Iulie

Se cununa
Coama teiului bătrân
Cu-n strop de Dumnezeu
galben şi rotund
fumegând.

Se înălţase
Toată seva din pământ,
Îl trăgea după ea
fierbinte, flămând
levitând.

Mâini întinse
Veştejeau cerul plăpând
În freamătul rugii nezise
topite, aprinse
dansând...

poezie de Mihaela Ionescu
Adăugat de Violeta Raica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psihoză

simt mâini diafane, mâini care ard
idei care pun stăpânire pe sânge
prin suflet aleargă flămând leopard
cu un brâu de flăcări mă încinge.

ochi abstracţi ochi zămisliţi de minte
pasiuni metafizice revelaţii absolute
faţă suavă îngerească, fierbinte
e soarele pe cer cu semnale acute.

voaluri de lumini îmbracă materii
razele dansând cu umbrele mele
gratii de trandafiri în pridvorul verii
minunile iubirii pogorâte din stele.

atracţia amurgului la marginea serii
psihoză alungând întunecări rebele.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

,, După toate cartuşele căzute pe pământ, toate flăcările aprinse şi stinse de vânt, după toată negura ce a acoperit totul, mai încearcă să calci pe pământul naturii, in picioarele goale. "

citat din Daria Creţu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământ rotund

Pământ rotund, prieten vechi,
Ce s-a-ntâmplat de-o vreme-ncoace?
Ne tragi adesea de urechi,
Ne faci cenuşă sau băltoace...

E evident că te-am mâhnit,
Cu felurite fapte rele,
Te-am defrişat, te-am mâzgălit,
C-un munte de porniri mişele...

Ca dinozaurii hapsâni,
Ţi-am maculat verdeaţa toată,
Pe aer ne-am făcut stăpâni,
Şi Mări am înecat în zloată...

Zadarnic sună-un clopoţel,
Când depăşim orice măsură,
Noi nu ne deşteptăm defel,
Şi dăm cu ţestele-n bordură...

Pământ rotund, prieten drag,
Mai păsuieşte-ne un ceas,
Sperând, pe-al raţiunii prag,
Şi noi că face-vom... popas...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul s-a cutremurat

Bătrân pământ cu coama gârbă,
Sortit de zei să ne înghită,
De-ndatorire se achită,
Dar se cutremură de scârbă.

epigramă de Virgiliu Slăvescu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept

E noaptea târziu, stelele-s aprinse
N-ai apărut şi mult mă doare
Că-n largul mării talazuri necuprinse
Mugesc, făcând spre mal cărare...

Te-am căutat pe cărări întinse,
Am cercetat în clipele fugare,
E noaptea târziu, stelele-s aprinse
N-ai apărut şi mult mă doare...

Te aştept mereu cu braţele întinse
Ca să-mi alini focul din suflet
Şi să-mi spui dintr-un răsuflet
Te iubesc! În braţele-mi cuprinse!

E noaptea târziu, stelele-s aprinse!

rondel de Marilena Dumitrescu
Adăugat de Marilena Dumitrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă ca ploaia

agăţ de mine cerul cu-n braţ
pe-un munte bat sunete
cârlige atârnă drept mâini de inima mea
mă strânge-o gheată
strada trece fără mine
caut colţul după care m-am pierdut
cânt sunete mută de pe un portativ
dintr-un ieri de viaţă
am mai rămas doar cu-un strop de suflet

Ascultă! De mă vrei
caută-mă la prima bătaie de inimă
păsările nu mai vor să vină
am rămas fără cer
nu mai sunt decât o fântână secată
căreia îi este sete

iubeşte-mă ca ploaia

poezie de Viorel Muha (aprilie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul ultimului cartuş

atunci i-am
împuşcat pe netoţi
fumegând crucile
ivite
din ţevile revolverelor topite

