Stropi în tandem
- Azi plouă-ncet cu stropi mărunți și calzi
Peste cireșii ninși pe jumătate,
Meri'-nfloriți privesc parcă-s heralzi
Ce-și spală fața albă de păcate.
Pe streașina terasei, prinse-n joc,
Curg lacrimile ploi'-n rotocoale,
Eu le privesc și trag cerneală-n toc,
Aș scrie versuri pe albastre coale,
Ți le-aș trimite seara c-un poștaș,
Bătrân, dar să cunoască meserie,
Să-l ierți când o să-ți bată-n geam poznaș
Și-o să recite-a noastră poezie.
- Pe-aici doar vântul bate, niciun strop
De ploaie n-a căzut... Pe-această vreme
Trec orele-n psihoticul galop,
Iar nopțile mă deapănă pe gheme.
Nu pot să spun ce sunt, ce nume port,
Dar mi-amintesc c-au dat salcâmii-n floare,
Mi-e sufletul un alb aeroport
De unde visul a-nvățat să zboare
Spre tine și atunci când n-am reper
Și-o cale mai directă, poate gândul
E un poștaș romantic, o să-i cer
Să ocolească-n grabă tot pământul.
poezie de Ioan Grigoraș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre ploaie
- poezii despre vânt
- poezii despre visare
- poezii despre versuri
- poezii despre suflet
- poezii despre seară
- poezii despre romantism
- poezii despre poștă
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Privesc la fratele ce tace
Privesc la fratele ce tace
când mulți îi spun în față: tu!
El poate îndura ocara,
el poate dar eu încă nu!
Privesc la cel ce nu se plânge
când i se fură tot ce-avu.
El poate duce nedreptatea,
el poate dar eu încă nu.
Privesc la cel ce nu întoarce
cu rău, cui răul i-l făcu.
El poate iertător să rabde,
el poate dar eu încă nu!
Privesc la cel ce are milă
de blestematul ce-l bătu.
El poate, pașnic, să se roage,
el poate dar eu încă nu!
Privesc la cel ce moare-n pace
spre slava care și-o ceru.
El poate, Doamne, să Te vadă,
el poate dar eu încă nu!
Isuse, Doamne, mi-e rușine
când mă gândesc la ce-ai spus Tu.
De ce eu nu privesc la Tine,
de ce el poate și eu nu!?
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tăcere
- citate de Traian Dorz despre tăcere
- poezii despre rușine
- poezii despre plâns
- citate de Traian Dorz despre plâns
- poezii despre pace
- citate de Traian Dorz despre pace
- poezii despre iertare
- citate de Traian Dorz despre iertare
Ți-aș scrie, iubitul meu...
Ți-aș scrie, iubitul meu, toate gândurile mele,
Pe-un petic de cer și le-aș presăra printre stele,
Ți le-aș trimite pe-o aripă de vânt, în nopțile târzii,
Să le citești, când nu pot să dorm și te aștept să vii.
Ți-aș scrie, să-ți spun despre mine și că mi-e dor,
Aș vrea să fiu acolo, cu tine, să călătorim pe un nor,
Să pot pierde, printre astre, durerea din pieptul meu,
Simt că uneori nu pot respira, fără tine mi-e tare greu.
Ți-aș scrie, pe frunzele ruginii, dorințele toate,
Dar știu că vântul le-adună și le părăsește departe,
La tine nu ar ajunge decât lacrima și-al meu lung oftat,
Nu vreau să mai suferi, căci fără ca tu să vrei, ai plecat.
Ți-aș scrie, iubitul meu, despre copii, despre mine,
Să-ți spun că ei îmi dau puterea de a merge spre bine,
Mi-e teamă, că scrisorile s-ar rătăci ca și visurile noastre,
Ar rămâne triste și stinghere printre necunoscutele astre.
poezie de Lucia Marin
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre tristețe, poezii despre stele, poezii despre somn, poezii despre scrisori, poezii despre noapte, poezii despre lectură, poezii despre iubire sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Când dorul de tine...
Când dorul de tine mă doare, întind o mână spre un vis,
Dar numai vântul îmi răspunde, să te ting nu mi-e permis,
Eu te alint, atunci, cu gândul, ești numai dor, ești stigăt mut,
S-a stins în taină soarele meu și nu mai luminează ca la-nceput.
