Iubeşte-mă azi

Îmbrăţişează-mă azi,
Câtă vreme eu mai sunt eu
Şi mai poţi frământa între degete o bucată de carne.

Mâine prin venele mele va curge fumul ţigărilor.
Mâine nu voi mai scrie poezii
Şi tu vei uita –
Vei trece nepăsător pe lângă mumia de cofeină
Şi vei încerca poate să-ţi aminteşti,
Să scapi de sentimentul acela enervant de deja-vu,
De gândul că parcă... da, parcă ai mai vazut-o undeva,
Parcă mirosul acesta de iasomie nu-ţi este străin,
După cum nici vocea nu-ţi este străină.

Îmbrăţişează-mă azi,
Câtă vreme îţi tulbură nopţile
Un trup şi o inimă.

Mâine vei înţelege şi tu
Miracolul primăverii –
Vântul alungă nebunia albă din bolta copacilor,
Vântul răsfiră ştrengar cosiţele înflorite şi râde,
Cum şi tu râdeai uneori,
Răscolind printre pagini şi vise.

Mâine vei înţelege că nu se poate
Să mă ascund aici pentru totdeauna.

Iubeşte-mă cât sunt încă aici,
Cât sunt încă aproape,
Ia-mi gustul de fugă de pe sâni, de pe buze,
Închide-mi pantofii cu lacătul, numai de dragul de a mă vedea fugind
În picioarele goale,
Sărută copilul, femeia...
Sărută ce vrei, dar repede... foarte repede...
Înainte ca timpul să spulbere şi puţina fericire ce ne e dată,
Înainte să mă trezesc şi să văd
Că şi prin venele tale
Curge
Fumul ţigărilor,
Tu însuţi străin, tu însuţi murind din nevoia de linişte...

poezie de Alina Dora Toma
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine...

mâine poate-o fi mai bine,
mâine, mâine, unt pe pâine,
mâine cu un pic de soare,
mâine poate nu mai doare

mâine poate o speranţă,
mâine o zi şi-o nouă viaţă,
mine poate răul trece,
mâine văd ce se petrece

mâine mult mai bun ca azi,
mâine foşnetul din brazi
mă va ridica de aripi,
mult mai sus de joase valuri

mâine, mâine, până mâine,
e prea mult şi nu-mi e bine,
până mâine înc-o noapte,
o voi trece, n-am ce face

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă nu mi-a sosit ceasul

Încă nu mi-a sosit ceasul,
Nu mă jeliţi înainte de vreme,
De zeci de ani parcă aşteptaţi
Să-mi bată clopotele!
Clopotele bat pentru alţii deocamdată,
Pe care nu-i jeliţi.
Mie încă nu mi-a venit ceasul,
Simt asta în vene,
Dumnezeu şi mai câţiva de acolo
Mă iubesc,
Simt asta în tâmple.
Nu mă jeliţi înainte de vreme,
Clopotele catedralei nu mă sperie,
Sunt o înaltă formă de artă,
E o onoare pentru mine să le ascult.
Nu mi-a venit rândul,
Simt asta în sânge,
Acut,
Încă mai pot să-mi ridic faţa din ţărână,
Încă mai pot culege o floare,
Încă mă tulbură femeile
De pe stradă,
Încă mai pot să mă ridic din genunchi,
Încă mai pot suporta incertitudinea
Zilei de mâine,
Încă mai pot încasa palmele sorţii,
Mai pot sfida singurătatea,
Tăcerea.
Nu mă jeliţi înainte de vreme,
De parcă aşteptaţi asta
De zeci de ani,
De când mă tot jeliţi
Vă împuţinaţi voi înşivă,
Mie încă nu mi-a venit rândul,
Eu simt asta
În vibraţia clopotelor.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa m-am născut

