Expectativă

părea totul prea devreme
până şi sărutul
ca un arest preventiv, pentru trădări iminente

astăzi
ţugui buzele în aer şi mă rog
păsările oarbe să nu-şi lepede vreun fulg
sau altceva

şi să cred că
în sfârşit
este ea

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vei voi să apreciezi pe cineva la justa lui valoare şi să ştii ce fel este, priveşte-l gol: să lepede averea, să lepede onorurile şi celelalte minciuni ale soartei, să dezbrace până şi corpul: priveşte-i sufletul, ce fel e şi cât e de mare; dacă-i mare prin altceva sau prin el însuşi.

citat celebru din Seneca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că

Cred că mi-am pierdut un ochi,
Căutând.
Avea dioptrie mică
Şi-mi părea că vedea bine
Cu şi fără lentilă.
S-o fi împiedicat de vreun vis
Atras de pământ
Şi siguranţă.
Iar acum îmi caut privirea profundă
Cu ochiul rămas,
În dioptrie mare
Şi gene prea dese
Pentru conţinuturi.

Cred că mi-am strivit o mână,
Îmbrăţişând.
Avea degete drepte
Şi-mi părea că era frumoasă
Cu şi fără mănuşă.
S-o fi pripit când veneai,
Încordată-n pumn
Şi emoţie.
Iar acum îmi vindec îmbrăţişarea palmei
Cu mâna rămasă,
În degete strâmbe
Şi piele prea aspră
Pentru mângâiere.

Cred că mi-am topit un suflet,
Simţind.
Avea formă rotundă
Şi-mi părea că visa întreg,
Cu şi fără trup.
S-o fi-ncălzit când vorbeai,
Deformat în părere
Şi viaţă.
Iar acum îmi încerc golul fiinţei
Cu sufletul tău,
În formă nouă
Şi stare prea crudă
Pentru aderenţă.

poezie de Gabriela Chişcari (23 octombrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

în primul fulg

mătasea cerului croindu-mi cămaşă bleu
cenuşie
pun doar marinul respiraţiei înserării
săvârşind-o
simplu, ca un gest cu mâna
pentru tine, femeie promisă!…

luminătorii îi prefac în cârlige, de fiecare
va atârna ceea ce nu voi reuşi
să fac pentru tine, femeie-dor… stai aşa
doru-i neutru, chiar prea neutru şi numai
iminenţa întâmplării – o simt – îl va sfărâma
ca pe un gând opus. iată
sunt un drum spre tine!

gol ca în prima zi
mă va recompune atom cu atom
drumul acesta rostogolindu-mă
azi fulg

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e nimic pierdut. Totul se încadrează perfect în ritmul monoton al vieţii. Început, sfârşit şi de la capăt: un alt început, un alt sfârşit; un veşnic ritual. De când, până când? Nu există capăt. Dincolo de orice zid, există altceva. Mereu altceva. Se continuă. Altfel. Sau la fel. De unde, până unde? Nu ştim! Poate vom afla. Vreodată...

Cornelia Georgescu în În căutarea omului (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între târziu şi prea devreme

De-i prea târziu, sau prea devreme
Şi totuşi ai găsit iubirea,
Chiar dacă nu-i simţi împlinirea,
Primeşte-o-n suflet, nu te teme!

Gustată ea se vrea pesemne
Şi –mpărtăşită cu simţirea,
De-i prea târziu sau prea devreme
Şi totuşi ai găsit iubirea.

Ea poate totul să însemne,
Poate fi însăşi fericirea,
Dar va rămâne în poeme
Doar chipul ei şi amintirea,

De-i prea târziu, sau prea devreme.

poezie de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Subiect tabu

mă uit în jur şi nu mai cred
în nimic,
de cele mai multe ori jelim
propria durere,
poate lucrurile sunt orânduite în vreun fel,
poate nu suntem la mila destinului,

nu ştiu de ce,
mai demult linia orizontului
mi se părea senină şi dreaptă,
astăzi se frânge parcă într-un zbor
de albatros rănit,

vine un moment în care începi să pierzi
treptat
câte un prieten,
câte o onomastică,
câte o iubită,
câte o înmormântare
de părinte,
când începi să-ţi pierzi minţile,
când auzi despre boli crunte şi
bătrâneţi chinuite,
când ai vrea să crezi cu disperare în ceva
chiar dacă nu credeai şi nu te temeai
de nimic,

în inerţia noastră uităm a onora viaţa,
credem că îi vom avea lângă noi pe cei dragi pentru
totdeauna,
moartea e un subiect tabu despre care nu vorbim,
prinşi în durerea noastră jelim,

odată linia orizontului mi se părea clară,
astăzi cerul are culoarea pământului,
nu ştiu de ce confund tot mai des
amurgul cu răsăritul,
nu ştiu,
poate până la urmă
orice sfârşit este doar
un nou început.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sex în lanul cu maci

mi-a mângâiat cu buzele
fiecare deget şi
a trecut
de la unul la celălalt
până ceva mai sus
înspre sex
a urmat nebunia
o trăire a zilei până la capăt
părea un sfârşit de viaţă
fără oameni pe străzi
fără babe
ce se
tuflesc în spatele perdelelor şi
fără păsări în zbor

o ultimă trântire pe genunchii juliţi
decojirea senzaţiei sub
lacrima portocalie a cerului
împlinind ultimul orgasm
aducea apocalipsa

of
câtă umilinţă în clipa pe care cred
că am trăit-o până la capăt...

