Astrul

Mă vede astrul iarăşi din ‘naltul lui senin,
Proptit de raze moi pe grinda casei tale,
Unde înfloresc suav dalbele flori de crin
Şi unde dorul meu îşi face adesea cale.

Închid ochii... visez, sub mângâieri de lună,
Când siaje de fum se-ntind pe-acoperişuri...
Cum din castelul clipei, iveşti sfioasă jună,
Pe braţe moi, tu porţi plutiri dalbe de visuri.

Iar eu, un june falnic, m-apropii de a ta poartă
Şi împart cu tine îndată două mere de aur,
Ca binecuvântarea s-aştearnă peste soartă
Şi-ntr-un inel ne leagă un astru mândru faur.
.................................................................................
A fost un joc fecund cum noaptea se destramă
Şi piere ca un vis rătăcitor pe pleoapă.
Adorm când primii zori se lasă fără teamă,
Doar perna umezită, liniştirea-mi adapă.

poezie de Elena Volcinschi din Amurguri şi anotimpuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâna Primăvară (baladă primăverii)

ZÂNA PRIMĂVARĂ
(baladă primăverii)

Zâna Primăvară vine
Cu veşminte de petale.
Peste munţi, văi şi coline,
Aşternând covor de floare.

Lăcrămioare de iubire
Aşează-n mărgăritare,
Iar a cerului privire
Toarnă în flori de cicoare.

Cu privirea-i de smaralde
Umple câmpul cu verdeaţă,
Când dorul Soarelui arde
Păpădia-n dimineaţă.

Presară înmiresmare
Peste câmpul cu narcise,
Iar de-a iubirii chemare
Leagănă dorul în vise.

Fluturii îşi desfac în zori
Aripioarele de mire
Şi se întrec sărutând flori,
Când plutesc de fericire.

Astrul nopţii când răsare,
Cu baghetă fermecată
Pe Zeiţa Primăvară
O sărută de îndată.

În raze dalbe cuprinde
A primăverii iubire
Şi din stele îi aprinde
Candelă de fericire.

Apoi o duce cu vise
În Universul Galactic,
Iar prin porţi de Rai deschise
Îi strecoară dor romantic.

Din stele în toiul nopţii
Îi împleteşte cunună
Şi-i brodează voalul nunţii,
Din raze, Crăiasa Lună.

De Soare se-ndrăgosteşte
Cu trandafiri în obrăjori,
Primăvara, când primeşte
Iubirea în flori de bujori.

De iubire fermecată
Se scaldă în balsam de flori,
Când prin vise e purtată,
Din amurguri până în zori.

Atunci, vraja se sfârşeşte
Şi bagheta îi dispare
În legendară poveste,
Pe-aripi de odinioară.

Dragostea înmugureşte
La sărbătoarea iubirii
Şi în inimi înfloreşte
Cu balsamul fericirii.

Vin la concertul de seară,
Zgomotoase păsărele.
Greierii îşi iau vioară
Să se-ntreacă-n cânt cu ele.

Primăvara lasă-n zare
Rochia multicoloră,
Iar rodul iubirii sale
Îl oferă Verii-soră.

Maria Filipoiu
Din "Legendele Primăverii"

poezie de Maria Filipoiu (24 februarie 2021)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slova-mi educ

Slova-mi educ, să fie atingere sfioasă,
S-alunece suav şi gingaş către tine,
Pe aripi de vis blând, armonioasă...
Cu înfiorări calde, diamantine.

Slova-mi educ, să pot a-te cuprinde
În dantelări care înfloresc iubirea
Şi atunci când raza zilei se aprinde,
Să-ţi lumineze sufletul, trăirea.

