Poem (Spiritului îi place să se-îmbrace)

Spiritului
îi place să se-îmbrace-astfel:
zece degete la mâini,
zece degete la picioare,

umeri şi toate celelalte;
noaptea
în tufe negre,
dimineaţa

în tufele-albastre
ale lumii.
El poate pluti, desigur,
dar mai degrabă

sondează materia brută.
Aerian şi fără formă
are nevoie
de metafora unui corp,

de lăută şi de dorinţă,
de fluidele oceanului;
are nevoie de lumea trupului,
de instinct

şi de imaginaţie
şi de îmbrăţişarea-întunecată a timpului,
de dezmierdare
şi de atingere

pentru a fi înţeles,
pentru a fi mai mult decât lumina pură
care arde
acolo unde nu se află nimeni - -

aşa că intră în noi - -
dimineaţa
străluceşte sub mângâierea animalului
ca o scăpăre-a fulgerului,

iar noaptea
iluminează adâncile şi fantasticile
imersiuni ale trupului nostru
asemeni unei stele.

poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce mă trezesc devreme

Te salut, soare care-mi luminezi faţa.
Te salut, pe tine care faci dimineaţa
şi o desfăşori pe câmpii,
şi peste petalele lalelelor,
şi peste zorelele aţipite,
şi luminezi ferestrele, chiar şi pe ale celor
răutăcioşi sau nemernici –

îţi spun ţie, care ştii să te rogi cel mai bine,
steaua mea dragă, aflată
acolo unde te afli în univers
pentru a ne păzi de noaptea beznei veşnice,
pentru a ne mângâia cu lumina ta caldă,
pentru a ne îmbrăţişa cu razele luminii –
bună dimineaţa, bună dimineaţa, bună dimineaţa.

Priveşte-mă cum îmi încep ziua –
Binevoitoare, plină de fericire.

poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de zece

pe sârma de rufe
atârnă zece cârlige colorate.

în palmele mele
zece degete adună lumina
din primele zece raze de soare
ce proptesc cerul.

printre ramuri
zece frunze îngălbenesc
văzând cu ochii.

crizantema îşi deschide zece petale
şi zece boabe de rouă
se rostogolesc în privire.

această dimineaţă
ar putea fi una de zece stele
dar nu e decât
o dimineaţă de toamnă!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degete la vama

Foaie verde si arama,
Petiol de par de coama,
Auzi ca venira, mama,
Zece degete la vama,

Geniale, pure, frante,
Au venit aici sa cante,
Le-au taiat la tiranie
Si acum tremura si-nvie.

Zece degete nauce,
Nici n-au unde-a se mai duce,
Parac-ar sta sa se usuce
Dupa-nfrangerea in cruce.

Zece degete se-aduna
Sa se faca iara mana,
Numai clapele ingana,
Si schelete din tarana.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rezervatia de zimbri
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din zece în zece

din zece în zece ani vin la balcic
sau
la nevoie o dată la zece vieţi
regret
nespus nu mai cred să fie
timp
pentru încă un balcic nostalgic în trăirea de-acum: simt
cum
pereţii de calcar îşi caută
fanta
prăbuşirii umbrelor dumnealor în oasele mele surcele
din zece
versanţi n-au rămas
decât
maximum zece
ani de
trăit cu pensula în putere
sau zece
vieţi fără semeţele coaste de-argint (?!) apropiate
inimii
inimii lor sfâşiate
în timp
de alte zece timpuri
zece alte
timpuri abia începute şi neterminate
poate
nici nu mai cred nu
mai
văd în culori

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocoaşe

Ascultă, orice încerci să faci
cu viaţa ta, nimic nu te va uimi vreodată mai mult
decât visele trupului tău,

decât spiritul lui
care tânjeşte să zboare,-n vreme ce oasele, substanţiale şi grele,

împung cu crestele lor negre şi se grăbesc
înapoi pe câmpiile focului veşnic,

unde toţi şi toate,
chiar şi marile balene,
vibrează melodic în cântece.

poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zece

Zece intamplari ciudate si-o minune
Te-au adus in casa, zece
Zece pictori se tot mira
Cat esti de frumoasa

Zece zile trec absurd de nu stiu
Nu stiu cum, nu stiu pe unde, nu stiu
Zece vieti de-as sta cu tine
Tot ar fi putine

Doua stele, paralele,
Stele, lacrimi innodate si
Lumina de la ele
Pentru tine toate

Patru printi cu trei castele
Ape, lanturi fermecate si
Tot cerul peste ele
Pentru tine toate

Zece intamplari ciudate si-o minune
Te-au adus in casa, zece
Zece pictori se tot mira
Cat esti de frumoasa

Zece zile trec absurd de nu stiu
Nu stiu cum, nu stiu pe unde, nu stiu
Zece vieti de-as sta cu tine
Tot ar fi putine

Sapte zane, toate bune
Licurici, sperante-n noapte si
Piticii din poveste
Pentru tine toate

Noua magi in faptul serii
O potcoava sus departe, si
Comorile din suflet
Pentru tine toate

Zece intamplari ciudate si-o minune
Te-au adus in casa, zece
Zece pictori se tot mira
Cat esti de frumoasa

Zece zile trec absurd de nu stiu
Nu stiu cum, nu stiu pe unde, nu stiu
Zece vieti de-as sta cu tine
Tot ar fi putï ne

cântec interpretat de Florin Chilian, muzica de Florin Chilian, versuri de Florin Chilian
Adăugat de Toma Adrian
Comentează! | Votează! | Copiază!

10 porunci

Zece intamplari ciudate si-o minune
Te-au adus in casa, zece,
Zece picturi se tot mira,
Cat esti de frumoasa.
Zece zile... trec absurde nu stiu,
Nu stiu, cum nu stiu, pe unde nu stiu
Zece vieti de-as sta cu tine...

Tot ar fi putine.

Doua stele... paralele,
Stele, lacrimi, inodate
... si...
Lumina de la ele,

Pentru tine toate.

Patru printi cu trei castele,
Ape, lanturi fermecate
... si...
Tot cerul peste ele,

Pentru tine toate.

Zece intamplari ciudate si-o minune
Te-au adus in casa, zece,
Zece pictori se tot mira,
Cat esti de frumoasa.
Zece zile... trec absurde nu stiu,
Nu stiu, cum nu stiu, pe unde nu stiu
Zece vieti de-as sta cu tine...

Tot ar fi putine.

Sapte zane, toate bune
Licurici, sperante in noapte
... si...
Piticii din poveste
Pentru tine toate.
Noua magi in faptul serii
O potcoava sus departe
... si...
Comorile din suflet
Pentru tine toate.

Zece intamplari ciudate si-o minune
Te-au adus in casa, zece,
Zece picturi se tot mira,
Cat esti de frumoasa.
Zece zile... trec absurde nu stiu,
Nu stiu, cum nu stiu, pe unde nu stiu
Zece vieti de-as sta cu tïne...

cântec interpretat de Florin Chilian, muzica de Florin Chilian, versuri de Florin Chilian
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă Dumnezeu voia ca noi să folosim sistemul metric, ne-ar fi dat zece degete la mâini şi la picioare.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luaţi în considerare seria lungă de evenimente stohastice aleatorii care au dus la evoluţia noastră. Am menţionat deja dispariţia dinozaurilor. Acesta este unul dintre evenimente. Alt eveniment: avem 10 degete şi, de aceea, folosim ca bază a aritmeticii numărul zece. Nimic special legat de unu, doi, trei, patru, cinci, şase, şapte, opt, nouă şi apoi unu-zero, doar că socotim pe degete. De ce avem zece degete? Pentru că am evoluat dintr-un peşte devonian care avea zece falange în aripioarele sale. Dacă am fi evoluat dintr-un peşte din perioada devoniană care ar fi avut douăsprezece falange, atunci am fi avut o aritmetică bazată pe numărul doisprezece, iar cea cu baza zece ar fi luată în considerare doar de matematicieni.

