Hipnoză

Nicio pasăre nu cântă în izlazul ars de Soare,
Nici un tril de ciocârlie nu se cerne din văzduh
Peste florile-nsetate şi o lume-n care doare
Orice rază ce răneşte cu asprime în zăduh.

De-ar avea-n corole rouă, poate-ar plânge, -ar suferi,
Toate florile acelea ce se clatină-n văpăi
Când o adiere blândă se mileşte de câmpii
Şi mai trece, ca o boare, printre razele călăi.

Niciun fluture nu zboară prin căldura de cuptor
Care-ascunde-atâtea plase ce-i aşteaptă, nu se văd
Printre firele de iarbă fără semn de abator
Gata să-i primească-ntrânsul pentru-al vieţii lor prăpăd.

Doar un trandafir sălbatic mai zâmbeşte către cer
Din petale ce se roagă pentru picurii de ploaie
Ce le-ar face să-şi dezlege miezuri pline de mister,
Nevăzute, neştiute, sub splendoare-atâtor straie.

Când pe cer apar, năvalnic, umbre negre de Infern,
Totul pare să-şi revină dintr-o stare de hipnoză
Şi să tremure-n plăcerea stropilor ce, brusc, se cern,
Peste lumea-n care-un flutur e îmbrăţişat de-o roză.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul vieţii

Peste lume, peste sate,
bate ceasul vieţii, bate.
Trec secundele spre stele
ca un stol de rîndunele.
Zboară vremea către slavă
şi cu roadă şi cu pleavă.
Zboară clipa către Rai.
Tu, prietene, ce-i dai?

Peste lume, peste sate,
bate ceasul vieţii, bate.
Zboară clipele albastre
către Domnul vieţii noastre.

Tu, acel ce mergi pe Cale,
ce dai tu secundei tale?
Tu, ce ştii ce-a dat Isus,
ce-i trimiţi acolo sus?

Peste lume, peste sate,
bate ceasul vieţii, bate.
Vremea trece. Holda-i coaptă.
Domnu-i gata şi ne-aşteaptă.

Domnu-i gata şi ne roagă
să-L vestim în lumea-ntreagă,
să dăm iureş secerînd,
ca să vie mai curînd!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale de lumină

Când se vor cerne dinspre ceruri
Petale albe de lumină,
Voi şti că vin să îmi aşeze
Pe umeri, graţia divină

Şi-n suflet un parfum de floare
Plutind pe cerul dintr-o lume
În care-un înger mai aşteaptă
S-apară-n ruga mea un nume.

Iar dacă şoapta-mi va ajunge
Să urce-n căile astrale,
Va coborî şi-mi va cuprinde
Iubirea-n aripile sale.

Va licări-n privirea-i blândă
Scânteia unui foc aprins
În lumea stelelor ce cântă
Şi niciodată nu s-a stins.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul nopţii

E-un tremur printre razele de lună
şi nicio stea pe cer. E-aşa pustiu
încât, în noapte, par că se adună
oştirile trimise din neviu.

Se-agită-n murmur tainic printre ramuri
o adiere stranie de vânt,
iar peste lac, în valuri fără hamuri,
aleargă bidiviii de spăimânt.

E-o noapte neagră, noaptea cea mai noapte,
şi se cufundă în tăceri prea mult.
Mi-e dor de stele, foşnete sau şoapte
pe care-n întuneric să le-ascult.

A-nfăptuit el, dorul, o minune?
Nu ştiu ce-a fost când au plecat, tiptil,
şi umbrele, şi norii, dar pot spune:
privighetoarea a-nceput un tril.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O rază printre frunze

Frunzele murmură cântece uitate,
dar florile mai ascultă ecourile
şi pun peste nimicul absolutului
miresmele ascunse printre petale.

Nuferi atinşi de valurile solare
împart culori cu lumini adiascente
şi trimit spre ramuri zâmbetele calde
care mângâie gingăşia florilor.