Slova-mi educ, să fie şi visul de iubire
Când luna despleteşte în raze moi
Şi fluturii dansează în a nopţii lucire,
Pe aprinse felinare uşor... doi, câte doi
............................................................................................
Slova educ, să–mi fie şi cuvânt de-apus.
Cum încă n-am pus frâu la simţâminte
Şi încă nu-i târziu să-ţi spun, ce nu ţi-am spus
Că te-am iubit în felul meu... cuminte...

poezie de Elena Volcinschi din Amurguri şi anotimpuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Când se lasă roua, de cu zori
Şi-altă zi senină se-ntrevede,
Ochii tăi răsar ca două flori
Într-un colţ de iarbă veşnic verde.

Dacă vântul suflă la amiază
Aducând toţi norii mai aproape,
Ochii tăi înlăcrimaţi veghează
Peste munţi, păduri şi peste ape.

Când pământul stă o clipă-n loc
Şi se-aude zvon de bucurie,
Ochii tăi, ca frunzele de soc
Se lipesc de braţe numai mie.

Iar spre seară, când în albu-i var
Blând spoieşte luna toţi pereţii,
Ochii tăi - două grămezi de jar -
Vor s-aprindă zorii dimineţii.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima vamă

Când timpul se va pierde din clepsidră
Şi noaptea va închide a mea geană
Va fi o tristă zi, în goală toamnă
Căci timpul va veni, el e în goană,

Să vii şi să-mi aduci din alb un crin
Şi să-mi aprinzi o candelă lumină
Să mă-nsoţească-n calea-mi cu senin
Cu dorul, ce nicio vamă nu poate să-l apună,

Şi să mă-mbrăţişezi duios cu gândul
Şi să mă vezi în tot ce-am fost, culoare
Să-ţi aminteşti, mi-ai fost poem şi dorul
Şi ţi-am lăsat din mine, ce nu moare,

Cât te-a durut s-arunci pumn de ţărână,
Să-ţi aminteşti doar versul meu iubire
Şi cântul meu despre o lună plină
Ce ţie ţi l-am scris cu veşnicie.

Te voi iubi şi dincolo de mine,
Când ochii se vor stinge-n astă lume,
Eu voi pleca uşor în braţe sunt cu tine
Şi ultimul poem va fi doar al tău nume....

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mângâieri de alean

mă trezesc în zori fericită, dorind
fiecare vis să se împlinească
în noaptea grea o stea să aprind
lumina ei să mă călăuzească.

aştept primăvara când iubiri înfloresc
şi muguri de speranţe ating zarea
pe aripi de dor să mai călătoresc
pe ţărmul unde mă întâmpină marea.

până atunci sorcovesc noul an
pluguşorul de poveste ca un ecou răsună
simte şi inima mângâieri de alean
când la masa cu delicii cei dragi se adună.

izvoare de cântec, murmure de mărgean
trec prin mine pe sub clar de lună.

poezie de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe unde eşti?!

Pe unde eşti când zori de zi se crapă,
Când gura mea pe buza ta se-adapă?!
Pe unde eşti când ceru-i plin de stele,
Când ţi-as zidi din ele-n cer castele?!

Pe unde eşti în nopţi cu lună plină,
Când mă îmbrăţişai ca o glicină?!
Pe unde eşti când rupt de oboseală,
Mi-aş pune capul lin în a ta poală?!

Pe unde eşti când mor de dor şi jale
Şi leac mi-ar fi să-ţi strâng coapsele tale?!
Pe unde eşti când gândul mi-e la tine
Şi-s bântuit de îndoieli haine?!

Pe unde eşti când sufletul mi-e frânt
Şi-alerg ca un nebun şi mă frământ?!
Pe unde eşti când vreau, la miez de noapte,
Sărutul tău cu gust de piersici coapte?!

Pe unde eşti, c-aş bea cu tine seva
Ce-n cupe ne-a turnat-o Kamadeva?!
Pe unde eşti când viaţa mea-i o luptă
Şi timp perfid din trupul meu se-nfruptă?!

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2019)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă fără final

Mai ţii minte când, în Casa Sfântă,
Peste prag, păşirăm cu sfială,
Ascultând cum păsările cântă
Arii dintr-o operă regală?...

Spre Altar ne îndreptarăm paşul,
Ne-am jurat credinţă spre vecie,
Şi sfioasă, tremurându-ţi glasul,
Ai jurat, atunci, să-mi fii soţie...

