Oglindit

Oglindit şi oglinditor
în acelaşi timp
simt - cum
prin goluri concentrice
mă înalţ - din adînc
în-mai-adînc

... sau atunci
totul - nu va fi
decît un gol - unde eu
voi deveni
mai-golul

... unde
golirea de sine
în multiplu şi infinit
va fi - poate
ultimul act
... după care - voi avea
tot atîta viaţă
cîtă moarte
... doar - atîta viaţă
cîtă moarte(?)

poezie de Adrian Iscru
Adăugat de Dana Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, oameni fluvii

Noi, oameni fluvii
noi, care străbatem lumea, plini de orgoliu,
ascunzînd în apele noastre adînci
atîtea contradicţii, atîta viaţă şi atîta moarte,
rămînînd puternici şi atunci cînd ne sfărîmăm în cataracte,
şi atunci cînd ne prefacem în mlaştini.

Mlaştini sau torente, purtăm în noi viaţa
tulbure de nămoluri, sau limpede, iar uneori
zdrobită de stînci,
atît de zdrobită, încît pare pierdută pentru totdeauna,
dar noi, oamenii fluvii,
ne adumăm iarăşi din noi înşine, din abisurile noastre,
şi pornim mai departe
rostogolind între maluri de lut
(...)

poezie celebră de Geo Bogza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morţi sau vii?...

Moarte în viaţă sau viaţă în moarte?
Cum e acum şi cine socoate?
Dacă plătim trai într-o dată?
Prin izbăviri înseamnă spre-o poartă?

Unde ne-aflăm şi unde-i mai bine?
Dacă înviem prin moarte în sine?
Dacă amăgim pe-atâtea suspine?
Doar de-a trăi în moartea de mâine.

Viaţă şi moarte şi invers se poate
Lumina-ntuneric cum se împarte?
Dacă ne-aşteaptă o altfel de rimă?
Dacă e-aici morţi naşterii vină?

Naşteri din moarte, murim a ne naşte,
Dacă-i aceasta poarta spre toate?
Dacă-i continuu în cerc repetate?
Timpuri de-acum cu ce-i pe-altă parte.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezonanta

Uneori - rezonînd
cu tot ce piere
(sau nu mai există)
intense viziuni
polifonice - irup
dincolo
de orice înţelegere

... poate unde - înţelegerea
nu oricînd (şi oricum)
poate cuprinde - gîndul
întors - asupra lui însuşi
negînd

... întors - mai plin
de cele neînţelese
decît de Înţelesul
acela
... ce poartă - în sine
ecoul
prezenţei absente - sau
numai ascunse(?)

poezie de Adrian Iscru
Adăugat de Dana Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenia care m-a ucis

Legea inimii e scrisă în fiinţă;
Am învăţat prin veacuri să aştept...
Rămas este un dor, o ultimă dorinţă,
Să mă înalţ în timp şi să învăţ să sper.

Acum ascult pe tine cum mi te povesteşti,
Nu este loc să fie şi vocea mea acolo
În locul unde zaci, unde te poticneşti...
În inima pătrunsă de mult prea multe goluri.

Iată-mă din nou, singură pe-alee...
Unul a plecat... altul a venit...
Alţii or să vină, să intre, dar n-au cheie,
În inima care, cândva te-a găzduit.

Viaţă între scheme fără nici un sens!
Un pahar de griji pe care îl bei singur...
Ai un plan să dai... mai şters, sau mai dens,
Eşti regină viaţă! Regină în nimicuri!

Nu te întreb ce-are să fie,
Sau cine eşti... ce vrei cu mine...
Doar să-mi vorbeşti de nebunie,
Căci o cunoşti atât de bine!...

Să n-ai un scop, sau... infinite
Aşa ca tine, cum tu eşti...
Tu viaţă, tu – planuri sortite –
Când ne urăşti, când ne iubeşti.