Coruri anonime mai aduc suspine
peste jalea pe care o au comoară
şi îşi consolează visele neclare
cu florile uitate-n singurătate.

Numai un trifoi ne trezea din dilemă
şi când am încercat să-i aflu secretul,
o albină oprea aripile pe-o floare,
dorind o rază ascunsă printre frunze.

poezie de Constantin Rusu (mai 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de ploaie

Mă mai încearcă, uneori, câte o ploaie
Şi mi se risipesc picurii ei prin sentimente,
În torente,
Până când ridic ochii spre cer
Şi nu văd acolo nici un nor şi nicio stea
Sau altceva
Diferit de culorile ochilor ce mă privesc de prin amintiri
Cu gust de furtună
Sau cafea bună
Sorbită pe-ndelete dimineaţa
Sau tăinuită după cină,
La ora când nu ştii dacă e prea târziu
Sau prea devreme
Pentru o ploaie care vine
Dacă vrea,
Când vrea
Şi-mi udă ziua
Sau noaptea
Sau numai ora când mă încearcă şi mă risipeşte
Printre torente
De sentimente.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor spre alte lumi

Ascult în noapte cum lună-şi strigă dorul
La margine de boltă printre luceferi-fluturi,
Îşi uită pentr-o clipă, voinţa, rostul, zborul
Şi caută prin iarbă, urma la dulci săruturi.

Ea urmăreşte ciuta şi cerbul când se-adapă
Învăluiţi de-un abur născut dintr-o iubire,
Atuncea tulburată zăreşte-n ochi de apă
Cât este de stingheră, cu soarta-n rătăcire.

Şi pleacă fără vlagă, zburând peste pământ
Să-şi caute perechea prin alte lumi astrale,
Dar către miezul nopţii se-abate straşnic vânt,
Ce-i răscoleşte faţa ascunsă-n nori şi jale.

Încet şi peste mine se-aşează un văl de somn,
Iar timpul meu se-opreşte la margine de vis,
Mai simt pentru o clipă că luna-mi face semn,
Apoi, trudită adorm şi mă transform în ibis.

Mă-nalţ spre cer uimită, căci nu zăresc hotare
Şi trec o punte-albastră ce pare o rădăcină,
Din când în când m-aşez pe un ecou din zare
Sădind grăunţi de pace şi lotuşi de lumină.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monolog în anotimpuri

Gândurile ce mă inundă
pot fi stele de zăpadă,
fulgi ce cad continuu
peste drumuri îngheţate,
pot fi vânturi obosite
răscolind copacii goi.
Sau vârtejuri înăsprite,
ce gonesc sub nori de plumb,
cai focoşi, înhămaţi la sănii albe
printre brazii falnici.

Gândurile pot fi contopite
într-un dor de ploaie,
ca un cântec de izvoare,
murmurate de copii
ce se aud dinspre munte
către văile în ceaţă.
Zgomote nepercepute
plesnesc în muguri verzi,
clinchete de clopoţei
peste albii ghiocei,
iarba care încolţeşte
printre turme de mioare.

Gânduri către soare
ce atârnă sub azur,
adiere blândă,
ce aleargă peste lanuri,
gânduri ce se coc sub tâmplă
în idei de foc,
se desprind din mine peste tot.
Văd în mine morarul ce aşteaptă
carele pline de rod.
Gândul e dorinţă
de viaţă şi soare,
copilul minune din mine,
e murmur şi tril fără cuvinte
ce se înalţă măreţ
încununat de natură.

Gândul şoptit de pădurea
desenată în amurg,
cuvântul, comoara tăcerii,
se scurge
ca vinul în pocale de aur.
Sunt singur, copac rătăcit
Aştept veşmântul,
Veşmânt ruginiu.
Privesc în mine
abătut şi slăbit
şi-mi adun puterea
scuturându-mi spinarea
de atâta muncă.

