În poemul acesta nu există dubii

gândurile noastre se împletesc încet
roşu
alb
verde
nu-i aşa că am început să căutăm spaţiile mici
unde ne putem refugia
de pildă eu
îmi imaginez cum rosteşti rugăciunile apăsat
mai mult să te convingi că poţi trece
dincolo de barierele universului
evident
am un plan de rezervă
şi de câte ori îţi atingi fruntea
în semn de închinare
mă aşez în genunchi
nu e o pedeapsă
e o binecuvântare
să-ţi vorbesc
despre râul în care se scaldă
cuvintele
recunosc
nimic nu mă frământă mai mult decât
sufletul tău
care nu ştie încă să zboare
e uşor
ca un joc în faţa oglinzii
la început nu te mai recunoşti
apoi eu voi fi tu
şi vom umbla desculţi
prin iarba vremii

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două cuvinte banale

e o poveste
într-o zi îmi vei spune cum a început totul
eu am săpat un şanţ adânc în urma ta
şi au început să curgă cuvintele
dimineaţa mi-e teamă să calc pe podea
poate că a rămas un cerc trasat cu ochiul minţii
unde un tu şi un eu se prind într-o joacă

între două cuvinte banale
lumea noastră
iluzorie
tu cu faţa spre un capăt de univers
eu săpând şanţuri adânci
şi gustând cuvintele din carnea ta
într-o zi îmi vei spune câte cercuri am inventat
ca să ne putem atinge cu vârful degetelor

între două cuvinte banale
un tu şi un eu se prind într-o joacă
pe lângă noi trec valuri apocaliptice
războaie şi câte dezastre
dar nu avem timp să ne gândim la nimic
în lumea asta de rezervă inventată de noi
totul pare perfect
şi ne putem iubi în voie
chiar şi aşa
străini cum suntem

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic mai mult

Am întrebat încordată gândul
Inima mea de ce e zăvorâtă
Si gândul sufletul regăsindul
În pieptul meu o rană apăsată

Atunci când dorul mă frământă
Intreb cerul astrul si pământul
Iar lacrima îmi este neîncetată
De stie mie când îmi vine rândul

Tu spune mi acum cer albastru
Ce vrei tu copilă nu se poate
De ce eu iubesc tainic mereu
Ce vrea gândul tău este departe

Ce vreti amândoi doar destinul
Stie si are răspuns pentru voi
Un semn de stiut iti dăruiesc
Timpul ceasul minutul si declinul

Ele ne aduce secunda si străinul
Necunoscutul mereu il căutăm
Din el ne hrănim ne facem tainul
Iar cunoscutul aidoma il ignorăm

In lumea aceasta de necunoscut
Mereu este un sfârsit si un început
Începem viaţa mereu cu începutul
Sfârşind întotdeauna cu sfârşitul

Un sfârsit aici
Dincolo un început
Nimic mai mult!!!

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc cuvintele

Iubesc cuvintele...
Cuvintele frumoase
Ce se îmbracă-n haine de mătase
În fiecare zi, nu doar în sărbătoare,
Cuvinte moi şi blânde-n ascultare.
Cele ce curg în clipocit de ape
La care vin şi cerbii să se-adape,
Acelea care, nici nu-ţi vine-a crede,
Miros a crud, numai a iarbă verde...
Iubesc cuvintele care mai au un sens,
Căci singure se duc în univers...
Nu au nevoie de mici floricele,
Să le-nţelegi, să te strecori prin ele...
Iubesc cuvintele ce au un început
Şi-un drum al lor către necunoscut,
Un drum ce nu sfârşeşte niciodată
Căci e sublim şi dăltuit în piatră.
Iubesc cuvintele...
Nu ştiu dacă şi ele
Pun prea mult preţ pe gândurile mele,
Dar ştiu că am şi eu momente-n care
Le-aud cum susură lângă izvoare...

