Cântec Elvirei

Se sting unul după altul
Blânde felinare roşii...
N-or mai lumina asfaltul
Până vor cânta cocoşii!

Iară eu... Oh! Amărâtul!
Tot privind înspre mansarde,
Mi se răsuceşte gâtul
Şi un dor în piept mă arde!

Dorul după o codană...
Dintre sutele de brune
Numai ea îmi e icoană
Cu ochi negri de cărbune!

Pentru ea mi-aş da şi lira,
Chiar de-ar fi să dorm în şanţ!
Să mi-o dea de tot Elvira,
I-aş da şi ultimul sfanţ!

Dar Elvirei nici nu-i pasă
Dacă am sau n-am parale,
Ori că sluta cu o coasă
A-nceput să-mi dea târcoale!

Vai de dorurile mele!
Iar îmi strâng la pieptu-mi lira,
Cântul meu printre zăbrele
Să ajungă la Elvira!

Ai milă de noi, matroană,
Şi-i aprinde felinarul,
Că doar ea îmi e icoană
Şi doar eu îi sunt altarul!

poezie de Livia Frunză (26 martie 2016)
Adăugat de Livia Frunză
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amor pe un violoncel

S-a dezvelit Elvira
La un confrate-n strună,
Iar el agită lira
Că-i o sonată bună!

epigramă de Constantin Deneş din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetele de la Brăila

Nu mai e Tanti Elvira
Să mai faceţi iarăşi lira,
Lângă Dunărea ce creşte,
Ce producţii daţi la... peşte.

epigramă de Mircea I. Tănase din Când pleca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unghii de anotimp

Nu am să spun de ce...

pâlcuri de copaci se-nşiruie privirii
printre ei alunecă rânduri, rânduri
lumina strânsă-n raze
şi-atunci ridurile trunchiurilor spun
povestea trecerii. Mirosul lemnului,
tânguitul crengilor şi-adorm până
la capătul din pământ al întrebării.
Din scorburi lipseşte aerul, rădăcini
cresc şi degete în loc de raze.
Unghii dor şi cu atâta dor de-mbrăţişare
mă ştiu doar vremurile anotimpurilor
unul după altul şi din calendar se duc
frunză după frunză, primăvară după toamnă
atât de verde e doar privirea ta
şi-n semnul de-ntrebare. Mai creşte azi
un prunc din pomul răsădit departe
din vântul purtător de idealuri.

şi n-am să spun de ce...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântecul argintului

Argint pe pământ,
astăzi te descânt
cu ramuri de ploaie,
cetină văpaie,
cu fire de lună,
ţesute-n cunună
la o mânăstire
dintre cimitire
să cobori pe-o scară,
să cobori comoară
până la răscruce,
unde stă pe cruce
Dumnezeul veşnic
luminat de-un sfeşnic,
unde stă cu taină
pe lemn de icoană
Preasfânta Marie,
a mea vistierie.

În casa-n ruină,
unde nu-i lumină,
păsările morţii,
în puterea nopţii,
ciugulesc din viaţă
până dimineaţă -
sufletul meu geme
de grele blesteme,
de jertfă de sânge
altarul meu plânge.

Argint pe pământ,
astăzi te descânt
să vii pe lumină
în casa-n ruină,
sfinţit la icoană
şi să-mi fii pe rană
un balsam de sfinte,
de bune cuvinte,
şi să-mi vii în vise,
unde sunt închise
gânduri de păcate,
patimi îngropate.
Dansând prin cuvinte
ca printre morminte
păsările morţii
dau târcoale porţii,
dincolo de care
Sfântă Născătoare
la viaţă mă cheamă,
în chip de icoană.

Argint pe pământ,
astăzi te descânt
să te duci la stele,
să ningă cu ele,
s-alunge din noapte
păsările toate.
Amin

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia pe care am citit-o la carnaval

