
Sensul spiritual al nefericirii în serpentine...
Ți-am trecut, iubito, lacrima prin sită,
rafinându-ți plânsul,
te-am salvat de voluptatea singurătății,
introducându-te în poezia vieții,
ți-am amânat, pentru un veac, stingerea,
ți-am arătat viața în plinătatea ei,
voluptatea ei muzicală,
aurora, lumina, evanescența și curgerea
spre Cer...
Te-am învățat iubirea ca morală purificatoare
și sublimitate a trăirii,
ți-am arătat coruri de îngeri în Catedrala firii,
în fiecare dimineață, i-am adus trupului tău
omagiul cuvenit;
trupului tău prăbușit,
până mai ieri, în
eul propriei castități,
am fost grădinarul tău ideal...
te-am ales, bob cu bob, val cu val,
te-am semănat, îngrijit și drăgălit
la timp, mândra mea...
te-am iubit!
Dar, când ai înflorit
pe deplin,
ți-ai dăruit parfumul altui bărbat...
Păcat!,
degeaba aș alerga, nebun, din nou, după tine,
astăzi, prefer sensul spiritual
al nefericirii, în serpentine!
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre lumină
- poezii despre învățătură
- poezii despre îngeri
- poezii despre singurătate
- poezii despre senzualitate
- poezii despre salvare
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Te-am iubit frumos, Iisuse, Ți-am cântat și am plâns cu dor.
Ți-am dat inima întreagă? Poate, dar eram dator.
Ți-am slujit cu neclintire și Te-am ascultat pe plac.
Ți-am muncit cu râvnă? Poate, dar eram dator s-o fac.
catren de Traian Dorz din Hristos, mărturia mea
Adăugat de Laura Stifter

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre plâns
- citate de Traian Dorz despre plâns
- poezii despre muzică
- citate de Traian Dorz despre muzică
- citate de Traian Dorz despre iubire
- poezii despre inimă
- citate de Traian Dorz despre inimă
- poezii despre frumusețe
- citate de Traian Dorz despre frumusețe
Eu te-am iubit, femeie
eu te-am iubit, femeie,
perlă de diamant,
mi-ai fost mereu iubită
iar eu ți-am fost amant.
te-am ocrotit o viață
tu, floarea mea de dor,
dar nu ți-am spus-o-n față,
ți-o spun după ce mor.
stând singur în cetate,
tu încă îmi lipseai,
vrăjile mele toate
numai tu le-mplineai.
ești pasăre măiastră,
cu aripi de cocor,
stai singură-n fereastră
și mă-nveți să zbor.
și am zburat cu tine
într-un tărâm de vis,
prin lumile divine
și chiar în paradis.
ți-am fost mereu povară,
iubire și durere,
iar tu o floare rară,
din care-am sorbit miere.
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (14 februarie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre zbor, poezii despre flori, poezii despre rai, poezii despre păsări, poezii despre protecție, poezii despre perle sau poezii despre miere

Te iubesc ca robul
A mai trecut
O zi... cumplit;
Nu te-am văzut,
Dar te-am iubit.
Te iubesc ca orbul.
O zi în care te-am iubit,
Dar vocea nu ți-am auzit.
Te iubesc ca surdul.
O zi în care, ca un mut,
Eu te-am iubit, dar am tăcut.
Te iubesc ca mutul.
O nouă zi fără de rost...
Eu te-am iubit, dar ca un prost.
Te iubesc ca prostul.
poezie de Marius Robu (5 ianuarie 2020)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre prostie, poezii despre voce, poezii despre tăcere, poezii despre trecut sau poezii despre sclavie
Liviu Dragnea, către guvernul său
Dragul meu guvern frumos,
eu te-am pus, eu te-am dat jos,
că nu-mi mai ești de folos.
Eu te-am băgat, eu te scot.
Să te suport numai pot.
Eu te-am numit, te-am instalat,
pe parcurs, tu mai trădat.
Cu ai mei confrați din ceată,
cu moțiunea aprobată,
Cu tot riscul asumat
te voi scoate din palat.
De tine m-am săturat,
că n-ai jucat cum ți-am cântat.
poezie de Dumitru Delcă (21 iunie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre guvern, poezii despre trădare, poezii despre palate, citate de Dumitru Delcă despre muzică, poezii despre jocuri, citate de Dumitru Delcă despre jocuri, citate de Dumitru Delcă despre frumusețe sau poezii despre Liviu Dragnea

