Anotimpul putred
E anotimpul putred... frunze ard
Pe ramuri ude... lacrima ne strigă
Și se-oglindește-n ape de smarald...
Vântu-n duioase rugi să ne atingă?!
Îmi plec privirea-n rugi de catifea...
Poem solar sub gene se ivește...
E toamnă tristă, este-o toamnă grea
Și inima de plânsul ei zvâcnește.
Poem solar invoc... renasc în ploi
Un alt destin, spre lumi spirituale
Pe trepte de iubire, amândoi
Suflet zburând pe căi transcendentale.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Poem de toamnă
Ți-am scris sonete spre a ta mărire,
Ți-am luat mătăsuri moi de chihlimbar...
Tu ai venit, te-ai dus... o amăgire!
Parte dint-un decor autumnal.
În ruginiu și-n verde îmbrăcată
Adeseori maramă ți-ai lăsat
De cenușiu, de trist și dintr-o dată
În ploi, spre ceruri, te-ai aventurat.
Și plângi din ceruri lacrimă amară
Iar noi nutrim aici spre absolut,
Tu ai venit, te-ai dus, iubită toamnă!
Plecarea ta, de veacuri, ne-a durut.
Și-am tânguit în plecăciuni sonore...
Pustiu poem în rugi s-a înălțat.
Te-i dus în șirul toamnelor eterne!
De ce-ai venit?! De ce-ai mai fi plecat?!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem de toamnă
Ți-am scris sonete spre a ta mărire,
Ți-am luat mătăsuri moi de chihlimbar...
Tu ai venit, te-ai dus... o amăgire!
Parte dint-un decor autumnal.
În ruginiu și-n verde îmbrăcată
Adeseori maramă ți-ai lăsat
De cenușiu, de trist și dintr-o dată
În ploi, spre ceruri, te-ai aventurat.
Și plângi din ceruri lacrimă amară
Iar noi nutrim aici spre absolut,
Tu ai venit, te-ai dus, iubită toamnă!
Plecarea ta, de veacuri, ne-a durut.
Și-am tânguit în plecăciuni sonore...
Pustiu poem în rugi s-a înălțat.
Te-i dus în șirul toamnelor eterne!
De ce-ai venit?! De ce-ai mai fi plecat?!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tablou de toamnă
Dans de culori...
Ploaia cade-n cascade,
Miruind omenirea
Cu lacrimi cerești.
Frunzele valsează - un poem,
O iubire - chihlimbar de povești.
Ramuri se frâng obosite,
Se-apleacă în rugi,
Pe alei prăfuite.
Sângele pământului curge în must rubiniu.
Nuci și gutui cu miros amărui
Parfumează tăcerea.
Catapeteasma de nori,
Ca un voal de mireasă,
Ne cade pe față.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un cer de smoală
Un picur pe braț, încă unul pe nas
Și cerul sărac cu doi stropi a rămas.
Vuiesc în furtună cuvinte și rugi,
Oh, vară de miere, degrabă te duci!
Se-alungă lumina. În petece gri,
Ades te-nfășori, prin orașe pustii
Și voaluri de frunze de miere foșnesc,
Eu, lacrimă toamnă, prin tine grăbesc.
M-ascund în tăcere, în noapte de smoală...
Ce ramuri mă-ngână! Ce frig e afară!
De-atâta tăcere, mă uit și mă chem.
Simt vara cum curge în rugi și-n blestem.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem de toamnă
Las toamna-n palme... Iată, tremur zorii!
Înfometate vânturi mă gonesc...
Eu rătăcesc prin parcul cu magnolii
Și cânt cu toamna... -n ea mă regăsesc!
Trag ivărul luminii... Mi-este teamă!
Întunecarea vreau să mă cuprindă!
În suflet clopot fraged de frunze de aramă,
Las să-mi pătrundă... Voi cresta în grindă
Această toamnă. Câmp de crizanteme
Cu dulci arome, fie-mi așternut!
Mustească-n mine toamnă de poeme
În neastâmpăr blând de început!
Ca o aromă de gutui și mere,
De taină și de vin cu scorțișoară,
Să rătăcesc în podul palmei tele,
Eu, must uitat de lacrimă amară.
Iar tu, fecioară de poem tomnatic,
Rămâi la geamul meu să mă privești,
Dulce iubire cu un iz romantic,
O filă dintr-o carte cu povești...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ploi
Ploi de toamnă lungi și grele,
Ploi de toamnă, plâns de stele,
Ploi de frunze pe cărare...
Ploi în inimi și pe vale...
Vânturi reci, pustie toamnă!
Ne-aduci ploaie de aramă
Și gutui împarfumate...
