Ipostază

Stau încremenit
în faţa oglinzii
privind străinul
ce mă fixează mut
cine e sărmanul
de unde-a apărut
dau ca să-l întreb
dar el tace încruntat
şi prea supărat
ce-o vrea de la mine
ce-aş putea să-i spun
e prea trist sărmanul
şi obosit de drum
Aş vrea să-l întreb
cine-i şi ce vrea
ce-a făcut cu viaţa
cât şi cum
a dăruit din ea
dar nu îndrăznesc
privirea lui rece
mă-n gheaţă
ba chiar mă-ngrozeşte
dau să fug
să nu-l mai privesc
dar el şi oglinda
suntem doar totuna
cu noaptea şi furtuna
ce ne bate-n geam
când brusc un trăznet
fulgerănd prelung
m-a trezit de-ndată
realizănd că cel din oglindă
n-am fost decât eu
doar de o clipită
şi-am fugit grăbit
ca şi-o ispită...

poezie de Valeriu Cîmpeanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine vrea...

Cine vrea să vadă, vede,
Cine vrea să creadă, crede.
Cine vrea să simtă, simte,
Cine vrea să mintă, minte.
Cine vrea să audă, aude,
Cine vrea să răspundă, răspunde.
Cine vrea să asculte, ascultă,
Cine vrea să cuvânte, cuvântă.
Cine vrea să meargă, merge,
Cine vrea să culeagă, culege.
Cine vrea să zâmbească zâmbeşte,
Cine vrea să iubească, iubeşte.
Cine vrea să tacă, tace,
Cine vrea să facă, face.
Cine vrea să lupte, luptă,
Cine vrea să cânte, cântă.
Cine vrea să fie fericit...
doar vrea.
Că de muncit...
e viaţă grea.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

As vrea

As vrea sa nu mai fie lumea asta atat de rea
As vrea de as putea ca visul meu a l vedea
As vrea sa fi a mea,, tu cea mai frumoasa ca o stea
As vrea cumva ceva a se intampla

As vrea la usa mea faptura ta a aparea
As vrea sa ma mai hranesc cu privirea ta
As vrea sa mai gust dulceata ta
As vrea ca palma ta sa mangaie fata mea

As vrea doar un minut de s ar putea
Sa te aud cum spui As vrea
Ai fost singura fiinta din viata mea
Care reusea sa mi vindece toata fiinta mea

Doar cand ma privea
Doar cand imi vorbea
Doar cand ma atingea
AS vrea sa nu mai spun as vrea

De Florin Gaman 28.07.2019

poezie de Florin Găman (28 iulie 2019)
Adăugat de Florin Găman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine vrea...

Cine vrea să vadă, vede,
Cine vrea să creadă, crede.
Cine vrea să simtă, simte,
Cine vrea să mintă, minte.
Cine vrea să audă, aude,
Cine vrea să răspundă, răspunde.
Cine vrea să meargă, merge,
Cine vrea să culeagă, culege.
Cine vrea să gândească, gândeşte,
Cine vrea să iubească, iubeşte.
Cine vrea să tacă, tace,
Cine vrea să facă, face.
Cine vrea să vorbească, vorbeşte,
Cine vrea să mulţumească, mulţumeşte.
Cine vrea să cânte, cântă,
Cine vrea să cuvânte, cuvântă.
Cine vrea să fie fericit,
doar vrea
că... de muncit...
e viaţă grea.
Ideile exprimate
dovedesc sinceritate.
Ideile nespuse
trădează gânduri ascunse.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeul meu juca şotron printre cuvinte

Tu n-ai văzut Creaţia, draga mea,
iar eu nu pot să ţi-o arăt,, orişicât aş vrea!

Se apropie Sărbătorile şi eu nu ştiu de ce lumea stă la rând,
de ce oamenii se ascund prin biserici,
pe lângă sfinţi pe care nu i-au văzut niciodată,
pe lângă imagini nicicând văzute, trăite.

E... Azi, mai e puţin până la ZIUA cea mare,
vecinii îmi spun că Dumnezeu stă la rând pentru mine.

Doamne, sunt orb, de nu te văd?
Unde eşti?

De printre umbre Păcatul mă trage de mână,
îs singur cu mine-n momentul răzleţ,
aş vrea să mă cert cu-ntunericul din mine,
Dumnezeu nu mă lasă şi-mi spun că sunt bun?

