Tu

Te strâng
la piept
ca şi când
tu ai fi
ultimul
meu
cântec.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul dans

Te ţin în braţe, strâns, iubita mea,
de parcă lumea azi se va sfârşi,
iar ultimul meu gând e de-a iubi
pân' la sfârşit, când vom putea pleca.

Te strâng în braţe într-un ultim dans
în care, pe o muzică de vis,
furând din praful în clepsidră-nchis,
las urme pe al timpului avans.

E-un ultim dans din cele ce au fost,
dar primul dintre cele ce vor fi,
şi ne vor bucura până-ntr-o zi
când vom dansa prin ceruri, cu alt rost.

E dansul nostru azi, iubirea mea,
închide ochii, strânge-mă şi tu,
atinge-mă cu pieptul tău, sau... nu,
priveşte-mă cum o făceai cândva!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul dans

Te ţin în braţe, strâns, iubita mea,
de parcă lumea azi se va sfârşi,
iar ultimul meu gând, e de-a iubi
pân' la sfârşit, când vom putea pleca.

Te strâng în braţe într-un ultim dans
în care, pe o muzică de vis,
furând din praful în clepsidră-nchis,
las urme pe al timpului avans.

E-un ultim dans din cele ce au fost,
dar primul dintre cele ce vor fi,
şi ne vor bucura până-ntr-o zi
când vom dansa prin ceruri, cu alt rost.

E dansul nostru, azi, iubirea mea,
închide ochii, strânge-mă şi tu,
atinge-mă cu pieptul tău, sau... nu,
priveşte-mă cum o făceai cândva!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii acei

Întinde-ţi mâna peste ape
Să ţi-o mai strâng,
Să ţi-o sărut,
Să-i simt parfumul şi căldura,
Să-i trec,
Din buzele-mi,
Arsura
Pe care-o au din vremea care
A devenit, treptat, trecut.

Şi de-oi putea, pe tine, toată,
În braţe,
Iarăşi,
Să te strâng,
Să simt obrazul tău pe piept
Cerându-şi locul lui de drept,
Voi şti,
Atunci,
Că-i primăvară,
Iar primăvara norii plâng.

Şi-i voi certa cu-a mea privire,
Îi voi urî pe norii-acei,
Căci îmi vor aminti de lacrimi
Cu gust amar,
Cu gust de patimi,
Ce-au curs,
Izbindu-se de valuri,
Din ochii tăi,
Din ochii mei.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea de foc

Din lumea ei, urcând, misterioasă,
S-a aşternut în gânduri ca un zbor
Deasupra de tenebrele ce-apasă
Pe-un timp ne'ndurător şi curgător.

Am ferecat-o-n braţe de tăcere
Ca un avar ce ţine strâns, la piept,
Averea adunată-n coliere
Ce-i aparţin pe viaţă şi de drept.

Un cânt senin şi plin de duioşie
A fost de-ajuns tăcerea să-mi înfrâng
Şi cântul ei, ecoul meu să fie
Când trupul vreau, în braţe, să i-l strâng.

E-un zbor în doi, e ca o sărbătoare
În care, împărţind acelaşi loc,
Simţim, în sânge, taina arzătoare
Şi nemurirea păsării de foc.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de cer

Iar dacă razele ne vor cuprinde
în vraja unui cântec din eteruri,
ne vom iubi şi aripi vom întinde
în zborul nostru, dincolo de ceruri.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu

Te rog să nu mă cauţi
atunci când
dintre norii amintirilor
îţi va apărea
zâmbetul meu
iubindu-te!
Şi nu întoarce capul
după strigătul
care străpunge ceaţa
cu numele tău.
Uită-mă chiar atunci când
simţi atingerea mâinilor mele
în notele unui cântec:
le-am pierdut acolo,
cândva.
Şi dacă, totuşi,
mă vei căuta,
te rog, iubita mea,
nu mă găsi!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intrusul

Era tăcut, ofta din greu,
Şi nu puteam să îl alin
Pe-acel pribeag, acel străin
Ce se-ascunsese-n pieptul meu.

Mă chinuia prea mut. De ce?
Eu nu ştiusem cine-i el
Şi nu am bănuit defel
Că doare tare-atunci când e.

Nu am ştiut, când am plecat
Departe de privirea ta,
Că va veni şi va durea.

M-a răscolit, m-a invadat,
Mi-a pus în piept povară grea
Intrusul, dorul nechemat.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul cel dintâi

Îmi place cum te bucuri,
Îmi place cum dansezi,
Îmi placi în orice clipă
Din zi sau când visezi.