Când dorul de tine mă arde iar sufletul îmi este pârjolit,
Te caut printre stele căzătoare, să readuc la viață ce-am iubit,
Dar ce e stea ca steaua piere, se stinge pirdută în depărtata zare,
Eu o privesc neputincioasă, cu ochii plini de lacrimi și inima mă doare.
Când dorul de tine mă strigă ca un ecou de gals sfâșietor,
Eu mă arunc în valuri să te caut și nu mi-e teamă c-am să mor,
Pe brațul tău m-aș odihni și nu m-aș sătura, în veșnicie, să te privesc,
Nici infinitul nu mi-ar fi de-ajuns, de-ar trebui să-ți spun cât te iubesc.
Când dorul de tine mă poartă, de mână, prin amintirile vii,
Eu vreau să cred, c-ai fost plecat pentru o vreme și-ai să revii
Și iarăși vom trăi clipe de fericire, în casa noastră, pe-acest pământ,
Dar înțeleg, târziu, că nu se mai poate și-adorm plângând, cu tine-n gând.
poezie de Lucia Marin
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre viață, poezii despre gânduri, poezii despre stele căzătoare, poezii despre odihnă, poezii despre ochi sau poezii despre lumină

Voi mai avea versuri?
stau și privesc
foaia albă curată
vreau să-ți scriu dar nu pot
ești prea aproape de mine să mă auzi
ochii tăi spun mult prea multe
iar eu nu vreau să-nțeleg neînțelesul
dincolo de o dragoste neîncepută
puritatea nu poate supraviețui
în lumea ta doar în inima mea
care va rămâne un mister
chiar și pentru mine,
banalitatea trăită în grabă de cei din jur
îmi ostenește sufletul fragil
mă îndepărtează încet
de așa numită viață
doar refugiul în vis
și iubire mă ajută
să supraviețuiesc monotonia oarbă
și aerul ticsit de fariseism,
nopțile lungi de iarnă
aștept primăvara
să pot să cânt serenade stelelor
alese de tine cu atâta grijă,
nopțile de vară aștept să dorm
pe iarba îmblânzită de săruturi calde
iar toamna aș vrea să nu vină
să o luăm iar de la capăt
știu, că nu voi avea glas
să-ți cânt mai apoi
dar poate atunci
voi avea versuri să-ți scriu
și voi umple
această foaie albă curată.
poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre toamnă, poezii despre sărut sau poezii despre supraviețuire
Bacoviană
Șiroaie de ploaie se scurg pe străzi
Lacrimi din cer pe geam poți să vezi
O seară de toamnă în negru pictat
Felinarul din stradă e galben voalat
Umbre de oameni ce par a mai fi
Iubito, eu încă aștept să îmi vii
Am hainele ude și ploaia nu trece
Melancolie, e trist, mi-e sufletul rece
Mă uit afară cum vântul tot bate
Copacii ce plâng la frunzele moarte
Un câine în zdrențe ce latră a pustiu
Unde mă aflu, ce fac, chiar nu știu
Se aud sirene, mai trece o ambulanță
Un drum poate fără de speranță
Un biet suflet ce a trecut prin viață
Ca seara asta cu ploaie și ceață
Departe se aude o voce ce strigă
Sunt doi bețivani ce trag de o sticlă
În urmă rămâne doar fum de țigară
Sunt uzi până la piele, ce frig e afară
Pe-ntuneric păsări plutesc într-un zbor
Iubita mea în seara asta mi-e așa de dor
La tine de aș mai putea s-ajung ca gândul
Prieten m-aș face chiar și cu vântul
poezie de Dan Duțescu din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre vestimentație, poezii despre câini sau poezii despre voce
Dincolo de sacrificiu
Cunosc o fată, ce o știi și tu, copil, femeie, dragă mamă...
este frumoasa mea pe veci, doar ea, care mereu mă cheamă
și alerg oricând s-o mângâi, s-o apăr de primejdii, s-o sărut,
să-i dau iubirea, toată strânsă de când sunt, de când cu neamul sunt născut
și-o port în flori și-o țin pe brațe, praguri s-o trec, că-mi e și după moarte, ea, femeie...