Universul a tuşit o dată
ca să iasă Adam,
de două ori pentru Eva,
că se înţepenise cu picioarele printre meteoriţi
şi nu mai vroia să iasă,
şi după încă vreo câteva icnete uite că se umpluse deja Pământul de mormoloci,
care mai de care mai mândru şi mai împopoţonat cu gânduri de bine;
la mine deja avea pneumonie severă de gradul I,
aşa că am ieşit nu din două, ci din câteva tusete
împrăştiate printre copaci
şi până să mă adun, săraca, de printre crengi,
hop şi tu cu basmele tale
despre cineva numit dumnezeu
şi te-am crezut, încă neadunată,
încă strângând unghii şi degete,
te-am crezut şi am pornit după tine
pentru că te iubeam un pic
şi pentru că şi tu mă iubeai, în aceeaşi măsură,
şi-apoi într-o zi s-a făcut atâta linişte,
într-o zi universul n-a mai tuşit.
Ne priveam stingheri,
tu cu cartea în mână,
eu cu-ale mele,
întrebându-ne dacă ne vom mai naşte vreodată într-un alt univers,
înţelegând în sfârşit de ce pentru mormoloci nu există eternitate,
şi parcă temându-ne să ne recunoaştem, unul în altul,
şi de-atunci n-am mai deschis nici un ochi,
deşi adunasem o traistă întreagă,
nici n-am mai spus, nimănui, cum m-am născut împrăştiată printre copaci.
Deja se făcuse a doua zi,
copiii n-ar mai fi putut să înţeleagă,
tu însuţi te prefăceai ocupat,
eu întindeam pe pâine miere din fagure,
căutând o poveste fără final care să vă ţină aproape,
apoi am deschis geamul şi parcă l-am auzit iar tuşind,
cât pe ce să zâmbesc şi să zic "să-ţi fie de bine",
tu ai râs, copiii desenau pe mama şi tata cu braţe subţiri şi capete dezlânate,
eu am râs,
aşa m-am născut eu, de fiecare dată,
şi tu te vei fi născut în vreun fel,
numai de ţi-ai aduce aminte,
şi dacă nu-ţi aduci, nu-i nimic,
găsim noi o poveste şi pentru tine,
nu aici, nu acum, poate într-o altă dimineaţă,
înainte să alergi la servici, înainte să-ţi leg cravata cum se cuvine,
înainte să te sărut şi să-ţi spun că parcă tot mai iubesc
mormolocul ăsta din tine,
nu-i aşa?
Parcă tot mai iubesc
pentru că universul e doar o părere,
dar tu eşti al meu şi vei fi până la capătul drumului,
acolo unde vom sta în genunchi şi ne vom spune ultima şoaptă
ultimul gând înainte de a rămâne fără cuvinte,
şi dacă te întrebi ce-i cu toate acestea,
n-am răspuns, n-am sfârşit,
doar o poezie de dragoste murmurată,
adesea în doi, alteori prăbuşită în mine,
eu – tusea grea,
împrăştiata dintr-o pneumonie de gradul I
din genunile universului.

poezie de Alina Dora Toma
Adăugat de Rodica Muntea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să-ţi fiu?

Poate că mâine va fi o altă vreme
sau nu
voi afla sunetul vocii ei
şi îl voi uita chiar a doua oară

pentru că sunt eu
şi tu eşti pe tărâmul meu

ea e
întrebarea
care macină cerul gurii
o zi doar
încă una

urechile
varsă cenuşă
caldă încă
stinsă de cuvinte goale
aşteptând un răspuns
care nu se va naşte niciodată
lângă mine
lângă tine
pată roz
cristal din Oz

de ce nu-mi eşti
de ce să-ţi fiu
de ce nu vii
de ce să viu (?)

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine nu e nimic

Când?
Când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
În lumea aceasta
Din ce în ce mai smintită?

Timpul devine senil.
Timpul devine ilicit,
Timpul devine incomensurabil.
Ieri a devenit prea repede azi,
Azi parcă n-a fost niciodată,
Niciodată mi se pare că a fost totuşi odată,
Odată, îmi spuneai că vom fi împreună
Pentru totdeauna...
Totdeauna nu mai înseamnă nimic,
Totul e acum!

Când, spune-mi când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
Într-o lume,
Din ce în ce mai ţicnită?

Totul e acum, mâine nu e nimic!
Mâine ne bârfim unii pe alţii,
Mâine se fac promisiuni electorale,
Mâine se fac scrisori anonime,
Mâine ne dăm în cap unii la alţii,
Mâine iarăşi se fac jurăminte de castitate!
Mâine e altă zi de instrucţie pentru războiul nuclear,
Mâine e iar ziua în care se aruncă istoria la gunoi.
Numai acum, numai acum mai avem puţin timp
Să ne iubim,
Mâine nu e nimic!...

Când?
Oare când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
În lumea aceasta
Din ce în ce mai smintită?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine – Sonetul XVIII

Doamne, ce am eu de-mi cauţi prietenia-atât de-asiduu?
Ce fel de câştig oare, Isuse, poţi de la mine-avea,
încât, îngheţat de vântul rece, aştepţi la poarta mea
în bezna şi-n infernul nopţilor de iarnă încontinuu?

