Eva

o apă seacă fără lucire
precum ochiul ce n-a văzut lumina niciodată
neagră ca baticul de doliu
se plimbă sângerând
în prelungirea înserării
de abia mai pot să-mi deschid gândul
să văd cum uitarea sfârtecă umbrele de ghimpi

tu eşti Eva care te tânguieşti
orfană de Dumnezeu şi de dorul însetat al muririi
tu stai şi veghezi apele Styxului
pline de cianuri trupeşti
tu porţi între coaste toate blestemele omenirii
tu mănânci şi nu te saturi de întuneric
şi poame grele de plumb

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stare

nişte drumuri zdrenţuite
pietre grele se spintecă una pe alta în creier
apa alergând goală
printre picioarele confuze
chipul legănându-se
între două căderi dilatate
fără să mai cunosc drumul
despart ceasul de timp
înainte de a uni malurile serii
într-o veghe copleşitoare
tăcerea era ca un film mut
fără actori şi regizor
în minte toate gândurile s-au stins
în curând mă voi bate pe întuneric cu liniştea

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg de salcâm

spuneai că înfloresc târziu,
ca un salcâm alb
pe nisipuri mişcătoare,
că spinii mei suportă
capriciile tale
şi anotimpurile secetoase
din lăuntrul oamenilor,
că uneori
pot creşte frunze
în lumina altor ochi
pe pământ,
că ploile nu-mi pot pătrunde
lemnul galben de piatră.

spuneai că florile-mi
înnebunesc,
că primăvara s-ar pustii fără
de albine,
că iezii nu ar mai avea
umbre înalte
şi porţi albastre
la care să se închine.

spuneai că nu mă poţi atinge
pe buze
decât în april,
când abia începe să-mi crească
coroana de spini,
de suspine,
că fără de floare,
n-ai putea veni la mine
să-mi veghezi amurgul
arid.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina dintre lumi

Plutim uneori- când deschidem o fereastră
Când despicăm cerul cu gândul spre moarte e un pas
Dar liniştea cerească la Dumnezeu ne cheamă
Hai sa fugim
Norocu-i ca şi moartea
Tot umblă şi desface lumina de întuneric
O clipă de lumină ne fie călăuză
Din berze albe stropi albesc în întuneric
Eşti tu, iubita mea.
Ce în viaţa îmi încape cu lumânări şi stele
A mirosind a tei şi albăstrele
Ne prinde întâmplarea descoperind ursita
Ce se întoarce-n lutul vieţii.
Ca un cor de păsări
Seitan regal
Se plimbă între muzici, scăpând-şi valul
Lacrimi pe o pleoapă.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora zgâriată

curg umbrele păsărilor în cuibul înserării
lumina sură cerne în ea
cântul de brumă
şi păsările şerpuiesc
în văzduh cutremurând
cuvintele îmblânzite

ora zgâriată lasă o dâră de sânge pe pietre
dormim într-un timp ursuz
şi ne trezim în mijlocul nopţii
să chemăm din ocna de sare
îngerul cu aripi de cenuşă
să aprindă focul în sobă
că e frig în suflet
şi lumina-i departe

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culorile roz

dragul meu,

ţi-am spus, o să am răbdare
vezi, stau cu mâinile întinse

încerc să ţin în priviri echilibrul oglinzii
aşteptarea ia uneori forma argintului

pe undeva prin centrul pământului plouă
n-am să ştiu niciodată cât întuneric ascund trupurile

cineva mă priveşte de-aproape
fiecare literă se desfăşoară de la cer la pământ

urmele albe fără ecou au doliu străveziu
ferestrele sunt toate deschise, umbrele se depărtează de suflet

apele încremenesc la intrarea în gânduri
trec păsări scheletice cu răsăritul pe umeri

în rest nu e nimic
lutul portretelor nu mai răspunde

au murit toate culorile roz...

poezie de Mădălina Maroga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem în interval VI

[între două verticale de întuneric
e greu
să-ţi găseşti
orizontala de lumină]

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rusaliile

Cireşu-aprins e încărcat de poame roşii,
Crenguţe pline, grele, se-apleacă la pământ,
Am prăznuit cu drag, în prag de vară, moşii,
Din liniştea din ceruri pogoară duhul sfânt.

În jocul ielelor se prind în zori cocoşii,
Le e furată mintea, nu se opresc din cânt,
Cireşu-aprins e încărcat de poame roşii,
Crenguţe pline, grele, se-apleacă la pământ.

Frunze de nuc leagă-n icoane jurământ,
Aşa ni-i datina, ne preţuim strămoşii,
Codiţele îşi ţin cercei-în legământ,
Ne respectăm în dragoste şi crezământ,
Cireşu-aprins e încărcat de poame roşii.

O zi binecuvântată!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idol să-mi fie o lumina rece...

Stau liniştit căldura se stinge în gleznele nopţii
sângele nu mai fierbe în clocot, se roteşte subţire
nu e străin şi sporeşte răcoarea în trup.

Cerul se topeşte în palmele fără coaje,
ele nu mă sperie dar au carnea amară.

Idol să-mi fie o lumina rece...