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de săptămână

chiar crezi că poţi face ceva cu viaţa ta când tot ce contează cu adevărat moare încet
subtil şi plin de durere în faţa ochilor tăi?
ei bine nu!
am simţit-o pe pielea mea
nu eram aşa la început
mi-am dat seama la sfârşit cât de preţioase sunt unele persoane
mult mai preţioase decât diamantele
decât aurul
decât lumea întreagă
şi tu să le vezi aşa zăcând, aşteptând să-şi verse sufletul?
e tragic
mult mai tragic decât un copil mort într-un incubator,
mult mai jalnic decât un beţiv culcat la pământ pe marginea şanţului,
mult prea mult pentru un om care se zbate să ajungă dincolo,
mult prea mult pentru mine.
iar eu nu eram deloc departe
stăteam pe canapea aşteptând să-şi dea ultima suflare
şi ea se tot zbătea
se lupta să rămână în viaţă
picioarele îi erau reci
la fel şi mâinile

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de Cucuiul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru început

Uneori pare că traieşti în zadar,
Şi viaţa nu-i mai mult decât o casetă uitată într-un bazar,
Uneori pare că se stinge şi Marele Car.
Iar lumina ce-ai văzut-o atât de înfloritoare,
Nu e mai mult decât o lumânare, ce nu mai are mult si moare.

Chiar si pasărea phoenix se culcă uneori tristă în ploaie,
Iar penele şi focul I se-nmoaie,
Ochii încet I se-nchid, ghearele de infinit nu I se mai prind,
Chiar si vidul, uneori este doar vid.

Recunosc, şi eu am un destin nescris,
Întâmplări ce se petrec ca în vis,
Însă dincolo de lume, chiar şi de mine,
Sălăşluieşte fiinţa de foc a tot ceea ce am scris.

Pentru început,
Chiar de întunericul este profund,
Îţi dăruiesc un zâmbet alături de cea mai bună felie de gem cu unt,
Chiar de nici o stea nu se vede, nici măcar un orizont,
Lumina şi viaţa e chiar sufletul nostru, ce nu-I mort,
Si chiar dacă ne-ntâlnim în drumul nostru, cu cel mai uriaş balaur,
Victoria noastră este dragostea, din care izvorăşte poezia de aur
A Sufletului.

poezie de Costin-Alexandru Marin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În gând, Lia îşi zise: "Afurisitul! Ştie să profite de atuurile pe care le deţine. Privirea aceea a lui... Parcă s-ar uita prin mine, dincolo de mine... Şi chipul lui, într-adevăr, de Don Juan irezistibil, cu trăsături delicate, bine conturate... Apoi surâsul lui seducător, enigmatic, abia perceptibil, ca o părere... Ah! Dar nu-i ţine cu mine! Nu-i merge! N-am să mă las! N-am să cad pradă în capcana lui, chiar dacă e vorba despre o misiune spaţială care va dura cel puţin 13 ani... Ce fraieră sunt! Cum pot gândi astfel?! Oare n-am căzut deja, de mult încă?! Mă străduiesc atât de mult să mă prefac că nu-l suport, încât am început să cred că-ntr-adevăr, aşa-i; şi nu-i deloc aşa... Uff..." În timp ce ea se tot contrazicea în gând în fel şi chip, colegii continuau să-şi expună părerile...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea mea e realitatea...

Pentru cei care pot asculta,
Pentru cei care pot auzi,
Cu el, eu sunt în spaţiu infinit,
Cu el sunt în timpul etern...
Sunt în viaţă.
Un soare răsare şi apoi apune...
O lună care luminează nopţile...
Un zâmbet, o îmbrăţişare, un sărut...
Gesturi mici care scriu pe liniile inimii...
Nu e nimic ce nu pot fi,
Nu e nimic ce eu nu sunt.
Un loc ascuns în lume...
Ca un labirint în centrul universului...
Calea mea în mijlocul cerului sau în altă parte...
Sunt dincolo de tine.
Sunt mai mult decât să mă gândesc...
Sunt mai mult decât un vis...
Eu exist, respir...
Eu sunt realitatea.

poezie de Eugenia Calancea (6 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început...

