copac imaginar.
Frunzele roşii păreau a fi înfrigurate în
toamna târzie. Am avut sentimentul că

eu chiar am auzit nişte paşi. Aveam senzaţia
aceea stranie că tu, de fapt, trăiai. Dar, în
momentul imediat următor, am fost absolut
sigură că nu am auzit, de fapt, pe nimeni.
M-am uitat în grădină şi am văzut copacul
meu Ligustrum vulgare cum îşi pierdea
frunzele. Mi-am văzut chipul în oglindă.

Era de-a dreptul imposibil să aud paşi.
Tot ce ştiam era faptul că te iubeam. Tot ce
am putut eu auzi era căderea frunzelor. Dar,
în secunda imediat următoare, am simţit
sărutul tău. Am auzit clopotul bisericii bătând.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamnă îngerii zboară peste tot

ce şi cât ştiu eu despre lumea din care m-am născut
ştiu tot atât cât ştiu despre cea în care trăiesc
mai puţin decât ştiu stelele despre cerurile gri
şi mai puţin decât ştiu îngerii despre zborul lor

în întunericul nopţii o dată am auzit un foşnet
alb-alb era ceva şi mi-a părut după formă
un fluture enorm fâlfâindu-şi aripile iluzie la geamul spart în bucăţi
ori era o singură aripă care plutea mai uşor fără înger

ce ştii tu despre lumea în care se nasc îngeri
ai văzut cumva locul în care se nasc şi mor stelele?
Cel Ce a văzut-o a venit şi neîntrebat a povestit
iar eu mă mulţumesc să cred că în toamnă îngerii zboară peste tot

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajunsesem la ea

Ajunsesem la ea, băteam la poartă,
i-am auzit glasul uşor înăbuşit
şi paşii de dincolo de zidul de piatră –
şi-am început să strig că am venit.

Cine eşti, m-a-ntrebat, şi pe cine cauţi
nu mai ştiu când şi unde am fost fericiţi
surorile mele sunt fetele moarte
la treizeci de ani neîmpliniţi.

Nu-ţi aminteşti de mine, mă rugam,
ţi-am adus anemone şi cartofi copţi
şi-am stat neclintită la capul tău
şapte zile şi şapte nopţi.

Ai murit în braţele mele, vroiam să-i mai spun,
dar nu avea cine mai spune şi nu avea cui
ea-mi deschisese poarta, dar eu tocmai aflasem
că nimeni nu moare în braţele nimănui.

poezie de Ileana Mălăncioiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

După cutremurul din 31.08.1986. Temutul cutremur a venit totuşi în dimineaţa de 30 mai 1990, când însă tribunalul judeca la Casa Sindicatelor. Drept pentru care i-am zis

Cum văd, ai nesocotit,
Rugămintea-mi temătoare!
Noroc că te-ai păcălit
Fiind noi în deplasare!

epigramă de Gheorghe Culicovschi din Serbările Juriştilor, Sinaia (aprilie 2001)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul

Gândul ce-mi aduce fericirea,
Lumina ce-a fost...
Şi va sfârsi gandirea!
Moartea ce aduce nemurirea,
Ce în lume a fost...
Şi nu va mai fi iubirea!

Noaptea întunericul multicolor,
Al morţii călăuză...
Pictând în univers,
Viaţa ce-au şters.
Jertfiind zeilor,
Neavând un preţ!

Luna vechi prieten,
A timpului trecut.
Tu iară vi şi pleci,
Cu ale tale vorbe reci.

Eu in întuneric mă simt...
Mai fericit şi mai iubit,
Decât în lumina,
Ce mi-am găsit sfârşit!

poezie de Ilie Andrei Harapascu
Adăugat de Ilie Andrei Harapascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi am ars totul...