Vreau să mai cred în cuvinte şi-n şoapte!
Vreau să mă-mpac cu mine şi El!

Unde eşti, Dumnezeule ascuns în cuvinte?
Dumnezeule ascuns în şoptiri, unde eşti:

Când m-am trezit în aceeaşi viaţă urâtă eram biet actor
inutil,
infantil era cerul, insalubră privirea.

Dumnezeul meu juca şotron printre cuvinte.
Cum să-l întreb eu de ce răneşte privirea,
cum să-l întreb dacă nu-l doare trecutul,
cum să-l întreb dacă mai vine şi mâine?

poezie de Ioan Romeo Roşiianu din Flori(i)le poeziei (antologie Ioan Romeo Roşiianu), Editura eCreator, Baia Mare (2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea...

Aş vrea să spun c-a venit toamna
Dar arde soarele cumplit...
Doar anii mei intraţi în toamnă,
M-apasă greu, şi-am obosit.

Aş vrea să spun că-mi este bine
Dar multe răni acum mă dor,
Prea des ajung să lupt cu mine
Dar şi câştig, de multe ori.

Aş vrea să spun că nu iubesc
Dar aş minţi, şi nu se cade.
Iubesc nespus şi peste sens
Şi parcă sufletul mă arde.

Căci viaţa noastră e aşa
Cum Dumnezeu ne-a hărăzit,
O cruce avem ca să purtăm,
Şi un destin de împlinit.

Nimic nu este întâmplător,
Aşa cum e, viaţa-i frumoasă
Aici e locul unde "creşti"
Şi doar aici te simţi acasă.

Elena Bulancea în Personală (1 august 2020)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, mama ta împlineşte mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viaţa ei.
Lucian: Da, aşa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înţeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru că-l iubea prea mult pe tatăl tău şi n-a vrut să-l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur şi simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea să aştepte câţiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar priveşte partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru că, altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i aşa?!
Lia: Păi, mare, pentru că, cine ştie cine ar fi fost în locul tău şi cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubeşti foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puţin nu-mi amintesc să-i fi spus şi nici nu m-am străduit să-i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpăţânat şi nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu mă surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul să-mi aminteşti şi tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Aşa e, le cam ai.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un el şi o ea

De ce tu şi eu,
Ne minţim,
Credem că suntem la fel,
Dar suntem o ea şi un el.
Pe ea, fata cu ochi căprui,
Aş vrea să o strig,
Să-i spun pe nume,
Dar "ea" sunt multe-n lume.
Ea, la fel ca şi el,
Nu-i ştie nume,
Ar vrea sa-l cheme,
Dar pe cine? "El" e oriunde.
El şi ea,
Un singur drum.
Ea face un pas,
ar vrea a oprească timpul,
să amâne clipa de bun rămas.
El o priveşte îndelung,
ar vrea să-i vorbească,
să o întoarcă din drum,
dar îî e teamă,
să nu greşească.
Pentru fiecare,
"El" şi "ea" au un singur nume,
Ştiut numai de ei,
Pentru cei ce nu cunosc,
Rămân doar un ea şi un el.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnul raţiunii naşte îngeri

Mă tot holbez la poză, nesătul
Şi mă întreb: ce să se fi-ntâmplat
De a dormit mai mult decât destul
Şi toată dimineaţa mi-a-ncurcat?

Căci, la-nceput, mi se părea că visul
Ce-a demarat în seara dinainte
Continuă şi am aici trimisul
Din Lumea-Pentru-Unii-Doar-Cuminte.

Păi – zău, aşa! – părea că e un înger
Cu aripile-ascunse undeva,
Cu buzele un roşu ca de sânger
În toamnă, nu mai zic... pe canapea.

Nu-mi aminteam, dar cred c-a fost o noapte
Activă rău, căci şi eu, obosit
Din ce-o fi fost pe-acolo, printre şoapte...
"Să-i fac o poză!" – brusc, mi-am revenit –

Şi-acum o tot privesc şi tot... nimic!
Dar ştiu precis: nevasta n-a aflat,
Căci am întors-o – nu prea mult, un pic –
Şi-am pus cearşaful, iute, la spălat.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

M-am trezit şi am găsit mesajul tău o dată cu dimineaţa.
Nu ştiu ce-mi aduce, pentru că încă nu am învăţat să citesc.
Voi lăsa savantul neştiitor al cărţilor sale şi n-am să-l întreb:
ştiu eu dacă ar putea el să-l înţeleagă?