Cândva, demult, demult,
Mai pe când lumea era încă la început,
In Universul mare, dar prea plin cu stele,
Multe stele n-au mai încăput,
Aşa că s-au apucat
Să-si construiască o planetă primitoare
Şi Gingaşă şi Albastră
Cu o inimă mare, ca de foc
Pe care si stelele să poată avea câte un loc
Şi un pic mai mult noroc.
S-au îmbrăcat apoi cu haine noi, de lut
Devenind oameni, miliarde,
Dar sufletul lor de stele
mai departe străluceşte
Şi cândva se vor intoarce
Intr-un Univers acum mult mai mare
In care loc vor avea şi stele şi suflete...

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De tine mai mi-aduc aminte...

am început să nu te chem, am început să mă împac cu sine,
am început să te alung, am început să fug, pe orişiunde

am început să te privesc, ca pe o floare, orişicare,
am început să fug de gând, acolo înfloreai dureri amare

am început să te gonesc, din nopţile care mai stau de veghe,
care topite, vin, se duc, în zorii zilei reculese

am început să mai zăresc, iar cerul plin cu picături de ploaie,
aşteaptă să se scurgă lin, să spele limpede atâtea zoaie

am început să le aşez, cuvintele cu rime, fără rime,
în ordinea firească ieri, erau durerile din mine

am început cu soarele stingher, o nouă zi, o nouă dimineaţă,
încerc să râd şi nu aştept, sa-mi faci cafeaua, dulce, caldă

am început să-mi pun pe chip, momente singulare, fără tine,
de-acum voi merge să ascult, foşnitul pomilor prin lume

am început şi nu ştiu cum, voi fi de-acum spre înainte,
îmi las ţigarea fumegând, să-şi scuture cu scrum dorinţe

am început nou început, amar sau dulce, cine ştie,
cu mâinile în buzunar, pe drum, de tine mai mi-aduc aminte

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

Am fost ascultat la geografie.
Trebuia să vorbesc despre munţi, ape şi păduri.

Profesoara m-a privit sever,
Apoi mi-a cerut să spun lecţia.
Dar eu am început să vorbesc despre tine.

Am demonstrat că relieful nu există
decât în noi,
Că râul e iubire,
Că muntele e absolut,
Că pădurile sînt strigăte de dragoste.
Apoi am vrut să-i conving pe ceilalţi
Că toate acestea eşti tu!
Dar cei din jur au râs,
Iar profesoara mi-a pus 2,
Fără să-şi dea seama că şi doiul
E tot o pereche,
O pereche de îndrăgostiţi,
Care, de fapt, suntem noi [...]

poezie de Vlad Solomon din În noi e un cer mai adevărat (1984)
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nu te opri
zici
şi eu intru
da
intru în sufletul tău ca într-o casă
pe ici pe colo
puţină dezordine amestecată cu teamă
o să fii bine
încerc să te calmez
tu tânăr frumos
cu ochii arzând
eu ascunzându-mi trecutul
te traversez la pas
ca pe un drum pietruit
ascult
încă fredonezi o melodie
vei face un duş
vei limpezi trecerile
pot să lucrez uşor
ai degete moi ca iarba
tâmplele îţi ard
nu mă opresc
îmi aşez urechea pe pieptul tău
ca orice poetă
ascult bătăile inimii
ca şi când aş asculta bătăile clopotului
apoi mă gândesc la noi
ca la două păsări
fiecare ciugulind visele celuilalt
nu mă opresc
sângele tău o cere
şi câte răni nevindecate am
nu te opri
zici
şi eu calc încet
sufletul tău
acasă

