Pagina goală

pe ţărmul tăcerii cuvintele's goale
ştiu că am greşit
şi asta mă doare
mi-e frică şă strig şi glasul e mut
ora a curs,
mai este timp, oare destul...
uneori scriu, când nu tac
ochii coboară alene pe-o rimă
o să vină şi rima odată
poate am îmbătrânit pe o silabă uitată
târziu, prea târziu am înţeles
că nu am înţeles nimic
sunt doar un biet muritor
dorinţa nebună ţipă şi doare
mă întorc către mare
dar marea-i mai este o mare
ştiu, ziua de mâine va veni
atunci când eu nu voi mai fi
decât o lumânare arsă pe-o masă
ce-ţi pasă,
eu mor femeie
pe o pagină goală
la margine de mare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima pagină

pe ţărmul tăcerii cuvintele's goale
ştiu că am greşit şi asta mă doare
mi-e frică să strig şi glasul e mut
ora a curs
inutil, ireal
mai este timp, oare destul
uneori scriu, când nu plâng
ochii coboară alene pe-o rimă
o să vină şi rima odată
poate am îmbătrânit pe o silabă uitată
târziu, prea târziu am înţeles
că nu era nimic de înţeles
eram doar un biet muritor în lumea asta mare
dorinţa nebună ţipă şi doare
furios mă întorc către mare
dar marea mai este o mare
ştiu, va veni şi mâine o zi
atunci când eu nu voi mai fi
decât o lumânare arsă pe-o masă
ce-ţi pasă ţie, femeie
eu mor pe o pagină goală
la capăt de mare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ţărmul sufletului

crucile au strigat într-o noapte
o să treacă
şi au trecut
era o lume strâmtă, prea strâmbă pentru mine
când căutam cuvinte goale printre paie
aici mi-e frig şi mă scufund la fiecare pas în era glaciară
tremurau mâinile în actul creaţiei
era sânge pe aripi de zări
păşind printre oameni
etern necunoscut între străini
în urmă au rămas doar pagini roase
uneori mă ascundeam prin retine
să nu văd sufletele despuiate
căutam un val să spăl nopţile pierdute
mă loveam de mal la final
ploua cu triste anotimpuri în cetate
eram un pescăruş pribeag cu aripi arse
mă rătăceam într-un gând în decoruri schioape
aşteptam ziua de mâine pe cioturi arse
mă arde lumina frunzişului din suflet
mă întorc către mare şi cer o mare mai mare
se moare în cetate, se moare mereu
cuvintele s-au uscat şi smoala mă doare
să zbor nu mai pot
dar pot să mai umblu
azi mor în ultim suspin la marginea lumii
dar ce este lumea
mă întorc către cer şi plâng ca nebunii
azi pier în pragul porţii
că viaţa e un joc
şi dacă mi se dă să plec
aşa e datul sorţii
să beau în noaptea asta
pelin cu morţii
în viaţa asta fără de noroc
plângeau cuvintele nescrise
eu mai scriam un ultim rând
pe crucea unde cuiele plângeau
nu pot să zbor şi mor la ţărm de mare
fără lacrimi, fără soare
nu pot să zbor şi totuşi voi veni
mă voi întoarce în zbor
voi presăra peste oase calcinate
lumina vie a iubirii
şi voi renaşte în toate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul cuvânt

zadarnic scriu
coala rămâne goală
mă învăluie o boare ireală
mi-e sufletul cernit
iubita a plecat să moară într-o zi de mai
nu am ştiut atunci
acuma ştiu, e prea târziu
mi-e viaţa căinţă
şi timpul a rămas o lungă suferinţă
o zi a curs şi altă zi s-a scurs
timpul se deşiră, amintiri se înşiră
îmi plânge trupul pe aleile din ţintirim
nu, nu am putut să vin
să mă aşez la capul tău şi să privesc azi chipul gol
mi-e mută strigarea
mi-e sufletul zvâcnire, dar aripi n-am
eternă zbatere în vuiet de tăcere
cocorii fug se pierd în mare
eu zac pe ţărm
lipit de ultimul cuvânt nespus

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare...