De Terente şi Elvira
Cei mai faimoşi din Brăila
S-a dus vestea-n Univers
Şi-am prins-o şi eu din mers.
Alien Mai Ling mă cheamă
Nu am frică, nu am teamă
Şi de pe planeta Neagră
Am sosit, dar nu-s întreagă:
Am doar două păsărici
Una aici şi alta aici (arăt la subsuoară)
Restul ce vedeţi la mine
Sunt bucăţi din nu ştiu cine.
De vorbit, vorbesc cam greu,
Pământeana limbă, eu.
Dar, uşor m-am angajat
La Elvira, la ''palat''.
N-am venit să povestesc
Am venit ca să iubesc.
Că la noi, de-atâţia bitzi
A dat boala în iubiţi.
Eu nu vă deosebesc
Şi bărbaţii nu-i ghicesc
Decât după clopoţei
Ce se-ascund în chiloţei.
Deci, poftiţi la nudul gol!
Nu vă cer decât un pol
Ca să văd care din voi
Are patru-n loc de doi.
Ştiţi la ce m-am referit!
Nu e greu de bănuit.
Nu vă fie de deochi!
La ce v-aţi gândit?
La ochi...
Apoi am transmis un mesaj de la guvernatorul planetei, în limba negreană pe care nu-l pot reproduce în scris; are farmec doar verbal.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua β din Lira e una dintre cele mai curioase de pe cer. Strălucirea ei se schimbă, variază în vreo 13 zile şi de unde acum o vezi de mărimea 3 şi jumătate, peste câteva seri o vezi aproape de mărimea 4 şi jumătate. Cel mai uşor lucru e să o compari cu γ, care e alături şi care nu-şi schimbă strălucirea. De ce variază β din Lira? Astronomii au găsit că steaua aceasta e formată din doi sori, ce sunt aproape împreunaţi. Ei se învârtesc împreună şi când ni se prezintă amândoi în faţă, steaua e la maximul ei de strălucire; când se ascund unul după altul, steaua e la minimul ei de strălucire. Steaua ς e dublă, o vezi cu ochii; steaua ε numai cu binoclul e dublă.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de om

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă şi un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăboveşte jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul şi să las o cheie
ori nu ştiai că am
o nevastă şi un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca şi când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aş fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ţi mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
şi sunt gol-goluţ că n-am putut
să-mbrac nimic
aşa sunt Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul şi viaţa între dinţi
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ţi-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăboveşti la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar ştiai
că-i bolnav şi trist
şi-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un semn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
ştiu că te grăbeşti
şi-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu ştiai
un copil şi o nevastă care au lăcrimat destul
şi-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greşit de vii pândind
şi totuşi dacă vii
adu-mi şi tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost şi încă sunt

noa haide moarte hai

păşeşte-ncet de poţi
injectează-mi în vene noaptea
fie şi în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mă-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintindu-ţi cântecul "La Tanti Elvira"

Când te afli la Brăila
Şi te-atrage mult copila,
Chiar de inima-ţi tresaltă
Las-o baltă!!!

epigramă de Gheorghe Culicovschi
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi

De-ar fi să-mi umpli ochiul gol
Şi gândul doar cu tine,
Spre tine aş veni în zbor
Şi toată aş fi cu tine.

De-ar fi să fie iarăşi verde
Şi dorul să m-aştepte în poartă,
Printre culori nu m-aş mai pierde,
Uitând de lacrima sărată.

Rotund m-aş face acoperit,
Cu ochi şi mâini de-a valma,
Spre tine aş trece prin zenit,
Prin vânt şi frig chiar iarna.

Aş ţine-n braţe orice frunză
Şi umbra pietrei mi-ar fi dragă,
Desculţă aş dansa prin iarbă,
Doar eu să-ţi fiu mereu cea dragă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte dulce

Noaptea dulce
dorul mi-l duce
la mândrul în pridvor
să fiu susur de izvor..
Noapte dulce
te du la el în tâmple
şi spune-i pe-ndelete:
Ca gândul lui
nici unul nu-i
cutremură Pământul
când iubeşte cântul
gurii mele flutur.
Ca al său mângâi
nici unu nu-i
să-mi tremure şi buza
când mă iubeşte-n-tr-una.
Ca al său cuvânt
nici unul pe Pământ
nu ştie-a linişti
şi-n tâmple a iubi.
Ca a sa inimă bătândă
nici una nu mi-e vină
iubeşte simplu o copilă
cu zâmbetul de liră.
Ca al său vers verzui
nici unul nu-i
şi nici nu cred că-mi este
e singurul poet hai-hui
ce şoapta mi-o iubeşte.
Ca al său sărut
nici unul nu îmi este
poem de dor tăcut
trecut, prezent şi viaţă-mi este.

