Culorile roz
dragul meu,
ți-am spus, o să am răbdare
vezi, stau cu mâinile întinse
încerc să țin în priviri echilibrul oglinzii
așteptarea ia uneori forma argintului
pe undeva prin centrul pământului plouă
n-am să știu niciodată cât întuneric ascund trupurile
cineva mă privește de-aproape
fiecare literă se desfășoară de la cer la pământ
urmele albe fără ecou au doliu străveziu
ferestrele sunt toate deschise, umbrele se depărtează de suflet
apele încremenesc la intrarea în gânduri
trec păsări scheletice cu răsăritul pe umeri
în rest nu e nimic
lutul portretelor nu mai răspunde
au murit toate culorile roz...
poezie de Mădălina Maroga
Adăugat de Adelydda
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Mădălina Maroga. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.