Mă doare să văd oameni plângând
Mă doare să văd pe cineva suferind,
Mă doare când nu eşti lângă mine
Mă doare să ştiu că nu-ţi este bine.
Mă doare atunci când nu mă iubeşti,
Mă doare atunci când mă umileşti
Mă doare când ştiu cât te iubesc
Mă doare să văd că nu te recunosc...
Mă doare tăcerea rece şi grea,
Mă doare durerea din inima mea
Mă doare ş-o lacrimă ce curge pe obraz
Mă doare când ştiu de-al tău necaz.
Mă doare de-o frunză ce se leagănă-n vânt
Mă doare de oricine şi orice cuvânt,
Mă doare că TU nu poţi să-nţelegi
Mă doare... dar tu ai vrut să alegi.

poezie de Mariana Simionescu (25 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima întrebare

ne despărţim ca să ne întâlnim
pe aici, pe undeva, cândva
lăsasem bagajele într-o gară părăsită
fără trenuri, fără şine
doar un hamal rătăcea prin odăile goale
mereu mă întreb cum am ajuns aici
de ce-am plecat
azi nu mai ştiu şi e târziu
ochii orbi nu mai văd
nici ploaia, nici vremea ce curge
atât de gol, atât de singur
într-o viaţă murdară şi ternă
trenul zace în gară
nu am ajuns
rătăcisem întâlnirea într-o gară uitată
călătoream fără drum, fără sens, fără ţintă
sau poate doar atât mi-aduc aminte
în zare, pajiştea arsă printre negri copaci
uneori vroiam să mai rămân
să cânt, să ţip
trist mă aşez pe streaşina lumii şi plâng
năpraznica noapte coborâse între oameni
cuvintele rătăceau pe buze rănite
doar vântul şi moartea mai ţipă prin crânguri
păsări ucise în zbor
norii au fugit în catacombele vieţii
raza de soare s-a ascuns în pâraie
se stinge treptat gândul rămas
ruine în jur, ruină în mine
în beciuri hieroglife de veacuri furate
zei au căzut, monede stricate
în jur, aplauze bete
în arborii goi, ciori negre, de soi
ţipă şi ţipă
o lume destrămată în vaietul ultimului damnat
în vale, o gară
un tren fără gară
târziu, am înţeles
eram o imagine deformată
a unui timp rătăcit în penumbră
lumina plecase să ajungă cuvântul rămas între pleoape
luneca imperceptibil către nefiinţă
s-a pierdut apoi în miezul firesc al neputinţei
azi sunt mai puţin singur decât ieri
sau poate nu mai sunt decât un cuvânt
pe ăst tragic pământ
agăţată de cer a rămas o întrebare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe raze de suflet

dacă nu exist
atunci cine sunt
am văzut într-o zi nevăzutul
rătăcind în abisul din noi
între cer şi pământ se întind timpuri ce curg
lumea plânge în zadar
uitând, aici nu există un dar
atunci am înţeles cine sunt
frunze galbene cad iarăşi pe triste poteci
eu scriu cu lumânări de suflet pe ziduri de ceară
uneori mă plâng
noaptea asta nu este decât un vis rătăcit
nu mai am întrebări, adun doar chemări
să vină, să vină la noi
paşii trec, se pierd în zare
iarăşi lipseşte cărarea
dintre noi şi cel plecat
se şterg iarăşi, se şterg toate
strig în ultimul cuvânt
adormit de glasul ploii
curge, curge peste noi
glasul tău, cuvântul meu
este strigât către cer
timpul astăzi e ucis
obosit, mă aşez în strană
îl aştept pe Iuda, să vină, aştept sărutul fatal
crucea goală, zace afară
zac şi sufletele noastre
se mai zbat în faţa porţii
fluturi morţi în faţa sorţii
între noi am pus în zori, doar un strop de adevăr
o să fie aici şi pentru noi o primăvară
atunci vom zbura liberi spre cer
purtând pe aripi raze de suflet preacurat

