Soarele rasarit in odaie

Lumina a rupt perdelele
Exploziv sparge oglinzile
A răsarit soarele-n odaie!
În căldura blănii de oaie
Aştept să-mi sfârşesc zilele
Pe spate, cenuşie şi sumbră,
De călău îmi apare o umbră
Mă rotesc în sudoarea rece
Spre lumina ce mă petrece
Ce vine revărsare de ape
Potopul meu atât de aproape!
Adorm larvar târziu, delirând
În fetida căldură visând
Nu sunt eu şi nici păcate
În somnul meu de puritate
Îmi creşte de înger aripă
Privesc inocent, fără frică
La sufletul ce se ridică.

poezie de Alin Micu
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina vine din spate

Printre noi se strecoară umbra,
lumina vine din spate
scăpată după norul viclean
din partea de apus zilei
pe unde fug ploile vieţii,
pământul se deschide cu bucurie
şi aleargă de sub paşi.

Cerul se-ntunecă şi alunecă peste păduri
ca o haină cenuşie fără mâneci,
mă-ntunec şi eu, te privesc în ochi,
în ei totuşi rămân raze sclipitoare
în irisul ca un cerc de foc
din care sar scânteile iubirii
şi-mi luminează drumul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi şi eu...

Un înger stă şi mă veghează,
Păzindu-mi sufletul de muritor,
Ce sunt eu.... al lumii care mă trădează?
Poate chiar eu-s al lumii trădător...

În spaţiul care se curbează contemplu al nemuririi timp,
Acel veşnic înger care mă veghează...
Stau, privesc în întuneric... cu sufletu-mi îl simt...
Din umbră în lumină alintat, zorii-n mare se revarsă...

Un om atât... şi stelele de m-ar iubi,
N-aş putea să mângâi orizonturi calde,
Eu doar atât, un muritor...
Aştept lumina care vine de departe...

Pe ţărmul unei lumi, într-un univers absurd,
Trăim atât de încărcaţi cu suflete goi...
Destine ferecate cu lanţuri de patos, stinse la amurg,
Precum cei ce mor sub ceru-nsângerat şi se numesc eroi...

Oare ce sunt eu intr-un univers absurd,
Mă simt ca o făclie stinsă la amurg...
Un suflet de bogat sărman...
Aşa sunt eu, un muritor...
... o viaţă între sacru şi profan.

poezie de Alexandru Nicovici
Adăugat de Alexandru Nicovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept o lacrimă

A trecut puţin sau mult...
Eu simt că a trecut o vreme...
De când aştept să-mi spui, un
Te iubesc!
Cât încă limba ceasului se mai învârte.
Cât noaptea se rostogoleşte spre lumină
Şi încă soarele iubirii nu a asfinţit.
Eu îmi adun poemele pe buze
Şi-ţi spun că te ador şi
Te iubesc
Atât cât inima îmi va mai bate, aştept!
Şi clipa, se transformă în minut.
Iar un minut, devine veşnicie.
Aştept, dar nu ştiu ce aştept...
Aştept iubirea să mă-n vie?
Sau poate o eclipsă, sau un cataclism...
Aştept lumina? Aştept noaptea?
Nici eu nu ştiu...
Încă mă simt legat de tine.
Iubesc lumina, dar lumina-mi aşteptată
Se transformă-n moarte.
Aştept, aştept, dar de departe
Mă cheamă ademenirea beznei
Ce-mi este mai aproape!
Căci şi răbdarea s-a uscat în mine.
Aş vrea măcar ca lacrima
Să nu mai fie tristă!
Şi să mai creadă în iubire.

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept

Aştept mereu şi nu ştiu ce aştept.
Aştept o fată să-mi vie la piept.
Aştept un blestem, ori un cântec aştept,
Şi nu ştiu ce aştept.

Cu ochi aprinşi aştept. Şi tot nu vine.
Nu vine nici rău, nu vine nici bine.
Mor toate morţile în mine.
Şi renasc toate vieţile.
Şi tot nu vine.