poezie de Teodor Dume din Ferestre spre marginea lumii (2019)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilului poţi să-i spui tot, tot; întotdeauna m-a uimit cât de puţin cei mari, taţii şi chiar mamele, îşi cunosc copiii. Copiilor nu trebuie să le ascunzi nimic sub pretextul că sunt încă mici şi e prea devreme pentru ei să ştie ceva. Ce idee tristă şi nefericită! Şi ce bine îşi dau seama copiii că părinţii lor îi cred prea mici şi prea neştiutori, când ei, în realitate, înţeleg totul. Adultul nu ştie că, până şi în chestiunea cea mai dificilă, copilul îi poate da un sfat util.

Dostoievski în Idiotul (1868)
Adăugat de Iorgu Ioan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între buzele mele

iarna adoarme între buzele mele
crengi de brad îmi cad sub pleoape
eu le luminez cu lanterna
odată cu venirea dimineţii.
cafeaua are gust de nectar
zăpada are 300
de metri
de minute
de pagini
eu tot nu mă pot decide dacă trandafirul
îşi va pierde astăzi toate petalele
sau dacă va mai rezista câteva ierni
în aşteptarea supravieţuitorilor.
în jurul cănii
zboară gandurile poetului
aşteptând un cuvânt de împăcare
dar eul meu lăuntric a murit mai devreme
şi în urmă totul e gol
totul arde
lipsit de substanţă.

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După plecarea blondului, se pregăti totuşi de plecare, dar fără tragere de inimă; se mişca anevoios. Îmbrăcă totuşi uniforma albastră. Se privi în oglindă. Deocamdată, pe reverul hainei lui încă străluceau şase buline mici, aurii; erau la locul lor. Comandantul misiunii... Până când oare?! Totul părea prea frumos pentru a fi şi real; parcă trebuiau să apară şi neplăcerile. De ce aşa de curând şi de ce pentru el?! Nu stărui prea mult cu privirea în oglindă. Oricum, chipul îi era tare trist şi nu-şi putea ascunde această tristeţe, nici măcar faţă de blond.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de tristă-mi părea viaţa...

Îmi pare că nu sunt temple şi nici ziduri, pe unde trec eu...
şi nici bariere... un drum de păsări...
atât de tristă-mi părea viaţa...
că e o câmpie făcută din dragoste şi din cămăşile tale, cărora mă închin eu,
e şi ăsta un fel de a demistifica viaţa...
aşez zânele pe portative,
şi le numesc chopin...
apoi
cuvintele nu le mai spun.
nu le mai pun.
nu mă mai gândesc la nici măcar unul.
le ţin, în taină, în buzunarele poate prea sparte.
e numai în vrăjitorie şi în ghiocurile mărilor viaţa aceasta,
din ea nu se mai iscă viitor.
şi
alerg
prin viaţă, suflecându-mi hainele, poalele, să mi le fure păsările, veacurile, vrăjitoarele din anonimat,
poştăriţele împing încă scrisori către Dumnezeu, unde eşti, Doamne, unde ne sunt rugăciunile,
spun ele, împingând la scrisori.
e totul uscat,
pentru că, de ani, nu a mai plouat pe aici...
să răsară odată, să răsai, să apari de pe drumul tău vecin, nebătut,
ţipetele Africii să se audă până la toţi zeii ploii, şi mai departe, încă,
îmi pare, uneori, că dumnezeu e vecin cu câteva stele, restul sunt păsări;

Pesemne divinitatea înseamnă nu îngeri, ci păsări,
şi multe aripi de umplut pământurile cu viaţă,
jos,
unde miroase a pământ,

şi a apă gâlgâitoare;

Pesemne e prea târziu pentru globuri,
dar nu prea devreme pentru Crăciun,

aşa sunt copiii, aşa e Dumnezeu, se naşte dacă lumea Îl cheamă

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ani(vers)are

iarăşi demonul toamnei,
printre frunze de foc
îmi adaugă anii
îmi ştirbeşte noroc
mă întreb pentru cine
fie ploi, fie vânt
fie rău, fie bine
mai exist pe pământ?!

am venit prea devreme
deşi cred că târziu
cu-adevăr în poeme
ce nici singur nu-l ştiu
am venit dintr-o lume
ce-şi trimite-n solii
nu doar bulgării humei
ci şi suflete vii...

am venit într-o toamnă
cu rafale de vânt
ce culcau printre poame
meteori la pământ
am venit pentru tine
am venit pentru ea
pentru raza din mâine,
pentru neaua din stea

am venit prea târziu
deşi cred - prea devreme
ca să pot să mai fiu
genial în poeme
orişice eu v-aş spune
vouă, celor din glastre
mult prea mulţi mor legume
prea puţini flori albastre...

