Nu vreau în lumea lor
acolo un corb zboară pe deasupra unui bloc, cu găuri în el
de tun
nu vreau să privesc marginea lumii
acolo este un răsărit cenușiu
oameni găunoși defilează bătând ritmic și sacadat
acum, sunt și aici
cu pași de cuvinte
multi pași de cuvinte îmbracate-n cizme
toate au vârfuri ascuțite, de baionete
zdrăngăne vorbele-n ei
au deschis uși îndemnând la pace
dar mint
vor lumea adunată-n buzunarul răsăritului
eu m-am gândit că nu încap
caut o bicicletă ca să evadez
pe străzi
acolo unde nu sunt decât copii, care se joacă
poezie de Viorel Muha (februarie 2015)
Adăugat de Viorel Muha

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.