Ce limpede

Ce limpede - pare
uneori - visul
... din care
n-ai mai vrea
să te petreci
în altul

... îl simţi aievea
şi
nu-ţi mai trebuie
trupul
... întruparea
din vis
îţi e de-ajuns

... trans-lucidă
reflectare - a dorinţelor
dezmărginite - şi
sublimate
de gîndul - negînd
... de gîndul - care
prin haosul
de-nsufleţiri prea-plin
transcende sufletul
... într-un
extatic declin(?)

poezie de Adrian Iscru
Adăugat de Dana Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezonanta

Uneori - rezonînd
cu tot ce piere
(sau nu mai există)
intense viziuni
polifonice - irup
dincolo
de orice înţelegere

... poate unde - înţelegerea
nu oricînd (şi oricum)
poate cuprinde - gîndul
întors - asupra lui însuşi
negînd

... întors - mai plin
de cele neînţelese
decît de Înţelesul
acela
... ce poartă - în sine
ecoul
prezenţei absente - sau
numai ascunse(?)

poezie de Adrian Iscru
Adăugat de Dana Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce fiori

Ce fiori - adîncindu-mă
în trupul - ce-l cuprind
cuprinzîndu-mă
se răsfrîng - între
paralele oglinzi - unde
frigul şi frica
mă-mprejmuie
şi nu-mi lasă
durerea - plecată?

... din cauza asta
nu mai sînt sigur
că voi putea - vreodată
să întorc - clipa
... şi cuprins
de ceea ce cuprind
să nu mai fiu
fiinţa ne-hotărîtă:
dacă visul - este
un gînd
ne-gîndit încă
... sau gîndul
"ceva" din visul
ne-visat încă(?)

poezie de Adrian Iscru
Adăugat de Dana Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot mai frumos

Tot mai frumos,
mai aproape de mine
e gîndul tău,
stea din Eden,
luminînd viaţa mea,
paşii mei
c-un dor
nemărginit...
Tot mai duios
ocrotindu-mi cărarea
de orice rău,
sus, tot mai sus
mă atragi
spre zenit...

Tot mai măreţ,
mai scăldat în lumină
e chipul Tău,
prinţ glorios
care-ai dai viaţa Ta,
trupul tău
ca miel neprihănit.

Tot mai cu drag
îmi înalţ către Tine
tot gîndul meu,
sus, tot mai sus,
într-un zbor
infinit...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sint cuvinte

Sînt cuvinte
în care nu mai sper
... iar gîndul - parcă
altfel cuprins
lăuntric - mă îndeamnă
să-i caut - preajma
de ecouri
... ne-ajunse la capăt
în aceeaşi viaţă
în această viaţă

... viaţă - despre care
nu se ştie - al cui
cuprins cuprinzător
va fi:
al cuvintelor
al trăirilor

... al cuvintelor
ne-trăite - pînă la capăt
... al trăirilor
ce-mi vor fi - capătul(?)

poezie de Adrian Iscru
Adăugat de Dana Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!

matematică

Matematica este o formă de poezie care transcende poezia prin aceea că proclamă adevărul; o formă de raţionament care transcende raţionamentul prin aceea că vrea să înfăptuiască adevărul pe care îl proclamă; o formă de acţiune, un comportament ritual, care nu găseşte împlinire în faptă, ci trebuie să proclame şi să elaboreze o formă poetică a adevărului.

definiţie de Salomon Bochner în Rolul matematicii în dezvoltarea ştiinţei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anomalii

Sufletul meu, copil tembel, cunoaşte,
Inima mea de bivol tînăr ştie
Că pe al lumii pat absurd de broaşte
Iubirea este o anomalie.

Să mai iubeşti cînd visul un negoţ e,
Să mai iubeşti cînd prea puţini au şale,
Cînd ne clocesc de-un veac prudente cloţe,
Acestea toate nu sînt stări normale.

Eu cînt la o vioară care doare,
Eu cînt la un pian bolnav de ciumă,
Cu voioşie şi cu disperare
Eu cînt un cîntec care mă consumă.

Nu-i profitabil să iubeşti cînd este
Mai profitabil să te faci că sîngeri,
Dar pe robotul meu cade-o poveste,
Robotul meu e-nduioşat de îngeri.

Normal rămîne numai restul lumii
Care să se abţină bine ştie,
Vioara caldă şi pianul ciumii
Nu sînt decît acea anomalie

La care pururi sufletul mai speră
Pentru că ea s-ar mai putea numi iubire
Jos, în prudenta lume mamiferă,
Şi sus, pe unde gîndul meu e mire.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul se întinde la nesfârşit. Pământul dăinuie la nesfârşit. Ele trăiesc etern pentru că nu fac din fiinţarea lor un lucru care să le fie propriu. Iată pentru ce înţeleptul îşi depăşeşte în totalitate personalitatea şi prin aceasta chiar îi dă valoare. Îşi transcende trupul şi chiar prin aceasta îl ocroteşte. El caută să nu aibe dorinţe şi prin aceasta chiar mai repede ajunge la Adevărul Ultim care este de fapt ţelul dorinţelor sale.

