De la culoare la cuvinte

Timpul ne agită
Liniştea o frânge
Cumpănă legănată
Moartea e un vis,
Singurătate hidoasă
Mă simt înlănţuită
în neputinţa vieţii
Se stinge...
O iubire,
Un vis.

poezie de Stana Lenuţa Buha
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ia loc, Singurătate!...

ia loc, Singurătate!
e frig în această viaţă de imagini şterse
exil nostalgic cetate episcopală ne-a prins
ţesem pânza clipei mohorâte rembrandiind ca-ntr-o stampă
avem deasupra stele dedesubt întrebări
suntem împovărate de ceaţă uneori de cîte un zbor
sub poarta inimii sub ninsoarea ei
ochii proptiţi de aer pleope
între cuvinte norii cu ochi
vii ne poartă la tâmpla
unui cer îngândurat.

ia loc, Singurătate!
nu suntem singure pe câmpiile de gheaţă o lume
de lacrimi se stinge sub gânduri arhi-tectonice eterne
ca şi moartea piramidei o tristă
privire ne-apasă ne frânge!
aprindem lumânări

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine fericirea moare

Zâmbetul din ochii tăi
ascunde multă durere.
Obrajii-s palizi, n-au văpăi,
viaţa ţi se stinge, piere.
Încet, încet, pe chipul tău
tristeţea se aşterne.
Va plânge mult sufletul meu,
destul de multă vreme.
Te simt rece şi tăcută,
firul vieţii s-a întrerupt.
O lume rămâne mută,
eu îţi dau ultim sărut.
În liniştea apăsătoare
o lumânare ţi-am aprins.
Cu tine fericirea moare,
îmi pare rău, moartea ne-a învins.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul va lucra. Timpul stinge, în trecerea lui lină, peste lume, multe. Stinge şi vieţile oamenilor. Le subţiază încet-încet şi pe urmă suflă în ele ca în nişte lumânări sleite şi le stinge.

Zaharia Stancu în Şatra
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te simt şi te am...

Te simt în lacrima ce curge din iubire,
În liniştea copacilor, ce stau trişti pe-alei.
Te simt în ploaia, ce plânge în mine,
Şi în pământul gârbovit, de durerea anilor grei.

Te simt pe cerul de dor, fericit că eşti bine,
În zile de toamnă, ce cad peste noi,
Te simt că, de-a pururi, vei fi doar în mine,
Te simt... şi te am, căci de-acum suntem doi.

poezie de Lusiana Drăguşin (7 octombrie 2010)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria

Timpul stă captiv într-o clepsidră de nea
Dar fără să vreau am călcat pe ea,
Am spart timpul şi mi-a tăiat talpa
Nu curge sânge că a îngheţat ca apa.

Dacă eram mai atent trăiam veşnic
În zadar lipesc cioburile vieţii de nemernic,
Vidul a fost distrus iar acum timpul curge
În valuri de nisip ce trupul mi-l frânge.

Am făcut cioburi infinitul cu al meu călcâi
Acum în rândul de muritori sunt cel dintâi,
Acum timpul arde ca în focurile iadului
Iar viaţa iubeşte tortura sufletului.

Starea mea tristă de fericire izbucneşte
Timpul infinitatea şi nemurirea o iubeşte,
Pentru că timpul e rege în abis
El stinge speranţe când tu vise ai aprins.

Bucuraţi-vă că suntem toţi muritori
Când ştii că totul moare nimic nu-ţi mai dă fiori,
Infinitatea e iad căci nu există moartea
Acolo suferinţa e nemuritoare şi ea.

Călătoria noastră e grăbită, dar de ce?
Alergăm spre moarte cu sufletul rece,
Toţi ajungem odată la linia de final
Păsuiţi viaţa ca furnica nu ca un cal.

poezie de Miron Iustin (4 martie 2017)
Adăugat de Miron Iustin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roata vieţii şi roata Olarului

Timpul mă ridică la Lună
Mă frânge apoi la pământ
Mă înmoaie în lacrimi şi tină
Să-mi rup limba strigând la Dumnezeu.