... literă cu imagine
cheia şi aerul subţire
Merge... cât costă - ai spus
cu roţile prin mulţumesc
Zăpada creşte peste cer
Uitarea sufocă iarba
în starea de embrion
iar unghiile subţiri
zgârie celulele
până la nucleu Efin

Tăcerea este liberă
să scrie pe tălpi

poezie de Ileana Popescu Bâldea din Extrasenzorial
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea tăiată

M-au ascuns bătrânii, după obicei,
Să nu uit de frica păsării tăiate,
Şi ascult prin uşa încuiată
Cum se tăvăleşte şi se zbate.

Strâmb zăvorul şubrezit de vreme,
Ca să uit ce-am auzit, să scap,
De această zbatere în care
Trupul mai aleargă după cap.

Şi tresar când ochii, împietrind de groază,
I se-ntorc pe dos ca să albească
Şi părând că-s boabe de porumb
Alte păsări vin să-i ciugulească.

Iau c-o mână capul, cu cealaltă restul,
Şi le schimb când mi se pare greu,
Până nu sunt moarte, să mai stea legate
Cel puţin aşa, prin trupul meu.

Însă capul moare mai devreme,
Ca şi cum n-a fost tăiată bine,
Şi să nu se zbată trupul singur
Stau să treacă moartea-n el prin mine.

poezie de Ileana Mălăncioiu (1967)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul ţipăt al pescăruşului

atunci ne-am iubit pentru ultima oară
ştiu că făcusem bagajele
am privit încă o dată în cameră
să văd dacă nu cumva am uitat ceva
după care m-am băgat sub duş -
şi ţipătul pescăruşului s-a auzit
pentru prima oară

tu erai mai tăcut decât de obicei
nu ştiu ce dracu ţi se întâmplase
toată seara ai stat retras pe balcon
ascultând cum se repetă marea,

la un moment dat am venit lângă tine
şi te-am întrebat de ce eşti aşa trist
ai bâiguit ceva despre nişte amintiri -
la început n-am înţeles, vocea ta era acoperită
de zbuciumul valurilor

înainte să plecăm te-am dorit
aproape că-mi venea să te devorez ca o fiară sălbatică
atunci când simte sângele zvâcnind,

şi nu ştiu cum naiba s-a făcut
că ţipătul pescăruşului s-a auzit pentru a doua oară
ca şi cum ar fi venit de undeva
din lăuntrul tău

suna atât de real încât
mi-am pus capul la tine pe piept
ca să-l ascult încă o dată
dar nu s-a auzit decât ceva
aidoma unei mări agitate,

atunci când te-am văzut intrând în valuri
aproape că am ştiut,

aproape am ştiut
că ţipătul pescăruşului
se va auzi pentru a treia oară
şi l-am văzut cum ieşea din tine
înălţându-se spre zenit,

şi-apoi deodată s-a făcut linişte
de parcă inclusiv marea ar fi
amuţit,

cât să aud cu o precizie înspăimântătoare
ceea ce valurile au acoperit
în seara de dinainte de a fi făcut dragoste
pentru ultima oară,

şi-am înţeles în sfârşit de ce îmi spuneai
că
te umpli de amintiri

poezie de Florentin Gheorghe Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram şi nu eram

mi-a fost greu să fiu simplu
mi-a fost uşor
am avut curaj - nu
mi-a fost frică şi am avut timp
să-l citesc pe jung -
eram şi nu eram intere
sat (!?) de psihoterapia
clinică
nu mi-a fost greu să-l citesc
pe freud
eram şi nu eram
interesat de psihanaliză
impulsuri şi nevroze
l-am lăsat pe jung
l-am lăsat pe freud
m-am refugiat pe moldova
eram şi nu eram nomad
stăteam pe malul râu
lui jung i-am pus gând rău
şi lui freud
eram şi nu eram un caz
psihiatric într-un conflict
inconştient legat de dorinţele
refulate
eram şi nu eram