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde lumea respiră adevărul

Ridic la nivel de trofeu, lumina
împrumut razele din ochiul soarelui,
sângele îşi capătă pulsul normal,
se pune la loc pământul sub picioare.

Bucurie din bucurie pe insule de dor
acoperă dragostea cu pânză de in
şi noaptea cu vise înaripate,

unde lumea respiră adevărul.

Întorc înapoi răsfăţul şi curăţ gradina
în care odihnesc în treacăt stelele,

de iubirea mă absoarbe cu totul
în tunelul de vrajă
şi nicio patimă nu mă supune
mai mult decât ţelul pentru care lupt.

Acolo dimineaţa cu ochii verzi
lasă ape-n cascadă,
să sară peste stânci

şi peştii să-şi savureze izbânda.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ţi-a dat două mâini şi zece degete, să-ţi aminteşti de cele două pietre şi zece porunci. Lucrează neprihănirea.

Anca Vasilica (7 martie 2018)
Adăugat de Anca Vasilica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Socrate (către Charmides): Zamolxe, regele nostru, care este un zeu, ne spune că după cum nu trebuie a încerca să îngrijim ochii fără să ţinem seama de cap, nici capul nu poate fi îngrijit, neţinându-se seama de corp. Tot astfel trebuie să-i dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul, şi iată pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli. Pentru că ei nu cunosc întregul pe care îl au de îngrijit. Dacă acest întreg este bolnav, partea nu poate fi sănătoasă căci, toate lucrurile bune şi rele pentru corp şi pentru om în întregul său, vinde la suflet şi de acolo curg ca dintr-un izvor, ca de la cap la ochi. Trebuie deci, mai ales şi în primul rând, să tămăduim izvorul răului pentru ca să se poată bucura de sănătate capul şi tot restul trupului. Prietene, sufletul se vindecă prin descântece. Aceste descântece sunt vorbele frumoase care fac să se nască în suflete înţelepciunea.

replică celebră din povestirea Charmides de Platon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mână, Dumnezee

mi-ai cerut să Te las să mă ţii de mână
şi eu Te-am lăsat iar Tu
m-ai aşezat
pe prima treaptă a scării de argint întinsă
până în nimicul nopţii
dar câte stele încăpeau pe cerul negru
ca de pe o broboadă cadeau
să încolţească
seminţele liniştii
peste umbrele treptelor întipărite
pe cele zece degete de la picioare

tu povesteai despre un pescar din împrejurimi
ce culegea cu mâna din stele
fosforescentă lumina
după care am închis fereastra
şi am deschis o parte din mine
pipăiam cu ochii încăperea să-mi întipăresc
făptura
şi n-a fost vis dimineaţa
prin rana mea trecuse
vindecătoare o mână, Dumnezee

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie

Din degete îmi curgeau străzi prelungi
cuvintele se plimbau în silabe albe sau colorate
străzile duceau în parcuri unde lumina cânta prin ramuri
nu aveam nevoie de mişcare ca să înţeleg
aveam nevoie de inerţie de oprire într-un cuvânt
care să mă cuprindă
plimbarea ar fi fost o respiraţie peste febra unui sentiment
suflarea mamei peste o frunte arzândă de copil
care creşte prea repede pentru o copilărie mult prea scurtă
din degete îmi curgeau străzi care hoinăreau prin oameni
admirându-le inima şi ochii de culoarea lemnului neştiutor
odihnindu-se într-o poezie scrisă pe un laptop prăfuit
eram noapte şi eram poate primăvară
sigur nu eram om
pentru că prin mine nu se plimba nicio stradă
iar degetele le păstram cu nostalgie
de pe vremea când eram
copilărie

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu de moartea trupului mă cutremur, ci de cea a spiritului. Iar moartea spiritului poate surveni chiar cu mult înainte de cea a trupului. Sunt atâţia morţi vii!...