Timpul mă frământă în răni
Mă arde în foc şi în pierderi
Mă leagă apoi fedeleş
În mirări născute de-atâtea suferinţe.

Toată viaţa e o neînţelegere
O roată ce se învârte încontinuu
Şi nimeni nu ştie drumul
Ori sensul în care doreşte să ne-ameţească.

Timpul mă ceartă şi-mi spune
Să nu caut a înţelege viaţa
Să-ndur şi să tac pe genunchi
Pe roata olarului şi nu a vieţii.

Timpul mă adună în singurătate
Îmi spune să nu am tabieturi
Îmi arată ologii şi orbii cum trăiesc
Fără să atingă iarba şi Soarele cu tălpile şi ochii.

Timpul mă pune în lucru şi-n foc
În palmele Olarului mă aşează
Pe roata Lui doreşte să fiu
Să mă scuture de mândrie şi multe întrebări.

Timpul mă arată lumii greu încercată
Vrea să mă vadă Cerul jupuită
Golită de plăcerile ce m-au înjunghiat
Plăcerile lumeşti şi şerpii plini de aur.

Timpul îmi spune să las în pace viaţa
Să intru făr' de teamă în cuptorul ei
Chiar dacă smalţul o să-mi sară-n aer
Domnul o să facă altul nou biruitor.

Timpul îmi spune să sar din roata vieţii
Să mă aşez în palma Celui ce mă vrea
În bunătatea Celui ce mă umple de lumină
Dornic de iubirea şi răbdarea mea.

Timpul îmi spune să nu mă întristez
De frate ori de mamă şchiopătând
Domnul frânge şi arde pe cei iubiţi
Ce au avut mirări în necazurile altora.

Timpul îmi spune să las viaţa în pace
Să-mi pun doar lacrima în ea
Să mă smeresc şi să vorbesc cu Domnul
De tot ce îmi doresc ori îmi apasă pe suflet.

Toată viaţa e o neînţelegere
De stai pe roata ei şi nu pe roata Olarului.

poezie de Adelina Cojocaru (3 noiembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine fuge de iubire, nu-şi poate găsi liniştea în singurătate.

citat din Elsa Morante
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea e filtrul final al vieţii. Ciudat este că nu regretele ne îneacă fiinţa la capăt de drum, mai degrabă neputinţa de care am dat dovadă, neştiind să preţuim viaţa. Falsele iluzii uscându-ne simţurile şi deturnând sensul vieţii.

aforism de Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt cum trebuie să plesnesc din cauza a tot ce-mi oferă viaţa şi perspectiva morţii. Simt că mor de singurătate, de iubire, de disperare, de ură şi de tot ce lumea asta îmi poate oferi.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Stingaciu Ciprian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este, aşadar, în moartea universală care stinge viaţa nenumărabilă a astrelor, moartea omului? Un bine, va răspunde cu obstinată îndărătnicie poetul, pentru că ne smulge, în orice caz, vieţii, vinovată că nu se potriveşte niciodată visului nostru.

Rosa Del Conte în Eminescu sau despre absolut
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E binevenită omului moartea care-i stinge nefericirile vieţii.

aforism de Publilius Syrus din Sentinţe
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt că mor de singurătate, de iubire, de disperare, de ură şi de tot ce lumea asta îmi poate oferi.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuia totuşi să plec. Numai cei ce se tem de singurătate stau în cumpănă când e vorba să plece mai departe.

Octavian Paler în Mitologii subiective
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt noaptea

Simt noaptea cum mă-ncolăceşte
Şi liniştea când mă pătrunde,
Chemarea ce mă-nebuneşte
Şi mă aşteaptă... nu ştiu unde.

Luna-i pe cer... mereu stingheră
Şi stelele, încă, mă ceartă,
Ca-ntr-o iubire efemeră,
Când taina nopţilor... mă iartă.

Cerul e plin ca o-ntrebare,
De lacrimi reci şi de lumină,
Când tu apari fermecătoare
Şi-aduni, luceferi, din grădină.