Din icoane, răspândeau mânie
Şi Maria şi Iisus şi sfinţii,
Ce-nsemna, la tine, veşnicie,
Ce-nsemnau bărbatul şi părinţii?...

Care jurământ, când tu-l uitasei
Încă dinainte de-a te naşte?...
Cum să 'nalţi, semeţ, deasupra casei
Steg trădării,-n sfântă zi de Paşte?...

Nu ne-a fost sortită cununie,
Lumânările nu ne-au fost strajă,
Toate-au fost doar visuri pe hârtie,
Aşternute-n clipele de vrajă...

Tu mi-ai scris doar, "Dragă cavalere,
Mă mărit, croieşte-ţi altă soartă,
Nu mai alerga după himere,
Eve vei găsi la orice poartă!"...

poezie de Ion Duduveică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am căsătorit...

M-am căsătorit aseară, c-un luceafăr din apus!
Ochii licăreau argintul, lumilor necunoscute
Un alai de nebuloase, de comete şi-a adus,
Avea stele şi planete în coroana de pe frunte!

Şi-am privit cu gingăşie spre făptura-i ca de ceară,
M-am cutremurat la gândul, că şi eu devin o stea
Depărtarea de pământ, într-o zi poate-o să doară,
Toate-s reci! Prea mult mister! N-ar vrea oare-aici să stea?

Dar luceafăru-i etern! S-a născut pe-un alt tărâm,
N-are-n el sufletul cald, cum-e-l meu cel omenesc
Cu păreri de rău, i-am spus: unde m-ai zărit rămân!
Ce să fac eu muritoare, în castelul tău ceresc?

Nu cresc flori! Nu iese iarbă! N-ai nimic! Nici primăvară!
Ce pot ochii mei, o viaţă, decât noaptea să o vadă?
Voi ieşi din când în când şi privesc ca să apară
Stele, lună şi pe tine! Tu laşi dorul tău să cadă:

Peste mine, pulberi fine, de argint din infinit,
Şi voi şti că-ţi aminteşti de o nuntă! De-a noastră
Lângă mine, niciodată n-ai putea fi fericit,
Îţi stă bine! Astru' rece, ce răsari pe bolta albastră!

Te voi căuta prin vise, prin noian de amintire!
Memorând doar pentru mine, clipele de duioşie
Adormind cu un suspin, ca o tandră amăgire,

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge...

Ninge peste mine, ninge ca-n poveşti,
Mă topesc în faldul umbrelor lumeşti.
Şi mi-e dor de mâna gândurilor tale,
Tot altarul nostru strigă în petale.

Nu mai ştiu nici ora care să te-aducă,
Te-ai pierdut în toamna visului-nălucă,
Mi-este gri în sânge şi te-aştept sfioasă,
Ninge cu iertare din iubirea noastră.

Suntem două unde ce nu s-au văzut,
Două cânturi-sfere care au tăcut,
Mi se face moarte-n gleznele cărunte
Şi-ţi adorm privirea-n triste amănunte.

Te iubesc de-o eră şi încă pe-atât,
Ninge-mă în clipa zborului durut,
Mi-este teamă iarăşi de plecări de humă,
Vino să petrecem într-un fulg de spumă!

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi prind când dorul mă apasă

Măicuţa mea când dorul mă apasă
Aripi prind, prin nori, să zbor acasă,
Să-ngenunchez ţărânei şi virtuţii,
Să depăn amintiri, în praful curţii

S-adun în sân şi mere dar şi nuci,
S-ascult în zori şi mierle dar şi cuci,
Să merg la pescuit în apele cu stele
Unde-noată luna în valurile rebele,

Unde lebăda ca semn de întrebare
Gâtu-şi rotunjeşte în razele de soare,
Unde tricoloru-i mândru în ferestre,
Cruce din istorii pe iatagan de creste.