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezvoltarea personală e mai mult decât ceea ce citeşti. E ceea ce faci în momentele în care sufletul ţi-e în genunchi, agătându-se disperat de un ultim fir de speranţă. Acolo e dezvoltarea. Durerea e doar un pas trecător care îţi va asigura mai apoi o rezistenţă mult mai mare. Dă piept cu ea şi las-o să-ţi spună povestea ei. Doar în acest mod ea îţi va oferi cele mai preţioase lecţii despre tine.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, e foarte frumos să vă iubiţi, dar să vă amintiţi că Dumnezeu trebuie să fie pe primul loc pentru fiecare dintre voi. Apoi iubirea după care voi şi abia în final relaţia voastră. Aşadar, mai ales la început, orice ar fi nu locuiţi împreună cel puţin 10 ani. E mai mult decât suficient să vă vedeţi la fiecare sfârşit de săptămână, dar chiar şi atunci faceţi astfel încât Prezenţa, Dumnezeu să primeze. După care, dacă doriţi, puteţi locui împreună, dar fiecare în jumătatea lui de apartament sau casă. Dar dacă doriţi să ucideţi dragostea veţi face din ea o afacere, o să vă mutaţi de la început împreună sau şi mai rău vă veţi căsători şi totul se va duce uşor, uşor de râpă fără ca măcar să bănuiţi. Pentru că mintea tare se mai grăbeşte la început să zică: "Nouă nu ni se poate întâmpla nimic. Ne iubim atât de mult!" şi din atâta "dragoste" care aduce cu ea şi bucătăria, despărţirea este inevitabilă.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie despre "Nimic",

"La început a fost Cuvântul";
Dar Cuvântul de unde s-a luat?
Se spune că pământul
Dintr-o explozie ar fi apărut;
Şi, înainte de explozie,
Ce a explodat?

Sau poate... Totul a apărut din Nimic,
Dar Nimicul – ce mai e?
De unde vine acest "Nimic":
Dintr-un alt Nimic,
Sau din ceva mai mic?
Sau, poate, mai mare?
( Nu mi-ar fi de mirare!)

Ce este Nimicul?
Este "nimic" sau "gol"?
Şi dacă e "gol" –
Cu ce era umplut?
Ce a fost la început?

Dar dacă nu există
Nici început, nici sfârşit,
Doar "suspendată clipă" – infinit?
Şi dacă Nimicul e pur şi simplu – nimic
Din care a apărut acest infinit?

Nu sunt savant, şi nici cercetător,
Doar mă joc de-a filosoful;
Nimeni nu ştie şi nici n-a ştiut
Ce a fost la început;
În schimb, un lucru e cert despre Nimic:
"Ştiu că nu ştiu nimic".

poezie de Maria Supernic (13 februarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antibiotic

Să-ţi închipui dezastre dincolo, mereu dincolo
unde ai fi putut fi
Să te minţi că-i bine
aşa
Să-ţi îngrădeşti şi mai tare spaţiul ca apoi, eliberându-l
să-ţi pară o infinitate
Să recunoşti că eşti nebun chiar dacă un fir subţire
încă te mai leagă realităţii
Să-ţi faci de treabă neîncetat cu mintea, cu mâinile
Să visezi
Să visezi
Să renunţi la a cuprinde toate înţelesurile rotindu-te
în jurul lor ca un cocoş orb
Să te bucuri de fiecare gură de aer şi
de colţul de pâine, de cana cu apă, scrisoarea…
aşteptată
Să cânţi fără oprire, fără oprire mimând
fericiri
mândru îngenunchind în oglindă şi să-ţi spui
Măria ta, suflete, glorie vremelnicei tale carcase, nu-i
decât împreună, oriunde veţi fugi… glorie clipei învinsă
de ea însăşi nu-i… mergi mai departe
glorie simţurilor nu-i… la ce bun?….