Cât de negru şi de meschin înlăuntrul meu am fost!
Să nu-ţi deschid! Cât de am putut fi de necumpătat
dacă din împietrirea inimii mele încă nu s-au vindecat
cumplitele răni ale trupului tău lipsit de adăpost!

De câte ori îngerul a şoptit sfios, de câte ori,
"suflete, apropie-te de fereastră şi priveşte-afară,
vei vedea cu câtă iubire bate el la uşa ta, iar şi iară!"

Şi, oh, de câte ori vocii hrănitoare ca o pâine,
"Mâine,-ţi vom deschide uşa," răspundeam, surzi şi chiori,
pentru ca apoi a doua zi să repetăm răspunsul, "Mâine."

poezie de Félix Lope de Vega, 1562-1635 din Rime sacre, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua de mâine

Tăcerea este o prevestire
pe care o aştepţi citind ziarul
la umbra bătrânului nuc de sfântul Ilie.

Dimineţile se plimbă-n oraş
ca nişte fete nemăritate
ce zâmbesc puţinilor trecători.

Îmi doresc o amiază de lapte bătut,
să mă odihnesc în spuma ei
ca un copil care stă la geam şi priveşte trenul
cum îi trece prin somn
cu vise de călătorii.

O lumină pistruiată de nori
îşi face loc printre copaci
şi se schimbă des în atitudine
după cum se înteţeşte vântul.

Mirosul sănătos al verdelui îmbătrânit
îmi pătrunde sub piele
şi parcă simt cum vine ziua de mâine
cu alte întâmplări.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine

Astăzi sunt dar mâine nu-s
Maine nu-s dar tot voi fi
Pe pământ sunt cu Isus
Mâine-n cer mă va primi.
Astăzi plâng dar mâine cânt
Astăzi îmi mai este greu
Astăzi plâng, sunt pe pământ
Mâine-i cânt lui Dumnezeu.

Astăzi mor, dar mâine vin
Vin spre soarele de sus
Şi de sunt aici străin
Mâine-n cer stau cu Isus.

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici

Aici, eu supt-am lapte în ziua cea dintâi,
Aici, strămoşii mei au lutul căpătâi,
Aici, copilăria mi-e undeva rămasă
În pomii din grădină, în liniştea din casă.

În nucul cel bătrân, în apa din fântână,
În ochii mamei mele, pe faţa ei bătrână,
Aici, îmi e iubirea de oameni şi de sat,
De care niciodată nu m-am înstrăinat.

Aici şi cerul parcă e altfel, mai senin,
Iar luna blânda-i rază o tremură divin,
Se scaldă mii de stele în depărtări de ape,
Dar pentru mine, aici, le simt că-mi sunt aproape.

Aici este câmpia ce naşte mereu pâine,
Speranţa zilei de azi şi-n zilele de mâine,
Aici e vraja vieţii şi mă îmbăt de soare,
Ca nici într-un alt loc în marea mea mişcare.

Aici e neamul meu, de veacuri şi bătrân
Şi unde gândul meu îmi spune să rămân.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte la Dunsinane

femeia albă
a prins ceaţa de mâini
şi s-a rugat
pentru inima ei
ce bate în pământ
în chip de fiu

ochii ei
pumnale spălate
de întuneric
se sting încet
în răcoarea smârcului
prin care
se târăşte văduvă Luna

bufniţele
trag clopotele

noaptea
ciuguleşte bătăi
de inimă

şi mâine
şi iar mâine
tot mereu
tot mai mult
spre adâncul somn
ziua parcă tace

poezie de Raoul Andreas Horn
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ai spus