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legenda greierilor

Dumnezeu, cu gândurile sale,
coborî pe Pământ
şi mergând, şi mergând,
nu observă că-n cale
toţi şi toate i se închinau
şi-L preamăreau.
Obosit cum era
şi cum noaptea cobora,
îşi întinse mantia de lână
şi se lungi, cu capul pe o mână,
sub un copac. Dar liniştea prea mare,
deşi nu era zi de sărbătoare,
era întreruptă de zgomotele mii
din jur, de prin câmpii.
Şi-atunci, luă o mână de întuneric
din spectacolul nopţii, feeric,
El, Dumnezeu cel Sfânt,
fărâmiţând-o spre Pământ.
Şi unde fărâmele cădeau,
cânturi izbucneau,
cânt de greieraşi,
negri îngeraşi.
Şi în ţârâit şoptit
toată lumea-a adormit,
chiar şi Dumnezeu cel Sfânt
ce venise pe Pământ.

poezie de Gheorghe Vicol
Adăugat de Gheorghe Vicol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul se înălţase tare deasupra satului, şi din hoarnele ce ieşeau prin acoperişurile albe se înălţau suluri drepte de fum. Nu mişca nimic în văzduh. Vânturile, după ce spulberaseră câteva zile zăpada, ridicând troiene lungi şi înalte, ca nişte întărituri ale iernii, semistuiră undeva după orizont.

Ion Agârbiceanu în La săniuş
Adăugat de Elita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna de primăvară

Cerul şi-a revarsat
întreaga amăreală.
Din întunecata lui metamorfoză
toată ziua
plouă, plouă
fără încetare.
Totuşi, zăpada se menţine
albă deasupra pământului.

Dar apa, apa
care se adună cu sprinteneală
dintr-o mie de izvoare,
pistruiată,
îşi taie drum
prin gheaţa verde-a rigolelor.
Strop după strop alunecă
pe lujerii ierbii ofilite

peste plombele terasamentelor.

poezie de William Carlos Williams, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Levitaţie

ce-am păţit, doar adormisem
-e-adevărat, epuizat de o durere atroce,
apoi înconjurat de-atâta bine-
dar mă privesc, fără de ochi, ce-i închisesem
şi totuşi văd atâta negru peste tot şi, nici n-am voce
să strig că parcă-s din cărbune şi n-am vine...

mai am un pic, scăpat dintr-o imensă amnezie
şi, simt o flacără din lumânarea, parcă a mamei...
şi nu, nu doar de la ea, e ca un val de oameni,
un fel de necredinţă în tot, o erezie,
că nu mai sunt cu ei... e-adevărat, nu mai am simţul foamei,
atâta de uşor rămas, fără dorinţi, un privitor de seameni...

sunt un desprins inert, un ferice etern,
dar am o urmă de regret că nu mai sunt ce-am fost,
unul ce nici nu mi-l mai ştiu, un gând,
ce-acum e parcă atât de tern,
că nu mai sunt ambiţii, nu mai sunt plăceri, nici post...
dar ce tot zic, mut... mă duc să-i prind pe alţii, să prind rând.

Se vede, un pic, pe cer o dâră –dacă vrei s-o vezi-, un şir zburând mergând...
Eu unu' îl văd. Sunt nişte umbre fumegând, arzând...
Plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul

Înalt şi-ngândurat ca visătorul,
Stând între cer şi-ntre pământ stingher,
Crescui şi eu din veşnicul mister
Din care toate îşi pornesc izvorul.

Când seva urcă-n trunchiul meu de fier,
Adâncul îmi trimite-n foi fiorul
Şi simt că-n mine năvăleşte dorul
Pământului de-a fi mai lângă cer.

Iar cerul peste vârful meu se-ndoaie
Şi svonuri tainice din infinit
O gură fac din fiecare foaie.

Şi-n freamătul de foi nelămurit,
Cu şoaptele veciei se-ntretaie
Suspinele pământului trudit.

poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul cel bătrân

Din freamătul de frunze
Desprind iar un suspin,
Pe care îl îngână
Copacul cel bătrân,

Cât vânturile nopţii
Îl clatină încet,
Din frunza-i se desprinde
Cuvântul de profet.

Şi-n linişte adâncă
De veghe mai rămân,
S-ascult cum plânge frunza
Copacului bătrân...