Glorie Domnului care încă
mai învârte Pământul – aha!… ai ajuns singur… hm!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia e altceva?

nu trebuie să povesteşti în poezie – am citit
un sfat către un tânăr poet – deci să nu povestesc
cum, foarte devreme, ea se scula dimineaţa, şi aşezându-se pe pat
aştepta să i se liniştească respiraţia, cu faţa în mâini –
să nu spun nimic despre chipul ei atâta de obosit
încât i se încovoiau umerii, în faţa oglinzii, când
se pieptăna încet. să nu-mi mărturisesc spaimele
lângă faţa ei înstrăinată, întoarsă de la mine.
să nu umblu cu versuri, ca şi cu oglinda în mâini
în care se răsfrâng acele dimineţi cu lumină cenuşie
dinainte de zori. poezia nu trebuie să fie reprezentare,
serie de imagini – aşa scrie. poezia
trebuie să fie vorbire interioară. adică
tot eu să vorbesc despre faţa ei înecându-se, căutându-şi
respiraţia? însă atunci ar fi numai felul în care eu vorbesc
despre faţa ei, despre mişcările încetinite prin straturi
de remuşcări tulburi, de gânduri doar ale mele,
ale imaginii ei – ar fi numai un chip, o imagine –
şi ea – adevărata ei fiinţă atunci?

poezie clasică de Mircea Ivănescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care vorbesc mult de sănătate, o au. Cei care vorbesc mult despre bogăţie, o au. Cei care vorbesc mult despre bucurie, o au. Opusul este şi el valabil. Deci, pe care ai prefera să-l ai?

citat din Stephen Richards
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paroxism

M-am îmbrăcat de înmormântare
să-ţi aud gândurile,
mai ales cele fără somn,
când te privea răsăritul
printre flori
dincolo.

Poate că voi înţelege ce s-a întîmplat
cu povestea ta neobişnuită din ziua de dinainte de ieri
când m-a trezit în zori,
ca o strânsoare în jurul gâtului,
invitaţia ta blândă la reculegere,
parcă fără părere de rău,
într-un joc al tăcerii.

Şi dintr-odată a început să plângă iarba
pe acolo pe unde o ascultai cum creşte.
fără să văd că-mi lipseşti cu fiecare zi
tot mai mult caut un motiv
de dragoste
Şi atât.
Şi de câmpiile verzi, de ploi,
de vise, de noi.

La naiba cu moartea.
Am început să mă îmbrac de înmormântare
şi te-am aşteptat ca pe Regina din Saba.

poezie de Eli Gîlcescu (15 februarie 2019)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi toate au gust de început

mâna ta
de pildă
tremură căutând un sens
nesomnului
neliniştii
sângele-ţi fierbe
să taci
să nu taci
ia ziua în piept
cum se cuvine
spune-ţi că nu vrei să rămâi
pur şi simplu o poveste de-o clipă
învaţă-ţi inima să ceară
tot ce-i al ei

sunt atâtea păduri ce vor creşte între noi
atâţia oameni ce ne vor ocupa
dar azi
toate au gust de început dulce
mâna ta
de pildă
se strecoară uşor printre adevăruri
fii bărbat şi cere-mă
iar eu voi picta
cu sângele tău un drum
pe care vor îndrăzni să calce
toţi acei ce au învăţat să iubească târziu

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către cititori

Aici e casa mea. Dincolo soarele şi grădina cu stupi.
Voi treceţi pe drum, vă uitaţi printre gratii de poartă
şi aşteptaţi să vorbesc. - De unde să-ncep?
Credeţi-mă, credeţi-mă,
despre orişice poţi să vorbeşti cât vrei:
despre soartă şi despre şarpele binelui,
despre arhanghelii cari ară cu plugul
grădinile omului,
despre cerul spre care creştem,
despre ură şi cădere, tristeţe şi răstigniri
şi înainte de toate despre marea trecere.
Dar cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit
aşa de mult să plângă şi n-au putut.
Amare foarte sunt toate cuvintele,
de-aceea - lăsaţi-mă
să umblu mut printre voi,
să vă ies în cale cu ochii închişi.

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1924)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!