Gânduri vii,
gânduri multe,
pogorâte din înalte altare,
sub aripi de îngeri,
aripi albe,
sub care
mă voi odihni!

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar putea

De-ar putea luna să cânte
Printre stele, către zi
Şi luceferi s-o asculte,
Poate, poate-aş mai iubi.

De-ar putea gândul să curgă
Înspre tine-ndrăgostit,
Când stau zorile să plângă,
Poate, poate-aş fi venit.

De-ar putea visul să fie
Floare albă sau parfum,
Sărutări pe buze-o mie,
Poate, poate-ţi pun acum.

De-ar putea iubirea-n ploaie
Să ne spele de trecut,
Când e sufletu-n văpaie,
Poate, poate, am sa uit

De-ar putea sărutu-n noapte
Şi-n destin, a ne uni,
Mângâindu-te cu şoapte,
Poate, poate, voi veni.

De-ar putea să fie soare
Şi lumină... peste noi,
Aruncând tot ce ne doare,
Poate, poate, vom fi doi.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul ultimului vis

Mă retrăsesem într-un colţ de lume
Ca într-un început de nouă viaţă
Când îl aud, devreme-n dimineaţă,
Prin pomii înfloriţi, cântat, un nume.

Privesc atent la pasărea ce zboară,
Dar nu e ea cea care-mi cântă mie,
În trilul ei e-o altă armonie.
Nu, nu e numele ce mă-nfioară!

Se-ascunde-o adiere printre ramuri
Şi-o urmăresc petală cu petală
Cum se alintă, caldă şi domoală,
Dar nu se-nalţă numele-n balsamuri.

Un flutur alb se-ndeamnă către-o floare
Şi-l urmăresc în zboru-i singuratic
Prin aerul curat, primăvăratic,
Plutind uşor, în irizări de Soare.

De printre flori şi ramuri de cais,
O voce m-a oprit din căutare
Şoptind un nume şi, spre-a mea mirare:
"Eu sunt ecoul ultimului vis".

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sferic timpu-n nopţi şi zile...

(glossă)

Secunda-şi cerne trecerea sub gene,
La miezul-nopţii îngerii coboară
Să bea nectar albastru de genţiene
Şi să asculte scâncet de vioară.

Se-adună stelele în jurul lunii pline,
Luceafărul ocupă loc de-onoare
Şi în tăcerea clipei clandestine
Se roagă sfinţii pentru fiecare.

Netulburaţi de ţipete stridente
Lăstarii se înalţă în poiene,
Se odihnesc eroii-n pergamente,
Secunda-şi cerne trecerea sub gene.

În liniştea nocturnă poezia
Din ochiul muzei înspre mine zboară.
Când îmi cuprinde gândul extazia,
La miezul nopţii îngerii coboară.

Şi mă răsfăţ printre cuvinte sfinte,
Valsez cu epitete prin catrene,
Metafore coboară-n pas cuminte
Să bea nectar albastru de genţiene.

E clipa desfătărilor celeste,
Când Dumnezeu în rugă se strecoară
Să-şi impregneze ruga-n palimpseste
Şi să asculte scâncet de vioară.

Îşi oblojeşte universul tihna
De zbuciumul mustrărilor divine
Şi ca să i se ierte lumii vina
Se-adună stelele în jurul lunii pline.

Uşor lumina-şi face loc timidă
Şi zorii-ncep spre răsărit să zboare
Şi printre zvonuri în a lui hlamidă
Luceafărul ocupă loc de-onoare.

Mai gust din taina nopţii-o picătură,
Să mai rămână liniştea în mine
Şi în poemul ce îl am pe gură
Şi în tăcerea clipei clandestine.

Clepsidra se goleşte de-ntuneric,
Prin umbre se strecoară înc-un soare
Şi-n mersu-acesta ne-ntrerupt şi sferic
Se roagă sfinţii pentru fiecare...