mi-am împlântat-o în suflet, unic gând, tot ce-oi avea vreodată, unica idee,
c-o știu că numai ea mă poate crește, cu tot ce-am, pe mine și pe toți ai mei,
curați în simțuri, falnic dedicați, toți curajoși să-i țină flacară aprinsă, niște Prometei,
și-o oblojesc, că-mi este mamă și visu-i unic să-i fiu mare,
ei, ce s-a dat cu toată, de ofrandă, cu tot ce-i este, intim are...
iar azi mă închin stând în genunchi și mă curg lacrimi tot, afară,
că-i ziua ei și n-am alt dar, să-i dau îndeajuns... Te iubesc Țară!
Îți jur în veci, podoaba mea... să-ți port demn nume... să nu moară!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 decembrie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre simțuri, poezii despre sacrificiu, poezii despre pericole, poezii despre naștere sau poezii despre mamă
Te privesc printre degete, Versuri: Cristian Harhătă
Te privesc printre degete
Ca un copil ce zărește marea
Mie și frică, mie și sete
Că mă va ucide sarea
Din adâncurile tale
Uneori ai scos la mal
Câte o scoică moale
Argintie, sidefie pal
Îți arăți frumusețea,
Doar atunci când ești fragilă,
Și din caracter noblețea
O-mpletești cu iubire și cu milă
Sunt vulnerabil în fața ta
Și fac un pas înapoi
Cu tandrețe te-aș curta,
Dar nu e timp pentru noi
Și ar fi nedrept să știi
În ce fel îți port iubirea,
Doar în nopți argintii
Vei simți dezamăgirea
Poate vibrația inimii mele
Poate o urmă de regret,
Seara când te port prin stele
Te țin în gând discret.
Versuri: Cristian Harhătă
poezie de Cristian Harhătă din Sursă proprie (14 decembrie 2021)
Adăugat de cristianharhata

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp sau poezii despre inimă
Bunico, mi-e dor de tine...
Bunico, din Cer mă privești,
Iar casa e goală, pustie.
Mi-e dor frumos să citești
Din cărți... câte-o poezie.
Sufletul îmi arde, mi-e dor
De copilărie, fructe coapte.
Să mă săruți pe frunte ușor
Și să-mi dai cozonac cu lapte.
Când vin de afară-n grabă
Pe prispă vreau să te zăresc.
Și să te ajut la treabă,
Toate astea îmi lipsesc...
Mi-e dor când seara se lasă
La pieptul tău să mă pun.
Iar pe suflet, ce m-apasă
Cu încredere să-ți spun.
Mi-e dor de zilele-n care
La teme tu mă ajutai.
Cu multă atenție și răbdare
Dulce, calm îmi explicai.
Iubeam primăvara, mărțișorul
Atunci când eram mică.
Azi îmi accentuează dorul
Și-mi amintesc de-a mea bunică.
Mi-e dor în ochi să te privesc,
Să-ți spun "Noapte bună".
Acum la mormânt sosesc
În fiecare săptămână...
Bunico, chiar dacă-ai plecat
Mă gândesc la tine zi și noapte.
Te iubesc, nu te-am uitat
Legătura există și după moarte!
poezie de Alina-Georgiana Drosu (17 iulie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încredere, poezii despre săptămâni sau poezii despre primăvară

Șoapte de gând
Mi-am trimis, aseară, gândul
Rupt din visul meu albastru,
C-un mesaj ce, murmurându-l,
Să-l șoptească unui astru:
- Stea de peste ani-lumină,
Te-am ales, ți-am dat un nume,
Gându-mi care ți se-nchină
Vrea privirea să-ți îndrume
Către cel ce crede-n tine,
ca fiind aceea care
poate,-n nopțile senine,
să-i răspundă la chemare.
-Dulce gând și calde șoapte!