Ştiu cine m-a ucis! Eu nu credeam în moarte!
Dar în prietenie, mult am crezut în ea...
Cea care am iubit-o şi-am sprijinit-o în toate,
Nu a dorit decât, viaţa să îmi ia!...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea

la margini de spaţiu de timp şi de duh
de viaţă de moarte de toate
tristeţea e totul ce pot să mai duc
aidoma crucii pe spate

tristeţea e unicul meu sentiment
tristeţea e unica mea alinare
e golul din suflet ce tace strident
şi doare şi doare şi doare...

la margini de spaţiu de timp şi de duh
de viaţă de moarte de toate
tristeţea e totul ce pot să-l mai duc
şi totul ce nu se mai poate

poezie de Iurie Osoianu (27 iunie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa

O frântură de timp
Este, poate,
O frântură de viaţă
Sau un pas către moarte,
Într-o clip-adunându-se toate,
Hotărând între viaţă şi moarte.

poezie de Viorel Mitea (17 ianuarie 2007)
Adăugat de Viorel Mitea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bolnav de moarte

Cât de greu îmi e să-mi car, anii adunaţi în spate
Până-n ultimul hotar, până unde scap de toate
Simt piciorele uscate, sângele îl simt uscat
Curge sec, napoi, nainte, greu la vale, la urcat

Ceasul trage limbile, orele alergătoare
Cum se scurg secundele, cum sunt ele sfidătoare
Îmi sunt scurte zilele, nopţile-s lungite tare
Nu-mi sunt albe zările, prea puţin mai îmi e soare

Sacul meu e tot mai greu, câte toamne car în spate
Câte ierni şi câte veri, câte primăveri uitate
Urc cu ele către cer, pe o scară nevăzută
Mă dor zilele de ieri, mă dor tâmplele şi-mi urlă

De când sunt pe-această lume, zi de zi şi ceas de ceas
M-am îmbolnăvit de moarte, mă îndrept spre ea la pas
Unde duce drumul ăsta, eu nu ştiu, doar bănuiesc
Bănuiala e în mine şi nu vreau s-o răvăşesc

M-am îmbolnăvit de moarte, nu m-am vindecat de ea
Chiar din prima zi de viaţă, boala asta îmi e grea

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lăcustă

Mi-a umblat în păpădie
O goangă cu pălarie
Şi cămaşă stacojie.
Avea fuste şi manta,
Tăiate din catifea
Şi pieptar cu solzi de tiplă,
Căptuşit c-un fel de sticlă.
Domnişoarei cu trei rochii-i
Lăcrimau rubine ochii,
Să te-ntreb pe dumneata,
Cum venişi în iarba mea?
Şi de unde, domnişoară
De cristal şi scorţişoară?
După pana ce te-a scris,
Vii şi tu din somn şi vis.
Căci vopseli asemeni nu-s
Decît colo tocmai sus.
Unde sînt într-adevar
Pensule de-a fir-a-par
Şi zugravii de o şchioapă,
Meşteri scriitori cu apă,
Ce te-a suparat? Ţînţarul,
Păpurişul, nenufarul?
Aş fi vrut să stea s-o prind,
A venit încoa sărind
Şi-a plecat sărind într-alte,
Buruieni şi mai înalte.
Şi-aş fi vrut sa-mi stea întîi
Pe un vîrf şi s-o mîngîi.
Mi-a lasat atîta mic:
Bumbii goi, de păpădie.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acceptarea de sine nu înseamnă deloc că mă accept şi apoi mă culc şi mor fericit, că mă tăvălesc ca un purcel în mocirla propriei mediocrităţi (îmi cer scuze purceilor reali, ei nu au greşit cu nimic). Acceptarea de sine înseamnă că aici şi acum accept că sunt o persoană puternică, plină de iubire şi potenţial de a schimba întreaga lume şi în acelaşi timp accept că de azi vreau să îmi folosesc acest potenţial mai eficient. Să mă accept înseamnă să îmi dau seama că deşi condiţiile de viaţă şi deciziile mele m-au adus în punctul acesta al vieţii, totul se poate schimba începând de azi. Să mă accept înseamnă să ştiu că ceea ce deciziile mele şi comportamentele au stricat în ani de zile, nu poate fi reparat într-o clipă ci punând în fiecare zi câte o cărămidă la noua construcţie, la noua mea viaţă. Să mă acccept înseamnă să pot avea o fundaţie solidă de unde să încep să construiesc.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să te aud chiar acum spunând cu o certitudine de netăgăduit că tu eşti Viaţă Eternă, căci adevărat, adevărat îţi spun, cea pe care o afirmi prin prostituţia cunoaşterii de după moarte, sunt doar cuvinte deşarte... Sună foarte mântuitor, nu? În timpul vieţii merg ca orbul după "Dumnezeul meu gândul" care mă duce din păcat/suferinţă în păcat şi după moarte în sfârşit, am scăpat să mai fiu un creştin/cretin şi sunt mântuit prin viaţa eternă. Iaca ciuciu! Nu există nici un Dumnezeu după moarte dacă nu îl regăseşti Recunoscându-te chiar Acum, chiar Aici, pricepi Asta!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce aflăm, aflăm că noi suntem Viaţa, niciodată corpul care crede că are viaţa! Viaţa nu are început şi nu poate avea sfârşit, doar formele efemere suferă de boala cumplită a separării numită naştere şi moarte. Mama, tata, copilul, pisica sau orice formă efemeră de viaţă căreia ne ataşăm nu se duce absolut niciunde. Viaţa, dragă prietene, doar se eliberează de povara grea a unei forme prea uzată pentru această lume. Dar viaţa ei vă îmbrăţişează şi vă însufleţeşte chiar Acum pe toţi exact cu aceiaşi dragoste cu care o făcea prin vremelnicia formei. Când ne aflăm pe noi înşine doar Murim înainte de moarte şi îngropăm noi moartea în inima vieţii veşnice! A muri înainte de moarte înseamnă a nu mai muri la moarte! A nu mai muri deloc! Noi toţi suntem viaţa veşnică condamnate de gând în biete creaturi muritoare. Vorbele spuse de preot: "precum că va avea viaţă veşnică" nu sunt deloc o utopie sau o fantezie mistic-creştin, ci e adevărul cel mai pur pe care din păcate, mulţi dintre preoţi îl aclamă, dar nu l-au realizat!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autumnala