Mi-am atins fruntea cu scrisoarea ta, am apăsat-o pe inima mea,
iar când noaptea va veni mută şi stele se vor arăta
una câte una, am s-o deschid pe genunchii mei şi voi sta tăcut.

Frunzele murmuitoare mi-o vor citi cu glas tare;
râul grăbit mi-o va fredona şi cele şapte stele
ale cunoaşterii mi-o vor cânta în ceruri.

Nu pot găsi ceea ce caut; ceea ce aş vrea să învăţ nu înţeleg,
dar această veste pe care n-am izbutit s-o desluşesc
mi-a ridicat povara, şi gândurile mele s-au preschimbat în melodii.

poezie celebră de Rabindranath Tagore
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi sau nu

S-a stins o zi si alta vine
Ce-mi va aduce oare-n dar?
Cine croieşte pentru mine
Destin in calendar?
Aş vrea să-l văd, aş vrea să-l simt
Aş vrea palpabil ca să fie
Dar nu-i.... si mă intreb in gând
Să cred in ce nu e să fie?

Deşi nu am găsit răspuns
Si drumul rece intră-n iarnă
Cu paşi nesiguri spre apus
Eu sper in altă primăvară!
Si nu ştiu cum si nici de ce
Si nu ştiu cine mă iubeşte
Dar mă veghează din neant
Si drumul mi-l călăuzeşte.

Aş vrea să pot să-i mulţumesc
Si să-i trimit in dar o floare
Dar zorii zilei mă opresc
-Tu ai rămas o visătoare
Căci dincolo de cer nimic
Nu este viu si intrupare
A fi sau nu... rămâne-n timp
Aceeaşi veşnică-ntrebare.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

Azi vreau să ştii că ştiu
c-ai vrea să-mi spui că e mult prea târziu!
Nu mă întorc din drum, că-i timpul scurt
şi am să fac din el ultimul scut.

Azi vreau să simţi că simt
şi să nu crezi că aş putea să mint!
Nu dau la schimb mugurii vii din ram
pe florile de gheaţă de pe geam.

Azi vreau s-auzi c-aud
o muzică a sufletului nud,
ce-a pierdut armonia de-nceput
cu fiecare zi care-a durut.

Azi vreau să plângi că plâng
peste bucăţi de suflet ce se frâng
în jarul despuiat de-un jurământ
făcut în somn de-o inimă arzând.

Azi vreau să vezi că văd
nălucile ce-aduc în Om prăpăd,
când casa-i, primitoare şi curată,
e pustiită şi-apoi dărâmată.

Azi vreau s-asculţi c-ascult,
de când mă ştiu, al inimii tumult,
fără să mă-nspăimânt de dor şi foc,
nevrând să vând IUBIREA pe noroc.

Azi vreau să râzi că râd
când munţii se sfărâmă rând pe rând,
în goana dup-un diamant pierdut,
acoperit de bolovani de lut.

Azi vreau să ierţi că iert
şi niciodată n-am să te mai cert!
Am să păstrez din VIS un curcubeu,
în care ne vom întâlni mereu...

Aş vrea să ştiu că ştii,
Aş vrea să simt că simţi,
Aş vrea s-aud c-auzi,
Aş vrea să plâng că plângi,
Aş vrea să văd că vezi,
Aş vrea s-ascult c-asculţi,
Aş vrea să râd că râzi,
Aş vrea să iert că ierţi,
Aş vrea... să uit... că uiţi...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea!

Azi vreau să ştii că ştiu
c-ai vrea să-mi spui că e mult prea târziu!
Nu mă întorc din drum, că-i timpul scurt
şi am să fac din el ultimul scut.

Azi vreau să simţi că simt
şi că nu crezi că aş putea să mint!
Nu dau la schimb mugurii vii din ram
pe florile de gheaţă de pe geam.

Azi vreau s-auzi c-aud
o muzică a sufletului nud
ce-a pierdut armonia de-nceput
cu fiecare zi care-a durut!

Azi vreau să plângi că plâng
peste bucăţi de suflet ce se frâng
în jarul despuiat de-un jurământ
făcut în somn de-o inimă arzând!