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marionete

Ai înţeles până la urmă
că suntem toţi marionete
pe scena-ngustă unde viaţa
îşi joacă marile secrete?
Deci nu înseamnă că eşti liber
când sforile nu sunt întinse,
când spectatorii nu-s de faţă
sau reflectoarele aprinse!
După decorul din culise
stă păpuşarul care vinde
biletul pentru-acel spectacol
la care sforile întinde.
Marionetei îi rămâne
doar o alegere firească
s-accepte cu - mpăcare jocul
sau cu iluzii să trăiască.

poezie de Mihaela Rascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După coama dealului, se vedea coama leului.

aforism de Alex Dospian (septembrie 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unuia care se compară cu-n Take Ionescu

Şi tu ai, tot ca şi Take,
Gură de-aur, spun şi eu.
Dar pe când a ta e pusă,
Lui i-o dase Dumnezeu.

epigramă de I.C. Popescu-Polyclet din Epigramişti români de ieri şi de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne iubim o veşnicie

Când vom sorbi lumini albastre
Şi legănaţi vom fi de vânt,
Mireasma florilor din glastre,
Ne va lega cu-n jurământ.

Credinţă? Dragostea fierbinte,
Iar florile izvor de dor,
Spre infinit, fără sfială,
Cu tine-n braţe am să zbor.

Şi.. Sus! Acolo printre stele,
Vecină fie-ne chiar luna,
Sfios, gustându-ţi toate cele,
Iubita mea! Să îţi cer mâna.

O lacrimă să ne unească
Cu zâmbetul de bucurie,
De rele… duhul ne ferească
Să ne iubim! O, veşnicie.

Liantul fie-ne cununa,
Iar ”nuni”, luceafărul cel sfânt,
Şi prietenia întotdeauna
Cât vom zbura pe-acest pământ.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bob şi Strop

Copile, cu picioarele-n pârâu,
Sufletul e aproape ca pârâul
Pe malul căruia un lan de grâu
A învăţat să îşi reverse grâul.

Învaţă dar şi tu din vorba mea:
C-acest pârâu plăpând la fel ca tine
Nu se opreşte decât unde vrea,
Indiferent de unde şi cum vine.

Învaţă de la apă, dragul meu
Să nu te înspăimânte depărtarea;
Un strop de crezi că eşti, chiar Dumnezeu
Te va purta de mână către marea

Cea nesfârşită ca un lan de grâu,
Chiar dacă eşti acum cât un pârâu.

poezie de Marius Robu din Degeaba
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leca prevăzuse recolta aceasta. Mavrocosti se îndoise. Acum vedea că prezicerile administratorului sunt covârşite de realitate. Avea o părere de bine care-i râdea în toată alcătuirea fizică; era în el aceiaşi lumină care vibra în cuprinsuri, în pământ, în cer şi în toată zidirea vie. Când plecase de-acasă, Kivi, gata de plecare şi ea în altă parte, fredona un cântec, ca niciodată, şi înălţase braţele, voind să cuprindă soarele.
Buraticul tăcuse deodată, observându-l poate de pe frunza lui nevăzută.

Mihail Sadoveanu în Nopţile de Sânziene
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diamant şi lacrimi

Astăzi pe inima cerului un diamant a stat nemişcat,
Primind în strălucirea lui lacrimi mărunte,
O ploaie de cuvinte scăpate din gheme pudrate,
Mişcătoare în palmele Celui ce le-a dansat uimitor de frumos.
Ace de lumină înţepau coastele cerului,
Alinate de adierile de vânt parfumate de-o Toamnă,
Această femeie bogată în care găseşti tot felul de stări,
Lacrimi vărsate cu Soarele pe frunte, dansând un vals divin.
Minunea a ţinut cât citeşti un poem,
Aşezat pe o cupă de crin cât două palme întinse,
Atât cât rosteşti Crezul din toată inima ta,
Să te întâlneşti cu Cel ce a ţinut Soarele fierbinte, în ploaie.

poezie de Adelina Cojocaru (26 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!