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tăcerea lumii

liniştea se ascundea într-un gând nespus
rătăcită în marasmul cotidian
avea multe faţete
mă retrăgeam în mine
să nu aud urletul hienelor în noapte
zac, uneori privesc vremea ce trece
ce vine
dacă mai vine
vorbesc dar nu aud
sunt atât de obosit
stau în aşteptarea ţipătului
geme pământul în răsuflări oprite
sub frunze moarte de vreme, prea devreme
mă zbat fără grabă în tăcerea crudă a lumii
azi nu mai pot
sau nu mai vreau
să cer, să iau
gunoaie de pe drum
un drum croit
din oase frânte şi mult fum
aş vrea să zbor, un zbor etern
la cer
spre norii albi, pufoşi şi puri
să mângâi sufletul unui pescăruş în zbor
dar nu ştiu cum
doar stau şi plâng
la margine de mare
ce să mai cer
ce să mai sper
e prea târziu acum
ne facem că facem, fără să facem
ne facem că vorbim
dar vorbim în tăceri studiate
nu ştim nimic, dar totul ştim
lucrăm, nu muncim
plecăm dar nu plecăm
şi stăm, ce bine stăm...
nu ştiu de dorm
de când, de ce şi până când
o clipă sau o veşnicie
privind in jur
privind la voi
târziu am inţeles
că lumea asta nu-i de mine
văzând că nu sunt de folos
mă întorc incet şi plec pe jos

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dureri

Mă doare pieptul când inspir
Din floarea mea mucigăită
În mine-s ghimpi de trandafir
Şi ghimpi îmi cresc ca o ispită

Mă doare capul de nebun
Înnebunit mult prea devreme
Mă dor nebunii din prejur
Mă dor şi ale lor blesteme

Mă dor picioarele de mers
Spre locul plecat mai departe
Mă doare luna şi-al ei stres
Când noaptea ei o strâng în braţe

Mă doare totul şi nimic
Mă dor cuvinte-ncrucişate
Mă doare când primesc un plic
De îl deschid, ce mă mai paşte

Mă doare piatra când o calc
Mă doare urcând povârnişul
Mă dor tăcerile cu tâlc
Mă doare însuşi infinitul

Mă doare şi acum când scriu
Pe-o foaie ce-i mototolită
Prin ridurile ei mă ştiu
O poezie scrijelită

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumânarea

aici sunt ploi târzii şi lungă este noaptea
în care pleacă în zbor spre alte zării, cocorii
zbor lung, sfâşietor
şi plânge în ropot nesfârşit iar ploaia
numele meu e plâns în amurg
azi e târziu
aş vrea să ştiu şi nu mai ştiu
dar ce să ştiu când totul este gol, pustiu
aş vrea să plâng dar nu mai pot
aş vrea să ţip, să joc
dar nu am loc
pe ţărm răsună paşii unui gând
gândul e trist, spre alt destin
ce viaţă, ce chin, ce festin
offf, câte aş vrea
dar pasul ăsta s-a sfârşit
aşa că am plecat şi eu un pic
să dorm o clipă doar
am obosit să mor în fiecare zi
mă voi trezi în zori să scriu
povestea unui om nebun ce crezut odată în iubire
când nu scriu, ţip
când nu ţip, plâng
când nu plâng, mă rog
alteori cioplesc cuvinte dintr-un ciot
aruncat de sălbatice valuri pe ţărmul sufletului
nu, nu dorm
privesc cum se izbesc în tâmplă
gânduri spuse şi nespuse
dintr-o piatră
lovită de veacuri aride, uscate
obosit de griji, de timpuri, de păcate
am ridicat un lăcaş pe ţărmul sufletului
pentru lumea ce trece, se duce
în prag am pus o lumânare
arde şi arde

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După Păunescu...

Mă doare, amintiri mă dor,
Că tot se duc de-ai mei, iubiţi;
Îmi pierd vedenii, actorii-mi mor...
Nu mai aud că sunt doriţi!

Mă doare, gândurile-mi vor
Să zboare timpul înapoi
Şi nu-mi pot ţine artişti, ce mor...
Văz se tot scade... Aţi plecat, voi?!

Mă doare, descărcat mosor
E rola filmului, ce aveam.
Mă doare că eroii-mi mor
Şi moartea lor mi-e zid... un geam!