Aştept, aştept. Şi nu ştiu ce aştept.
Aştept, lumină ori noapte?
Aştept, viaţă ori moarte?
Aştept, aştept. Şi de departe
Mă cheamă ale beznei şoapte...

poezie clasică de Emil Isac
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul

Sărutul durerii, sărutul sec şi rece
nu mă părăseşte, ci mă strânge în
menghina buzelor ce nu mă ating,
ci mă strivesc fără milă.
Sărut aerul, cerul şi stelele,
Soarele, infinitul şi pe Dumnezeu,
sărut pe scumpa mea fiică, Liana,
ce mă cuprinde cu căldura ei iubitoare!
Moartea nici nu o aprob şi nici nu o doresc!
Răceala ei mă doare, mă chinuie,
deşi cunosc destinul ei negru.
Sărutul pe care îl aştept nu apare,
mă doare sărutul ce îl aştept şi nu vine,
prăpastia sărutului nu-mi place
şi totuşi aştept sărutul dragei mele fiice, Liana.
Aştept pe-o margine de val,
aştept sărutul aerului să mă dezbrace
să mă ridice în zări la fiica-mi preaiubită,
să o sărut pe frunte şi să o aud
spunându-mi "Sunt fericită!"

poezie de Constantina Gina Dumitrescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc cum o plantă se-ntinde din întunericul unei pivniţe spre lumină. Fiecare fibră i se îndoaie spre razele de soare. Nu poate trăi fără de lumină, şi totuşi planta nu simte şi nici nu vede lumina. Oare, sufletul nostru nu creşte şi nu se întinde şi el spre-o lumină pe care n-o simţim şi n-o vedem?

Lucian Blaga în Pietre pentru templul meu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă spre înviere

Aştept
cu
sufletul îmbrăcat de sărbătoare
Lumina Ta spre fiinţă
Doamne Iisuse Hristoase
Fiul cel pururea Nevinovat
al
Lui Dumnezeu
În genunchi
mă înalţ
spre
Lumina Ta
Şi-L simt
pe
Hristos
înviind
şi-n
sufletul meu
amar

poezie de Costel Zăgan din Poezia în carantină (18 aprilie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pletele toamnei

În ultimul timp când mă privesc în oglindă
se sparge lumina. Acoperişul
casei
merge tiptil în pisici pe treptele ochiului.
Un om cu două candele
în loc de ochi
ce pereţi mai are la casă?
Am smuls pietrele de pe mine
să mă înec în aer.
Un înger îmi sforăie la cap!
Mâine o să fie o uşă la nimeni.
Eu sap!
În pat cu craniul sap!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idol să-mi fie o lumina rece...

Stau liniştit căldura se stinge în gleznele nopţii
sângele nu mai fierbe în clocot, se roteşte subţire
nu e străin şi sporeşte răcoarea în trup.

Cerul se topeşte în palmele fără coaje,
ele nu mă sperie dar au carnea amară.

Idol să-mi fie o lumina rece...

Stelele se plimbă în caleşti de cuarţ
şi coboară pe scări ruginite de mătase.

O bucurie neomenească se-ntipăreşte pe faţa minţii.
nimeni nu mă aşteaptă sub streşini de porţi
când ele tot timpu-s deschise a moarte.

Lumina cât este trece prin mine-n întuneric
rostogolindu-se cum pietrele-n hău
de nu mai ştie nimeni pentru cine bate clopotul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (19 mai 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rupt

rupt de firul vietii
mi-e trupul valtoare de vant
am aprins lumina diminetii
cu aripile de pamant

nu sunt inger dar nici demon
sunt doar o lumina vie
cu glasul dulce, monoton
vantul ma adie

sunt doar un picur de sange
care vorbeste-
mi-e timpul trecator
si inima mi-e rece
in mine sta ucis un ganditor
ce pe cararea vietii trece

poezie de Lucian Bota (18 august 2009)
Adăugat de Lucian Bota
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Aceasta sunt eu...
mă privesc în oglindă
şi mă redescopăr; eu...
chiar dacă anii au trecut
sufletul încă zburdă,
de parcă refuză zborul timpului,
rămânând în sfera adolescenţei;
un suflet pur, inocent,
la fel ca al unui copil...
de aceea ochii mă trădează:
în ei licăre lumina
ascunsă adânc în suflet;
lumina a mii şi mii de stele,
un întreg Univers...

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spirit cunoscut

În zare mă uit noaptea şi văd ce gândeşti,
Doar gânduri despre moarte şi triste poveşti.