Măicuţa mea când dorul mă cuprinde
Sângele de neam ca flacăra m-aprinde
Şi ard în zbor s-ajung cu nerăbdare
Să-ţi ating lumina de românească floare.

Nimic nu e mai scump în lumea toată
Decât a fi acasă, pe prispă, laolaltă
Şi fraţi, dar şi bunici, frumoşi nepoţi
Punând cununi la stâlpii de la porţi

În ochii tăi speranţă mă re-ntorc
Să-mi fac din obicei izvor de foc,
Să ard îngenunchind profund, fierbinte,
Pătruns de amintiri, de vise sfinte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceafărul înamorat (odă lui Eminescu)

LUCEAFĂRUL ÎNAMORAT
(odă poetului Mihai Eminescu)

În amurg, pe Lună plină,
Luceafărul din zenit
curge-n rază de lumină
prin "pădurea de argint".

Peste crâng, amoru-şi lasă
dintr-un vis demult apus,
când, culcat pe iarbă deasă,
de doruri era răpus.

Dar pe-a Timpului cărare,
numai un dor a rămas,
ce-n suflet îi toarnă jale,
prin codru făcând popas.

Dorul se scurge-n iubire
de jună şi luceafăr,
dar se pierde-n amintire,
că numai el e teafăr.

Peste veac, el o priveşte
într-un funebru veşmânt
şi ca-n vis îşi aminteşte
iubirea de pe Pământ.

Pe rază-n codru coboară
cu-al nebuniei amor,
ce-l trăia odinioară
în destin de muritor.

De a iubirii candoare,
din steaua lui cerească
lasă dorul pe cărare,
să nu-l mai chinuiască.

În cerdac, pe prispă veche,
o jună mlădioasă
cheamă astrul nepereche,
ce-l vrea ca mire-n casă.

De cum răsare, îl vede
în fereastra din iatac
şi-ndată, firea îşi pierde,
raza lui să-i fie leac.

Din raze îşi face braţe,
Luceafărul iubitor,
de ele să se agaţe
pământeanca în amor.

Se coboară pe-a lui rază,
cu iubire de fecior,
copila îmbrăţişează
într-un foc mistuitor.

Iar cu patimă nebună,
de iubire însetat,
fetei aşează cunună,
pe păr bălai inelat.

Faţa palidă-i sărută
cu ai razei fiori reci,
dar, când inima-i ascultă,
amuţită e în veci.

Cununiţa de mireasă,
Luceafărul sărută,
că de soartă nemiloasă,
iubirea e pierdută.

Mireasa încoronată
n-a gustat fericire.
Când a fost îmbrăţişată,
a căzut în neştire.

Fetei dragi, cu plete dalbe,
să-i sărute chip a vrut.
Dar răsare în nopţi albe,
pe mormânt să-i dea sărut.

Ochii ei, spuma de ape,
nu-i va mai vedea nicicând.
Veşnicia de sub pleoape,
îi ascunde în pământ.

Lucefărul s-a întristat
şi-n cer înalt stă ascuns,
iar când este înamorat,
priveşte-n iatac de sus.

Ar vrea să vină în pridvor,
chipul să-şi încălzească
la sânul ei, prin nopţi de dor,
iubirea să renască.

Tristeţeţi îşi ascunde sub nor,
ce cu lacrimi reci se scurg
de sentimente care dor
şi năvălesc în amurg.

Ploaia nopţilor îi stinge
flacăra din iubire,
iar dorul-n lacrimi se frânge,
de-a junei amintire.

Raze se scurg în genune
şi lacrimile-n izvor,
că răsare şi apune
singur şi rătăcitor.

Dar în cerească menire,
iubirea pământească
este o închipuire
cu faţă omenească.

Nu mai vrea nemărginirea
singurătăţii pusti,
de când lipseşte iubirea
şi căldura inimii.

Ar da toată veşnicia
pe-o clipă de iubire,
de-a fi vremelnicia,
un vis pentru jertfire.

Pe Luceafăr îl apucă
al Soarelui răsărit,
când caută o nălucă
dusă-n dorul adormit.

