Durere paternală
la 7 ani l-am rănit prima dată pe tata
cînd i-am dat cu ciocanu peste mînă
nu i-am zis nici azi
tată-mi pare rău
dar ai meritat-o
n-a fost de-ajuns cînd te-am strîns de gît înapoi
cui pe cui se scoate
dar te-ai supărat
știi eu n-aveam voie să ți le-ntorc
că-mi articulai vreo două
dar cînd te-am strîns de gît prima oară chiar m-a durut
mai mult pe mine mă crezi sau nu
a doua la fel
a treia am știut de ce o fac
că dacă nu meritai mă opream
și din contra strîngeam mîinile cît strîngeam din dinți
urlam cu tine tată
de durere și dispreț
de ce nu mi-ai spus niciodată că mă urăști?
poezie de Simona Bălan
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre tată, poezii despre supărare, poezii despre durere sau poezii despre dinți
Citate similare
Prima oară
Prima oară când te-am văzut
ți-am admirat buzele,
a doua oară, mi-a plăcut
să-ți descopăr adânca scânteie din ochi,
a treia oară, am tinut un pic
mânuțele tale'ntra-le mele,
a patra oară am fost fermecat,
așa de mult încat n-am mai rezistat
și buzele mele te-au sărutat.
De-atunci, de când ne-am întâlnit,
prima și acum a mia oară,
la teatru, în centru, sau în parc
aceeași senzatie parcă,
ca prima oară.
poezie de Marius-Mihai Golopenta
Adăugat de Marius-Mihai Golopenta

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre teatru, poezii despre sărut, poezii despre parcuri, poezii despre mâini sau poezii despre admirație

Halucinație intenționată
Spuneți-mi cînd, spuneți-mi cînd
O să ne scoatem ochii din pantofi?
Ne-au intrat pe cînd manifestam cîntînd
Ca niște pietre ude, ca niște cartofi.
Ochii sînt ai morților foarte tineri
Și circula sub asfalt ca niste ganglioni.
Am mai găsit vreo doi într-o vineri
Și i-am ascuns în buzunarul de la pantaloni.
Ochii - dacă nu-i descoperim la vreme -
Lunecă iremediabil spre fundul pămîntului.
În drum, scot uneori o fîntînă cu blesteme
Pe la răscruci de drumuri, sub furculița vîntului.
Călcăm în fiecare zi pe mormane de pupile,
Pe sticla frageda, pe apă gelatinoasă.
Niciodată n-au alergat pe maidane atîtea bile!
Niciodată parada n-a fost mai frumoasă!
Și am strivit sub calcîi un ochi ca o icră mare
Care-a mirosit pînă la ultimul rînd.
S-a făcut ziuă... Pîn' la ferestre au crescut trotuare...
Spuneți-mi cînd, spuneți-mi cînd?
poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre încălțăminte
- poezii despre tinerețe
- citate de Nina Cassian despre tinerețe
- poezii despre moarte
- poezii despre frumusețe
- citate de Nina Cassian despre frumusețe
- poezii despre creștere
- citate de Nina Cassian despre creștere
Îmi spuse
îmi spuse: « Nu poți să știi cînd vine....
de ce nu faci puțină ordine?
Nu poți să știi cînd te găsește
poate e-n tine, poți ști...
Nu poți să știi cum arată...
Și dacă e o pasăre, care înoată fără s-o vezi
prin aer și trece chiar prin tine
și nu are nimic înfricoșător, ci doar un răcnet
la sfîrșit, cînd
cei ce rămîn în urma ta l-aud... »
poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înot, poezii despre păsări sau citate de Eugen Jebeleanu despre păsări
Prima bucurie
Prima bucurie
ce mi-a dat Isus,
primul ghiocel
de mîna lui adus,
prima zi cu soare,
soare-adevărat,
a fost ziua cînd mi-a spus
că m-a iertat!
Cea dintîi minune
care m-a uimit,
nu-i nici foc din cer,
nici apă din granit.
Cea dintîi minune,
un etern ecou,
e că-n mine s-a născut
un suflet nou!
Ultima dorință
care-o am de spus
e să vie toată lumea
la Isus!
Și cînd El ne duce
Sus la Dumnezeu,
vai...
să nu rămînă nimeni.
Dar nici eu...
Prima bucurie
ce mi-a dat Isus,
primul ghiocel
de mîna lui adus,
prima zi cu soare,
soare-adevărat,
a fost ziua cînd mi-a spus
că m-a iertat!
Cea dintîi minune
care m-a uimit,
nu-i nici foc din cer,
nici apă din granit.
Cea dintîi minune,
un etern ecou,
e că-n mine s-a născut
un suflet nou!
Ultima dorință
care-o am de spus
e să vie toată lumea
la Isus!
Și cînd El ne duce
Sus la Dumnezeu,
vai...
să nu rămînă nimeni.
Dar nici eu...
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre suflet
- poezii despre religie
- poezii despre naștere
- poezii despre iertare
- poezii despre ghiocei
- poezii despre dorințe
- poezii despre creștinism
- poezii despre bucurie
- poezii despre Soare
Rafe: Trebuia să fi murit. Când eram în apă, am făcut un pact cu Dumnezeu. I-am spus că îmi pare rău, i-am spus că știu că am fost un prost pentru că te-am părăsit în încercarea mea de a fi erou și i-am promis că nu am să îi mai cer nimic altă dată dacă mai pot să te mai văd o dată... Și știi ce? A meritat. Tu m-ai tinut în viață, Evelyn, tu m-ai adus acasă. Așa că o să îmi țin promisiunea. O să plec și nu o să îți cer nimic.
replică din Pearl Harbor
Adăugat de Andreea Tanase

