De la culoare la cuvinte
Timpul ne agită
Liniștea o frânge
Cumpănă legănată
Moartea e un vis,
Singurătate hidoasă
Mă simt înlănțuită
în neputința vieții
Se stinge...
O iubire,
Un vis.
poezie de Stana Lenuța Buha
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
ia loc, Singurătate!...
ia loc, Singurătate!
e frig în această viață de imagini șterse
exil nostalgic cetate episcopală ne-a prins
țesem pânza clipei mohorâte rembrandiind ca-ntr-o stampă
avem deasupra stele dedesubt întrebări
suntem împovărate de ceață uneori de cîte un zbor
sub poarta inimii sub ninsoarea ei
ochii proptiți de aer pleope
între cuvinte norii cu ochi
vii ne poartă la tâmpla
unui cer îngândurat.
ia loc, Singurătate!
nu suntem singure pe câmpiile de gheață o lume
de lacrimi se stinge sub gânduri arhi-tectonice eterne
ca și moartea piramidei o tristă
privire ne-apasă ne frânge!
aprindem lumânări
poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu tine fericirea moare
Zâmbetul din ochii tăi
ascunde multă durere.
Obrajii-s palizi, n-au văpăi,
viața ți se stinge, piere.
Încet, încet, pe chipul tău
tristețea se așterne.
Va plânge mult sufletul meu,
destul de multă vreme.
Te simt rece și tăcută,
firul vieții s-a întrerupt.
O lume rămâne mută,
eu îți dau ultim sărut.
În liniștea apăsătoare
o lumânare ți-am aprins.
Cu tine fericirea moare,
îmi pare rău, moartea ne-a învins.
poezie de Dumitru Delcă (martie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Timpul va lucra. Timpul stinge, în trecerea lui lină, peste lume, multe. Stinge și viețile oamenilor. Le subțiază încet-încet și pe urmă suflă în ele ca în niște lumânări sleite și le stinge.
Zaharia Stancu în Șatra
Adăugat de scofieldutza

Comentează! | Votează! | Copiază!
Te simt și te am...
Te simt în lacrima ce curge din iubire,
În liniștea copacilor, ce stau triști pe-alei.
Te simt în ploaia, ce plânge în mine,
Și în pământul gârbovit, de durerea anilor grei.
Te simt pe cerul de dor, fericit că ești bine,
În zile de toamnă, ce cad peste noi,
Te simt că, de-a pururi, vei fi doar în mine,
Te simt... și te am, căci de-acum suntem doi.
poezie de Lusiana Drăgușin (7 octombrie 2010)
Adăugat de Lusiana Drăgușin

Comentează! | Votează! | Copiază!
Călătoria
Timpul stă captiv într-o clepsidră de nea
Dar fără să vreau am călcat pe ea,
Am spart timpul și mi-a tăiat talpa
Nu curge sânge că a înghețat ca apa.
Dacă eram mai atent trăiam veșnic
În zadar lipesc cioburile vieții de nemernic,
Vidul a fost distrus iar acum timpul curge
În valuri de nisip ce trupul mi-l frânge.
Am făcut cioburi infinitul cu al meu călcâi
Acum în rândul de muritori sunt cel dintâi,
Acum timpul arde ca în focurile iadului
Iar viața iubește tortura sufletului.
Starea mea tristă de fericire izbucnește
Timpul infinitatea și nemurirea o iubește,
Pentru că timpul e rege în abis
El stinge speranțe când tu vise ai aprins.
Bucurați-vă că suntem toți muritori
Când știi că totul moare nimic nu-ți mai dă fiori,
Infinitatea e iad căci nu există moartea
Acolo suferința e nemuritoare și ea.
Călătoria noastră e grăbită, dar de ce?
Alergăm spre moarte cu sufletul rece,
Toți ajungem odată la linia de final
Păsuiți viața ca furnica nu ca un cal.
poezie de Miron Iustin (4 martie 2017)
Adăugat de Miron Iustin