Eşti cântec, bucurie,
Eşti dorul meu prezent
În timpul care trece,
În lipsa ta, prea lent.

Eşti îngerul iubirii
Din visul cel dintâi
Când noaptea mă cuprinde
Şi numai tu rămâi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce aş urca o colină
când dincolo ştiu că-i o vale
în care mi-aş face o vină
că paşii mi-am dus pe-altă cale?

De ce aş uita frumuseţea
plăcerii privirii departe
în valea ce-alungă tristeţea
ce zarea străină împarte?

E simplu: natura umană
e cea care-aduce probleme,
în piept deschizând câte-o rană
când inima-ncearcă să cheme

dorinţe pierdute de-o vreme
din minţi prefăcute în stană.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul vis

Era în alb şi negru visul meu
Şi căutam, adânc în el, culoarea...
De ce? - nu ştiu, dar căutam mereu
Şi derulam, din când în când, visarea.

Mergând spre înapoi, dădeam de ea
Şi o luam cu mine, mai aproape,
Dar dispărea. Cred că era ceva
Cu visul ce mi se zbătea sub pleoape.

Ce să fi fost? O căutam, din nou,
Spre înainte, poate voi găsi-o...
Şi o găseam ascunsă-ntr-un ecou
A ce a fost. Iar, în prezent... adio!

Am derulat o noapte. Ce mai vis!
Alb-negru? Cine mi l-o fi trimis?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de octombrie

Octombrie-a venit c-un cântec nou
În simfonia stropilor de ploaie
Ce strălucesc pe ale toamnei straie
Surprinse în al anului tablou.

Se-aude slab, e încă prea timid
Şi stă în umbra vechilor cântări
Ce, încă, lasă urme pe cărări
Şi-n ziduri groase, inima-şi închid.

Am să mi-l iau în suflet, să-i arăt
Un drum nestrăbătut, de-un alb frumos,
Ca o lumină-n braţe de omăt.

Cu noul cânt, cu-aşa un glas duios,
Octombrie, în mod miraculos,
Va deveni al anului desfăt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pereche mi-e poemul...

Se leagănă un cântec pe-o vioară, precum un prunc în braţe de lehuză,
Eu strâng în braţe goale de vădană, buchet de lacrimi răstignit pe buză;
Pe urmele de sare trec luntraşii, într-un cortegiu fără destinaţii,
Prin ploaia rece azi, îmi număr paşii şi nu mai am cui cere explicaţii.

Sunt dumnezeii duşi la balul novei, sărbătorind renaşterea sublimă,
Pe fruntea mea mai plânge înc-o slovă, îndoliată, fără ritm şi rimă.
Iar sfinţii şi-au luat liber de la rugă, icoanele sunt goale şi sinistre
Şi îngerii, de frig, o iau la fugă, câlcând peste pomeni şi acatiste.

Un clopot se mai leagănă apatic şi glasul Sarei, stins se mai aude
Şi nu mai înţeleg, menirea care-i, a vieţii, când pământu-i plin de iude?
Eu unde să m-ascund să-mi plâng amurgul şi unde să găsesc un colţ de pace,
Când doar tăciuni şi jar mai paşte murgul şi iarba în cenuşă se preface?

Nu mai am cer, secat-au mări şi-oceane, şi luna s-a mutat într-o poveste,
Giganta roşie înghite vechiul soare, pădurile sunt măcinate de tempeste.
Calea Lactee e-n degringoladă, mor universuri, alte lumi să nască,
Aceleaşi holograme la paradă, vor defila, destine să sluţească.

Se leagănă un cântec de vioară, ca un final de partitură veche,
Eu strâng la piept poemul, să nu-mi moară; şi cum să nu îl strâng, când mi-e pereche?

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul gând

Se-agită-n furtuna ce fruntea-i înclină
Spre apele reci, spre vârtejul sălbatic
Ce-aleargă, bezmetic, prin albia plină
Şi muşcă pământul.
E iadul acvatic.

Priveşte spre cer şi adună putere
În scurtele clipe când vântul o iartă,
Nici timp nu mai are să simtă durere
Când crengile-s rupte.
Credinţa-i deşartă.

Îşi simte, de-acum rădăcinile-n apă
Şi ştie că-i vremea, nu poate să scape,
Căci vântul o bate, iar apa dezgroapă
Tot ce o mai ţine.
Sfârşitul e-aproape.

Se simte-mpăcată când ştie că pleacă
Pe ultimul drum, dar purtată pe valuri,
Privind alte sălcii cum par că se joacă
În plete cu vântul.
Şi nu plâng pe maluri.