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre promisiuni, citate despre viață, citate despre religie, citate despre prostie, citate despre eroism, citate despre acasă sau citate despre Dumnezeu
De cînd îl iubesc pe Isus
De cînd îl iubesc pe Isus,
mai 'nalt mi se pare înaltul,
cărările urcă mai sus
și soarele-i altul!
De cînd îl iubesc pe Isus,
bujorii mai roșii se-arată,
iar stele cum ies în apus,
n-au fost niciodată.
De cînd îl iubesc pe Isus,
as vrea să-L ador ca Debora,
un cîntec, pe aripi adus,
ducînd tuturora.
Ca Iacov o scară aș vrea,
spre nouri de albe răsfrîngeri,
să urc tot pămîntul pe ea,
în murmur de îngeri.
De cînd îl iubesc pe Isus,
mi-e drag să văd oameni cum cîntă,
cu lacrimi de freamăt nespus,
pe cartea cea sfîntă.
Și-aș vrea, cît cu dorul cuprind,
cînd n-or mai fi arcuri și suliți,
s-aud lumea-ntreagă vorbind
de Domnul pe uliți...
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre stele, poezii despre roșu, poezii despre iubire, poezii despre dor, poezii despre cărți, poezii despre bujori, poezii despre aripi sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Iubirea nu era tocmai iubire
Eu, care te-am iubit pe tine nu eram tocmai eu
Si nici tu nu erai tocmai cea care m-ai iubit pe mine
Iubirea mea nu era tocmai a mea
Iubirea ta nu era tocmai a ta
Si iubirea noastra nu era tocmai a noastra
Pentru ca prima iubire nu e chiar prima si iubirea ce se implineste o vreme nu e tocmai iubire
Floarea ce ti-am dat-o de ziua ta era de fapt de ziua noastra
A mea si a alteia
Si nu puteai fi impotriva ca fetita noastra sa se numeasca prima iubire
Chiar daca nu era chiar prima, dar avea acelasi nume cu ea
Si cand te-am pierdut am fost trist
Pentru ca am pierdut-o si pe prima si pe cea de-a doua si pe cea de a treia
Si abia la urma de tot te pierdusem pe tine...
Altfel, de ce ma simt acum ca la 16 ani,
Nauc si perforat de singuratate ca de acnee?
poezie de Corneliu Neculea
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre prima iubire sau poezii despre flori
Cînd inima...
Cînd inima odată de cer îmi va fi plină,
în ceasu-acela mare și binecuvîntat,
să vie peste mine o rază de lumină
și sufletul la Tatăl să urce împăcat.
De mi-ar săpa o groapă și mi-ar înfinge-o cruce,
de m-ar svîrli în flăcări ori sub un dîmb stingher,
cenușă rece-n urnă, ori țărnă sub uluce,
tot una-mi vor fi toate cînd voi privi din cer.
Peste cîmpii și codri va trece iarăși luna.
Veți asculta izvorul și aripa de vînt.
Iar eu, în zări de taină, voi fi întotdeauna
cu Cel ce-a pus pe-orbite și stele și pămînt.
Uitarea nu mi-i dragă dar nici nu mă-nspăimîntă.
Că nu visez cunună în lumea de păcat.
Dar voi primi-n vecie prietenia sfîntă
a celor ce din lume spre cer i-am îndemnat.
Aducerile-aminte pe mine nu m-or cerne,
ci va lupta disprețul să șteargă tot ce-am spus.
Dar slava lumii trece, ca frunza-n lut se-așterne
și va rămîne veșnic iubirea lui Isu
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre uitare, poezii despre timp, poezii despre păduri, poezii despre prietenie sau poezii despre lumină

