Vârtej unic al poeziei

Nu trăim în aceeaşi lume, Miss...
tu dai bice timpului,
grăbindu-te să zbori
în imediatul vital al sângelui,
eu implor timpul să steie pe loc
şi să-mi oprească, într-un gol vital,
înaintarea...

Ştiu: eu m-am născut trist,
prea devreme,
iar tu, surâzând, ai strāpuns lumina
prea târziu...

Surâsuri şi tristeţi în aceeaşi oglindă,
candide, stau gata, pe-amândoi să ne
prindă.

Înviorător şi eroic,
admit că drumul nostru comun
poate începe de la capăt,
fiindcă, noi doi consonăm
prin ceea ce avem mai adânc în spirit:
poezia, cea care absoarbe, instantaneu,
diferenţele fiinţei...

S-ar produce astfel o renaştere în doi,
întru uitarea celui care am fost
şi întru transformarea perfecţiunii şi aroganţei
trupului tău şi a înaintării tale fizice
în poezie...

Numai astfel vom putea egala voluptatea
de a convieţui liric:
printr-un vârtej unic al poeziei!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai tu...

Numai tu, Miss, poţi să-mi
opreşti gândurile,
alunecând în poezie, ca
înspre tine însăţi.

Numai tu, Miss, poţi
să-mi opreşti răsuflarea
şi înserarea, strălucind
prin modestie şi melancolie
şi surâzând indescifrabilului
transcendent al timpului...

Nici extravaganţă şi nici
delir nu există
în poemele şi neprihănirile
cărnii tale...

Numai în preajma ta, Miss,
îmi ţiue tâmplele
şi, ah!, mă asurzeşti
cu lumina ta verde,
numai tu poţi născoci zei noi,
cu deprinderi rafinate,
care îmi stimulează frenezia
versului şi resortul inspiraţiei...

Numai tu, Miss,
îmi aminteşti că mi-s!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezonăm delicat şi extatic în vis

Am dat curs oficial poeziei, Miss,
şi ne-au crescut aripile până la Cer...

Cine, oare, mai poate opri palpitaţia
metaforei care zvâcneşte din instinctul
nefalsificat al sângelui meu,
din avalanşa de paradoxuri a cărnii tale,
din logica şi suferinţa cuvintelor care ne dor, Miss,
atunci când ele îşi părăsesc indiferenţa originară
şi folosesc Timpul ca pseudonim,
aşa cum se întâmplă cu poezia a cărei direcţie
merge în sensul umanităţii,
cu poezia care, în fond, este un spasm al ispăşirii tale
şi un spasm al ispăşirii mele – ispăşire echivalentă
într-o inimă comună şi o sete a spiritului în oglindă?

Ştii, Miss, că orice poem născut şi nu făcut
încetineşte, deseori, mersul inimii şi ne indică
distanţa până la Iad şi punctul ce mai îndepărtat
de Paradis?

Poezia, Miss, e o depravare umană,
în sensul celest al fiinţei,
e adâncime şi freamăt, lumină e, Miss,
ştii bine doar cum rezonăm delicat şi extatic în vis!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet evanescent

Vorbesc cu-ale mele nesăţiose-nserări,
Le cert, Miss, uneori, le ador şi le mint,
Mi-s înfipte, în carne şi-n sânge, cu-n splint...
Vai, cum m-am rătăcit, înserat, pe cărări!

Te caut în vers şi-, apoi, în calde vibrări,
Te mângâi în spaţiu, te cânt, te ador, te alint,
Adesea, eu te beau, sub formă de-absint...
O, Miss, tu mi-alini tristeţi, înserări, disperări.

Distanţa dintre noi, prin vers, sublim, o testăm,
Tu mă bântui suprem, printr-un delir de absenţă,
La Masa tăcerii, din vis, cu Brâncuşi, adastăm,

Sunt mîndru de tine. Hei, Miss, tu pipăi esenţă,
În privinţa abstractului, consonăm, contrastăm,

Dar, vai!, e târziu... totul devine evanescenţă!