Privesc către mare şi-ţi văd sufletul,
Aprig ca un leu, ce-şi laudă urletul.

Admir toţi pomii, ce visează tăcuţi,
Sunt toţi anii tăi, de vreme abătuţi.

Privesc lumina lunii, ce lumină pământul,
Lumina din ochii tăi, ce-ţi luminează gândul.

Te văd chiar pe tine, pe-o bancă plângând,
Se-aud toţi cei dragi, de departe strigând.

Păşesc către tine, dispari făr' de urmă,
Tăcut ca o umbră, ce întunericul scurmă.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

Matinală ca de fiecare dată, stau în scaunul pierdut...
Mă ridic spre a zări lumina şi apoi mă ascund...
O lumină vie mă acoperă cu un văl de lumină,
Suspin, lăsând loc adierii de vânt...
Stau în lumina din mine...
Mă apropi de vers,
Mă ancorez în sufletul meu
Descriu cuvintele până devin chiar lumină roz,
Privesc lumina până devin spaţiu...
Adorm cu ultimele cuvinte...
Timpul se adună...
Lumina devine ultima speranţa spre rai...
Dumnezeu îmi dă mâna şi mă priveşte atent
Sunt doar un om... visez şi mă luminez...
Timpul se risipeşte în vămi...
Sufletul mi-e luminat...
Ultimele cuvinte se scriu înrămat..
Devin o rază de soare... devin un fir de iarbă
Devin o stea sau poate luna ta...
Stai în lumină... timpul se risipeşte în zori...
Cuvintele vor reacţiona
Până ce lumea va fi mai bună
Împreună vom evolua
Şi vom risipi valurile tulburi ale întunericului.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc la două lumi

Privesc în ceaţă
Într-o lume incorectă,
Mă uit în jur şi văd balanţa
Dintre tristeţe şi fericire.
Mă uit într-o oglindă înnegrită de atâtea vise
Şi văd sufletu-mi gol.
E poate o enigmă,
Deşi, poate, destinul şi-a dorit...
În jurul meu negura se înteţeşte,
Acum este de netrecut.

Iar eu, un simplu om
Într-o lume-a nimănui,
Observ doar răutate
Oglinda mi se sparge,
Nu mă mai uit la ea!
Acum privesc doar lumea
Fără reflexia ei.

Şi ce să văd?! Lumină!
Un suflet mult mai plin

Sunt două lumi distincte,
Sunt lumi fără destin.
Pe care dintre ele să o aleg acum?
Cioburile îmi sclipesc...
Privesc la ele, îmi răspund...
De ce să vezi ceea ce nu e bun?
De ce să nu privim lumina?
De ce te uiţi în ceaţă?

Mă uit în jurul meu,
E-o lume ce dispare,
Ce are-un singur loc
Mă uit în întuneric,
Mă uit şi în lumină...
O barieră le desparte,
Cioburile le îmbină.

Unde să stau? Unde mă duc?
În negura fără trecut?
Nu!
E o lume rece-acolo
O lume-n care sufletul mi-e gol
Dar nici în lumea cu căldură
Nu m-aş duce – e prea mult!
O privire să doboare o lacrimă fără trecut?

Într-o lume adevărată nu există limite
E căldură şi răcoare
E prezent şi e trecut
E un univers comun.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e frică

ţie nu?
de căutare
de răspuns
de întrebare chiar
îmi e teamă să fiu fericit
să strig iubirea în piaţă
ori să dansez precum zeii
cu tălpile pe Olimp şi creştetul în cer
îmi e aşa frică încât nu mai pot face nimic
stau şi privesc cum trece clipa
tremur
nici nu mai văd nimic
.....................................
oricum mai bine orb căutând lumina
decât viu netrăind
.....................................
împărţit între două temeri
nepregătit să-mi accept inima
o supun creierului
dau vina pe lume
pe Dumnezeu
în loc să privesc în sufletul meu

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina dorită

Lumina vieţii-o porţi
Unde privesc bărbaţii,
În adâncimi de nopţi
Şi-n ceruri cât Carpaţii.

Lumina ta, femeie,
E rodul unui pom
Din care o scânteie
S-aprinde într-un om.