Lao Tse în Tao Te King, 7
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-ţi aparţin

Nu-ţi aparţin, sunt numai o himeră
Ce-o plăsmuieşte zilnic al tău gând,
Un râu pierdut prin viaţa-ţi efemeră,
Din lacrimiri reci, safire adunând.

Nu-ţi aparţin, e doar o amăgire,
N-ai priceput absurdul joc în doi,
Pe care îl numeşti sublim: Iubire,
Povară ce o porţi pentru-amândoi.

Nu-ţi aparţin, de ce stârneşti furtuna,
Noian de vorbe, pline de-nţelesuri?
Sunt doar secunda ce apune-ntruna
Călătorind prin sutele de versuri.

Nu-ţi aparţin, sunt rodul Veşniciei
Din care, nebunesc, m-am înfruptat
Spre a-i achita tributul fanteziei
Prin visul ce îl vreau neîntinat.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inchipuiri

Prea multele închipuiri
întorc sufletul
pe dos
... din cauza lor
nu vei simţi (la fel)
ce-ai simţit - atunci
cînd ai văzut - lumina
prin lumina lui

... şi
zadarnic
vei mai încerca
să străvezi - dincolo
de ce limitează
sinea
... să surprinzi
chipul - de sub
măştile eului

... sau
ceea ce
înainte - de închipuire
zace-n închipuitor
... acele sensuri
şi potenţe - ce-i urzesc
sufletului - începutul
... ne-sfîrşitul - dar
mereu începutul
de pe urmă(?)

poezie de Adrian Iscru
Adăugat de Dana Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erai o fiinta

Erai o fiinţă
cu prea multe fruntarii
... o fiinţă
mult prea închisă
în ea însăşi
... căreia - îi vor creşte
crotali erectili
pe limbă - dacă
în lumea ei apocrifă
cuvintele - vor rămîne
aceleaşi in-sfere
de vid

... dar
cît oare
va mai suporta
fiinţa ta - distinctă
de umbră şi oglindire
vidul lor
... avid
numai - de propria
reflectare(?)

poezie de Adrian Iscru
Adăugat de Dana Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul într-o amforă

Să pui streaşină singurătăţii,
să stai lângă zid, să nu te uzi,
apoi să aşezi pe masă cărţile şi să le joci
în cuvinte până la ultima filă.

Să te minţi singur că nu eşti tu
ci un altul ce aşteaptă flămând lângă colţ,
iată mânia în care se scaldă nervii
de care trupul vrea să-şi elibereze teama.

Se zbate s-ajungă la masa providenţei
unde mai mult se vorbeşte decât se mănâncă.

Sufletul se goleşte într-o amforă de uleiul gros
şi aşteaptă să fie umplut cu miere,
c-un cuţit se taie dintr-o dată umbra
de-ţi pare rău că n-ai ajuns la liman.

Tăcerea nu mai are loc în cuvinte
ele vorbesc singure şi se scriu dezinvolt
lăsându-se pradă mâinii ispititoare
ce uită de sine şi de târziul nopţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stai culcat în iarbă, ascultând zumzetul insectelor care ciuruie liniştea, priveşti bucăţile de cer ce se văd prin frunzişul unui copac, simţi în nări mirosuri ameţitoare, eşti fericit şi nu ştii pentru ce. Nu-ţi mai trebuie nimic în afară de ce eşti. Totul e extraordinar de simplu, într-un fel, vara m-a ajutat să obţin prin simţuri ce nu mi-a fost dat să am prin credinţă. N-a fost nevoie să aflu de la alţii că sacrul există în natură, că divinul poate fi atins, uneori, cu degetele. Vara, până şi tristeţile mi se păreau luminoase.