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel şoptit

Fiece cuvânt şoptit,
Prevesteşte-o-nmugurire,
Îl simt, Miss, dintr-o ochire,
Ca pe-un lucru insolit...

Sufletu-ţi adăpostit,
Întru spirit şi smerire,
Fiece cuvânt şoptit
Scânteiază-n complinire.

Lesne, mă las bântuit,
De-a ochilor tânguire,
De-a trupului tresărire,
Care, Miss, ţi-au înflorit...

Fiece cuvânt şoptit!

rondel de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catharsis...

Prea scâncetul sângelui tău, Miss,
E o izvodire prelungă zidită-n privire,
E un fel aparte, de prea Bună-Vestire,
E un poem dublu rafinat... mai precis.

E un murmur solemn, un cântec, un vis,
E o formă transfigurată de travestire
A marii tristeţi, într-o fantastică iubire,
E-o terapie prin metaforă, un catharsis...

E-un dar de-a trăi, luminând peste sine,
Până la intersecţia Carpaţilor cu azurul,
Un război albastru al vaselor sanguine,

Care te bântuie, Miss, şi face-nconjurul
Bolţii cereşti, ajungând, năuc, şi la mine,
Când vântul ne cântă în ochi – trubadurul!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine, Miss, de-a pururea, eu mi-s

Vom cuceri, prin poezie, Miss,
Câte-o idee, câte-un Paradis,
Aşa cum transcendentul ne-a promis...

Şi chiar dacă abisul e deschis,
Noi tot avem luminii de transmis
Poemul nostru verde şi conscris,
De care, nicidecum, nu ne-am dezis,
Prin care, împreună, am decis,
Ca să avem ce ni s-a interzis,
Ah, dorul meu şi dorul tău, sui-generis,
Pe care Dumnezeu ni le-a trimis...

Cu tine, Miss, de-a pururea, eu mi-s!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A scrie poezie e un act religios

Ai grijă, Simm,
prin poezia mea, am inventat voluptăţi,
am insinuat arome şi delicii carnale,
m-am arătat ahtiat de umbre feminine
şi l-am invocat pe Eros, deseori, fără perdea...

Te-am aşezat în patima amurgului meu,
în mrejele mele, ţi-am încâlcit paşii poeziei,
m-am pitulat în ochii tăi căprii, lucitori de optimism,
ţi-am îndulcit deşertul amărăciunii
şi ţi-am inversat logica devenirii prin vers...

Ţi-am sugerat luminile îndepărtate ale lui Dumnezeu
drept leac împotriva
singurătăţii, acea singurătate din mijlocul
mulţimilor zgomotoase, ele însele însingurate de-a pururi.

Între mine şi tine, s-a interpus poezia, cu duhul
şi parfumurile ei paradisiace, cu dimineţile şi
înserările ei,
cu tot ce izvorăşte din mintea şi prospeţimea sângelui tău...

Am făcut toate acestea, pentru ca tu să-ţi poţi aşeza
propria lume în ordinea vieţii, pentru a putea să zbori
cu propriile aripi, pentru a-ţi aşeza, în plină lumină,
rosturile inimii, ale dorului de tine însuţi
şi ale celui care-ţi va sorbi, cu adevărat, aromele
cărnii tale de crizantemă proaspăt îmbobocită...

Am făcut toate acestea, pentru ca tu să poţi evita
evidenţa asemănării, strivitor de comună, cu generaţia ta,
care s-a separat de Infinit şi Neant,
de poezie şi de Transcendent...

Am făcut toate acestea, pentru ca tu să poţi dezlega
taina respiraţiei în doi, a poeziei şi a speranţei...