Tu ai spus – nu cer nimic,
Nici cerul nu poate cere,
Tu ai spus, evoluăm pe raze diferite,
Este bine, iradiem ceva, tu ai spus,
Nu suntem nici aproape, nici departe,
Este drept, noi doar suntem,
Tu ai spus, nu este momentul,
Aşa este, nicio execuţie nu se potriveşte cu momentul,
Pentru mine nu există decât ACUM,
Dar nu ai cum înţelege, ai ceasul tău,
Nu-ţi sunt străin cât timp ne aflăm în această lume,
Tu ai spus, iubirea este-n tine, fals,
Iubirea mea este la tine, iubirea ta nu este nicăieri,
Poate că este în cuvinte, dar ce sunt cuvintele?
Pui de vrăbii, zboruri de rândunele, vorba Minulescului,
Cel ce pierduse cheia, pălăria şi bastonul,
Tot mai departe ne vom roti, mâine vom fi departe,
Acum este deja mâine, everyone around me is dying,
Fiecare pleacă în alt tren, avion, au rămas un pantof fără toc,
Un toc fără peniţă, din joacă se nasc iubirile,
Ca furtuna-n aprilie, copleşit îmi plec fruntea,
Parcă ieşeam din spital sau din închisoare,
Mă simt ca o libelulă, adică liber, în jurul meu moare timpul,
Acest fluviu pe care plutesc cadavre invizibile,
Eins, zwei, copii împuşcaţi în faţa mamelor,
Mame împuşcate în faţa copiilor, cine să-i mai plângă?
Istoria se scrie de jos în sus, apoi se autodecapitează,
Buzele mele muşcă aerul, pântecul aerului, mormânt aerian,
Am scos sabia de aur de sub nisip, ca Lancelot,
Pălăria lui Hamlet a fost uitată la rechizite,
Veneau lupii şi urinau peste tot,
Departe urlă felinele mari,
Mă acund şi repet, toate sunt vânare de vânt.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câtă impertinenţă dai dovadă când îmi spui că mâine la ora cutare ai să vii negreşit la mine, parcă tu ai cunoaşte întreaga cauzalitate universală ca să ştii că mâine ai să mai fii în viaţă.

citat clasic din Garabet Ibrăileanu
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată nu e prea târziu

Tristeţea de azi poate fi bucuria de mâine.
Greşeala de azi poate fi învăţătura de mâine.
Înfrângerea de azi poate fi victoria de mâine.
Retragerea de azi poate fi biruinţa de mâine.
Tristeţea de azi poate fi zâmbetul de mâine.
Greşeala de azi poate fi adevărul de mâine.
Înfrângerea de azi poate fi curajul de mâine.
Retragerea de azi poate fi înaintarea de mâine.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povesti

Deschid pumnii şi poveştile o iau la goană, fericite şi libere.
Deschid ochii şi din mijlocul lor îmi zâmbeşti tu.
Parcă erai mai aproape, îmi zic.
Sunt prea obosită să-mi aduc acasă poveştile.
Nici până la tine nu pot ajunge şi-ţi fac semn,
un semn discret cu arătătorul de la mâna dreaptă.
Mi se pare că-l vezi, pentru o clipă am chiar certitudinea
că te-ai desprins de tine, că mă cauţi, mă urmăreşti.
Apoi aud ca prin vis cum îmi spui că poveştile mele sunt încă tinere,
nu le poţi lăsa singure,
altfel, ce fel de paznic ai fi?
Îţi dau dreptate. Uşa
se închide simplu în urma mea.
Sau poate ai suflat tu?
Poate mă aperi şi pe mine?
Nu înţeleg nimic. Nu înţeleg
Nici de unde a căzut peste lume atâta neînţelegere.

N-ar fi trebuit să deschid pumnul, îmi zic.

Undeva se aude un ceas.
Tac.

poezie de Alina Dora Toma
Adăugat de Rodica Muntea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am fost, m-am consumat, m-am ars, cenuşa mea peste rampă am aruncat-o peste dânşii, câtă vreme am fost viu, dânşii au respirat emoţia mea şi mi-au întors emoţia dânşilor, dar tot ce-a fost devine inutil pentru o îndeletnicire atât de prezentă, cum este arta actorului de teatru... Eşti, câtă vreme eşti... Gesturile ulterioare sunt inutile... Numai câtă vreme poţi să acţionezi... Numai câtă vreme ai aripi şi dai din ele, vei zbura... Altminteri să nu-ţi închipui că cineva te va purta pe umeri...

citat celebru din emisiunea Conversaţii esenţiale de Mircea Albulescu (DIGI24)
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mult ne stăpâneşte Astăzi

Ce mult ne stăpâneşte Astăzi
de parcă nici n-a fost vreun ieri
şi parcă nici n-ar fi vreun mâine
— ci-i numai Astăzi-de-dureri
sau numai Astăzi-de-plăcere
de încântare şi belşug —
— uităm de Ieri cel ca un leagăn
şi Mâine, cel ca un coşciug...

Uităm de Ieri, uităm de Mâine
cum n-ar fi fost sau n-ar mai fi
şi stăm robiţi de Astăzi numai
de parcă-i Timpul tot, o zi.

Uităm, uităm... Dar şi-Astăzi trece
ca alte zile mii şi mii
ce pierdem azi, sau credem veşnic
sunt — mâini — păreri de rău târzii.