încep să cred în posteritatea mea poetică
acum, cînd toamna se furişează lîngă mine
ca hingherii lîngă un cîine vagabond,
leg viaţa mea de ea
cum leagă ţăranii mînzul de iapă la căruţă,
să-l înveţe cu trasul,
în pămînt nisipos creşte via
din care singur o să beau,
pe dealurile astea doar de mine petrecute
şi de vînt...
cîtă dezolare,
cîtă organizare impecabilă, pedantă a poeziei
în jurul tristeţii
nu vrei să mesteci cu mine foile volumului
pînă cînd se fac o pastă cenuşie de celuloză
lipită de dinţi
şi s-o scuipăm cum scuipă văcarii americani
tutunul prin filme
şi-apoi să vorbim despre gagici, petrol şi vite
nu merită, fată,
chestia cu posteritatea era o vrăjeală,
îmi pun tălpile peste ochi
şi mîinile peste urechi şi gură
şi mă prefac în trei maimuţe.

poezie de Liviu Clisu
Adăugat de Dorina B
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eşti viaţă?

Unde eşti tu viaţă,
Prin care am trecut?
Întrebarea e isteaţă,
Iar răspunsul e ştiut.

Viaţa care a-nceput,
Tu nu ştiai ce este,
Atunci cândva demult,
Credeai că e poveste.

Acum bătrân fiind,
Când ai văzut ce-a fost
Observi că doar trăind,
Viaţa are rost.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzvrătire

La naştere sămânţa morţii încolţeşte-n noi.
Şi-abia născuţi, toţi suntem botezaţi,
doar ca să avem un nume pentru moarte,
să ne strige.

De ce L-ai supărat pe Dumnezeu, Adame,
cu foamea ta de viaţă?
Ce moştenire blestemată ne-ai lăsat...
cei morţi au hotărat destinul celor vii,
cei vii, din teama morţii îşi nasc fii,
să îi condamne şi pe ei la moarte!

De ce ne naştem, Doamne,
înfometaţi de viaţă
şi-o iubim,
când singura menire a vieţii,
se pare,
ne-ai dat-o să murim?

Schimbă, Domane, sensul vieţii
şi naşte-mă bătrân
şi abia apoi
adu-mă-n floarea tinereţii,
când duc în spate a mea ştiinţă,
să fiu cu mintea de pe urmă
în anii cei frumoşi,
să vin din moarte înspre viaţă,
să nu mai am în minte frica morţii,
să stau încrezător în faţa sorţii
si de nimic să nu mă tem.

Măcar dă-mi-o pe mama înapoi,
să-mi spună basme cu eroi,
acolo unde nu-s copii
flămânzi şi goi,
acolo unde tot ce-i rău dispare,
acolo unde toţi se bucură
şi moartea moare!