Ai grijă, Simm, a scrie poezie e un act religios!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

şi totuşi cred că m-am născut cu mine

nici nu mai ştiu
de când mă ştiu
sau poate
m-am născut
cu mine,
era tot noapte
vara'ntr-un târziu,
când bolta-şi poartă
stele la chipiu

nici nu mai ştiu
de port un nume
sau de sunt
zodie'n pronume,
mi-au pus în apa
de botez poeme,
să mă tot tulbur
prin trileme

nici nu mai ştiu:
am fost la şcoală?
sau ploaia clipei
m-a'nvăţat cuvinte?
vedeam sub pleoape
umeda escală
când poezia'n ochii
croia, veşminte

nici nu mai ştiu,
sunt eu? îmbătrânesc?
sau ridurile'n anii scurşi
le tot doinesc
povara trupului
prin vlagă o sleiesc
şi de la capăt
punctu-l pun
pe: te iubesc

poate că m-au lăsat
ca să mă nasc
s-ajung în pomul
vieţii mele vreasc
din câte oase
carne-aş vrea să-ţi fiu
c-am două mâini
şi sângele cu care scriu

privesc la rânduri
descifrând Lumina
sărut Iubirea
ce-a-nflorit retina
între poeme
irişii-i frământ
mă simt regină
chiar de-s om de rând

şi totuşi cred că
m-am născut cu mine
fiindc-altcuiva
i-ar fi prea greu
să-şi ţină mintea
trează'ntre ruine
şi sufletul în mâini,
de Dumnezeu

simt dor de viaţă
de-adieri de vânt
simt ploaia
şi natura'ntr-un Cuvânt
şi chiar de nu mai ştiu
de când mă ştiu
e-atât de bine...
că mi-e dat să-mi fiu!

şi totuşi cred
că m-am născut
cu mine

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin nu există decât în poezie, Miss

Înălţarea nebună a gândului tău
mi-acoperă umbra, dăruindu-mi lumina,
resfiră miresme şi aşază, tainic, poeme,
pe inimile solitare şi nemângâiate...

Mărinimia şi subtilitatea versului tău
mă-ntorc în absolutul tinereţii spirituale,
mă smulge din platitudinea banalităţii,
deschizându-mi partea de primăvară a inimii
şi asigurându-i singurătăţii mele
duioşia şi apoteoza zborului în doi...

E un suflu nou de substanţă
şi o tresărire a dezmărginirii,
căci, în curând, faima gândului comun
va deveni o sublimă melodie,
care va compensa staţionarea noastră
în micimea lumii, pe care o respirăm anevoios!

Iar eu, odată reprimenit în vers şi-n suflet,
captez adierile divine şi le transform, străluminat,
în poezia noastră, Miss,
o poezie ale cărei idei au luat foc...

A ne opri, acum, ar însemna o pauză
a sângelui şi un repaus al spiritului...
şi, după cum bine deja ai aflat, destin nu există
decât în poezie, Miss!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet gravat pe inimi

De ceva timp, ne locuim pe noi,
Plătind chirie-n versuri poeziei,
Livrăm poeme calde ciocârliei
Şi răsădim trifoi cu patru foi...

Noi tragem în eter cu verbe-roi,
Cedând frâu liber minţii, fanteziei,
Ce dulce-i, Miss, mireama poeziei,
Pe care-o fredonăm noi amândoi!

Ne punem între Cer şi Absolut
Şi, de puţinul lumii, ne salvăm,
Ştiu: poezia-i veşnic un strănut

Al Cerului din care, prelevăm
Esenţele cu care ne-am născut,
Pe care, Miss, pe inimi le gravăm!

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea...

Prea-ntuneric, prea lumină,
Prea curată, prea sordidă,
Prea domoală, prea rapidă,
Prea codalbă, prea... hermină!

Prea înaltă şi prea scundă,
Prea tăcută, prea vocală,
Mult prea fină, prea imundă,
Prea proverb şi prea... zicală.