aforism de George Budoi din Viaţa şi Moartea în aforisme şi epigrame (2014)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice dorinţă sau obiectiv din exterior are un corespondent în interior, o nevoie, mult mai importantă. Pentru că suntem analfabeţi în privinţa sufletului nostru şi a lumii interioare, la început ne folosim simţul vizual în care credem absolut (deşi este un simt foarte superficial) pentru a da glas acestor nevoi sufleteşti. Vedem bani şi o viaţă luxoasă şi ele devin o dorinţă pentru noi. Nevoia mult mai profundă poate fi cea de a simţi siguranţă, linişte sufletesca şi lipsă de stres. Vedem o viaţă cu aventuri, excursii şi sporturi extreme şi se transformă într-o dorinţă. Nevoia mai profundă poate fi de a scăpa de sentimentul de plictiseală, lipsa de sens şi scop în viaţa noastră. Vedem oameni care ating succesul şi popularitatea şi ele devin o dorinţă pentru noi. Nevoia mult mai profundă poate fi cea de a fi iubiţi şi de a ne simţi valoroşi. Înţelegând adevărata nevoie, mergem direct la ţintă. Pentru asta însă, e nevoie să laşi măştile deoparte şi să te descoperi pe tine. Să te cunoşti atât de bine încât să ştii care sunt nevoile tale interioare adevărate.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde începe dansul, unde se termină?

Nu mai numi această lume adorabilă, pentru că nu este.
Îi place să flirteze, e mai teatrală decât adierile vântului.
Geana fulgerului nu este nici bună, nici rea.
Copacul trăsnit arde ca o coloană de aur.
Ploile albastre se scurg direct lângă picioarele
albe-ale arborilor care-şi deschid gurile însetate.
Oare nu vântul, răsucindu-se-n cercuri, a inventat dansul?
Oare florile n-au venit, cătinel, traversând Asia, apoi Europa,
pentru ca, în sfârşit, să strălucească acum
în grădina noastră?
Nu-i căuta acestei lumi o explicaţie, nici felul în care-a fost educată.
Când dervişul rotitor îşi începea piruetele, privea el în afara lui,
spre munţii de granit cu capul în nori,
sau privea spre centrul a toate:
sămânţa, oul, ideea,
care era şi ea acolo,
minunată asemeni degetului mare
curbat şi-atingând, cu gingăşe, alt deget,
micuţul inel de logodnă –
şi-asta în vreme cel el se rotea,
un ulcior cu suflare
în praful grădinii!

poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt note şi bemoli

= în solfegii =

Cu tine am zăcut, noaptea trecută, sub flori
fiori mult prea roşii
şi
feciori
erau stelele, deasupra; stelele păzesc, iar noi le iubeam mult;
sunt - peste tot - triluri nevăzute de nimeni;
şi neînţelese;

Iar noaptea era clară şi frumoasă, ca petalele care ne acopereau
şi cum mai cântau solfegii pe pielea ta
nota sol, apoi balamucul simfoniei care cădea peste noi,
poc. ni se spărgeau
sunetele
pe la urechi
!!! asurzeau semafoarele şi porumbeii
De ce nu porţi ochelari, altfel, nu o să vezi toate maşinile care curg pe străzile crengilor lumii...
ochii tăi de cafea creşteau de undeva dintre luminişuri şi dintre basme
înmugurea, acolo, femeia, între flori. era fericită.
unde, sub pături de flori, lămâiţa femeii, era floarea ei,
violetele înflorite doar pentru petalele albe, de la intrarea în bloc,
s-a-f-a-c-u-t-d-i-m-i-n-e-a-ţ-ă-d-e-m-u-l-t
un poştaş prea năuc uită să îmi lase factura pentru electricitate şi timbrele cu păsări ucise, de la iubit,
şi
florile de câmp, timbrele cu apa Borsec, care zemuiesc, de prea multă sodoare lăsată,
dar, poate, sunt multe fecioriţe la dreapta Tatălui, şi multe erori.