Îşi lasă în urmă vlăstare firave
Cu trupul subţire, ce-aşteaptă să crească,
Frumoase fecioare pe ţărmuri jilave,
Privind înspre Soare.
E voia cerească.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec sub stele

Strângeam în braţe o chitară
Şi te priveam
Când îţi cântam,
Eram îndrăgostit de tine,
Iar cântul meu,
Pe-acorduri fine,
Te-nvăluia cu şoapta-i caldă
Când eu, din ochi, te mângâiam.

Tu mă priveai, vedeai în mine
O nouă zi de primăvară,
Cu păsările-n drum spre casă,
Cu Soare blând
Şi mai frumoasă
Decât oricare dinainte,
Decât ce-a fost odinioară.

Era târziu, cu stele-aprinse
Şi Lună Nouă.
Mă priveai,
Iar trupul tău a vrut să-mi cânte,
Căldura lui să mă-nfierbânte
Şi să îmi fie el chitară
Atunci, demult, când mă iubeai.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ape limpezi

Sărutul tău e-atingerea divină
Ce mângâie o floare de cais
Cu lacrima din roua cristalină
În care se reflectă lumi de vis.

E-aroma ce se simte-n adiere
Când vântul se alintă printre flori
În serile în care-i o plăcere
Tăcerea-n triluri de privighetori.

Sărutul tău, în dulcea-mbrăţişare,
E cântec, e-ncântare, e fior,
E visul dintr-un vis, e renunţare
La tot ce, dintr-odat', e-amăgitor.

Te înfăşor în braţe şi, uşor,
Mă pierd în ape limpezi, de izvor.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept

Te-aştept iubito ca să vii
Să mergem în deal, la vie.
Unde-alergam, fiind copii,
Radiind de bucurie.

În zorii zilei te-aştept
Să sărutăm florile.
Cu aer proaspăt în piept,
Să colindăm zările.

La umbra cetinei de brad,
În miezul zilei te-aştept,
Să potolim doruri ce ard,
Când inima saltă-n piept.

Si-n umbra nopţii te-aştept
În pădurea adormită,
Să te strâng cu drag la piept,
Să fii iar a mea iubită.

Şi vegheaţi de mândra lună
S-adormim pe fân cosit,
Iubirea să ne rămână
Legământul ce-am rostit.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce când burniţezi tu
Eu le strâng cu grijă-n palmă
Căci când nu o să mai fiu
Pe cer am să-ti fac salbă

catren de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de evantai

Fulgăieli de iasomie
Îţi aduce vântul ţie.
Pe un leagăn de lună
Cu maci prinşi-n cunună...

Intr-o rochie albastră
Fluturând în hintă de raze
De o ramură legată
De salcâm roşu-n zaraze

Feerii de Mai când erai
Cântec nopţii de evantai
Când cu bucle răsfirai
Cântece în sânge de nai

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Curgeau copacii sus pe munte
se adunau la parastas
şi-aveau un bob de grâu în frunte
şi-un lan de grâu aveau pe nas.
Eu strâng în urma lor rutina
de verde şi de greier crud
şi-au tras lăcustele cortina
şi cerul e mânjit de-un dud.
În piept îmi bat în difuzoare
arcade dulci de nuci strivite
păianjeni beţi întind covoare
peste câmpiile golite
De undeva se plimbă vocea
unui cioban speriat de zi
Eu strâng şi tac şi tac şi strâng
şi poate nu m-o auzi!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec Elvirei

Se sting unul după altul
Blânde felinare roşii...
N-or mai lumina asfaltul
Până vor cânta cocoşii!

Iară eu... Oh! Amărâtul!
Tot privind înspre mansarde,
Mi se răsuceşte gâtul
Şi un dor în piept mă arde!

Dorul după o codană...
Dintre sutele de brune
Numai ea îmi e icoană
Cu ochi negri de cărbune!

Pentru ea mi-aş da şi lira,
Chiar de-ar fi să dorm în şanţ!
Să mi-o dea de tot Elvira,
I-aş da şi ultimul sfanţ!

Dar Elvirei nici nu-i pasă
Dacă am sau n-am parale,
Ori că sluta cu o coasă
A-nceput să-mi dea târcoale!

Vai de dorurile mele!
Iar îmi strâng la pieptu-mi lira,
Cântul meu printre zăbrele
Să ajungă la Elvira!

Ai milă de noi, matroană,
Şi-i aprinde felinarul,
Că doar ea îmi e icoană
Şi doar eu îi sunt altarul!

poezie de Livia Frunză (26 martie 2016)
Adăugat de Livia Frunză
Comentează! | Votează! | Copiază!