Azi vreau să vezi că văd
nălucile ce-aduc în Om prăpăd,
când casa-i, primitoare şi curată,
e pustiită şi-apoi dărâmată!

Azi vreau s-asculţi c-ascult
de când mă ştiu al inimii tumult,
fără să mă-nspăimânt de dor şi foc,
nevrând să vând IUBIREA pe noroc!

Azi vreau să râzi că râd
când munţii se sfărâmă rând pe rând,
în goana dup-un diamant pierdut,
acoperit de bolovani de lut!

Azi vreau să ierţi că iert
şi niciodată n-am să te mai cert!
Am să păstrez din VIS un curcubeu,
în care ne vom întâlni mereu!...

Aş vrea să ştiu că ştii,
aş vrea să simt că simţi,
aş vrea s-aud c-auzi,
aş vrea să plâng că plângi,
aş vrea să văd că vezi,
aş vrea s-ascult c-asculţi,
aş vrea să râd că râzi,
aş vrea să IERT că IERŢI,
aş vrea... să uit... că uiţi!...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din viaţa mea

Întâlnirea noastră a fost doar într-o simplă zi,
Mi-ai apărut în drum ca raza de lumină,
Mi-ai apărut când uitasem ce-nseamnă a iubi
Şi cu toată lume eram doar o străină.

Eu mergeam încet pe drumul cel greşit,
Cu ochii împăienjeniţi şi plini de lacrimi grele...
Pe tine-n cale-atunci te-am întâlnit
Şi m-ai îndreptat cu chipul înspre stele.

În viaţa mea acum nu-i nici o amintire,
Nici un pic de lacrimi în inimă n-am străns,
Căci am greşit, şi-am suferit odată din iubire
Şi pentru aceea rău am rămas şi-am plâns.

Nu eram mai mult decât un om pierdut,
Eram prea disperată, chiar simţiam că mor,
Dar prezenţa ta arzândă m-a făcut
Să revin privind din nou în viitor.

Şi uite azi păşesc cu biruinţă
Şi mă îndrept în viaţă mai departe,
Dar ţie-ţi spun că poţi avea credinţă –
Sunt gata să te-ajut în orice greutate.

În tine am găsit încrederea deplină
Şi orice aş simţi îţi mărturisesc –
Ai apărut în viaţa mea ca raza de lumină
Pe care am îndrăgit-o şi astăzi o iubesc!

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

În faţa sorţii

Tot caut să-nţeleg menirea sorţii,
Aş vrea cumva, de pot, s-o îmbunez
Privesc spre casa ei, în faţa porţii,
Dar nu vreau s-o deschid, stau şi oftez.

Parcă mi-e foarte teamă ca să intru,
Să nu cumva să aflu ce va fii,
Gândind că cine ştie, înăuntru,
Ceva ce nu îmi place voi găsi.

Apoi regret şi vreau să-mping în poartă
Şi-ncerc s-o fac cu sufletul deschis,
Ce ar putea să fie... decât soartă,
Măcar aşa nu voi trăi în vis.

Îmi fac curaj şi-mi spun, va fi mai bine,
Prea m-am înţepenit în ce-a trecut,
Trăind pierdut în ieri, fără un mâine,
Nu-n ce-aş putea avea, ci-n ce-am pierdut.

Mă uit la casa sorţii... e lumină
Şi uşa ei mi se deschide-ncet,
Păşesc spre ea, iubirea să revină,
Să-mi încălzească gândul de poet.

poezie de Adi Conţu din Dansul emoţiei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

Aş vrea să strig
dar scot numai o şoaptă,
în cale e-ntuneric
în rest nu e nimic.
Aş vrea să spun şoptit
ceva din visul netrăit
dar m-au înconjurat corăbii de suspin
şi vorba mi-a încremenit la mal.
Aş vrea măcar privirea să vorbească,
să treacă prin arsurile de ploi
cuvintele puţine, dar rămase,
şi să arunc cenuşa de-ntrebări..
Să nu te pierd din nou printre cuvinte
eu n-am să mai vorbesc cu nimeni,
în gând, în şoaptă sau chiar din privire,
voi aduna în mirosul cel de timp
doar liniştea secundei cu gene neatinse
de nici un fel de ploi.

poezie de Mihaela Huţanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Cine fuge, nu stă-n loc
Şi nu-l poţi prinde deloc?
N-are formă, doar măsură,
N-are mâini, n-are nici gură.