Ca însăşi El
ce ochii îmi iubeşte
nici unul nu-i
nici prinţ din vreo poveste.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de Om

(scris pe patul de spital, aprilie 2018)

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă şi un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăboveşte jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul şi să las o cheie
ori nu ştiai că am
o mamă şi un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca şi când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aş fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ţi mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
şi sunt gol-goluţ că n-am putut
să-mbrac nimic
aşa sun Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul şi viaţa între dinţi
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ţi-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăboveşti la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar ştiai
că-i bolnav şi trist
şi-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un se4mn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
ştiu că te grăbeşti
şi-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu ştiai
şi o mamă care a lăcrimat destul
şi-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greşit de vii pândind
şi totuşi dacă vii
adu-mi şi tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost şi încă sunt

noa haide moarte hai

păşeşte-n cet de poţi
injectează-mi în vene noaptea
fie şi în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mî-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (aprilie 2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot în Calea Laptelui e şi constelaţia Vulturul şi pe acest brâu urmează Lebedei, dacă te laşi din această constelaţie spre sud. O găseşti prelungind o linie lungă, prin Vega, prin γ din Lira. Dai astfel peste α din Vulturul, sau Altair, care e o frumoasă stea gălbuie, de mărimea întâi. Soarele acesta e unul dintre cei mai apropiaţi de noi, căci luminei îi trebuie numai 14 ani ca să ajungă până la noi.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul româncei

De-ar vrea bunul Dumnezeu

Să-mi asculte dorul meu!

De-aş avea un copilaş,

Dragul mamei îngeraş!

Cât e ziuă, cât e noapte,

I-aş şopti cu blânde şoapte.

Cât e noapte, cât e zi,

Tot la sânu-mi l-aş păzi!

L-aş păzi, l-aş dezmierda,

Mii de sărutări i-aş da,

Şi i-aş zice încetişor:

Nani, nani, puişor!
(...)

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-o dâră de condei...

Hai, Anida, lasă-ţi părul să îţi fluture prin vii,
Când alergi ca o nălucă printre toamnele târzii!
Nu-mi mai vitregi privirea, unduieşte-ţi trupul gol,
Să te cânt din lira verii adormită-n si bemol!

Ning castanii frunze roşii peste braţe de cleştar,
Eu îţi pun luna pe umeri şi-ţi fac loc în calendar,
Să-mi fii luni şi să-mi fii vineri şi septembrie şi mai,
Anotimpul tău, Anida, numai mie să mi-l dai.

Şi să-mi înfloreşti în palme, să te-adulmec pofticios-
Dintre florile pădurii tu miroşi cel mai frumos.
Lasă-mă, să-ţi scriu pe buze tot ce n-aş putea să-ţi spun-
Am tot adunat săruturi, încă tot le mai adun,

Ca un cerşetor de vise, stau la pândă să te prind,
În poemul meu de toamnă, cum, Anida să-ţi aprind,
Felinare în amurgul ce mă-ngenunchează iar,
Când tu vrei doar primăvară să-ţi aduc, iubito,-n dar?

Hai, Anida, să bei mustul toamnelor din ochii mei
Şi te fac nemuritoare dintr-o dâră de condei...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ale tinereţii valuri...

Ale tinereţii valuri trec nostalgic peste noi,
rătăcesc şi, între maluri, ne lasă de doruri goi.
Dacă dorurile mele vor trece neobservate,
eu te rog fă-le bezele să se-ntoarcă neschimbate.
Că tu nu ştii ce e dorul, nici n-aş vrea să-l înţelegi,
se adapă la izvorul unde nu există legi.
El respectă legea firii: a iubi şi-a fi iubit,
este datul omenirii să iubeşti ce-i hărăzit.
Cum trecu iubirea noastră, se scurg ochii după ea,
tot privind spre zarea-albastră, Cel de Sus ne-o va veghea.
Tânjim unul după altul, gurile ni se usucă,
Îl rugăm pe Prea Înaltul înapoi să ne-o aducă.
Tu să nu te joci cu dorul că-i foarte periculos,
te destramă precum norul dizolvat de-un vânt nervos.
Iar de-oi încerca vreodată să revii, nu se mai poate,
dorul trece doar o data, ia cu el minţile toate.
O să alergi pe câmpie când la deal şi când la vale,
ai vrea să plăteşti simbrie să-ţi revii pe vechea-ţi cale.
Să fi fost mai precaută, mai mult pierzi decât câştigi,
numai pe calea ştiută totdeauna poţi să-nvingi!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe... trecut