Mă doare, frică am, un fior,
Că ştiu, eternul nu e viu
Şi întoarcere-i când o să mor...
Ne-am revedea, într-un târziu...!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima rază

rătăcit între neglijabile absenţe
de multe ori incoerente
discut cu mine
cu fostele amintiri
să uit acum tot ce a fost
murdar, urât
eu nu mai pot
se scutură pe aleile de tei
sau de ce vrei
dureri, lacrimi şi păcate
în orbite ochii mă dor
prin cearcănele sufletului
curg alte gânduri
despre un trecut
de mult trecut, băut şi petrecut
am colţii azi tociţi de griji
de ani trăiţi prin gunoi
sunt un biet copil neascultător sau un bătrân
atât de orb, atât de chior
de ce îmi ceri mereu
să plec de zor
pe drum copacul tresare
de ce oare
râul ţopăie prin ani
rătăcit între plopi şi platani
caut o cale spre mare
vântul dă târcoale
bolovani pe umeri, pietre pe drum
o salcie plânge astăzi, acum
e lacrimă toată
un hohot amorf răsună a jale
nimeni în cale, doar moarte dă târcole
întunericul a cuprins totul
tăcerea tresare
o lume cade
pe o parte, la vale
timpul ţipă nervos
a uitat să mai plece
viaţa curge şi trece
a rămas o urmă de gând în zaţul de cafea
cafeaua amară
trenul a trecut în zori
dincolo de mine
în staţie nu era nimeni
nici eu
ascunsesem trupul
dincolo de uşă
ca să mă strecor
mai uşor în neantul lumii
nu am ştiut
eram copil atunci
doar rătăceam pe dealuri şi prin lunci
tot căutând ouă de cuci
uneori vorbesc dincolo de cuvinte
despre iubire
cu cine vine
dacă mai vine
aici nimeni nu trece, nu vine
târziu am înţeles
eram în altă dimensiune
offf, sunt un poet rebel
cuvântul îmi este gândul şi vorba mi-este soartă
să bat nebun din poartă în poartă
târziu am înţeles, că e târziu
e prea târziu
răul era în jur
acum este în noi
ce poţi să faci
aici cadavre vii se târâie pe drum
un drum al sorţii către poarta morţii
să construim ce şi pentru ce
şi pentru cine
de ce mă întreb în fiecare zi
desigur fără a şti
ce pot a şti
ştiu doar atât
murim în fiecare zi
şi zi de zi
fără a şti
ştii.. soarele nu a răsărit aici, demult
uneori mă întreb....
a răsărit vreodată aici
cenuşă şi scrum
în jur, în noi
ce să mai sper
privesc în jur
nu, nu blestem, nu înjur
doar vă conjur
lăsaţi-ne în legea noastră
cum au trăit, cum au iubit şi au murit
strămoşii noştri odată, pe acest pământ, odată sfânt

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

E o distanţă mult prea mare
Ce ne desparte de un an
Şi lung e drumul pân' la cer
Şi hartă către tine n-am.

E drumul lung până la cer
Şi deşi vreau să te găsesc
Ştiu că nu-ţi este cu putinţă
La pieptul tău să mă primeşti.

Mi-ai fost model de când mă ştiu
Şi chiar de viaţă nu mi-ai dat
Eu te-am văzut ca pe o mamă
Ş-azi lipsa ta m-a săgetat...

Când strig răspunzi doar cu tăcerea
Iar sufletul mă doare tare
Şi de-ar fi să mă întrebi ce am
Ţi-aş spune"Lipsa ta mă doare..."

poezie de Marina Geanina Voinea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima lacrimă

de ce să plâng
când lacrimi curg
tu astăzi pleci
în vremuri reci, târzii şi seci
iubirea între noi s-a aşternut în veci
am împletit în doi suspinul cel dintâi
demult, odată, între noi
astăzi durerea ţipă sugrumată
iubeam atunci, o fată, prima dată
la care porţi să bat acum, îndată,
iubirea noastră este scrum sau poate ferecată
iar cheia am azvârlit-o în cer
în noaptea aceea de beţie
acum adorm în nopţi târzii şi plâng în mine
femeie, eşti cupa de cucută sau doar un vis târziu, trecut, o dulce amăgire
sunt piatră azvârlită într-un colţ de mare
acolo, undeva, în depărtare
eram eu, erai tu
era doar o banală întrebare
păşeşc pe maluri de dor
paşii mă ard şi mă dor
rătăcesc între noi
căutând zadarnic un doi
în amurg, pe ţărmul pustiu
a rămas o piatră ce strigă în gol

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără întrebări

Nu mă întreba de ce mă-ntorc.
În mine, un rug de lacrimi s-a aprins.
Totuna-mi este, lupta-i pe sfârşite
Şi visele-mi sunt toate ofilite.