Iubita mea, mireasa mea, te-am iubit așa cum m-ai iubit și tu... Vreau să-ți mărturisesc că nu te-am iubit decât pe tine. Nu ți-am arătat-o, poate, niciodată, dar nu te-am iubit decât pe tine. Și în după-amiaza asta am înțeles de ce. Uitasem ceva și fusesem nebun, fusesem orb, n-ar fi trebuit să uit. Și-acum trebuie să-ți spun. Nu te-am iubit decât pe tine, dar trebuie să-ți spun. Nu te-am iubit decât pe tine.
Mircea Eliade în Noaptea de Sânziene
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre iubire, citate de Mircea Eliade despre iubire, citate despre nuntă, citate despre nebunie sau citate de Mircea Eliade despre nebunie
Pe tine
Pe tine te-am descoperit, în tainele amintirii
Și din grădina ce-a înflorit, ți-am dăruit toți trandafirii.
Erai o dulce copilă, aveai farmecul naturii,
Răspândeai în jur lumină, c-un zâmbet în colțul gurii.
Voioasă ca-întotdeauna, după fluturi alergai,
N-ai uitat să-mi faci cu mâna, la tine tu mă chemai.
Grăbit am venit la tine, între tufe te-ai ascuns,
Te-am strigat cu glas subțire, nu mi-ai dat niciun răspuns.
Într-un târziu te-am găsit, cu drag ne-am îmbrățișat,
Tu mi-ai zis bine-am venit, eu dulce te-am sărutat.
Ne-am luat apoi de mână, prin pădure am alergat,
Ca să prindem împreună... luna ce s-a arătat.
Când s-a așternut amurgul, am spus rămas bun pădurii,
Către sat ne-am trimis gândul, sătui de farmecul naturii.
poezie de Dumitru Delcă (iunie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păduri, poezii despre zâmbet, poezii despre trandafiri, poezii despre sărut, poezii despre natură, poezii despre gânduri sau poezii despre gură

Vii și pleci
Ai apărut în ploaia dintr-o toamnă
cu părul ud, pierdută-ntr-un oftat.
Te-am încălzit, și-ai înțeles ce-nsemnă
sărutul nebunesc... dar ai plecat.
Ai fost, un timp, o stâncă-n vârf de munte,
sub soarele puternic, nemilos.
Eu ți-am adus, coroană peste frunte,
un nor, o ploaie, însă... ce folos?
Ai fost pierdută... ți-am fost regăsire,
ai fost o salcie... ți-am dat un râu.
Eu am fost gând și vânt, am fost iubire,
iar libertatea-ți n-am ținut-o-n frâu.
Te-am înțeles mereu și, fără vrajmă,
ți-am urmărit și vechile poteci,
căci tu ești peste tot la mine-n preajmă.
Eu te iubesc, dar știu că vii... și pleci.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre vânt, poezii despre toamnă, poezii despre păr sau poezii despre munți
Trecând
Azi te-am văzut trecând,
Iubire.
Aveai pași împiedicați
Așa că te-am oprit
Și ți-am spus, atentă,
să te uiți la șireturi...
Mi-ai zâmbit și
Ai îngânat, copilăros,
Să te las
Că te grăbești
Spre ieșirea din tine...
Aveai un ochi cald și unul rece;
priveai înainte și înapoi
În același timp...
Te-am lăsat să pleci,
Împiedicat,
Dar numai după ce ți-am închis,
Tandru,
Ochiul stâng...
Mi s-a părut mie,
Că nu știe să vadă...
Mi-ai zâmbit cu genele
Și ți-ai întors capul
Pentru că era întuneric în urmă
Și ți-era teamă
Să nu ți se închidă
Și celălat ochi
De frig...
poezie de Gabriela Chișcari (31 martie 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric sau poezii despre frică
Când dintre ceruri
Când dintre ceruri și pământ hotarul
A fost stropit cu sânge și suspin
În inima Ți-am înălțat altarul
Și am venit la Tine să mă-nchin.
Când se-ntregeau tăcerile din șoapte,
Când adormise steaua la apus
Ți-am înălțat o candelă în noapte
Și sufletul în palme Ți l-am pus.
Când ruga Ta s-a împlinit în mine
De dorul Tău am tresărit din somn
Ți-am înălțat altarul din ruine
Și Te-am ales pentru vecie Domn.
Când trupul Tău s-a înălțat să moara
Făptura să mi-o spele de păcat
Am înviat și eu a doua oară,
Prin moartea Ta pe cruce-am înviat.
Pe-altarul ridicat cu suferință
Te-am pus, Isuse, să trăiești mereu
Și inima și-ntreaga mea ființă
Ți-am închinat-o Ție, Domnul meu!
poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet, poezii despre sânge, poezii despre suflet, poezii despre suferință, poezii despre stele, poezii despre somn sau poezii despre noapte