poezie de Iurie Osoianu (22 septembrie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e ziua

mea de naştere astăzi
dar îmi vine s-o sărbătoresc
să chem vecina aia cu vino-ncoa'
m-aş pregăti serios
cu tot ce-aş găsi în casă
şi pe stradă până la market
pun şampanie la răcit
preventiv iau ketamină
trag un joint să fiu fericit
bat într-o tigaie cu o lingură
de inox furată de la cofetărie
m-am răzbunat din cauza prăjiturilor
cu gust de cauciuc de bicicletă
sărut un trandafir
buzele strivesc petalele
învăţ să fiu tandru

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

iar

Încercam să dorm – mâine
mă trezesc devreme…
muzici răzbăteau până la mine, am tras
storurile, mi-am pus perna peste urechi
…nervos deja

Ia să văd, dom’le, cine-i chefliul!
Ascultam pe la uşi… nimic

Măi să fie!… îmi cânta inima
ce-o fi apucat-o?… şi ce vioi… ce
orchestră
uf!… iar iubeşte!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

ţi-am adus

o petală de trandafir roşu
în buze am strâns-o delicat
să nu o strivesc
ţi-am adus şi ieri o petală
te-ai supărat că am strâns-o prea tare
fără să vreau mi-am încleştat buzele
simţeam o durere în inimă
de la iubire
până la urmă m-ai sărutat
încă păstrează voluptatea trandafirului
dacă aş avea o daltă l-aş sculpta
să rămână veşnic roşu
buzele noastre se unesc
petala trece de pe buzele mele
pe buzele tale
sărutul e uşor şi rapid
petala seamănă cu o rană
de îndrăgostit fericit
întins pe nisip
petala de trandafir este mângâiată
uşor de briza mării

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

bilete de dragoste

scriu ca pentru prima oară
fiecare pagină în caietul cu poezii
şiruri de cuvinte care îmi trădează emoţiile
de parcă aş scrie iubitei
bilete de dragoste

scriu ca pentru ultima oară
fiecare literă creşte exagerat, îmi saltă dreapta
prea sus
mă ridică… sunt cât o virgulă
ce nu-şi găseşte locul!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monologuri şi paralelisme

teamă şi păstârnac
aşa colegul
de la patul alăturat descrie
"nelocul" acesta
teamă pentru fricile iminente
viitoare şi trecute – trecute?!
Da, de replicile lor...
Păstârnac
Păstârnacul din borcanul meu cu
tocană de legume
aşa suntem
ne învaţă aici cum
să ne fie
frică de frici plus
poziţia păstârnacului destoinic...
băieţaşi –
ei uită că nu suntem născuţi
în spaţiul acesta, cel puţin eu
Nu

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

sentimentul împăturit cu grijă
să nu se reverse până la pământ
precum o faţă de masă prea mare
îşi înăbuşă respirul
dar nu îşi amână amurgul

catren de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secăn'hend

şi tot mergând aşa
am găsit pe jos
viaţa asta
careva o aruncase
a purtat-o până aici
i-a ros şi gulerul
o scutur şi o iau
iată-mă ca nou

în buzunăraşul din stânga
dădui peste o cartelă expirată
iubirea prin părţile astea de timp
este prepay
dacă prinzi oferta
capeţi bonus surâsuri gumate pe care
dacă nu le consumi, totodată şi buzele
scad
mi-ar fi plăcut să reîncarc
dar monedă aici este ţărâna
şi de unde să mai avem astăzi ţărână
a ieşit la export
au rămas oasele albe ca laptele
un ocean adânc de oase
straturi, straturi

pe rever creşte o pată
cândva se chema
suflet

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Protest formal

nu mă pricep la vrăji şi nici la teorie
iau totul brut, de-a gata, de-a întregul
frontal şi verde-n faţă, sătul de-alegorie
în care prea sunt boul care-ţi duce jugul

nu înţeleg o iotă din ştiinţa lumii
de a face răul să pară un progres
iar joaca de-a soldaţii îmi e de ne-nţeles
şi tot ce fac aceia care se cred stăpânii

întreaga artă a omenirii e-un tânguit de jale
elogii la instincte, ode înşelării permanente -
din scâncetul acesta îmi pregătesc artiştii cale
dezmântuirii... şi morţii iminente?

credinţe, erezii mascate, un Dumnezeu
să aibă numai gloata, iar vârfurile ură
cel ce îndură legea doar eu să fiu mereu
şi neplătitul... Când cei stăpâni văzură

cum sângele mi-e gratis şi mi-e flămândă
Moartea, cât de docilă vrerea din care-şi trag
puterea, cât sunt de atârnat de-a gâtului secundă
şi dau cu capul mereu de acelaşi prag

de azi sporesc zadarul, refuz să fiu normal
refugiat în peştera din bietul trup neghiob
înghit suma tăcerii şi vă trimit formal
protestul unui rob ce nu mai este rob

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!