Dorul de juna suavă,
Luceafăru-n cer duce.
Dar ce folos de-a lui slavă,
când ea zace sub cruce?!

Cui serveşte măreţie
în eternul necuprins,
când pe cer arde făclie
de spirit pe pământ stins?

El poartă cruce divină
pe calea veşniciei,
cât poeţii îi închină
misterul poeziei.

Astrul nopţilor albastre
arde-n seri, înamorat,
şi coboară dintre astre
pentru vis de neuitat.

Ale Timpului ferestre
le-am deschis cu dor şi drag
de a iubirii poveşte
păstrată-n suflet pribeag.

Pictat cu aripă de gând
pe trecutul adumbrit,
duc dor din suflet fremătând,
din amurg în răsărit.

Lăsându-mi vis între coperţi,
cu viaţa-mi de împrumut,
te rog, Emine, să mă ierţi,
de n-am scris cum ai fi vrut!

Maria Filipoiu

Poem premiat la Concursul "Dor de Dor" / 2015
*Revista "Dor de Dor"- nr. 106, pag. 2, 2015 / Medalion literar.

Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Luceafărului Eminescu (2015)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul

O, cum se duce gândul pe căile astrale
şi în infimul clipei, ajuns la infinit,
destramă vraja sorţii în visuri vesperale
la porţi întredeschise pe muchii de cuţit.

Şi nici măcar lumina nu poate să ajungă
acolo unde gândul deja a fost ajuns
şi nici trăirea clipei nu poate să se stingă
căci tot ce face gândul rămâne nepătruns.

Pe ce suport ajunge la marginile lumii? –
sau dincolo de margini, în infinitul mic
al clipei resimţite trecând prin toţi atomii
ce par a face timpul aproape din nimic?

Pe muchii de-ndoială această paradigmă
cu mintea mă împinge, mereu mai hotărât,
spre detaşarea calmă de tragica enigmă
adusă de-ntrebarea: ce-a fost la început?

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor să-ţi respir iubirea, să simt gustul atingerilor tale fierbinţi peste trupul gol si însetat de fiori. Mă săruţi uşor şi trecutul se topeşte într-un suflet firav. Suntem doar noi doi. Îmi mângâi simţurile cu şoapte şi pielea ta umedă îmi acoperă visele copleşindu-mă tandru, stârnind furtuni într-o noapte de februarie. Doar tu poţi să-mi picuri fericire în sânge, dor şi dependenţă în inima. Eşti al meu dintotdeauna. Eşti al meu de când nici nu îndrăzneam să visez la tine. Te strâng în braţe, dar nu vreau să adorm. Te iubesc atât de mult, încât de câte ori închid ochii îţi simt lipsa.

Andreea Palasescu (13 februarie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul...

Când mi-e dor de tine
te închid în cripta inimii,
acolo unde nimeni
nu a pătruns până la tine.
De ce lacrimile mă ard
când nu pot plânge?
De ce atunci când respir
mă sufoc?

Tristeţea bate la uşă
dar nu-i deschide nimeni,
pe când eu
dansez
ca şi cum te-aş avea în braţe.

Aşa sunt
când mi-e dor de tine!

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin împlinit

Un cer senin, o inimă ce bate îmi poartă dorul spre zări îndepărtate,
Acolo unde vulturii îşi fac casă, iar îngerii din ceruri ne veghează.
Aud chemarea unui zeu păgân, cu glas de tunet şi sceptru de Neptun
Şi îmi pare că acesta mi-e străbun.

Poţi fi şi pasăre, şi om, cu sufletul arzându-ţi în altar,
Prin braţe te ridici de la pământ şi prin efortul tău de muritor.
Sclipeşti precum o stea lăsând în urmă adevăruri,
În gândurile tale se zămislesc idei,
Iar prin a tale visuri te apropii mult de zei.

Dacă priveşti în urmă vezi secole de-a rândul,
Ce au trecut îndată, uitând să povesteşti
Că ai fost cândva acolo, un personaj din lume,
Ducând o viaţă simplă sau bătălii regeşti.