Știu ce vrei și, c-un efort,
Va afla, în astă noapte,
Cea al cărei nume-l port.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre astre sau poezii despre albastru

Visul este de-ajuns
Prin dealuri fluieră vântul
Munții se scaldă grijulii
Cerul ce sărută pământul
La lumina Lunei argintii
O mână am întins spre tine
M-a îmbrățișat doar vântul
Și sărutări în păr îmi pune
Iubindu-ne etern cu gândul
Aripi de vânt trimite șoapte
Iar Luna albă ne veghează
Iubirea-i tăinuită -n noapte
Atunci când soarele visează
Rămânem suflete pereche
Un răsărit ajunge la apus
Gândul șoptește în ureche
Ne iubim visul este de-ajuns
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre urechi sau poezii despre suflete pereche

Poem de ziua mea
Mai lăcrimează zilele de Mai
prin curtea noastră ce e tot mai verde
iar tu, de ploaie, doar în casă stai
că soarele pe după nori se pierde.
Au dat în floare multe pe pământ
și-o simfonie de culori se țese...
poemele-și adună potrivit Cuvânt
când din semințe planta iese, iese.
Și păsările-s în concertul lor
cu triluri care tot sporesc
și de se-nchide robinetul unui nor
repetă cântul, cucul armenesc.
Veneam prin Mai și eu pe lume
nebănuind câte m-așteaptă...
de mic m-am toț ținut de glume
și n-am prea mers pe-o cale dreaptă.
Dorința mea a fost să zbor
peste nori, ca un Icar...
doar anii mi-au zburat ușor ;
nu spun căți am azi pe cântar.
Mai lăcrimează nopțile de Mai
și știu că-s mai bătrân cu-n an,
ne consolăm cu pământeanul rai,
cu ploi și nori și vânt de Bărăgan.
poezie de Eugen Coța
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ziua de naștere, poezii despre zile, poezii despre verde sau poezii despre umor
Din ochi de înger
Privesc în ochi, un înger alb, un înger luminos!
În ochii lui văd ceru-n rai, un rai așa frumos!
Vreau să-l ating, el stă pe nori, pe norii de zăpadă
Încet cad râuri de lumină, încet, într-o cascadă!
Ochii n-au văzut, vreodată, vreodată, o altă lume
Lumea lor! Ce-i lumea lor, cine ar putea spune?
Lumea noastră-i lumea noastră, așa de colorată!
Dar lumea lor, în lumea lor, mult prea minunată!
Se văd culori, ce curg, vărsate, vărsate în lumină
Pe-o mare de tăcere și-o liniște deplină
Doar cerul înstelat, el știe să-ți vorbescă
Ce visul nu cuprinde, nici mintea omenească!
Dincolo de nori e cerul, dincolo de cer e noapte
Unde gândul nu mai zboară și cuvintele sunt șoapte
Și din noapte poți ajunge, până-n răsărit de soare!
Unde vântul nu mai bate și nimic nu te mai doare!
poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nori, poezii despre culori, poezii despre îngeri sau poezii despre zăpadă
* * *
Cine a avut bunică să-l ferească de curent
Știe din copilărie că, de nu rămâne-atent,
Vântul o să-i strâmbe-obrajii, o să-l zgândărească-n dinte,
Dar de fapt nu-n carnea vie, ci-n îngândurata minte
Își găsește el să scurme și să-și semene durerea:
Cuibul lui melancolia, hrana lui veninul, mierea,
Și la fel cum umflă pânze, peste mări vasul să-l poarte,
Călăuză-i pentru suflet către țărmuri de departe.
Spune-mi, dac-aș fi ca dânsul, doar o briză, doar o boare,
Ai simți din piept ardoarea-mi, când te-aș strânge-n brațe tare?
Degetele-mi nevăzute, când ți le-aș petrece-n păr,
Ai ghici că-s ale mele, că sunt eu într-adevăr?
Dar de-ajuns. E seară, vântul zbaterea și-o domolește.
Când și când o filă albă de pe carte răsfoiește.
Ne-au rămas ca până astăzi dorul, dragostea, plictisul,
Aerul ce ne-nconjoară, parcă ireal ca visul.
poezie de Ionuț Ștefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent, poezii despre miere, poezii despre melancolie sau poezii despre durere

Glossa ploilor de toamnă
De-azi noapte plouă liniștit...
Bate ploaie mocănească,
Frunze bat la geam șoptit,
Timpuri vechi m-așteaptă-acasă.
Râu de lacrimi șipotind,
Dans de ramuri, plâns și teamă
A gutuie mirosind...
Vii din nou, iubită toamnă!
De-azi noapte plouă liniștit...