Eu şi tu credeam ca suntem îngemănaţi în stea.
Că te-am iubit, e vina şi mai mare
Şi timpul sapă-n noi o amânare.
Vom capătă aceeaşi îndurare.

E un joc secund pe care cei ce-l ştiu
Îl fac pe-ascuns şi atunci pe săturate.
Nu mă-ntreba de ce mă-ntorc târziu!
E prea târziu sau prea devreme, poate.

Am venit durerile sa-mi strig.
Nu mă întreba de ce mă întorc, eu plâng.

sonet de Elena Buţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incompletă...

Nu te condamn că eşti cum eşti...
Şi egoist şi evaziv...!
Dar, îţi condamn că risipeşti,
Ce ţi s-a dat... cu un motiv!

Nu te blamez că stai departe!
Şi nici că nu oferi nimic!
Dar puteai da parte cu parte...
Şi făceai mare, ce-a fost mic!

Nu îţi condamn nici caracterul,
Ce e mai mult alunecos...
Orgoliul întărit ca fierul...
L-am înţeles... dar păcătos!

Nu te condamn că m-ai minţit...
Deşi, minciuna-i păcat mare!
Dar, tare mult tu ai lovit
Într-un biet suflet... ca un soare!

Şi la final, am înţeles...
Nu e iubire când nu doare!
Tu să te-amuzi ţi-ai tot ales,
Deşi o inimă, încet moare...

Nu te condamn că te tot joci,
Şi viaţa o iei ca pe-o glumă!
Că m-ai trântit dur peste roci,
Şi mi-ai făcut viaţa nebună!

Eu te condamn că nu te-nvingi!
Că nu te depăşeşti pe tine!
Să ai ce simţi şi să atingi...
O fericire-ţi aparţine!...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumeţul

lumina s-a culcat între pleoape
timpul a rămas singur
între mine şi el un cuvânt ne desparte
ochii privesc ce pot să mai vadă
paşii s-au şters în ecouri târzii
uneori ascultam lutul cum plânge
sub palme, a rugă
seara mă preling într-o mare
dar unde mai este marea o mare
mă doare, mă strigă tăcerea din mine
se stinge în vatră şi cuvântul rămas
nemuritor mă întorc între astre
să fiu lumină pentru suflete plecate
uneori înalţ catarge pe boltă
şi din adâncul nopţii renasc între ape
mi-e sete să beau orizontul
să strâng nemărginirea în palme
sunt suflet ce bate în poartă
drumeţ necunoscut cu chip de ceară

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruleta

nu cer nimic
decât o lumânare să îmi pui
la căpătâi
când treci prin colbul vieţii
aici, la margine de drum
atât îţi cer, atât îţi spui
spaţiul e pustiu şi gol
stau în întunericul lumii
nu cer nimic decât un spaţiu pur
e negură azi
în mine, în jur
mâine va fi la fel, nu...
într-un perpetuu joc
al vieţii şi al morţii...
lumea asta, o ruletă rusească
în viaţă a rămas doar glonţul
de ce disper
azi doar mângâi o umbră
în albul imaculat al timpului
ce a fost sau totul
e un simulacru murdar
de gânduri rătăcite, strivite
de goale cuvinte,
multe nepotrivite
ce să cer, ce să mai sper
ţip
într-o ultimă rugăminte
priviţi-mă în faţă, când trageţi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima scrisoare

plouă în cer şi ceaţă este în lume
cafeaua arde pe masă
ochii au rămas să plângă în urmă
în urmă doar o urnă

se tace în jur
curg gânduri pe rug
mereu călător pe tragice drumuri
la final, mă caut, mă fug

e ceaţă deasă în casă
plouă în vatră
cafeaua e amară
şi cina absentă pe masă

hipnotic în noapte
căutam câte o fată
dar fata fugea
într-o noapte cu ninsoare în noi

mă apropii de tine
visam, meditativ, un ideal
sărutam forma, cuvântul şi trupul
căutând un sărut, doar atât

ilogici şi goi
cu ochii puri
păşeam către noi
purtând în suflet doar cifra doi

scriai
se oprise timpul în loc
căutam zadarnic un vis
vroiam să fiu doar un surâs