Stelele se plimbă în caleşti de cuarţ
şi coboară pe scări ruginite de mătase.

O bucurie neomenească se-ntipăreşte pe faţa minţii.
nimeni nu mă aşteaptă sub streşini de porţi
când ele tot timpu-s deschise a moarte.

Lumina cât este trece prin mine-n întuneric
rostogolindu-se cum pietrele-n hău
de nu mai ştie nimeni pentru cine bate clopotul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (19 mai 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nisip de coaste au bărbaţii

Mă-aplec să-ţi nimeresc făptura
Într-un vârtej de flori de soc,
Ca să-mi întorci cu rouă gura,
Să-ţi sorb dulceaţa ei de foc.

Cu mângâieri în chip de fluturi, –
Zbor pe coline de poveşti,
Mai caut să descopăr nurii,
Sămânţa fructelor trupeşti.

Viaţa noastră fie veşnic
Un dar din raiul întrupat
Sub mucul razelor de sfeşnic
Sclipind în coaste de bărbat.

De-aceea îngeri-n ovaţii
Pun panaceul unde doare,
Nisip de coaste au bărbaţii,
Tu, Evă eşti nemuritoare!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cugetarea pământului

Pe pământ îşi toarnă luna
Noaptea ca o armonie;
Umbre bântuiesc într-una
Pe-a pământului feerie.

Dorul meu purtat de vânturi
Zboară încet prin depărtări;
Şi-ascultă cu-ale lui gânduri
A pământului cugetări.

Şi-aud ofuri şi suspine
În a pământului lin gând,
Căci de ce şi oare cine
Adus-a răul pe pământ?

Ca un fulger îi străbate
Inima lui cât un munte,
Iar un vânt încet străbate
Prin poienile-i mărunte.

Să-i alune suferinţa,
Cu o dulce adiere
Asta i-ar fi lui lui dorinţa
Ca să simtă şi-o plăcere.

I-aşa de trist i-aşa de pal,
Pământul nostru în noapte
Unde eşti, pământ oval,
Iar te-ai cufundat în şoapte?

Tu te-ai cufundat în şoapta
Gândurilor tale grele;
Când luna deschide poarta
Şi nu poţi ieşi din ele.

Dar o umbră de speranţă,
Cuprinsu-ţi-a ochiul senin
Şi-a făcut în dimineaţă
Să-ţi arunce-al tău pelin.

Şi cu umbra de speranţă,
Tu din nou te-ai înveselit
Nu uita că eşti o viaţă
Şi niciodată n-ai murit.

Veşnic eşti în univers
Pe când omu-i trecător.
Tu eşti precum un dulce vers
Prin univers eşti călător.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În numele lui Dumnezeu

Mi-am dorit să mor aseară
Pe lumina unei mute
Pe un dar divin şi calm
Ce-a venit să mă sărute.

Ah, dar nu am putut să mor
Dorul m-apăsa în coaste
Iar un câine bătea poarta
Să nu aţipesc plângând.

M-am apropiat de uşă
Mi-am dorit să ies afară
Să-mi arunc dorul spre stele
Şi-amintirile cu tine.

Ah, te-am pus viu cu gândul meu
Nemiloasă-am fost cu tine
Te-am urcat pe crucea Toamnei
Şi te-am răstignit străine.

Te-am dorit ca pe-un Isus
Dureros şi plin de sânge
Un nevinovat ce plânge
În faţa destinului.

Te-am dorit iertat de Domnul
Plin cu-al meu păcat şi vină
Să mă ierte şi pe mine
Că te-am aruncat in stele.

Să mă ierte Dumnezeu,
Că te răstignesc în versuri
Cu tot dorul şi o pană
Ruptă din a mea durere.

Ah, cum mă poartă Duhuri rele
Cum mă scormonesc în vene
Să mă otrăvesc cu ele
Chinuindu-mă în răni.

Mi-am dorit să mor aseară
Sus pe crucea Cerului
Să-mi sting dorul şi păcatul
Luat din mamă şi iubit.

Să mă sting pe chipul Lunii
Arsă-n tălpi de stele mii
Să-mi pierd viaţa pământeană
Şi-o iubire de nebun.

Măcar de-aş putea să tac
Să mă fac stâncă şi frunză
Ori un Soare ce răsare
Fără gând de-a scrie versuri.

Măcar de-aş putea s-adorm
Pe lumina de la Lună
Ghemuită-n sânul Ei
Făr' de dor şi-o limbă vie.