Se roagă sfinţii pentru fiecare
Şi în tăcerea clipei clandestine
Luceafărul ocupă loc de-onoare,
Se-adună stelele în jurul lunii pline.

Şi să asculte scâncet de vioară,
Să bea nectar albastru de genţiene,
La miezul-nopţii îngerii coboară,
Secunda-şi cerne trecerea sub gene...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eleftheria

O rază de soare străbătând frunzişul, uneori însoţită de adierea molcomă, alteori solitară, aurie şi fierbinte, lovindu-se de pielea ta la ultimele ceasuri ale zilei şi de firele de iarbă şi de sufletul tău trezit din somn. Gândurile-ţi zboară aiurea, printre gene, printre nori. Chipul lui luminat. Ţi se topeşte trupul sub un sentiment adânc şi vag, în căldură efemeră, printre şoapte, printre privirile ştrengare. Pare că cerul nu mai vrea să se rupă şi te inveleşte părtaş la ce va urma după ce nu va mai fi nimic. Priveşti lângă tine: ochii lui. Trasezi cu privirea conturul gâtului lui, al umerilor, îţi cobori sufletul până la palmele lui, impregnate deja în pielea ta. În jur totul e absurd şi ia contururi irelevante. Aş vrea să uit uneori că există oamenii. Vă aştept pe voi. Aici aveţi de toate, şi hrană pentru trup şi hrană pentru suflet. Pădurea vă veghează, vă înveliţi cu aripa unui fluture, iar el te vede o dată şi înc-o dată... Voi veţi fi liberi.

poezie de Andrada Simion (13 iunie 2018)
Adăugat de Andrada Simion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răbdare

Te-aştept cum un deşert aşteaptă ploaia,
sau o vioară mângâieri pe coarde,
te-aştept să-mi stingi, din suflet, vâlvătaia
căci dorul ce îl simt în mine, arde.

Cu gânduri ce se-nvârt pe o spirală
în jurul tău, atrase ca-ntr-o vrajă
în sarabandă caldă, rituală,
aştept ca trupul tău să-mi fie strajă,

Să liniştească flăcările care
îmi fac privirile să strălucească
aidoma cu razele de soare
atunci când zorii-ncep să se ivească,

Dau buzelor, o tremurare fină
ca într-o rugă de-a-ntâlni plăcerea
în clipele când dragostea deplină
le cere să-şi continue tăcerea.

Te-aştept în timpul care nu contează
când, sigur, ştiu că vii, şi nici nu doare
singurătatea care mai oftează
atunci când dorului îi spun: "Răbdare!".

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri noi

Era o-nvălmăşeală de secvenţe
în mintea sa, pe drumul din pădure,
încât îi provocau incoerenţe
în logica gândiri lui mahmure.

Vedea cum paşii săi strivesc în umbre
a razelor de soare veselie,
iar sunete venite din penumbre
îi cântă, prin copaci, o simfonie.

Voia, în ochii tulburi, limpezire,
în suflet, printre gânduri şi în viaţă,
mergea pe vechiul drum, dar n-avea ştire
de ţinta lui în noua dimineaţă.

Îşi aminteşte noaptea cea din urmă,
de ea, de-o fericire nepereche,
dar, dincolo de asta, chiar de scurmă,
nu poate da de-o amintire veche.

Trecutul i s-a scurs ca printr-o sită
cu ochiuri mari, prin care poate trece
chiar timpul însuşi, viaţa osândită
să poarte-un suflet care vrea să plece.

Dar gânduri noi, sălbatice, necoapte,
apar de pe niciunde, iar privirea
îi străluceşte; vrea o nouă noapte
în care să-i vorbească doar iubirea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pace

Galbene văpăi de soare
Peste deal acum se scurg,
Şi-n noptateca răcoare
Peste sat se nalţă fumul,
Codrii-alene cântă-n drumul
Vântului de-amurg.