citat celebru din Octavian Paler
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soacrele pe scara Richter. Soacrele pot fi notate pe o scară de la 1 la 10, precum cutremurele:
1: Nemaipomenite: cele cu care trăieşti liniştit şi nici nu simţi că ai soacră.
2: De treabă: aproape la fel ca cele de la punctul 1.
3: Obişnuite: uneori simţi priviri chiorâşe, dar nu îndrăznesc să ridice tonul la tine şi nu-ţi produc daune materiale.
4: Obişnuite, aproape ca cele de la punctul 3, dar ale căror priviri chiorâşe sunt mai dese, care uneori ridică tonul la tine, cu care uneori te cerţi, dar care încă nu-ţi produc daune materiale;
5: Moderate, cele cu care te cerţi deseori, care încep să te bârfească, faţă de care începi să simţi o ură slabă;
6: Tolerabile, cele cu care te cerţi zdravăn, care te bârfesc deseori, faţă de care simţi o ură moderată;
7: Intolerabile, cele cu care te cerţi tot timpul, care te bârfesc tot timpul, faţă de care ura este puternică;
8: Cumplite, cele cu care certurile sunt interminabile şi insuportabile, care te bârfesc peste tot, care uneori îţi pun viaţa în pericol, faţă de care ura este foarte puternică;
9: Groaznice, cele care ţi-ar face orice rău, care ţi-ar lua tot sau aproape tot ce ai, care nu ezită să-ţi ia viaţa, cele faţă de care simţi o ură teribilă;
10: Fatale, cele cu care nicio noră şi niciun ginere nu rezistă, care ţi-ar lua tot ce ai fără să clipească, cărora nu le pasă de nimic chiar dacă pământul s-ar crăpa în două, cele cu care viaţa ta e terminată, faţă de care simţi o ură neîmpăcată.

George Budoi în Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (1 aprilie 2010)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie...

Realizează-te deplin.
Posteritatea-i buna amintire
Ce-o laşi în lume după tine.
E-o nouă vieţuire şi-o reîntinerire.
Fă, omule, în viaţă numai bine.
Şi semenului, dacă-ţi cată rău,
Dă-i binele în schimb şi bunul gîndul tău.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie

Realizează-te deplin.
Posteritatea-i buna amintire
Ce-o laşi în lume după tine.
E-o nouă vieţuire şi-o reîntinerire.
Fă, omule, în viaţă numai bine.
Şi semenului, dacă-ţi cată rău,
Dă-i binele în schimb şi bunul gîndul tău....

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb de noapte

Valuri concentrice de parfum
Simfonie de petale aurii
E tot galben,
Dar nu de-ajuns.

Am închis sărutul fără pecete.
Prin mâini străine,
E verde,
Dar nu de-ajuns.

Cald, gust metalic,
Durere halucinogenă,
E roşu,
Dar nu de-ajuns.

Umbriţi de gene ondulate
În lacrimi de sare
Tot albastru,
Dar nu de-ajuns.

Speranţa, viitorul,
Visul alb din zori...
Prea negru.

poezie de Ioana Cornelia Sigarteu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petronius: A iubi nu e de-ajuns; trebuie să ştii să iubeşti şi să arăţi altuia în ce chip să iubească. Plebea şi dobitoacele chiar simt numai plăcere, dar omul adevărat se deosebeşte de ele tocmai prin marea dibăcie a schimbării acestei plăceri într-o artă plină de nobleţe care să poată fi socotită un dar divin; de aceea, ea îndestulează nu numai trupul, dar şi sufletul.

replică din Quo vadis de Henryk Sienkiewicz
Adăugat de Lavy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzbunare

Există-n astă lume o credinţă
că, dacă-n noapte somnul nu-ţi mai vine,
eşti prins, în visul ei, de-o altă fi'nţă,
iar tot ce faci e-ascuns de vagi cortine.

Aşa că, draga mea, vreau răzbunare
şi, dacă noaptea albă vrea să-mi fie,
voi căuta să intr-un transa care
în visul tău mă duce, prin magie,

În braţe să te iau în zbor cu mine,
să te aşez pe-o plajă tropicală,
acolo unde mângâierea vine
ca valul ce nisipurile spală.

În umbra mea vei fi adăpostită
de-a soarelui lumină-n noaptea-n care
vei fi cum n-ai mai fost nicicând iubită:
pe-o insulă, intens, ca... răzbunare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezonanţe sublimate

poezia mă transpune în revelaţii ample
versuri sofisticate sufletul mi-l străbat
gânduri fluide pot cerul să-l contemple
clarităţi irezistibile care m-au schimbat.

în flux nemărginit trăiesc stări sublimate
bucurii câştigate în lupta cu neantul
ploaia de fericire sub lumini fermecate
gânduri devin aurore înconjoară cuvântul.

slove care curg în fluviu de speranţe
când soarele se scaldă în apa cristalină
adâncimile vieţii in mii de nuanţe
în care se reflectă scânteia divină.

trăiesc avânt sentimental cu rezonanţe
care urcă sus la steaua hermelină.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creion

Fă-te, suflete, copil
Şi strecoară-te tiptil
Prin porumb cu moţ şi ciucuri,
Ca să poţi să te mai bucuri.

Strînge slove, cărţi şi pană,
Dă-le toate de pomană
Unui nou învăţăcel,
Să se chinuie şi el.

Gîndul n-o să te mai fure
Prin zăvoaie şi pădure,
Cu ecoul de cuvinte
Care-ngînă şi te minte.

Cînd tristeţile te dor,
Uită tot şi tîlcul lor

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!