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frica de moarte

Într-o zi Bird i-a pus tatălui său o întrebare; avea şase ani:
Tată, unde eram acum o sută de ani, înainte de-a mă naşte?
Unde voi fi o sută de ani după ce voi muri?
Tată, ce se va întâmpla cu mine după ce voi muri?
Fără să scoată un cuvânt, tatăl său l-a lovit peste gură,
i-a rupt doi dinţi şi i-a umplut faţa de sânge,
iar Bird a uitat frica de moarte.

poezie de Kenzaburō Ōe, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie, într-adevăr, să te fi luptat mult cu forţele demonice şi negative ale vieţii pentru a ajunge la conştiinţa ireparabilului, care nu face din ireversibilitatea vieţii decât o cale spre moarte, o evoluţie care nu e, în fond, decât o disoluţie. Să poţi spune după fiecare experienţă de viaţă: niciodată! - după fiecare întâmplare şi după fiecare încercare acelaşi
cuvânt, simbol al definitivatului şi al ireparabilului, este, desigur, a fi pierdut totul, a fi atât de departe de viaţă pe cât eşti aproape de nimicul în care te aruncă moartea.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de OverDose
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezident în ţara cuvintelor

Rezident în ţara cuvintelor
ţara care m-a adoptat
şi totuşi
arhanghelii
ori demonii ce mă locuiesc
se simt uneori precum imigranţi ilegali
dar unde să fug
unde să mă ascund
autoexilat din patria mumă
ţara în care nu se mai produc tunuri
dar se dau tunuri la tot pasul
unde cerneala se uscă în uitare
pe pagini de carte
legate nu cu aţă ori cu clei
ci cu zale
unde să fug
unde să mă ascund
dacă nu acolo unde călimara cu cerneală
e bolul în care
cei închişi pe viaţă
fără drept la recurs compensatoriu
îşi înmoaie pesmeţii.

poezie de Adrian Rentea
Adăugat de capra vecinului
Comentează! | Votează! | Copiază!

TU eşti VIAŢA şi nu corpul. Doar mintea ta crede căci corpul are viaţă, adormi sau leşină - şi o astfel de credinţă iluzorie va înceta şi tu te vei trezi din somnul pe care fals mintea ta îl numeşte "Viaţa mea". TU EŞTI VIAŢA, nu ai viaţă. Căci dacă cu adevărat ai avea viaţă ai putea-o prelungi cât ai dori, nu? OARE O PAUZĂ ÎN PERCEPŢIA existenţei să fie sfârşitul ei? Noaptea în somnul profund, în leşin, comă, tu eşti, dar nu mai ştii că eşti, de unde ştii că nu exact la fel este şi în Moarte? Când Prezenţa se resoarbe în Absenţă voi numiţi fals asta moarte, când Absenţa se manifestă ca simplă Prezenţă voi numiţi fals asta naştere, dar EU ABSOLUTUL sunt dincolo de orice efemeritate, naştere-moarte; apariţie-dispariţie!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trepte

Infinite - par
treptele - înălţării
la libertate - cînd
în mine - durerea
devine
intensă durată

... poate de aceea
încerc - să închipui
din ceva/din ce este
o "formă sinceră"
care să cuprindă
toată durerea
în sine

... sau
închipuirea - nu este
decît o violare - a tăcerii
de cuvintele - devenind
presimţiri şi ecouri

... de cuvintele
ce-şi oglindesc
oglinditorul
... şi aproximîndu-i
obsesiile - amplifică
orgasmul oglinzii(?)

poezie de Adrian Iscru
Adăugat de Dana Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare într-un tablou

Aşa voiam să simt fiorul cel mai moale,
Cum dragostea timid simţeam că dă târcoale,
Voiam să pot avea zâmbet curat,
Să fiu iubită angelic, venerat.

Aş fi dorit să simt valuri stelare,
Atunci când inimi dansează cu ardoare;
Să pot să dăruiesc atât cât am,
Să fi primit ce eu nu mai aveam.

Aşa voiam să simt viaţa într-o privire!
Să am curajul să-mi lepăd a mea fire,
Să fiu o alta pe care s-o iubeşti
Să-ţi satur setea, să nu te plictiseşti.

Aş fi dorit să pot să mă imprim în mintea ta,
Să fi rămas la infinit doar eu în ea...
Să fiu comoara după care alergi,
Să mă descoperi şi să nu mă negi...

Aşa voiam ca ploaia să vină să mă ude,
Atunci când lacrima în zâmbet se ascunde...!
Să fiu visul atunci când tu adormi,
Şi razele de soare jucându-se prin pomi.

Aş fi dorit să-nvăţ fericirea pe care o scriam,
Să fi uitat durerea, atunci când îţi zâmbeam;
Dar iată, am aflat prin tine să trăiesc din nou...
Pictând a mea viaţă într-un alt tablou.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Cornelia
Comentează! | Votează! | Copiază!