De obicei, nu îmi doresc nici un rol, nu mi-am propus niciodată să joc un anumit rol, mi s-au întîmplat și, întotdeauna cînd ți se întîmplă, te apucă o spaimă îngrozitoare, probabil că nici nu se poate altfel, iar eu am fost extrem de fericit și incitat, în același timp, să văd ce se întîmplă cu mine, acum, cînd îi joc pe amîndoi, să ies dintr-unul și să intru în celălalt.
citat din Marius Stănescu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre spaimă, citate despre fericire sau citate despre dorințe
Imn iubirii mele cea dintâi aleasă
Furat am fost de-a cerului mistere
Când taine noi din carne dezgropam,
Curând s-au stins în legănări aptere
Și n-am sfârșit nici azi ce căutam.
Te-am limitat în seri teologale
Șoptindu-Ți tot mai sincer: "Nu pleca"!
Cu ochi dogmatici ți-am ieșit în cale
Crezând că-așa Te voi îndupleca.
Prezenței Tale nu cred ca vreodată
Să-i înțeleg misterul voi putea
Mă-nvăluie când pare-ndepărtată
Dar pleaca iar când mă avant spre ea.
Te-am întâlnit în versuri prima oară
Un dor aprins din piept de Dumnezeu,
De-atunci mi-ai curs în vine de fecioară
Și M-ai durut când Te-am durut și eu.
Deși presimt că mâine va să vie
Să-mi dea târcoale nimfa vinovată,
Mă sprijin azi în poezie
Mai mult ca ieri mai mult ca niciodată.
poezie de Cătălin Varga (noiembrie 2013)
Adăugat de Cătălin Varga

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre virginitate, poezii despre vinovăție, poezii despre viitor, poezii despre versuri, poezii despre trecut, poezii despre sinceritate, poezii despre sfârșit sau poezii despre seară
Am greșit uneori...
Te-am întâlnit atunci în secolul trecut
Se poate spune că a fost de mult
Dar astăzi de încerci să-ți amintești
De clipa când mi-ai spus că mă iubești
Și când în brațe te-am cuprins întâia oară
Eram la malul mării, ce minunată seară
A fost o clipă ce va trăi în eternitate
Chiar dacă-acuma timpul ne desparte
Am realizat atâtea lucruri împreună
Am traversat vârtejuri și furtună
Dar în final nu ne-am pierdut cu firea
A fost un singur far, a fost iubirea
Iți recunosc, nu vreau să folosesc tertipuri
În viață mi-au plăcut și alte chipuri
Dar crede-mă, ai fost și vei rămâne
Marea iubire a vieții mele de ieri, de azi, de mâine.
Să nu mă condamni în termeni aspri
Să-ți mai aduci aminte când voi pleca spre aștri
Că uneori, cu mine de credeai
Că trăiești
Fără să vrei, s-a întâmplat, să uiți să mă iubești
Nu-ți reproșez nimic, îți cer doar să mai crezi
Chiar dacă în viitor nu vrei să mă mai vezi
Ai fost și vei rămâne în viața mea
Singura căreia i-am încredințat toată iubirea
Și acum într-un final, mult prea trist
Îți fac un sincer jurământ pe Crist
Chiar de te-am întristat de-atâtea ori
Eu te iubesc ca-n prima clipă și îți recunosc, că
Am greșit uneori...
poezie de Dan Duțescu din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață
Regrete
Si ce ași putea eu să-ți mai spun
Cînd totul este clar....
Mii sufletul scăldat în scrum
Dureri fără hotar...
Mă întreb daca mai are rost
Ce simnt acum să-ți spun
Stiu! toate-n viață au un cost
Eu rasplatesc din plin...
Si tot ce viața -mi oferea
Nu am luat cu împrumut,
Am răsplătit asa mereu
De zece ori mai mult.
Și n-am cerșit ce nu-i al meu,
Doar să iubesc am vrut...
Tu mi-ai trait în gînd mereu,
De cînd ne-am cunoscut!
Dar... pentru tine a fost un joc,
Ca un ping-pong.. asa!!!
Și jocul cînd te-a plictisit
Tu ai oprit la Ea!
Mii tristă azi suflarea mea
Si doare că niciodată tăcerea
Mesaje încă mult voi astepta
Care mereu imi vindecau durerea!
Scrisnind din dinti azi voi pleca
Nu vreau să-ți fiu povara,
Din Eu și Tu... Tu ai ales pe Ea
Spunînd că mă iubești a cîtă oară?
Cedez... ear tu, nu vei uita....
Imi vei simti absența!
Din Eu și Tu, tu ai ales pe Ea
Pastreaza diferența!!!!!
poezie de Tatiana Frunzete
Adăugat de Tatiana Frunzete