Sunt câteodată doar trecut, ca o melasă
groasă,
atât de dulce, maronie de la patină,
în fundul de mine, de mină
şi culmea-i lumină, deasupra e sumbru,
pe-acolo pe unde uzura îmi umblu...
şi-mi tremură barbă
cu moralul în iarbă
şi pieptul,
ce nu-l stăpâneam... mă credeam înţeleptul,
dar sunt vlăguit, impotent
în demult sub conştient
şi mă scald în dulcele spus cu plăcere
printre atâţia ei, printre ele,
iar dorul... s-o gust,
ca pe must,
să nu se acrească de cald
dau la o parte cu mâna fald
şi vreau să văd real, iară locul,
poate-mi surâde norocul
să fie la fel,
măcar el...
şi se vede că n-am, n-am avut raţiune,
naivul cu mintea-n delaţiune,
pârâtul,
amărâtul
ce se întoarce în amar
-ce-i deasupra, prezent- chiar de rar,
tot mai rar, din intenţie
nostalgic... fără de pretenţie
mă întorc înspre singuru' avut...
Mă întorc în trecut!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ale tinereţii valuri...

Ale tinereţii valuri
trec nostalgic peste noi,
rătăcesc şi, între maluri,
ne lasă de doruri goi.

Dacă dorurile mele
vor trece neobservate,
eu te rog fă-le bezele
să se-ntoarcă neschimbate.

Că tu nu ştii ce e dorul,
nici n-aş vrea să-l înţelegi,
se adapă la izvorul
unde nu există legi.

El respectă legea firii:
a iubi şi-a fi iubit,
este datul omenirii
să iubeşti ce-i hărăzit.

Cum trecu iubirea noastră,
se scurg ochii după ea,
tot privind spre zarea-albastră
Cel de Sus ne-o va veghea.

Tânjim unul după altul,
gurile ni se usucă,
Îl rugăm pe Prea Înaltul
înapoi să ne-o aducă.

Tu să nu te joci cu dorul
că-i foarte periculos,
te destramă precum norul
dizolvat de-un vânt nervos.

Iar de-oi încerca vreodată
să revii, nu se mai poate,
dorul trece doar o data,
ia cu el minţile toate.

O să alergi pe câmpie
când spre deal şi când spre vale,
ai vrea să plăteşti simbrie
să-ţi revii pe vechea-ţi cale.

Să fi fost mai precaută,
mai mult pierzi decât câştigi,
numai pe calea ştiută
totdeauna poţi să-nvingi!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Popescu, Elvira

Elvira Popescu, româncă de origine, ea a fost şi rămâne o instituţie a Franţei. Accentul său străin "a înnebunit Parisul". Sub furtuni şi uragane rămâne neclintită, ca un cedru de Liban.

definiţie de Ecaterina Oproiu în Un idol pentru fiecare
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt de ajuns, şi clopote şi aripi

dacă trebuie să scrii e ca să nu stea mâna celor nouă ursitoare
la lumina unei lămpi se prefigurează în mişcare umbre
dar tu nu mai auzi
să repeţi după mine cuvântul Dumnezeu e imposibil

un ocean în care pluteşte tăcerea aduce la ţărm vietăţi ce au murit odată
sufletul îngheaţă mai repede chiar decât ai aprinde farul lumină
să inspiri prin fular temperaturile scăzute
şi nici atunci să nu poţi bloca adevărul de la un capăt la altul
ai învăţat că echilibrul se află în bătăile neregulate ale inimii

care te cuprinde dintr-o singură mişcare
care te însoţeşte pe celălalt mal şi scoţi prin ochi şi oase cele mai negre temeri
le arunci prin crăpătura uşii celor nouă ursitoare
chiar înainte de începerea unei spovedanii

îngenunchezi lângă icoană

poezie de Afrodita Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când arde dorul...

Când arde dorul poţi să spui,
Cât ţi-e de greu? Aştepţi,
Dar n-ai cui spune, nimănui
Nu-i pasă. Nu-i pasă tot repeţi.

Timpul trece foarte greu.
Te uiţi la poza din album,
Întrebi, de ce doar eu,
Mai iubesc? Nu sunt nebun?

Cu toate astea, încă speri,
Să fie totul foarte bine,
Că fiinţa care o preferi,
Va fi vreodată lângă tine.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!