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Salut, Luci. Ce mai faci? Cum te simţi?
Lucian: Mihai... Nu ştiu ce ţi-aş putea spune. N-am cuvinte... Ştiu că eşti supărat, că sunt vinovat, că n-am nici o scuză, că am fost un idiot, un cretin fără pereche şi nu mă aştept la înţelegere din partea ta, dar...
Mihai: Nu, Luci; încetează! Nu de asta am venit aici. M-ai auzit pe mine reproşându-ţi ceva? Nu vreau să te acuz de nimic şi nici nu trebuie să te scuzi faţă de mine. Am înţeles că n-ai avut intenţii neserioase şi-mi pare rău pentru ceea ce ţi-am spus atunci. Regret... Altfel spus, nu aveam motive întemeiate să fiu supărat pe tine, nici n-aş avea de ce să te iert şi sunt dispus să uit totul. Să lăsăm în urmă ce a fost. Nu vreau decât să te ştiu bine.
Lucian: Adevărat?!
Mihai: Sigur. Prieteni, nu?!
Lucian: Sigur, rămânem prieteni. Mă bucur că ai venit să mă vezi. Dar cum de te-ai răzgândit? Ultima oară când ne-am văzut, păreai foarte supărat. Spuneai că până atunci am fost mereu un exemplu demn de urmat pentru tine, un fel de idol pe care-l admirai, însă după ceea ce s-a întâmplat, ţi-ai schimbat brusc părerea; mai spuneai să-mi fie ruşine şi crede-mă, chiar mi-era, normal, fără să-mi fi spus tu... Şi mai ziceai că te-am dezamăgit şi că-ţi pare rău pentru mine. În plus, că dacă n-ai fi ţinut cont de respectul pe care mi-l purtai, mi-ai fi tras cel puţin un pumn zdravăn, pe care sigur l-aş fi meritat.
Mihai: Ştiu ce-am spus atunci... N-ai uitat? Parcă ai fi înregistrat totul pe bandă.
Lucian: Nu puteam uita. M-a afectat foarte mult. Nu puteam suporta gândul că aş pierde prietenia ta. A fost îngrozitor. Doream să nu mă gândesc, dar nu reuşeam. M-a durut mult mai tare decât pumnul acela zdravăn, pe care l-aş fi meritat.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea L(l)enii-n pandemie

M-am decis să scriu poemul,
Fiindcă sunt în izolare
Şi mi-am pus şi eu însemnul
Lenii care ştiu că doare.
Lenea asta, cum spun unii,
N-ar avea asemănare
Şi atins de-a ei secure,
Nu stă nimeni în picioare.
Oh, ce dulce toropeală
Te îmbie... Ai ghicit?!
E doar lenea. Ţi se spune
Că n-ai poftă de gătit?
Lasă Leană, timpul trece,
Nimeni nu s-a sinchisit.
Tu mănânci ce-ai în ogradă.
Umbra lenii, c-ai tăiat,
Azi, bucată cu bucată
Şi prin unghii ţi-a intrat.
Cum?! Nu vrei să duci gunoiul?
Sigur, lenea e de vină
Şi se fac munţi de gunoaie
Şi de ele-i casa plină.
De spălat ar fi zadarnic
Că oricum se murdăresc
Toate hainele, deci bine,
Bine-ar fi să lenevesc.
Nici spălatul nu-mi convine.
În fond, nu e indicat
Şi sunt riscuri pentru mine.
Nu mai zic că-i de călcat...
Cu atâtea dungi pe rufe
Toată treaba sună prost.
Ce să le mai calc degeaba?!
Deci le las precum au fost.
Praful nu-l mai şterg. Se pune.
Nici cu mopul nu mai dau -
Sunt alergică, fac spume.
Mai bine lungită stau.
Încins mi-este telefonul
Şi-am o lene de mă doare,
Nearat este ogorul
Şi am pânze-ntre... picioare.
Astăzi, ce mai tura-vura,
De atâta stres şi chin,
Merg, mănânc şi trag pe dreapta,
Dar pe net am să revin.
Când mi s-o acri de lene,
Căci e vremea a mura
Chiar şi murături şi varză...
Dacă nu spăl putina.
Aşadar am multă treabă.
Dar acuma zac în pat
Şi când mă trezesc, fireşte,
Mă apuc să fac curat.
Să spăl geamul, mi se pare
O corvoadă, n-o mai fac.
Nici perdeaua nu-i prea neagră
Şi spălată-i tot un drac.
Pânzele de pe la colţuri
Poate-ascund ceva. Le las.
Şi să mătur, îmi e lene.
Se pune praf pe obraz...
Uite, vezi ce praf sunt toate?!
Şi de ce să mai muncesc?!
Fac şi altceva... se poate.
Ştiu şi eu... să lenevesc.
Doamne, sufletul îmi iasă
Şi n-am vreme de pierdut
Am muncit o viaţă-ntreagă
Tot filozofând. Mă... mut!
Vine moartea şi mi-e lene
Să mă-nham la drum cu ea.
Nici la fund nu m-oi mai şterge,
Plec hai-hui şi tra-la-la.
C-a venit o altă lege
Şi (ce) miroase a rahat.
La putere e Covidul - un virus neînfricat.
Punem botniţa la gură,
Precum ni s-a indicat,
Eu de-acuma îmi las lenea,
Îmi iau moartea şi-am plecat.
- Nu te teme, nu te teme!
Moartea cu lene te ia...
- Las Covidul?! Plec în moarte?
Nu ne-am înţeles aşa.
Ştiu că legea nu e lege,
Dar e contraindicat,
Însă nu cred că se poate,
Îmi e lene, este noapte,
Nu mă pot da jos din pat.

pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul unui lup

Sunt doar un lup ce-n lumea lui trăieşte
Ştiind ce-i greu, ştiind ce e uşor,
Ştiind că timpul nu îmbătrâneşte
Decât pe-acei ce a trăi nu vor.

N-am teamă să trăiesc în libertate,
Şi să-mi asum ce ştiu că am făcut,
În lumea-aceasta, ce-n singurătate,
Pune-n mormânt chiar propriu ei trecut.

N-am semne şi puţini vor vrea să creadă
Că sunt cel ce a fost şi va tot fi,
Ce s-a lăsat pe sine să decadă
Ca să nu-şi ştie viaţa-n travesti.

Stau iar, acum, în margini de răscruce,
Şi tot privesc pe drum, în lung şi-n lat,
Un singur drum ştiu că mă poate duce
Spre adevărul ce-i deja-ntâmplat.

Spre înapoi nu-i niciodată calea
Prin care se trăieşte ce a fost,
Ci doar o formă de-a trăi mirarea
Că viaţa nu îşi are nici un rost.

Şi, cam la fel, spre stânga, văd pornirea
Unui vârtej ce nu e de oprit,
Care ucide tot, şi omenirea,
Minţind, în el, din plin, a nimerit.

Spre dreapta pot să merg fără să-mi pese
Că trec prin timp, voind să ocolesc
Conturul unei pregătite lese
De-a mă lega la gard să îl păzesc.

Doar înainte ştiu că mi se poate
Să fiu tot lup şi liber să trăiesc,
Să ştiu că-n viaţă pot avea de toate,
Destinul, întreit, să-l împlinesc.

Sunt doar un lup, ce-n lumea lui trăieşte,
Aşa-s văzut de cei nevăzători,
Şi după legea lumii, omeneşte,
Sunt aspru judecat, adeseori.

Dar tot mă simt, în forma cea mai pură,
Original, precum am fost creat,
Făcând, din drumul drept, o scurtătură
De pasul meu tăiată apăsat.

Şi ştiu, mergând la pas, cum trece noaptea,
Aşa cum ştiu câţi paşi fac într-o zi,
De-aceea, de-aş putea vorbi cu moartea,
De nemurirea mea i-aş poveşti.