Te-am îmbrăcat în straie de cuvinte
Te-am îmbrăcat în straie de cuvinte,
Să poți să locuiești la mine-n minte
Și de târcoale îmi va da păcatul,
Să te dezbrac, în gând, ca apucatul.
Ți-am aruncat metafore pe umăr;
Nu m-am zgârcit, nu pot să le enumăr.
Pe buze dulci și moi, trei atribute
Ce eu le-am născocit, nemaiștiute.
Ți-am înjghebat din epitete salbă,
Pe gâtul fin cambrat, pe pielea albă.
Cu rime ți-am brodat, ca toți poeții,
Un zâmbet cald, pe chipul frumuseții.
Ți-am pus pe sâni alegorii superbe.
Să simt de sângele și-n tine fierbe.
Mai jos, te-am învelit în substantive,
Să nu-ți mai văd mișcările lascive.
Ți-am aruncat pe coapse-o antiteză.
Cum semeni cu-o gheișă japoneză!
În tine-s îngeri, demoni ce tresaltă
Și Rai și Iad în trupul tău exaltă.
poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre zgârcenie, poezii despre sâni, poezii despre substantiv sau poezii despre mișcare
O casă pentru iubirea mea
Eu te-am trăit iubire frumoasă,
Ți-am dat copii și ți-am făcut casă.
Eu te-am trăit cu toată puterea!
Cu tine-mpărțeam liniștită, averea.
Eu ți-am trăit chiar și plecarea
Și nu ți-am plâns pierdută, zarea.
Te-am așteptat iubire frumoasă,
Doar cu merinde rostuite pe masă!
Și iată că-mi vii, în chip frumos
Cu părul negru de abanos
Cu ochii verzi și privirea senină
În care timpul a pus iar lumină.
Și te primesc iubire frumoasă!
Te invit iar la mine acasă
Pentru că știu că tu încapi toată
În inima mea, o casă curată!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvențe în alb și negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre păr negru sau poezii despre ochi verzi

Totul
Tot ce am avut înalt
Ție eu ți-am dăruit
Nimic nu-mi fuse calculat
Fiindcă te-am iubit.
Tot ce-am avut mai rău
Într-o parte am azvârlit,
Nu mai sunt același eu,
Fiindcă te-am iubit.
Prin fața mea de trec zâmbind,
Muze, fetișcane de liceu
Nu mai sunt același eu,
Fiindcă te-am iubit.
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre liceu, poezii despre fete, poezii despre calcule sau poezii despre cadouri