Simt noaptea întinzând aripe,
Ca un sărut pe buze moi,
M-ascund în liniştea de clipe
Şi-n taina şoaptelor... din noi.

Te-adun, apoi, din rătăcire,
Tăcut arzând şi-ndurerat,
Alerg către nemărginire,
Poate de ea... voi fi iertat.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Liniştea trosneşte...
Din colţuri întunecoase
se-nalţă
umbre tenebroase...
Singurătatea
e clipa ta de nebunie...

Te retragi în eul tău
ca să încerci
o trăire extatică.
Simţi că planezi peste lume...
Trăieşti extazul
unei superiorităţi sublime.

Timpul se scurge...
Apar îndoieli,
nelinişti
şi gânduri nătânge.
Superioritatea ta există?
Nu eşti sigur!
În această lume,
singurul lucru
neîndoielnic
e moartea ce vine.

De-acolo,
de dincolo de viaţă,
îi poţi zâmbi dispreţuitor lumii,
detaşat,
cu privirea de gheaţă.

poezie de Ana Vida din Trăiri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire nepermisă

Iubire nepermisă... clar de lună
Ce ne ascunzi sub umbre de cleştar,
Pe sâni mai simt sărutul, pe gât, pe ochi, pe mână..
Mi-e dor de-a lui iubire iar şi iar.

Zefiru,-ţi are-ascunsă răsuflarea...
Nisipul-trup stelar de scoici şi val,
Ţi-ascunde sufletul sub tălpi de lacrimi
Şi sub priviri de dor, lăsate-n van.

Te simt ascuns în umbra umbrei mele...
Te văd în vis şi buzele mă dor...
Hai vino! Mai sărută-mă odată!
Hai vino! Fără tine simt că mor!

Lasă-mi în dar, îmbrăţişarea ta!
O voi păstra în gânduri ca pe-o taină!
Să nu uiţi! Numai tu mă poţi avea!
Doar eu pot fi a vieţii tale doamnă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea nu poate stinge dragostea, nici râurile s-o potolească; de-ar da cineva pentru iubire toate comorile casei sale, cu dispreţ va fi respins.

în Cântarea Cântărilor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea se năpusteşte

ca un balaur mânată
de vântul care agită marea
o face să spumege
noi ne pierdem unul
în altul ne amestecăm
ne diluăm puţin cu apa sărată
umblăm fără pantofi
călcând valul unii oameni mor
înecaţi în alcool de disperare
de teamă de singurătate
unii îşi scriu scrisori
de iubire pe bărcuţe de hârtie
marea a făcut spume
de tristeţi şi de nostalgii

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paharul cu venin

Când neputinţa ne cuprinde
Zăngănim paharul cu venin,
Iubirea noastră pare că se vinde
În crâşma unui fioros destin.

Tu ieşi pe uşă şi eu ies pe geam,
Nici raza amintirii nu ne leagă,
În mine tot trecutul e balsam,
Prezentu-aduce moartea în desagă.

Nu neputinţa, ci-ndârjirea noastră
De-a îmbuiba paharul cu venin
Lăsă în urmă o lumină-albastră
Crucificând iubire şi destin.

Ne-om întâlni cândva sau sunt iluzii,
Visele noastre tocite-s în trecut?
Răspunde-va durerea cu perfuzii
În sângele tăcerii din sicriul mut!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt val pe apă

Sunt val pe apă când iubirea,
Se duce-ncet uitând privirea,
Sunt doar un val ce se agită,
Când vrea iubirea dăruită.

Sunt val pe apă, ca de foc,
Izbesc puternic malu-n loc,
Mă tânguiesc şi mă topesc,
Simt că-s uscat, de nu iubesc.

Sunt val pe apă, nisipos,
Mă simt de vlagă iarăşi stors,
Sunt val ce roca o străpunge,
Şi la iubire nu ajunge.

Sunt val pe apă şi-s aprins,
De o văpaie stau cuprins,
Mă tot cufund şi iarăşi ies,
Astăzi de mare mă feresc...

poezie de Cătălina Melinte
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!