În numele lui Dumnezeu... doresc uitare!
... dar cu dorul.. ce mă fac?

poezie de Adelina Cojocaru (20 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri în tăcerea nopţii

În întunericul de nepătruns,
vara, în tăcerea nopţii,
Stau rezemat, cu gândul dus,
sprijinit de stâlpul porţii.
Am trimis gândul la tine
ca să-ţi spună dorul meu.
Să-ţi spună că nu-mi e bine.
Fără tine-mi este greu.
Tăcerea nopţii mă-înfioară.
Tremură inima-n mine.
Ne lipseşti de-un an şi-o vară.
Rătăceşti prin ţări străine.
Nu mai ştiu de eşti în viaţă.
La copii, ce să le spun?
Cănd dă soare-n dimineaţă,
îşi plimbă ochii pe drum.
Oare-ai să mai vii acasă?
Dorul de ei nu te-îndeamnă
să te-ntorci? Să stai la masă.
Copiii să-ţi spună, MAMĂ!

poezie de Dumitru Delcă (7 iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ceea ce e nevoie să faci este să stai ca tăcerea, fără nimeni care să fie tăcut! Doar nu mai tulbura Pacea cu gândurile tale! Şi cel mai zgomotos dintre toate gândurile este gândul "eu". Dar "eu" e un mit ca şi mintea, real este doar Dumnezeu. Tu fără "eu", eşti dintotdeauna Dumnezeu!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

Te-asemeni florilor de primăvară
Atunci când îşi desfac petalele
Tu radiezi o frumuseţe rară
Şi pentru tine luminează soarele

Tu eşti un înger printre oameni
Trimis din cer de Dumnezeu
Să mă veghezi pe mine pretutindeni
Să mă înveti să înving ce-i greu

Tu eşti luceafar între stele
Şi vreau să fi a mea pe viaţă
Cu tine uit de clipe grele
Doar tu îmi dai speranţă

poezie de Stefan Tabacu
Adăugat de Stefan Tabacu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de om

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă şi un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăboveşte jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul şi să las o cheie
ori nu ştiai că am
o nevastă şi un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca şi când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aş fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ţi mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
şi sunt gol-goluţ că n-am putut
să-mbrac nimic
aşa sunt Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul şi viaţa între dinţi
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ţi-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăboveşti la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar ştiai
că-i bolnav şi trist
şi-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un semn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
ştiu că te grăbeşti
şi-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu ştiai
un copil şi o nevastă care au lăcrimat destul
şi-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greşit de vii pândind
şi totuşi dacă vii
adu-mi şi tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost şi încă sunt

noa haide moarte hai

păşeşte-ncet de poţi
injectează-mi în vene noaptea
fie şi în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mă-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teama de întuneric

ziua de azi e un fel de plictis
ocaziţional casc de parcă
sunt pedepsit pentru toate răutăţile lumii
uneori oscilez între cer şi pământ
caut locul în care o să
locuiesc pentru o vreme
potrivindu-mi respiraţia după
zborul de pasăre
o să o iau de la început
şi pentru că mi-e teamă de întuneric
cineva o să-mi fie complice
alteori stau să desenez cu privirea pe cer
un Dumnezeu răutăcios şi fără barbă
cu mâinile lui însângerate
agită norii
un înger crapă cerul în două
mă priveşte lacom şi plescăie din buze

pe lângă mine trece o umbră

ştiu

când vine vremea peştii
se lasă la fund
păsările coboară pe vârfuri de copaci
câinii scheaună bezmetic
Dumnezeu fără motiv
se plimbă de colo-colo şi
nici că-i pasă de scâncetul
noului născut

un petec de cer negru cade peste zare
mă aplec
îmi fac semnul crucii şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă (în metru contemporan)

N-am crezut să-nvăţ a-nţelege vreodată,
Ale tale tainice şi gingaşe poezii,
Ce mă cufundau odată...

În apele adânci, pustii.
Degeaba strig şi plâng ingrozitor,
În noaptea palidă, senină,
Căci tu acum dormi liniştit,

Scăldându-te-n tihnă.
O, unde eşti, Eminescu?!
Plecat-ai tânăr între sfinţi
Şi cui o să-i mai zic acuma,

Ale mele rugăminţi?

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de Om

(scris pe patul de spital, aprilie 2018)

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă şi un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăboveşte jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul şi să las o cheie
ori nu ştiai că am
o mamă şi un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca şi când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aş fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ţi mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
şi sunt gol-goluţ că n-am putut
să-mbrac nimic
aşa sun Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul şi viaţa între dinţi
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ţi-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăboveşti la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar ştiai
că-i bolnav şi trist
şi-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un se4mn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
ştiu că te grăbeşti
şi-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu ştiai
şi o mamă care a lăcrimat destul
şi-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greşit de vii pândind
şi totuşi dacă vii
adu-mi şi tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost şi încă sunt

noa haide moarte hai

păşeşte-n cet de poţi
injectează-mi în vene noaptea
fie şi în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mî-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (aprilie 2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Existenţă

poate mă ascund
doar sub masca unei linişti sfâşiate
în rest arsura razelor de fier
seacă din adâncuri
bătaia cuvintelor

şi curge spaima
la pământ
val după val
să incurce lucrurile
în iţele devenirii

e un ritual
să silabiseşti în golul tău
când lumina
trece mai întâi
prin tot ce e negru

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

o geană de ceaţă
umedă
ca lacrima ochiului
ce a vărsat sânge
mi-e toată tristeţea
de-acum

îngeri giganţi cu aripile adâncite în jale
îmi cutremurau
epicentrul luminii
iar visele abia ieşite
din chinul întunericului
nu mai creşteau

tot gândul meu
era o rană caldă
în care se ducea să moară
ultima speranţă

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!