Prea dulce şi prea amară,
Prea calmă şi prea nervoasă,
Prea de râs şi prea şucară,
Prea tristă şi prea... haioasă!

Prea stinsă şi prea aprinsă,
Prea confuză, prea lucidă,
Prea sumbră şi prea distinsă,
Prea plouată, prea... aridă!

Prea şuie şi prea frumoasă,
Prea pe dungă, prea pe lat,
Prea departe, prea acasă,
Prea Arghezi, prea... Pillat!

Mândro, doru-mi să te poarte,
Prea curând sau prea târziu,
Când prea prea, când foarte foarte,
Când prin Rai, când prin... Pustiu!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără întrebări

Nu mă întreba de ce mă-ntorc.
În mine, un rug de lacrimi s-a aprins.
Totuna-mi este, lupta-i pe sfârşite
Şi visele-mi sunt toate ofilite.

Eu şi tu credeam ca suntem îngemănaţi în stea.
Că te-am iubit, e vina şi mai mare
Şi timpul sapă-n noi o amânare.
Vom capătă aceeaşi îndurare.

E un joc secund pe care cei ce-l ştiu
Îl fac pe-ascuns şi atunci pe săturate.
Nu mă-ntreba de ce mă-ntorc târziu!
E prea târziu sau prea devreme, poate.

Am venit durerile sa-mi strig.
Nu mă întreba de ce mă întorc, eu plâng.

sonet de Elena Buţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vacanţa de Crăciun se apropia şi ne era tuturora teamă că în ianuarie Miss Emeralds nu va mai reveni la college, deşi reputaţia îi era de-acum atât de solidă, încât decanul vorbea despre ea ca despre o viitoare colegă. La solstiţiul de iarnă, când şi-a isprăvit cursul, am ieşit fără permisiune din clasă şi am urmat-o fără să-mi pese prea mult să nu fiu văzut, într-atât mă temeam să n-o pierd. Ea şi-a dat seama de prezenţa mea şi s-a oprit ca să-mi dea timp s-o ajung din urmă, dar m-am oprit şi eu, astfel că distanţa ce ne despărţea - vreo cincisprezece picioare - rămânea mereu aceeaşi. Puteam însă să îi adulmec mirosul de sare de mare, de care nările şi gura îmi erau pline. În cele din urmă, s-a întors şi a făcut câţiva paşi înspre mine. Am rămas pironit locului, simţind că era prea târziu să mai fug şi că, oricum, ar fi fost şi imposibil, fiindcă nu mai aveam puterea de a o face şi m-aş fi prăbuşit la pământ fără să am răgazul de a schiţa vreun gest.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

100 de paşi...

– Miss, cât spaţiu vrei -
între mine şi tine?
– Cât să încapă
plenar poezia
şi cât să zboare,
solar, ciocârlia,
prin stranii luciri
celestine...

– Sir, cât spaţiu vrei -
între mine şi tine?
– Cât să se unească,
plenar, poemele noastre
şi-atâta cât să respire
muşcatele-n glastre...

– Miss, câţi paşi vrei -
între mine şi tine?
– Tot atâţia câţi sunt de
la pământ la soare,
plus multitudinea petalelor
de cicoare,
care surâd, inocent,
pe ponoare...

– Sir, câţi paşi vrei -
între mine şi tine?
– Tot atâţia câte titluri
conţine volumul nostru
de poeme "Tristeţi în Oglindă",

Adică, o sută, Miss -
simbol al Centenarului
Marii Uniri...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Breaking news

Din ochiul meu
golit de imagini a curs
ultima lacrimă care
poate să readucă
moartea
printre coşciugele rânduite
în stânga şi în dreapta
ca nişte lumânări
pregătite să ardă
până la capăt

da... până la capăt...

s-ar putea
să nu vă mai pot privi
dar imun la răutăţile unora
o să-mi fac ultima plecăciune
în faţa celor care
m-au primit
în gândul lor şi
m- au iubit...
nu nu din interes
sau poate
la îndemnul celui răstignit
pe durerea acelora care
au fost...