Comentează! | Votează! | Copiază!
Roata vieții și roata Olarului
Timpul mă ridică la Lună
Mă frânge apoi la pământ
Mă înmoaie în lacrimi și tină
Să-mi rup limba strigând la Dumnezeu.
Timpul mă frământă în răni
Mă arde în foc și în pierderi
Mă leagă apoi fedeleș
În mirări născute de-atâtea suferințe.
Toată viața e o neînțelegere
O roată ce se învârte încontinuu
Și nimeni nu știe drumul
Ori sensul în care dorește să ne-amețească.
Timpul mă ceartă și-mi spune
Să nu caut a înțelege viața
Să-ndur și să tac pe genunchi
Pe roata olarului și nu a vieții.
Timpul mă adună în singurătate
Îmi spune să nu am tabieturi
Îmi arată ologii și orbii cum trăiesc
Fără să atingă iarba și Soarele cu tălpile și ochii.
Timpul mă pune în lucru și-n foc
În palmele Olarului mă așează
Pe roata Lui dorește să fiu
Să mă scuture de mândrie și multe întrebări.
Timpul mă arată lumii greu încercată
Vrea să mă vadă Cerul jupuită
Golită de plăcerile ce m-au înjunghiat
Plăcerile lumești și șerpii plini de aur.
Timpul îmi spune să las în pace viața
Să intru făr' de teamă în cuptorul ei
Chiar dacă smalțul o să-mi sară-n aer
Domnul o să facă altul nou biruitor.
Timpul îmi spune să sar din roata vieții
Să mă așez în palma Celui ce mă vrea
În bunătatea Celui ce mă umple de lumină
Dornic de iubirea și răbdarea mea.
Timpul îmi spune să nu mă întristez
De frate ori de mamă șchiopătând
Domnul frânge și arde pe cei iubiți
Ce au avut mirări în necazurile altora.
Timpul îmi spune să las viața în pace
Să-mi pun doar lacrima în ea
Să mă smeresc și să vorbesc cu Domnul
De tot ce îmi doresc ori îmi apasă pe suflet.
Toată viața e o neînțelegere
De stai pe roata ei și nu pe roata Olarului.
poezie de Adelina Cojocaru (3 noiembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cine fuge de iubire, nu-și poate găsi liniștea în singurătate.
citat din Elsa Morante
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Moartea e filtrul final al vieții. Ciudat este că nu regretele ne îneacă ființa la capăt de drum, mai degrabă neputința de care am dat dovadă, neștiind să prețuim viața. Falsele iluzii uscându-ne simțurile și deturnând sensul vieții.
aforism de Sorin Șomandra
Adăugat de Sorin Șomandra

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Simt cum trebuie să plesnesc din cauza a tot ce-mi oferă viața și perspectiva morții. Simt că mor de singurătate, de iubire, de disperare, de ură și de tot ce lumea asta îmi poate oferi.
Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Stingaciu Ciprian

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce este, așadar, în moartea universală care stinge viața nenumărabilă a astrelor, moartea omului? Un bine, va răspunde cu obstinată îndărătnicie poetul, pentru că ne smulge, în orice caz, vieții, vinovată că nu se potrivește niciodată visului nostru.
Rosa Del Conte în Eminescu sau despre absolut
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

E binevenită omului moartea care-i stinge nefericirile vieții.
aforism de Publilius Syrus din Sentințe
Adăugat de Dan Costinaș

Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt că mor de singurătate, de iubire, de disperare, de ură și de tot ce lumea asta îmi poate oferi.
Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Emilia Nedelcoff

Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuia totuși să plec. Numai cei ce se tem de singurătate stau în cumpănă când e vorba să plece mai departe.
Octavian Paler în Mitologii subiective
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt noaptea
Simt noaptea cum mă-ncolăcește
Și liniștea când mă pătrunde,
Chemarea ce mă-nebunește
Și mă așteaptă... nu știu unde.
Luna-i pe cer... mereu stingheră
Și stelele, încă, mă ceartă,
Ca-ntr-o iubire efemeră,
Când taina nopților... mă iartă.
Cerul e plin ca o-ntrebare,
De lacrimi reci și de lumină,
Când tu apari fermecătoare
Și-aduni, luceferi, din grădină.
Simt noaptea întinzând aripe,
Ca un sărut pe buze moi,
M-ascund în liniștea de clipe
Și-n taina șoaptelor... din noi.
Te-adun, apoi, din rătăcire,
Tăcut arzând și-ndurerat,
Alerg către nemărginire,
Poate de ea... voi fi iertat.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Singurătate
Liniștea trosnește...
Din colțuri întunecoase
se-nalță
umbre tenebroase...
Singurătatea
e clipa ta de nebunie...
Te retragi în eul tău
ca să încerci
o trăire extatică.
Simți că planezi peste lume...
Trăiești extazul
unei superiorități sublime.
Timpul se scurge...
Apar îndoieli,
neliniști
și gânduri nătânge.
Superioritatea ta există?
Nu ești sigur!
În această lume,
singurul lucru
neîndoielnic
e moartea ce vine.
De-acolo,
de dincolo de viață,
îi poți zâmbi disprețuitor lumii,
detașat,
cu privirea de gheață.
poezie de Ana Vida din Trăiri
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire nepermisă
Iubire nepermisă... clar de lună
Ce ne ascunzi sub umbre de cleștar,
Pe sâni mai simt sărutul, pe gât, pe ochi, pe mână..
Mi-e dor de-a lui iubire iar și iar.
Zefiru,-ți are-ascunsă răsuflarea...
Nisipul-trup stelar de scoici și val,
Ți-ascunde sufletul sub tălpi de lacrimi
Și sub priviri de dor, lăsate-n van.
Te simt ascuns în umbra umbrei mele...
Te văd în vis și buzele mă dor...
Hai vino! Mai sărută-mă odată!
Hai vino! Fără tine simt că mor!
Lasă-mi în dar, îmbrățișarea ta!
O voi păstra în gânduri ca pe-o taină!
Să nu uiți! Numai tu mă poți avea!
Doar eu pot fi a vieții tale doamnă!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Moartea nu poate stinge dragostea, nici râurile s-o potolească; de-ar da cineva pentru iubire toate comorile casei sale, cu dispreț va fi respins.
în Cântarea Cântărilor
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dragostea se năpustește
ca un balaur mânată
de vântul care agită marea
o face să spumege
noi ne pierdem unul
în altul ne amestecăm
ne diluăm puțin cu apa sărată
umblăm fără pantofi
călcând valul unii oameni mor
înecați în alcool de disperare
de teamă de singurătate
unii își scriu scrisori
de iubire pe bărcuțe de hârtie
marea a făcut spume
de tristeți și de nostalgii
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Paharul cu venin
Când neputința ne cuprinde
Zăngănim paharul cu venin,
Iubirea noastră pare că se vinde
În crâșma unui fioros destin.
Tu ieși pe ușă și eu ies pe geam,
Nici raza amintirii nu ne leagă,
În mine tot trecutul e balsam,
Prezentu-aduce moartea în desagă.
Nu neputința, ci-ndârjirea noastră
De-a îmbuiba paharul cu venin
Lăsă în urmă o lumină-albastră
Crucificând iubire și destin.
Ne-om întâlni cândva sau sunt iluzii,
Visele noastre tocite-s în trecut?
Răspunde-va durerea cu perfuzii
În sângele tăcerii din sicriul mut!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt val pe apă
Sunt val pe apă când iubirea,
Se duce-ncet uitând privirea,
Sunt doar un val ce se agită,
Când vrea iubirea dăruită.
Sunt val pe apă, ca de foc,
Izbesc puternic malu-n loc,
Mă tânguiesc și mă topesc,
Simt că-s uscat, de nu iubesc.
Sunt val pe apă, nisipos,
Mă simt de vlagă iarăși stors,
Sunt val ce roca o străpunge,
Și la iubire nu ajunge.
Sunt val pe apă și-s aprins,
De o văpaie stau cuprins,
Mă tot cufund și iarăși ies,
Astăzi de mare mă feresc...
poezie de Cătălina Melinte
Adăugat de Cătălina Melinte

Comentează! | Votează! | Copiază!