Pe stradă trecea o maşină, pe la ora 5 dimineaţa,
mă uitam ca un tont,
la zebra cu galben şi negru
! multe castane pe jos...
florile copacilor erau moarte demult, era toamnă,
acum rămăseseră doar castanele, care mă priveau cu ochi mari, pătate şi rozacee;

De ce să fie nevoie de maşini şi de pisici negre?
culoare neagră, în lume,
de ce să fie nevoie de ea?
de ce mor oamenii, călcaţi de maşini şi de troleibuze
de ce nu se păzesc, oamenii şi câinii stradali, şi unde sunt îngerii, oare, cu părul de aur?
fântâni,
dădeau apa pe dinafară.
şi luceafărul îmi părea o fecioară, sau, poate, un ulcior cu apă, purtat de un bărbat, pe căpătâi
probabil ghinionul o să mă urmărească şi o să mă omoare
înainte de vreme;

Îmi luam figurinele, toţi soldaţii de plumb şi păpuşile galbene din mâini,
şi le aruncam după Dumnezeu:
Unde eşti, Părinte,
unde îmi e tinereţea şi vinul matur, unde îmi este maturitatea,
de ce strigă ceasurile,
ce strigă,
unde îmi e iubitul, şi de ce urlă luceafărul, înainte ca oamenii
să plece la lucru, la ora 5 dimineaţa,
din viaţa trecută,
poate doar am visat acele petale,
şi nu le las acum să se odihnească,

lebedele sunt moarte
demult...
e toamnă peste ele
e toamnă
şi noi de mult am murit.
pe jos sunt castanele care ne privesc, la ora şase, cu ochi mari,
de sub schit, castanele văd până în oraş, cu ochi căprui, aţintiţi.
iar orhideele îmi spuneau, de prin orienturi,
să las odată cerurile şi să nu le mai strig,

pe stradă treceau oamenii
care se treziseră la 5.30 şi începeau lucrul la 7 dimineaţa
de ce nu pot şi eu, soarta ţine spre mine
un cuţitaş
care nu pătrunde, de fapt, până spre trezirea cea mare şi straşnică
iar în plinătatea petalelor
e demult toamnă
da, îl cunosc pe Nea Tănase,
da, şi pe Gelu,
şi pe Mirela, o ştiu
ne privesc castanele şi frunzele care se leagănă

de ce sunt înmărmurită în ore şi de ce toate ceasurile din casă trec în sângele meu,
la ora 3 dimineaţa,
ziua bună începe cu o maşină leneşă, de care te loveşti, fără să vrei şi fără să vrea nimeni

apoi, numai petale, şi un basm care nu se mai sfârşeşte
în straşnica neiertare,

care ne cuprinde pe toţi.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La marginea unui vis

totul se petrece fără cuvinte
să nu mă mai gândesc la ele le-am uitat pe toate
să-i simt respiraţia am îmbrăţişat un castan
promiţătoare crengile i s-au deschis braţe
ale unei toamne strânse din toate pădurile
în lumina căzută din sud

somnolentă o castană se răsfaţă
inconştient strânsă în palma aceasta
ciudat de caldă lipită de tâmplă la marginea unui vis

ţi-am atins în treacăt cele zece degete
exersam nerăbdarea copacului ce-şi tremură
fără zgomot coroana cameleon
ce noroc pe mine cu acest castan din marginea grădinii
mai ales cu această castană lustruită până la strălucire
pe care o voi îngropa în faţa ferestrei
pentru umbra senzaţiei

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea fără nume

Prin muzica sfinţită şi raiul din sufletul tău, copile
Ai să atingi suflarea unor destine
Şi ai să preţuieşti lumina din care te-ai născut
Acolo e puritatea unei mame bune
Acolo se găsesc albastrele raze din noaptea fără nume
Şi plinul meu din care cresc în fiecare zi
Să ştii că e credinţa în Domnul Iisus
Doar El mă ţine cu lacrimi duioase
În fiecare noapte mă mângâie
Şi-mi redă pacea de care am nevoie...
Sunt tot mai singură... şi nu vreau să mor.
Decât prin fiecare vers de iubire...

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!