Nu te-am iubit
Ți-am întors spatele și nu te-am iubit
am fugit iar și iar în alte comedii
scriu mereu despre alții,
(știi pe cineva căruia îi e frică?
aprinde-i lumânarea
la căpătâiul lui va arde o altă lume)
dar să revenim la paharul de vin
ți-am întors spatele și nu te-am iubit
deși ai vrut să dormi pe oasele mele
deși ai fi vrut să scrii o prefață
deși... ai strigat odată la mine să mă urc într-un pat
și să nu înțeleg
dar e bine și așa
tu, plecat în călătoria spre orfelinatul din colț
eu, ascultând sunetul clinc! al deznădejdii.
poezie de Irina Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vin, poezii despre sunet, poezii despre lumânări sau poezii despre comedie

Odată...
Odată, țin minte,
Ți-am fost balsam, alinare,
Îmi spuneai, tot ce te tulbură,
Tot ce te doare...
Te-am făcut să renaști ca pasărea Phoenix
Din propria-ți cenușă,
Erai mai mândră, mai pură și mai frumoasă,
Chiar decât o păpușă...
Ți-am dat aripi și te-am făcut
Pasăre măiastră,
Cu gingășie, te-am luat între palme
Și te-am purtat spre fereastră...
Te-am binecuvântat și ți-am dat drumul
Să zbori către stele,
Dar tu, ai rămas acolo,
Rătăcind printre ele!...
Mai putem noi, Turnul Babel, să-l reclădim,
Când tu, ai întinat, cuvântul sacru "iubim"?...
Mai poate fi
Citadela iubirii refăcută,
Pe care o credeam
O invincibilă redută?...
Cine-mi poate răspunde,
Cine știe,
Pentru ce nu putem zburda,
Pe-aceeași câmpie?...
De ce-ai încuiat ușa inimii
Și-ai aruncat cheia-n vâltoare?...
Ce gânduri te macină,
Ce rană adâncă te doare?...
poezie de Ion Duduveică
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păpuși sau poezii despre mândrie
Toate pânzele...
Te-am așteptat în colț, la florărie, te-am așteptat pe gard, la cimitir, te-am așteptat cu teamă, cu furie, cu zâmbete și-un fir de trandafir.
Te-am așteptat la prânz, la ceai, la cină, te-am așteptat la mall, la mic dejun, te-am așteptat o zi, un an-lumină, te-am așteptat de Paște, de Crăciun.
Te-am așteptat în gară la Sinaia, te-am așteptat la Pontul Euxin, te-am așteptat, cu toată hărmălaia, în liniște, la un pahar de vin.
Te-am așteptat pe muntele Găina, la Sighișoara și în Retezat, te-am așteptat când înverzea pădurea, când crengile de frunze au uitat.
Te-am așteptat prin peșteri și prin vreme, te-am așteptat la țărm de îndoieli, te-am așteptat cu toamna-n crizanteme, te-am așteptat cu iarna-n fulguieli.
Te-am așteptat din vară-n primăvară, din vârf de nas până la orizont, te-am așteptat ca raftul din cămară, ca indecisul, prețul cu discont.
Te-am așteptat cu toată așteptarea pe care-am fost setat să o accept, dar ai ales să nu trăiești, speranță, și nu mai are sens să te aștept.
poezie de Eduard Lupascu (6 aprilie 2021)
Adăugat de Eduard Lupascu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre speologie, poezii despre primăvară sau poezii despre gări