... O, nu fi prea robit de Astăzi
nici prea zdrobit, nici prea-ncântat
Prezentu-i scurt, iar Viitorul
necunoscut şi neaşteptat.
Ci pleacă-ţi inima, mai bine,
smerindu-ţi-o spre Dumnezeu
că-n El e liniştea deplină
dincolo de uşor sau greu.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua cand am primit fericirea in vizita

Mă privea din uşă,
cu capul uşor înclinat,
parcă mai surâzătoare decât altădată,
copilăroasă şi simplă,
cum o ştiam,
cum mi-o aduceam aminte după atâţia ani
de absenţă,

îi citeam în ochi nerăbdarea de-a ne juca de-a recunoaşterea,
şi, doamne, cât o recunoşteam!
fiecare buclă zbârlită,
gestul leneş cu care o dădea la o parte,
promisiunea căderilor în infern scursă pe buze, pe sâni,
pe mugurii neîmpliniţi ai unui trup de femeie
care i-a fost întotdeauna prea mare,
şi de care, totuşi, n-o auzeam plângându-se niciodată,

mă privea şi-o priveam
şi-aş fi vrut s-o strivesc în braţe,
să mă umplu de ea şi să se umple de mine până s-or revărsă
toate nopţile văduvite de zilele noastre,

aş fi vrut să mă nasc
aici şi acum,
într-o clipă curată a nimănui –
nici a mea, nici a timpului,
şi ieşind din găoace cu ochii lipiţi,
căutându-mă în întunecimea trezirii,
să o simt iar, sprijinită de uşă,
surâzătoare şi simplă, copilăroasă cum aş fi învăţat să o ştiu,

cum învăţam să o recunosc,
pipăindu-i umbra pe îndelete,

fără să mă-ntrebe de ce-mi curg lacrimi din degete,
de ce râd şi plâng şi-mi ascund sufletul,
poate de teamă că nu m-ar mai şti,
poate de teamă că ar intra azi şi mâine s-ar răsfăţa la porţile altor vise,

mă privea din uşă,
cu capul uşor înclinat,
şi eu zâmbeam, ca să nu mă gândesc la nimic,
pozam timpului care mă picta absent
în ziua când am primit fericirea în vizită.

poezie de Alina Dora Toma
Adăugat de Rodica Muntea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia e tot un soi de cuvinte

aud tot felul de lucruri
văd chestii
şi
lumea parcă a intrat
de-a dreptul
în priză

citesc poezii care se vor poezii

vulturii sunt foarte singuri
şi luna, în momentele ei
plânge

îmi încleştez pumnii
şi parcă
capătul lumii e mult mai departe
dacă tu vrei mai mult, e un punct de vedere
e vară,
şi asta... nu e ultimul ţărm
iar mâine
va fi
ca şi cum

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Praf în ochi

Afară-i ieri, astăzi şi mâine
de parcă nu ai şti de noi
uitaţi în grânele de pâine
în toată miercurea din joi

Praful respiră aer proaspăt
dintr-un plămân ce-ţi intră-n ochi
luând vântul iară de la capăt
descântecul meu din deochi

S-a fisurat stânca în râuri
şi pietrele îmi curg pe rând
doar sec din dulcele de vinuri
mai sorb şi încă sunt flămând

Ni se decolorează noaptea
în umbrele ce ne despoaie
de sâmbăta din ziua-a şaptea
de mintea albă ce mi-e foaie

Nu am ştiut nicicând de nimeni
când golurile ne sunt pline
când îţi sunt luni şi îmi eşti vineri
afară, ieri, astăzi şi mâine

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

poate e cazul
să nu mai plantezi pe acoperişuri
tot felul de seminţe de zbor,
ne vine toamna, iubitul meu,
păsările ar cădea arămiu,
prea curând din păduri.
e târziu,
copacilor
nu le va mai creşte cerul.

dar nu, nu,
azi nu avem mâine,
ştergem de pe case cu guma
toamna abruptă,
azi e o vară fără filtru,
îi simţim intensul
până în parterul plămânului.

fumul
şi
împreunatul motiv
al mâinilor mele în jurul eu-lui
sunt o ocrotire a darului.

pentru că o femeie
ce este altceva
decât o tandreţe de dar,
împotrivire subţire
în vei fi fiind-ul sau vei fi vrând-ul
bărbatului ei.

aici eşti din pretutindeni,
desfă-ţi viaţa la piept,
fă-mi loc rotund
să-mi arcuiesc legile simple,
aşa cum dă din ramuri un arbore
când zboară.

şi mâine e azi,
în fiecare vară e azi,
ca azi
îţi sunt în dar
un dar iar,
intens,
fără filtru.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!