În curând o să s-aline
Truda chinului de azi.
Vei privi prin zări senine
Stelele, sclipind mărunte,
Cum încet de peste munte,
Ies de printre brazi.

Ca şi ieri rotundă luna
O să ias-acum-acum,
Steag de aur pe cununa
Dealului, privind în luncă
Plopii doinitori ce-aruncă
Umbre peste drum.

Coasa va dormi şi sapa
Va tăcea cântarea-n grâu.
Şi-o s-auzi ca-n vis cum apa
Pe sub iaz se mai frământă,
Şi privighetori cum cântă
Dincolo de rîu.

Noaptea-ntreag-o să-şi murmure
Apele povestea lor—
Şi ieşind de prin pădure,
Căprioarele pe creste
Vor cătá prin văi de este
Pace la izvor.

Şi va fi! De sus, va face
Dătătorul de vieţi
Parte tuturor de pace.
Şi-o să-ţi uiţi şi tu mâhnirea,
Suflete,-aşteptând ivirea
Albei dimineţi.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantezie

Vremea de afară mă închide-n mine
Şi-mi pornesc prin gânduri o călătorie
Printre visuri care, dintr-o utopie,
Par cu viitorul meu să se îmbine.

Care-i viitorul? Sigur, cel gândit
În acele clipe dintr-o reverie
Când, cuprins cu totul de melancolie,
M-am lăsat de-o muză, iar, ademenit

Şi-am păşit pe ape, am urcat pe nori,
I-am urmat căraraea prin sălbăticie,
Am simţit parfumul ei cum îmi adie
Când priveau spre mine ochii-i doritori.

Fremătam în visul fără nici un leac
Bun să îmi aducă-n sânge acalmie,
Să primesc iertare, poate-o amnistie
Când, atras de-o apă, deveneam copac.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale târzii

Ai înflorit din nou, la ceas târziu,
când frunzele copacilor sunt duse
în zările tărâmului neviu
al celor ce, de vremuri, sunt răpuse.

Sub razele de toamnă, străluceşti,
te bucuri de căldura trecătoare
atât cât e. Îţi place s-o primeşti
cu zâmbetul petalelor spre Soare.

Deschid fereastra larg şi te privesc
rugându-mă de vânturi îngheţate
să ocolească florile ce cresc
atunci când altele-s apuse, toate.

Ţi-aş da căldura verii de-aş putea,
o clipă cât o viaţă-a unei flori;
nu cer mai mult, doar timp cât aş visa
că-i primăvara vechilor fiori.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În miezul verii

O fâşie nesfârşită
Dintr-o pânză pare calea,
Printre holde rătăcită.
Toată culmea-i adormită,
Toată valea.

Liniştea-i deplin stăpână
Peste câmpii arşi de soare,
Lunca-i goală: la fântână
E pustiu; şi nu se-ngână
Nici o boare.

Numai zumzetul de-albine,
Fără-ncepere şi-adaos,
Curge-ntruna, parcă vine
Din adâncul firii pline
De repaos.

Şi cât vezi în depărtare
Viu nimic nu se iveşte...
Iată însă, colo-n zare,
Mişcător un punct răsare
Şi tot creşte.

Poate-i vrun bătut de soartă
Care-aleargă pe câmpie
Într-atâta lume moartă!
Dor îl mână, griji îl poartă,
Domnul ştie!

Poţi acum să-l vezi mai bine:
E femeie, o sărmană,
Strâns la piept în scutec ţine
Un copil; şi-n sârg ea vine,
Vine-n goană.

De călduri dogoritoare,
Foc aprins îi arde chipul;
Un cuptor e roşul soare,
Şi cărbune sub picioare
E nisipul.

Când ajunge la fântână,
Jos pe-o pajişte săracă
Pune-odorul ei. Din mână
Saltă cumpăna bătrână
Şi se pleacă.