Și-n noi lumina se ascunde...
Toamna-n tufișuri s-a pitit
Și bat la geamuri ramuri ude.
Altele-n viață scormonesc,
În a-ntunericului plasă.
Eu, ca un prunc mă rătăcesc
Și nu știu unde sunt acasă.
Bate ploaie mocănească,
Zboară-n vaiete de vânt
Frunza cu lucirea arsă,
Peste pietre de mormânt.
Cad grei stropi pe caldarâmul
Gri și-n nenutite ploi,
Plânge-n liniște românul...
Plânge lacrima din noi.
Frunze bat la geam șoptit
O aleasă sindrofie...
Ploi de versuri s-au ivit
Pe o coală de hârtie.
Dorm cuvinte-n palma mea
Un surâs de trandafir,
Cad petale de peltea
Peste frunțile cu mir.
Timpuri vechi m-așteaptă-acasă,
Azi sunt tot mai obosit,
Amitirea, ca o mască,
Timpul vieții mi-a cernit.
Merg cuvintele în șiruri,
Cartea vieții s-a deschis,
Bate vântul frunza triluri...
Viața este doar un vis.
Râu de lacrimi șipotind,
Râu de verbe și de temeri,
Ne trezim îmbătrânind,
Râu de plângeri printre semeni.
Bate inimă de clopot,
Toamna-n noi s-a deșteptat,
Trec secundele în ropot
Peste ceru-ndoliat.
Dans de ramuri, plâns și teamă,
Chipuri triste, umeri goi,
Doar o cruce de aramă
Și-o mulțime de nevoi.
Fruze,-n verbe clătinate,
Ploi de vis în călimară,
Toamnă dincolo de moarte,
Toamnă-n noi, toamnă-n afară.
A gutuie mirosind,
Toamna o fecioară-n gri,
Se aude iar foșnind...
În papucii aurii,
Trece-n grabă pe cărări...
Stau bătrânii la fereastră,
Plâng, cu gândul, uneori,
La întoarcerea acasă.
Vi din nou iubită toamnă...
S-a răcit cafeaua-n ceașcă!
Pe sub muguri de aramă
Trece iute o caleașcă.
Fragezi pași troznesc pe stradă...
Picuri duși pe umeri dragi...
Se aude o baladă,
Plânge ramură de fagi.
Vi din nou iubită toamnă,
A gutuie mirosind,
Dans de ramuri, plâns și teamă,
Râu de lacrimi șipotind.
Timpuri vechi m-așteaptă-acasă,
Frunze bat la geam șoptit,
Bate ploaie mocănească...
De-azi noapte, plouă liniștit.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre hârtie sau poezii despre frunze
Dor de copacul meu...
Mă întorc mereu la tine,
Copacul meu plin de iubire
Îmi amintesc multe lângă tine
Și am un ocean de fericire.
Acum am stropi de ploaie pe față,
Dar zâmbetul mi se dezgheață,
Uitându-mă-n necunoscut
Și sunt cu tine de când m-am născut.
Tu ai raze de lumină
Lângă tine toți vor să vină
În umbră să te ascunzi
Urcând în el poți să te scufunzi.
Vântul bate frunzele-n noapte,
Iar gândul meu e cuprins de șoapte,
Stai sus și vezi văpăi stelare
Și inima mea vrea din nou să zboare.
Să zboare în țări fără nume,
Ca să gasesc o altă lume,
Să-mi treacă acest dor al meu,
Să nu mai fie legat de destinul tău.
poezie de Eugenia Calancea (19 iulie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre zâmbet sau poezii despre ocean
Doamne, n-am cerut nimic
Doamne, n-am cerut nimic,
Cum am putut, am trăit,
Mi-ai dat să port răni adânci,
Nu mi-ai spus că dor atât,
Nici cum pot ca să le duc.
Când m-așez pe iarba crudă,
Roua îmi păre a fi cucută,
Sufletul mi-e Doamne plin,
De amar ca de pelin,
Zilele îmi sunt un chin.
Privesc cerul înstelat,
Cânt, că doar cântul mi l-ai dat,
Lacrimile-mi sunt de foc,
În jurul meu arde tot,
Pe pământ nu-mi găsesc loc.