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre răsplată, poezii despre jocuri sau poezii despre graniță
Nu am simțit niciodată o astfel de conexiune cu altcineva... Nici măcar nu știu cum s-o explic. Simt de parcă te știam dinainte să te cunosc și, prima oară când te-am văzut, prima oară când am vorbit cu tine, a fost accidental, pentru că conexiunea era deja acolo.
citat din M. Molly Backes
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vorbire sau citate despre cunoaștere
Orice jignire va ajunge în fața lui Dumnezeu, de două ori: o dată, cu tine, cel ce mi-ai adresat-o, iar a doua oară, cu mine, cel ce am primit-o. Amândoi vom da socoteală pentru ea, iar El va hotărî dacă tu ai avut căderea și motivele să mi-o aduci și dacă eu am meritat-o sau nu, după gândurile și faptele mele...
Andrei Gădălean (2 septembrie 2012)
Adăugat de Andrei Gădălean

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre gânduri
Dialog în familie
După vreo trei ani de zile
Soțul întreabă soția:
- Nevastă, mai ții la mine?
S-au azi terminăm chindia?
- Nu te-am iubit niciodată.
Nu te iubesc nici acum.
De când m-ai luat de fată
Te-am urât ca și acum.
- Dacă mă urăști și-acum,
Eu zic să ne despărțim.
Fiecare pe alt drum,
De astăzi, hai să pornim!
- Fiindcă nu ai fost bărbat
Noi de mult ne-am despărțit.
Cu altul te-am înșelat
Când erai tu amețit.
- Să fii sănătoasă fată!
Și eu grijă am avut.
Ai fost și tu înșelată,
Ba chiar și mai de demult.
poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre căsătorie, poezii despre soție, poezii despre zile, poezii despre sănătate, poezii despre soț, poezii despre prezent sau poezii despre familie
Ultimul țipăt al pescărușului
atunci ne-am iubit pentru ultima oară
știu că făcusem bagajele
am privit încă o dată în cameră
să văd dacă nu cumva am uitat ceva
după care m-am băgat sub duș -
și țipătul pescărușului s-a auzit
pentru prima oară
tu erai mai tăcut decât de obicei
nu știu ce dracu ți se întâmplase
toată seara ai stat retras pe balcon
ascultând cum se repetă marea,
la un moment dat am venit lângă tine
și te-am întrebat de ce ești așa trist
ai bâiguit ceva despre niște amintiri -
la început n-am înțeles, vocea ta era acoperită
de zbuciumul valurilor
înainte să plecăm te-am dorit
aproape că-mi venea să te devorez ca o fiară sălbatică
atunci când simte sângele zvâcnind,
și nu știu cum naiba s-a făcut
că țipătul pescărușului s-a auzit pentru a doua oară
ca și cum ar fi venit de undeva
din lăuntrul tău
suna atât de real încât
mi-am pus capul la tine pe piept
ca să-l ascult încă o dată
dar nu s-a auzit decât ceva
aidoma unei mări agitate,
atunci când te-am văzut intrând în valuri
aproape că am știut,
aproape am știut
că țipătul pescărușului
se va auzi pentru a treia oară
și l-am văzut cum ieșea din tine
înălțându-se spre zenit,
și-apoi deodată s-a făcut liniște
de parcă inclusiv marea ar fi
amuțit,
cât să aud cu o precizie înspăimântătoare
ceea ce valurile au acoperit
în seara de dinainte de a fi făcut dragoste
pentru ultima oară,
și-am înțeles în sfârșit de ce îmi spuneai
că
te umpli de amintiri
poezie de Florentin Gheorghe Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre draci, poezii despre început, poezii despre voce, poezii despre sânge sau poezii despre spaimă