Scârţâind, din nou ea creşte.
Mama toarnă cu tot zorul
Apă-n pumni, şi se grăbeşte
La copil şi-i răcoreşte
Obrăjorul.

Bea apoi şi ea pe fugă.
Merge iarăşi după asta
La copil şi-i dă să sugă;
Frânt-apoi, pe-o buturugă
Stă nevasta.

Şi e linişte pe dealuri
Ca-ntr-o mănăstire arsă;
Dorm şi-arinii de pe maluri
Şi căldura valuri-valuri
Se revarsă.

Nici un nor văzduhul n-are
Foc sub el să mai ascunză;
Nici o pasăre prin zare,
Nu se mişcă-n lumea mare
Nici o frunză.

Singur vântul, colo, iată.
Adormise la răcoare
Sub o salcie plecată
Somnuros în sus el cată
Către soare.

Mai e mult! Şi ca să-i fie
Scurtă vremea, până pleacă,
El se uită pe câmpie,
Fluieră şi nu mai ştie
Ce să facă.

Dar deodată se opreşte:
Peste ochi îşi pune-o mână
Şi zâmbind copilăreşte
Curios şi lung priveşte
Spre fântână!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântaţi-mi

Acuş o să plecaţi
Cântaţi-mi, cântaţi, cântaţi!
Graure privighetoare
Ciocârlie şi tu soare!

Şi tu frunză-n adiere
Şi tu apă-n susure
Şi iarbă-n doină verde
Şi tu, da tu fluture

In diezuri efemere
Infinite de mirare
In vara care trece
Ce umbra mi-o petrece...

In iarna mea prea rece
Când şoapta ei nu trece...
In stoluri de izvore, păsări
Prin ale mele doruri.

Cu neşfârşite migrări
Cu frunze ce cad uscate
De printre ram de coaste
Si-ngheţati fluturi...

Din coconul inimii
In turţurii-ntunecimii...
Nopţilor mele de vară
Făra şoapta ei de vatră

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţărmul stropilor fluturi

Mai plouă pe aripi de fluturi
Uitaţi pe fărâme de lut
Din ţărmul pe care îţi scuturi
Un timp reîntors din trecut.

E-o ploaie ce vine să ude
Albastrul din aripi lucind
În focul cuvintelor iude
Ce-i vor, în tristeţe, murind.

Şi plouă c-o ploaie-ndârjită,
Pornită să facă prăpăd
În lumea de fluturi golită
Şi-n timpul pe care-l revăd.

Îmi pare că ploaia-i trimisă
De-o veche privire ce-o ştiu
Plecată din lumea promisă
Spre ţărmuri pierdute-n pustiu.

De lacrimi de vise e marea,
Cu valuri de noi începuturi
Iar ploaia, nu-i ploaie – e starea
Când sufletul plouă cu fluturi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul vântului sălbatic

Ai strâns noduri de-ntuneric într-o-ncrâncenată plasă
De frustrări înghesuite printre ochiuri disperate
Să rămână-n miezul nopţii, în lumina ce se lasă
Pe sub razele de lună, libere şi goale, toate,

Să pătrundă şi să treacă vântul rece printre ele,
Să n-atingă-n zbor strânsura ce le-nchide-n colţ de lacrimi
Înroşite de rugina picăturilor de stele,
Toate - moarte şi căzute, toate - prefăcute patimi.

Trece-ntr-o vâltoare vântul, într-un şuier de blesteme,
Printre nodurile tale, plasă vrednică de milă,
Înnodată în tăcere, chinuită de dileme,
Verde-n mucegaiul nopţii, neagră sub a Lunii silă,

Rupe-a sârmelor strânsoare şi la calcă în picioare
Într-un dans nebun, sălbatic, ca în nopţile acele
Când se-arată prin poiene, goale şi atrăgătoare,
Dintr-o lume-ntunecată, nălucirile de iele.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!