Niciodată n-am să-ți cer,
Nici nu mă oprești să pier,
Mă duc când îmi vine rândul,
Dar îmi las în urmă cântul,
Trec mai repede ca vântul.
Mihail Coandă
cântec, versuri de Mihail Coandă (31 ianuarie 2020)
Adăugat de Mihail Coandă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rouă, poezii despre muzică sau poezii despre Mihail
Plec și te las
O să plec și-o să te las,
Deși inima mi-e grea;
Vreau să-mi iau doar bun rămas
Și să merg pe calea mea.
Nu-mi cere să mă opresc
Ăsta e destinul meu,
Nu e chip să-l ocolesc,
Că mi-e dat de Dumnezeu.
La ce bun să mă mai cerți,
Să mai plângi, să mai suspini?
Știu că nu o să mă ierți
Și-o să fim ca doi străini.
Însă până când vom fi
Tu bătrână, eu bătrân,
Chiar de nu ne vom vorbi
Amintirile rămân.
Și poate într-o altă viață
Ce cu mine-ai s-o petreci
Îmi vei spune verde-n față
Că e rândul tău să pleci.
poezie de Octavian Cocoș (8 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bătrânețe, poezii despre vorbire, poezii despre reîncarnare, poezii despre religie sau poezii despre amintiri

Adie vântul
mă uit cum pleci... la despărțire
nu ai schițat niciun surâs
n-ai aruncat nicio privire
doar o mușcată-n geam a plâns
privesc doi meri cu crengi lăsate
la umbra cărora ai stat
cum ai deschis poarta în noapte
cu pas ușor te-ai depărtat
tu nu ești prima care pleacă
dar niciodată n-a durut
adie vântul și mă-ntreabă
-ce e iubirea..... n-ai știut?
mi-e dor... atât de dor de tine
de clipe martore ce-au fost
în nopți si-n zilele senine
când tot în lume avea rost
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mere sau poezii despre crengi
Și... nimic nu poate fi
Între mine, între tine
Nu-i nimic ce ar putea
Să aprindă licărire,
Să privească ochi de stea.
Între tine, între mine
Gol pustiul surâdea,
Se-neca speranța vie
Cerului ce ne veghea.
Între mine, între noi
Bate vântul și curg ploi.
Între tine, între mine
Depărtare e de-un veac,
Ca-ntre noapte și lumină,
Între verde și uscat.
Nu e nimeni ce-ar visa,
Să unească două fire
De tristețe-n iarnă grea
Pe un pisc frumos de lună!
Între mine, între noi
Bate vântul și curg ploi.
Între tine, între mine
Nu-i nimic, ce-ar încerca
Să aprindă o lumină,
Să ne bucurăm de ea.
Nu e timpul și nici locul,
Și nici clipe de răgaz,
Tristă-i ziua, crud e focul,
Pal e roșul pe obraz!
Bate Între mine, între noi
vântul și plâng ploi!
La ce bun aceste toate
Când speranțele ne mor,
Când plecat-a tot înaltul
Pe o frunză, pe un nor?
Între mine, între noi
Nu-i nici noapte, nu-i nici zi,
Curg doar lacrime șuvoi
Și... nimic nu poate fi.
Între mine, între noi
Bate vântul, toarnă ploi!
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre roșu
Ipostază
Stau încremenit
în fața oglinzii
privind străinul
ce mă fixează mut
cine e sărmanul
de unde-a apărut
dau ca să-l întreb
dar el tace încruntat
și prea supărat
ce-o vrea de la mine
ce-aș putea să-i spun
e prea trist sărmanul
și obosit de drum
Aș vrea să-l întreb
cine-i și ce vrea
ce-a făcut cu viața
cât și cum
a dăruit din ea
dar nu îndrăznesc
privirea lui rece
mă-n gheață
ba chiar mă-ngrozește
dau să fug
să nu-l mai privesc
dar el și oglinda
suntem doar totuna
cu noaptea și furtuna
ce ne bate-n geam
când brusc un trăznet
fulgerănd prelung
m-a trezit de-ndată
realizănd că cel din oglindă
n-am fost decât eu
doar de o clipită
și-am fugit grăbit
ca și-o ispită...
poezie de Valeriu Cîmpeanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre supărare, poezii despre gheață sau poezii despre cadouri