Oricare zi lumină este o zi regală,
Iar noaptea e stăpâna cu stele mii lucind,
În zi sclipeşte raza prin ani călătorind,
Iar noaptea este sfetnic al multor galaxii.

Doar gândul se desprinde de mantia terestră,
Purtând cu sine viaţa, ca pe un sol trimis,
Să ducă mai departe în sferele înalte,
Amprenta lumii noastre, eon din univers.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ale tinereţii valuri...

Ale tinereţii valuri trec nostalgic peste noi,
rătăcesc şi, între maluri, ne lasă de doruri goi.
Dacă dorurile mele vor trece neobservate,
eu te rog fă-le bezele să se-ntoarcă neschimbate.
Că tu nu ştii ce e dorul, nici n-aş vrea să-l înţelegi,
se adapă la izvorul unde nu există legi.
El respectă legea firii: a iubi şi-a fi iubit,
este datul omenirii să iubeşti ce-i hărăzit.
Cum trecu iubirea noastră, se scurg ochii după ea,
tot privind spre zarea-albastră, Cel de Sus ne-o va veghea.
Tânjim unul după altul, gurile ni se usucă,
Îl rugăm pe Prea Înaltul înapoi să ne-o aducă.
Tu să nu te joci cu dorul că-i foarte periculos,
te destramă precum norul dizolvat de-un vânt nervos.
Iar de-oi încerca vreodată să revii, nu se mai poate,
dorul trece doar o data, ia cu el minţile toate.
O să alergi pe câmpie când la deal şi când la vale,
ai vrea să plăteşti simbrie să-ţi revii pe vechea-ţi cale.
Să fi fost mai precaută, mai mult pierzi decât câştigi,
numai pe calea ştiută totdeauna poţi să-nvingi!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Laguna din întuneric

În întuneric este o lagună,
unde-am fugit de-acasă amândoi,
să înotăm prin visuri către lună,
să facem oază grindul dintre noi.
Ne prindem tot albastrul în privire,
din verde facem scară către Cer
din mângâiere zbor spre nemurire
şi dintr-o teamă doar un lup stingher.

În orizontul dezmierdării calde
se mistuie distanţe-n ani lumină,
şi din sărutul ce pe coapsă-ţi cade
se stinge dorul aprig, în surdină.
Închidem stresul zilelor apuse
în picurii de rouă de pe frunte,
iar vorbelor ce încă n-au fost spuse,
le facem aripi către vârf de munte.

În întuneric este o lagună,
unde fugim de-acasă, când şi când,
să înotăm prin visuri către lună,
să facem raze de lumină-n gând.
Ne prindem în privire antonimul,
şi strângem cioburi mici, din orişice,
iar tu când vrei să-nchizi în noi sublimul,
spun da şi nu, iar tu mă-ntrebi: de ce...?

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea Mădălinei

Pe crucea de piatră au fost încrustate,
cuvinte cu care tu pleci din cetate.

Pentru tine, Mădălina,
nu mai înfrunzesc gorunii.
Pentru tine, Mădălina,
nu mai înfloresc salcâmii.
Pentru tine, Mădălina,
nu mai zboară nici lăstunii.
Pentru tine, Mădălina,
a venit sfârşitul lumii.

Pentru tine, Mădălina,
florile n-au înflorit.
Pentru tine, Mădălina,
timpul în loc s-a oprit.
Pentru tine, Mădălina,
soarele în zori s-a stins.
Pentu tine, Mădălina,
doar lumânări s-au aprins.

Pentru tine, Mădălina,
cerul senin s-a deschis.
Pentru tine, Mădălina,
viaţa a fost doar un vis.

Fără tine, Mădălina,
cetatea e mult mai tristă.
Flori ca tine, Mădălina,
pe pământ nu mai există.