Am stat prea mult, iar ultima răscruce
Îmi este dată să-mi reamintesc
Că mi se dă să duc doar ce pot duce,
Drumul să-l merg, uitând să mă opresc.

poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (30 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a doua venire

mereu mi s-au împlinit presimţirile.
vă vorbeşte un om născut acum o sută de ani
ce speră mereu iubirea să-i facă o rană urâtă
pentru a se întoarce acasă.

nu-mi doream nimic altceva
decât să fiu un copil greu de minţit;
aşadar m-am umflat de plâns.

nici măcar nu puteam să spun că mi-e frică.
sufeream cumplit după apă,
iar apa spumega în scoarţa copacilor desfiguraţi de durerea
pe care doar o secetă lungă sau focul ţi le poate produce.

i-am spus unui preot catolic:
mama ţine în cameră tabloul cu tata.
lumina din stradă,
lumina maşinilor ce virează îi schimbă privirea.
uneori este rea,
alteori pare a unui om resemnat cu faptul
că lumea lui e mult prea departe,

deci nu-mi vorbiţi despre iad.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de mai

A fost o noapte-n luna mai
când stelele, mirate,
au strălucit când tu dansai
şi-au vrut să te arate
aceluia ce te privea
în toată frumuseţea ta,
de-o rară puritate.

Eu te priveam înmărmurit
iar muzica tăcuse
şi, ca prin vis, te-am auzit,
sau poate îmi păruse:
"-Dansezi? - Eu,... sigur, dar aş vrea...
- Stai liniştit, îţi voi cânta!"
... iubirea apăruse.

N-a fost un dans, a fost un zbor
prin lumi necunoscute,
în care te strângeam uşor
în mâinile făcute
un arc în timpul preţios
pierdut din vremea lui Cronos
în spaţii absolute.

Am fost în al iubirii pont,
în spaţiul dintre fapte,
privind acelaşi orizont
acolo,-n marea noapte.
Apoi, de mână şi uşori,
strălucitori ca nişte sori,
ne-am mângâiat cu şoapte.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina a fost purtată de îngeri

Lumina m-a vizitat azi noapte
Mi-a relatat despre creaţie divină
Am răsuflat prin stele căzătoare
Lumina din lumina s-a risipit spre nori
Odată ce viaţa a fost dată.
Lumina a fost purtată de îngeri.
Nu încerca să-mi mulţumeşti!
Eu am ales libertatea deplină
Nu am făcut nimic forţat,
Ci din iubire pură, sinceră,
Şi adierea vântului îmi e vindecarea
Unui suflet ales de Divin.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reîncarnare

Te strigam...
De frică mi-am astupat urechile,
Mă temeam de ecoul care
Învăţase să îmi răspundă în lungi suspine.
Mi-am acoperit urletele cu molii
Şi am lăsat viermii gândurilor
Să îmi roadă toate golurile din mine,
Nimicul nu mai avea
Un nume de care să se lovească.
M-am evaporat în cioburi şi locuri...

După un timp
M-am născut din moartea ta,
Durerile tale mi-au fost mamă
Până la capătul fiecărei artere.
Mă îndopam din rănile-ţi deschise
Cu setea unui deşert.
Te topeai în respiraţii pierdute
Şi te adoram...
Acum ne zâmbim şi ne prefacem că totul este bine.

poezie de Florinow Maria Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absenţa nemotivată

De dimineaţa am întârziat nemotivat
Aşadar am scos prea mulţi bani
De la bancomatul din scara vecină
Şi-am adormit subit, după ora opt.
Am încercat să mă trezesc, dar nu puteam.
Un poliţist adormit i-a combinat, se auzea
Eu veselă din fire, am râs
Ochii mi se înroşeau, buzele zâmbeau
Toţi eram binecuvântaţi...
Aerul pe care îl respiram era benefic.
Gândeam corect, simţeam că este benefic totul
Ascund în pâlcuri de lumină, curcubeul inimii mele
Vibraţia unei femei cu stimă ridicată
Dar nu contest să înţeleg iubirea mea şi dragostea.

pamflet de Ileana Nana Filip din Sub ochelarii unui papuc umoristic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!