Doar ceasul prins în perete
Nu prea pare să-l regerete.
De la noi ar vrea să plece,
Mult prea repede el trece!

Acum ştiţi! Doar Timpul este
Cel ce fuge fără veste,
De aceea-i preţios,
Să nu-l pierdeţi de prisos!

poezie de Simona Epure
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muntele din mine

Uneori aş vrea să duc o viaţă de nomad,
La poalele muntelui cel mare
Să-i fiu doar eu prietenul cel pribeag
Suflat de vântul burzulit şi mângâiat de soare,

Să stau pe-al lumii acoperiş doar pentru o zi
E mult prea mult a cere,
Cu ochi de şoim deasupra a privi
E tot ce vreau în aceste timpuri efemere,

Să pot s-ating o linişte deplină
Să scap de duhul prihănit,
Ce mai flămând ca o sălbatică felină,
Zile lungi din mine, bine s-a mai hrănit,

Uneori aş vrea să fiu chiar muntele în sine
Să stau măreţ şi neclintit,
Să râd de voi, de toţi chiar şi de mine
Cum nu ştim ce-i în viaţa simplă de iubit.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciocolată amară

Femeie, cine te sărută pe frunte şi pe inimă?
Doar vântul? Şi soarele când nu te-ascunzi de el?
Şi ploaia, uneori, sau neaua. Dar de iubit cu patimă?
Nu-i cine. Doar în vise mă cuprinde şi m- alintă uşurel,

Un tânăr ce miroase-a maci, cu ochi de ciocolată amară.
Mi-e drag, dar tare-i încruntat şi mai mult mânios îl ştiu.
Îmi face nopţile frumoase şi... poate-l păcălesc la vară,
Îi descreţesc fruntea şi mintea. Aş vrea să simt dacă e viu.

O fi, că doar nu umblă mort pe drum, sau.... poate.
Dar dacă-i mort ce-o fi păţit? Vreo boală? Sau iubirea?
De-aceea nu mai vrea plăceri să aibă. Nici păcate.
De înviat nu l-oi putea. Doar Dumnezeu, c-a lui este menirea.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

Azi vreau să ştii că ştiu
că vrei să-mi spui că e mult prea târziu!
Nu mă întorc din drum, că-i timpul scurt
şi am să fac din el un ultim scut.

Azi vreau să simţi că simt
şi să nu crezi că vreau cumva să mint!
Nu dau la schimb mugurii vii din ram
pe florile de gheaţă de pe geam.

Azi vreau s-auzi c-aud
o muzică a sufletului nud,
ce-a pierdut armonia de-nceput
cu fiecare zi care-a durut.

Azi vreau să plângi că plâng
peste bucăţi de suflet ce se frâng
în jarul despuiat de-un jurământ
făcut în somn de-o inimă arzând.

Azi vreau să vezi că văd
nălucile ce-aduc în om prăpăd,
când casa-i, primitoare şi curată,
e pustiită şi-apoi dărâmată.

Azi vreau să râzi că râd
când munţii se sfărâmă rând pe rând,
în goana dup-un diamant pierdut,
acoperit de bolovani de lut.

Azi vreau să ierţi că iert
şi niciodată n-am să te mai cert!
Am să păstrez din vis un curcubeu,
în care ne vom întâlni mereu...

Aş vrea să ştiu că ştii,
Aş vrea să simt că simţi,
Aş vrea s-aud c-auzi,
Aş vrea să plâng că plângi,
Aş vrea să văd că vezi,
Aş vrea să râd că râzi,
Aş vrea să iert că ierţi
Aş vrea... să uit... că uiţi...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leul alizeu

A obosit bătrânul leu
să poarte-atâtea lupte,
şi nu mai e la apogeu,
cu lauri să se-nfrupte.

Se odihneşte-acum, e trist,
retras din viaţa-i dură,
nu e nici laş, nici defetist,
e doar sătul de ură.

A obosit şi nu mai vrea
iubirea agitată
a celei care-a fost cândva
leoaica adorată.

Privirea lui ce strălucea
fixează calm pământul
ce, într-o zi, îl va-ncăpea
şi îi va fi mormântul.

Doar gândul lui, mereu la ea,
o mai aduce-alături
exact aşa cum o ştia
din vechile desfături.

A obosit bătrânul leu,
dar încă o iubeşte
în visul lui, ca alizeu
ce tainic îi grăieşte.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!