treceau oameni pe stradă
pe geamuri, iarna se scurgea ireal
eram absentul grăbit
dintr-o iarnă globală

mă despart de tine
păşind către noi
căutam un înger
în sărutul absent

mai venea o ploaie
eu căutam pe ţărm femeia
îţi scriu iubito de pe mare, o scrisoare
îţi scriu iubito viaţa mea

te-am rugat să vii
tu nu ai rămas
atuncea las
pe sânul tău, un semn de carte

a plecat şi clipa
e pustie ziua
gândul iar mă doare
printre lungi apusuri, iarăşi trecătoare

e de ajuns o fugă
de ce ard în mine
caut un răspuns
eu străinul lumii, rătăcit în noi

pe o pagină
rătăceam femeia
despuind aivea pagina tot goală
căutam iubirea şi în ea femeia

eram o scrisoare
tu, tainic ideal
scriam pe o cruce
destinul final

durerea mea azi a plâns în tine
eu strigam o fată
uitat era totul
iubirea noastră a fost odată, poate niciodată

trupuri ce se caută, disperate în noapte
voi pleca acasă, ultimul damnat
îţi scriu o scrisoare
când şoaptă nu este, nu mai sunt nici eu

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde-aş fi?

Citesc câteva rânduri, pe-o scrisoare
Ce mi-ai trimis-o, dragul meu, şi ştiu:
Nu ţi-am răspuns, şi asta te mai doare,
De-aceea-ţi scriu, acum, la ceas târziu...

Şi mă întreb: unde-aş fi oare-acum,
De n-ai fi apărut, de undeva,
Pe-un colţ de timp, pe-al vieţii mele drum,
Ieşind, stăruitor, în calea mea?...

Să cred c-aş fi rămas în Carul Mare,
Privind mereu, cu jind, către Pământ -
Răpusă de prea multă-nsingurare -
Visând iubirea, ca un dulce cânt?...

Sau, poate c-aş fi coborât din stele,
Ca un condor, pe-un pisc înalt de munte,
Urmându-mi dorurile, vechi şi grele,
Ce-au vrut, cândva, cu viaţa să se-nfrunte?...

Sau, poate-n macii rătăciţi prin lan,
Aş fi visat şi-acum, (mai poţi să ştii?),
Şi-aş fi-nflorit, cu ei, din an în an,
Sperând că tu exişti, sperând că vii?...

Sau, poate că-ntr-un râu zglobiu de munte -
Cu ochii într-un joc sprinţar de ape -
Mi-aş fi undit - prea trist - plete cărunte,
Sperând că ai putea să treci pe-aproape?...

Sau, poate Celui Sfânt m-aş fi rugat:
Un vânticel zglobiu, zefir, sau boare
Să fiu, (de-i bun şi nu-i e cu bănat),
Să te cuprind, aşa, din întâmplare?...

Mai ştiu şi eu de-aş fi? Ce-aş fi acum,
De nu ai fi venit atunci spre mine?
În care timp aş fi? Pe care drum?...
Dar ştiu, cu siguranţă, că-mi e bine

Când mă cuprinzi, avid, cu ochii tăi,
Când văd în ei, sclipind, luciri de stele,
Când toate ale dragostei văpăi,
Ce poartă-n ele dorurile-ţi grele,

Tu le pogori, gingaş, asupra mea,
În orice zi, şi loc, la orice ceas...
Da, ştiu, iubite: m-a trimis o stea...
Dar, Doamne, cât mă bucur... c-am rămas!

poezie de Mariana Cruceru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păpuşa stricată

e noapte, e târziu
aici, în cer
sau poate pe pământ
mereu mă întreb
mai sunt acel ce nu mai sunt
dansez cu gânduri
printre timpuri, anotimpuri
pe o stradă murdară, numită ironic viaţă
sunt beat şi ce...
tu eşti treaz
de ce faci caz
pe masă o sticlă
poate două, poate nouă
cine azi mai spune nouă
dansez printre norme şi principii
desigur proaste
goale de ani
ha-ha-ha
tu asta poţi să spui
eu nu am cui să spui
sunt beat, nu vezi
dar ce să spui
mai bine bat un cui
sunt beat, printre sticle şi pahare
sparte, goale
am înţeles
sunt o păpuşă stricată
aruncată inutil pe scena vieţii
cosciugul e gol, al cui...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!