Sărutul nostru...
Eu te-am ținut cu lacrima în pumni
Și te-am sărutat mereu până
În captivitatea acestei lumi
Sărutul nostru a fost pradă/ și pândă!
Eu te-am ținut în brațe noapte de noapte
Și te-am îmblânzit fior după fior;
Am avut nevoie de atâta singurătate
Încât și stelele au murit de propriul dor!
Eu te-am iubit dincolo de semeni
Și te-am mărturisit în fiecare crez;
Am gândit că tu o să-mi semeni
Cu nesfârșirea viselor în care-nviezi!
Eu te-am iubit în toate și în tot
Printre capcane de iluzii și abisuri certe;
Eu te-am iubit atunci când mai pot
Să te sărut pe-ascuns; și, Domnul să ne ierte!
Sărutul nostru arde-n crizanteme
Și în petale de îngeri și de fum;
Fii fericită de azi, îmi vei spune;
Suntem rouă-n rugăciune, orișicum...
poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre religie sau poezii despre prăpăstii
Scrisori imaginare
Ți-am scris scrisori, ca-n vremi de altă dată,
Ca o domniță-îndrăgostită-ntr-un castel,
Și așteptam așa emoționată
Răspuns, prin voiajorul porumbel.
Ți-am scris ades poeme de iubire
Și am visat o dragoste curată,
Cu cavaleri, domnite si turnire,
Dar n-ai citit poemul niciodată
M-am adaptat, cum fu-se cu putință
Și mi-am trimis scrisorile-n eter,
Chiar de-s in jean, s eu am rămas domniță,
Dar tu-n costum, tu nu ești cavaler.
Mai scriu și-acum, din când în când, poeme,
Dar nu-ți mai scriu de mult scrisori,
Te-am rătăcit pe undeva, prin vreme,
Prin timp, ca porumbeii voiajori.
Te-am rătăcit pe-o insula pustie,
Din versul meu de mult te-am exilat,
Nu îmi ești muză-n nicio poezie,
Erai imaginar, cumva te-am inventat.
Ți-am dat valoarea omului iubit,
Te-am pus in versurile mele si-n povești,
Asa cum mi-am imaginat te-am născocit,
Iar de exiști, habar n-am cine ești.
20.02.2021
Flori M. Flori (Florentina Mitrică
poezie de Florentina Mitrică (20 februarie 2021)
Adăugat de Florentina Mitrică

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre imaginație, poezii despre versuri, poezii despre porumbei, poezii despre valori umane, poezii despre valoare sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Dor de tată
Tare mult m-am bucurat
Când pe lume ai venit
Și de-atunci, necontenit,
Pașii ți i-am îndrumat.
Te-am crescut ca pe o floare,
Te-am vegheat noapte și zi,
Te-am udat, așa cum știi,
C-o iubire foarte mare.
Ți-am dat aripi ca să zbori
Să te-nalți până la cer
Să vezi grijile cum pier
Când treci dincolo de nori.
Acum ai ajuns bărbat
Sper să mergi pe drumul drept,
Eu mereu o să te-aștept
Cu un dor neîmpăcat.
poezie de Octavian Cocoș (2 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tată, poezii despre nori, poezii despre creștere, poezii despre bărbați sau poezii despre aripi
Pas în urmă
Ți-am uitat pasul în urmă
Până i-am pierdut ecoul
Care privea înapoi,
Spart...
Iar când te-ai întors deodată
Cu zâmbetul găurit de o umbră
Te-am iertat în cuvinte:
Nespuse...
Ți-am adunat bucățile și pașii
Până arătai din nou a suflet
Și te-am împachetat în "aproape",
Știind...
Dar pasul ți-a rămas mereu în urmă
Ca drumul fără țintă
Întunecat de golul din zâmbet,
Șchiopătând...
poezie de Gabriela Chișcari (19 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iertare sau poezii despre cuvinte

Căpșuni, cireșe, rai...
Nu vrei să vii cu mine-n rai
ca sa-ți agaț cercei de stele?
Te-aș jefui de tot misterul
copil ce fura mere coapte;
nu vrei sa cotropim noi cerul,
s-aprindem torțele cu noapte?
Sa umplem cupele cu vin,
să pregatim banchete scumpe;
nu eu te-am înflorit cu crin,
nu eu ți-am dăruit o luntre?!
Nu eu te-am luat în arca vieții
si ți-am sadit păduri de vise;
nu sunt eu steaua dimineții
ce-ți cânt cu sfere interzise?!
Iubita mea, nectar de mai
de nufar, de salcâm, de tei;
nu vrei să vii cu mine-n rai,
nu vezi ce rai e-n ochii mei?!
poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ochi sau poezii despre mere