Să crezi și să nu mai crezi
În mintea mea stau sânii tăi
Aprinși precum două văpăi;
Poți să te uiți pe pieptul tău;
De nu mai sunt, îmi pare rău!
De-i vezi la locul lor cel vechi,
Să crezi că ai două perechi,
Din care una s-a mutat
În mintea mea. Nu i-am furat,
Dar i-am primit. Să vii să-i vezi;
De te-am mințit, să nu mai crezi!
poezie de Marius Robu (20 mai 2021)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sâni
Fii bun
Fii bun în fiecare zi
Atîta timp cît pe pămînt tu vei trăi
Fii bun în fiecare clipă
Chiar dacă simți că nu vei reuși
Fii bun cu cel ce te stimeaza
Învață să-l respecți și tu pe el
Fii bun cu cel ce încurajeaza
Și tu mereu să faci la fel
Fii bun cînd soarele răsare
Învață mereu să zîmbești
Fii bun cînd rău te doboară
Învață ca să poți să te ridici
Fii bun cu toți și fiecare
Prieteni buni încearcă să ții faci
Fii bun cînd norocul îți surîde
Și nu uita de oamenii cei dragi
Fii bun la bine și la rau
Că nu știi ce-ți rezervă viitoru
Fii bun cu cel ce ajutorul îți cere
Ajută-l, că vei fi și tu ajutat
Fii bun și nu judeca omul
Indiferent de-ți pare rău sau bun
Fii bun și ajută-ți aproapele
Că si el te va ajuta cîndva
Fii bun chiar dacă puțini te apreciază
Și nu ceda cînd cu rău ești răsplătit
Fii bun și lasă-ți sufletu să vorbească
Că-n suflet oamenii mereu sunt buni
Fii bun și iartă-l pe cel ce greșește
Că doar așa îi arăți că ești deosebit
Fii bun chiar daca timpu trece
Că timpu niciodată nu-l putem opri
Fii bun și nu uita de bine
Chiar dacă binele nu este observat
Fii bun și dăruiește bunătate
Cu bunătatea ta, poți schimba lumea.
poezie de Serghei Țurcan
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ajutor, poezii despre bunătate, poezii despre învățătură, poezii despre vorbire sau poezii despre schimbare
Jean: N-am să uit niciodată replicile alea celebre din filmul ăla pe care l-am privit împreună în ziua în care făcusem prima oară dragoste.
Jenie: Dar noi n-am fost niciodată împreună la un film. Singura dată când te-am rugat să mergem era în ziua în care tocmai făcusem a opta oara dragoste cu șeful tău. Te-am sunat, iar tu mi-ai răspuns scurt că nu poți vorbi, că ești la un film cu șefu'. Iar când te-am întrebat de ce nu se aude niciun sunet, mi-ai spus că e un film mut, cu Charlie Chaplin.
Jean: Ah, da! Filmul într-adevăr era mut, dar în același timp foarte expresiv. Oare de ce îmi aduc aminte numai de lucruri care îmi lipsesc?
Jenie: Mâine vei mai avea o amintire duioasă, pentru că eu azi plec, și pentru totdeauna.
replici din piesa de teatru Acțiunea are loc pe lumea asta, scenariu de Sergiu Burcă
Adăugat de Oana Camelia

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre șefi, citate despre filme, citate despre viitor, citate despre sunet, citate despre iubire, citate despre celebritate sau citate despre amintiri

Toți oamenii își vedeau de lucru, ca și cînd nimic nu s-ar fi
întîmplat. Și cînd au văzut-o pe Măria, a doua zi după ce și-a îngropat bărbatul, c-a și plecat cu Bator de căpăstru, unul mai pestriț la mațe a zis:
- Iată și pe Fefeleaga!
Și, de-atunci, Fefeleaga i-a rămas numele. Dar ea nu s-a încrezut niciodată în oameni, nici nu le-a cerut ajutorul.
citat celebru din povestirea Fefeleaga de Ion Agârbiceanu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre bărbați sau citate despre ajutor