Şi-aşa lumina vieţii
Pe care ţi-o cuprind
Din pragul tinereţii
Se coace în zenit.

Tu ai surâs de floare,
Eclipse uneori,
În mine cu ardoare
Apui fără să mori.

Lumina ta ne ţine
Pe aripă de vis
Hrănind doar cu rubine
Raza ce ne-a cuprins.

Acum tu eşti lumină
Luminii ce se naşte
În inima de tină
Ce cu dor ne paşte.

Şi trecem iar prin fapte
Zâmbind când te privesc
Unde bărbaţii-n şoapte
Lumina ţi-o doresc!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi iubito un cal să-ţi alerg pe spate
Pe un câmp de sâni să privesc spre coate
Să adorm în ochii ochiului ochios
Să te pasc de vise de la gât în jos...

catren de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnul meu de ape

Împotrivit cu somnul în subţiori de crin,
Mă-ntunecă de-o vreme galopul prin oglindă;
Visez mărunt pe pleoape ninsoarea şi mă-nchin,
În clocot alb de suflet, orbirea să-mi cuprindă.

Zvâcnesc în mine-ngheţul albastru şi duios
La ceas târziu de sete, cu tâmpla peste tâmplă,
Şi-n cel din urmă cântec ce-mi vine pân’ la os,
Mă răsucesc din lutul ce palid mi se-ntâmplă.

Nu-i moarte să mă piardă prin zboru-i de pământ,
Nici aripă să doară, când frigul mi se stinge;
Atât de plin mă strigă cuvântul din cuvânt,
Şi-atât de nesupusă prin umăr mă voi frânge.

A dezertat amurgul din cheagul lui rotund
De flacără şi piatră, în somnul meu de ape;
Mi-e crud şi aspru mersul în care mă scufund,
Şi-n liniştea-i cuminte mă mint tot mai aproape.

poezie de Alina Emandi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când plâng...

Când plâng, o lacrimă de-a mea,
Îmi plânge-ntreaga lume.
Şi infinitul plânge-amar,
Cu ploi de stele, iar şi iar...
Nu mai cunosc nici zâmbetul nici visul.
Mâ-ntreb dacă există paradisul...
Dar cine să-mi răspundă la-ntrebare?!
Şi sufletul de suferinţă doare.
Oh, nici speranţa nu îmi mai rămâne,
Căci cine-s eu de-acum pe-această lume?!
Adorm - o stea la margine de zare.
Scheletul unei clipe trecătoare
Îmi dă o umbră - aripă târzie -
Un zbor plăpând de puf de păpădie.
M-acopăr cu veşminte de lumină,
Dar singură-s, durerea nu-mi alină
Nici valul cast, nici răsăritul, Doamne.
Cărări de pietre-n vreme de ninsoare...
Şi ochiul plânge albele zăpezi,
Când încă o iubire, iată, pierzi!
În curcubeu mă învelesc şi iar
Iluzii mă apasă vertical.
În înger, transcendent, mă definesc
Şi-aştept de-acum, aştept o mângâiere,
Din visul meu urât să mă trezesc.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blocat în timp

Sunt în acelaşi loc în care lumina mea te-a întâlnit
Şi-a ta lumina arzătoare pentru o clipă m-a privit.

De sus, lumina călătoare a soarelui ne-a încălzit,
Acum lumina-i o răcoare sub care cerul mi-e strivit.

Sunt în acelaşi loc în care copacii ne-au înconjurat,
Să nu ne vadă orişicare ce trec în lungul şi curbat.

Sunt tot aici, cu amintirea ce mi-a rămas când ai plecat,
Copacii dorurilor noastre privesc spre mine, camuflat.

Sunt în acelaşi loc de veghe pe care îl păzesc cum ştiu,
În el e doar amărăciune şi e tristeţe şi pustiu.

Pustiu-i cuibărit în mine cu tot ce are el mai viu,
În mână ţin doar o hârtie pe care niciun rând nu-ţi scriu.

Sunt în acelaşi loc în care copacii au îmbătrânit,
În bătrâneţea lor neclară lumina nopţii a albit.

Sunt în acelaşi loc în care aştept ceva în răsărit,
Să mă trezesc din somnul care cu visul lui m-a otrăvit.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!