s-ar putea să
nu mă mai iubiţi
asta pentru că port
marea vină de a exista şi
a mă fi cuibărit
în lacrima unei pietre
rămasă sub val...
singurul loc de care
moartea nu ştie
deşi trece pe acolo zi de zi

oricum moartea mea
a îmbătrânit şi
nu vede prea bine...

s-ar putea...

poezie de Teodor Dume (martie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci m-am născut târziu sau prea devreme

(desuetudine)

pe când îmi respirai ce nu mai cheamă
era o picătură-n zvon de ape
tristeţea care-ntreagă-i azi, să sape
în lacrima aceea criptă-n teamă

eram suiţi pe cerul de aproape,
privind lacustru văd doar unu-n ramă
acum, icoană proprie să geamă
singurătatea ce-n infern s-adape

păşind pe drumul plin de anateme
de mă tot plâng, lăuntric ţin ocări
căci m-am născut târziu sau prea devreme

te reaştept prin pustiite gări
dar de revii afla-vei doar blesteme,
eres în demonilor agregări...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Enigma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi în zbor

Miss, poezia ta e-un izvor de delir,
dublu agent de legătură-ntre doruri,
duioşie pură, în forma ei elementară
unică pistă pentru înaltele-ţi zboruri...

Sete de impalpabil, în seninul eter,
delir estetic, vai!, sieşi întru-deajuns
visuri legănate, în prea fine azururi,
şi taină lăuntrică, ah!, greu de pătruns.

Miss, poezia ta e voluptate discretă.
precum elanul de puritate al vieţii,
trăiri ale imaculaţilor fluturi în zbor,
survolând punctul de rouă al dimineţii.

Făptura ta, Miss, e-o dulce poezie,
chiar dacă ascunde un plâns irizant,
pe scări tainice, tu urci înspre viaţă,
iar succesul te-mprejmuie electrizant...

Poemele tale, Miss, împrăştie ceaţa!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara sufletelor

În spirit pascalian, Miss,
noi am născocit, recent,
Legea poemelor comunicante
şi Principiul poeziei hidraulice...

Când eu apăs pistonul hiperbolei,
presiunea metaforei tale creşte,
astfel, încât, împreună,
marcăm poeme nemuritoare,
detronăm legendele lirice ale vremii,
"presăm" geniile autodeclarate
să-şi pună laţul poetic de gât
şi, apoi, amândoi, sărbătorim
Primăvara sufletelor,
pe muzică de Bach!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între târziu şi prea devreme

De-i prea târziu, sau prea devreme
Şi totuşi ai găsit iubirea,
Chiar dacă nu-i simţi împlinirea,
Primeşte-o-n suflet, nu te teme!

Gustată ea se vrea pesemne
Şi –mpărtăşită cu simţirea,
De-i prea târziu sau prea devreme
Şi totuşi ai găsit iubirea.

Ea poate totul să însemne,
Poate fi însăşi fericirea,
Dar va rămâne în poeme
Doar chipul ei şi amintirea,

De-i prea târziu, sau prea devreme.

poezie de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întregul, necondiţionatul nu se pot găsi decât dincolo de viaţa unui Eu închis între limitele persoanei empirice, fizice, practice, morale sau intelectuale. Astfel, în principiu, numai ce transportă în afara unei astfel de vieţi şi unui astfel de Eu, ceea ce creează în ele o criză, ceea ce le insuflă o forţă mai mare, ceea ce deplasează centrul sinelui propriu dincolo de el însuşi – cu riscul ca acesta, dacă e necesar, să aibă loc într-un mod problematic, catastrofic sau distructiv – numai aşa ceva poate eventual deschide drumul către o regiune superioară.

Julius Evola în Metafizica sexului (2002)
Adăugat de Magia Feminina
Comentează! | Votează! | Copiază!