Noaptea, cerul îşi aprinde candelambrul plin cu stele,
"Fata cu părul de foc" străluceşte printre ele.

poezie de Dumitru Delcă (21 iunie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ia-mă, vântule

Ia-mă, vântule, cu tine,
Unde dorul n-a apus,
Pe orbita de la Lună,
Unde ochii ţi-ai ascuns.

Ia-mă, vântule cu tine,
Unde praful de nisip
Ştiu că, de aleargă bine,
Tot te opreşte un pic.

Ia-mă, vântule, cu tine,
Unde sărutul pictează
La inimă câte o cărare,
Apoi se resemnează.

Ia-mă, vântule, cu tine,
Unde roţile de tren
Râd când le convine
Şi, apoi, lacrimi îşi cer.

poezie de Amelia Florentina Glava
Adăugat de AMelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rapsodii de vară

I

Cine-ar putea să spună
Câţi secoli au trecut
De-o lună,
De când nu te-am văzut?...

Salcâmii plini de floare
Se uită lung spre sat,
Şi-n soare
Frunzişul legănat

Le-atârnă ca o barbă...
Acolo mi-am găsit
În iarbă
Refugiul favorit.

Acolo, ca-ntr-un templu,
De-atâtea dimineţi
Contemplu
O tufă de scaieţi.

Pe când departe-n zare,
Mirat ca un copil,
Răsare
Un astru inutil...

II

Iubito, fără tine
Începe-o nouă zi...
Dar cine
Le poate socoti?

Că zilele-n restrişte
Se-nalţă şi apun
Ca nişte
Baloane de săpun...

Cu mâinile sub tâmplă
Cum stau aşa culcat,
Se-ntâmplă
Un fenomen ciudat:

Privirea mea distrată
Prin negre rămurişti
Mi-arată
Doi ochi adânci şi trişti

Şi-n orice strop de rouă
Văd două braţe, mici
Ca două
Picioare de furnici.

Dar dacă o lăcustă,
Din verdele talaz,
Robustă
Îmi sare pe obraz, -

Din ochii mei dispare
Mirajul interpus,
Pe care
L-am zugrăvit mai sus,

Şi-n ochii mei deodată,
Ca-n alte dimineţi,
S-arată
O tufă de scaieţi...

III

Acum natura-ncepe
Cu tainicul ei glas
Din stepe
Să cânte-ncet pe nas.

Prin ierburile crude,
Sub cerul fără fund,
S-aude
Un bâzâit profund

Şi până la amiază
Pământul încropit
Vibrează
Adânc şi liniştit.

Sunt gâze şi gângănii
Ce sar şi fac mereu
Mătănii
Când trec prin dreptul meu,

Şi-mpreunându-şi zborul,
În ierburi îşi ascund
Amorul
Multiplu şi fecund.

IV

Şi-n vremea asta, oare,
Când eu visez mereu
La soare -
Ce face dorul meu?

Iubirea mea nebună,
De-abia trezită-n zori,
Adună
Mănunchiuri mari de flori.

Se-ntreabă – ce să facă?
Şi făr-a pregeta,
Ea pleacă
Întins, la casa ta.

Şi nici nu bagi de seamă
Cum pasu-i furişat
Cu teamă
S-apropie de pat,

Ci doar treasari deodată
Şi parcă-ţi pare rău.
Mirată,
Te uiţi în jurul tău...

Iar ea-ntr-un suflet vine
Cu părul desfăcut
La mine,
Să-mi spuie ce-a făcut...

Aşa, spre zarea largă,
Pe zi de-atâtea ori
Aleargă
Pe drumuri lungi de flori.

V

Târziu, când peste lanuri
Coboară spre câmpii
Noianuri
De umbre argintii;

Când luminosul crainic,
Luceafărul stingher
Şi tainic
S-aprinde iar pe cer

Şi cu lumina nouă
Sclipeşte ca un strop
De rouă
Pe vârful unui plop,

Iubirea mea fugară
De-abia s-a liniştit,
Şi-afară,
Ca un copul trudit,

Pe-un maldăr de sulfine,
Cu cel din urmă gând
La tine,
Adoarme suspinând.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!