Ne aduci tăcere, noapte...
Foc în sobă, plâns pe drumuri,
Aripi de vrăjite fumuri,
Umbre de dureri și șoapte,
Noapte, noapte, noapte, noapte...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poeme de toamnă
Poeme de brumă
Pe-a timpului humă
Poeme de vise și vers,
Gutui parfumate
De toamnă brumate
Din rod de lumină-am cules.
Frunze de jar...
O toamnă-amnar,
O toamnă, adesea, cu ploi,
Etern parfumată,
În gri colorată
Se scurge, se scurge în noi...
E toamnă de-acum,
Durere și fum,
Purtând și tristeți și tăceri,
E toamna din noi
Când desculți, amândoi,
Căutăm amintirea de ieri.
Poeme de toamnă
Mereu mai amară,
Bătrâni reumatici și goi,
E toamna în care
Se plânge, se moare
Copacii sunt triști și sunt goi.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dialog de toamnă
- Mă simt călătorind... - un val...
Un val mustind sub ploi de frunze,
Într-un decor autumnal...
Am gloss tomnatic iar, pe buze.
- Sunt vals de ploi de frunze reci,
Zălog brumatelor săruturi...
Încununată-n gânduri, treci,
Peste aceleași începuturi...
Pe gâtul alb de catifea,
Dantele dulci chihlimbării...
Un voal rămas, iubita mea,
Ca semn al nopților târzii.
Te-ai îmbrăcat în fructe coapte...
Mustești de vis și necuprins...
Te caut! Pentru înc-o noapte,
Cu ramuri, iată, te-am atins!
Gondola nopților cu lună...
Catapeteasmă sângerie,
În tine toamna se adună...
Și toamna-i parcă mai pustie!
- Rămân a nimănui deodată!
Mi-e cerul pustiit de ploi,
Dar toamna-i mult mai minunată
Atunci când suntem amândoi.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un răspuns fudul doamnei Nuța Crăciun
Mă-ntrebi de frunzele din suflet,
Iubita mea, iubită doamnă
Și zilele-s ca înnorarea,
Ca ploaia asta de aramă...
Copacii goi, în nemișcarea
Atâtor veacuri, mor tăcut...
Dar ca o nimfă vor renaște...
Noi cum s-o luăm de la-nceput?!
Copacii dor?! În plâns de frunze
Își varsă lacrima și dorul...
Noi trecerilor noastre plânse
Nu le vedem nici viitorul...
Și dacă ochiu-i mănăstire
La care ne-nchinăm în noi
Când nu mai credem în iubire,
Cerând tăcut un alt altoi,
Și dacă toamnă după toamnă
Trec lent... și noi îmbătrânim,
E pentru că, iubită doamnă,
Pustiul vieții îl sorbim...
Sub pleoapa neînchisă încă,
La ușa sfântului altar,
Sărbătorim în nemișcare
Aceeași toamnă, iar și iar...
Îmbătrânim tăcut și cerul
Durerilor nespuse încă
-n mărturisiri de sacrificii,
E pentru alții doar o stâncă...
Ceruri de chihlimbar... și-n suflet
Atâtea albe minarete
Ce se înalță-n rugi creștine...
În rest, tăcere doar... poete!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De toamnă
Bălaie, cu pletele-n vânt,
S-a coborât pe pământ.
Pe cer vin cocori cenușii...
Circhinii din vii, viorii,
Se-apleacă în rugi spre pământ...
În mustul dulceag din pământ
Se-ascunde poveste de toamnă,
De nuci, de gutui și de mamă.
Trec răuri de prunci către școli
Și cântă cu ploaia în zori...
Copacii-s de-acum ruginii
Iar eu... te aștept să revii.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tomnatică
Printre copacii dezgoliți de miere
Curge aroma discului solar
În valuri ruginii... Și diademe
De frunze cad... Decor autumnal!
Cad salbe de lumină pe aleea
Slab luminată... Pași de catifea
Foșnesc pe un ocean de ciocolată...
Se-apleacă ramuri peste fața mea...
Pe genele tușate, plumb și brumă...
Un fard tăcut de ne-nțelese umbre...
Și toamna peste suflete se-adună,
Panerele cu ploi și frunze umple.
Cer cenușiu... și vânt... apus de sângeri...
Bătând în dulce roz neînțeles...
Oh, câte toamne! Apoi câte plângeri,
N-au curs în râuri pe obrazul șters!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tomnatică
Printre copacii dezgoliți de miere
Curge aroma discului solar
În valuri ruginii... Și diademe
De frunze cad... Decor autumnal!
Cad salbe de lumină pe aleea
Slab luminată... Pași de catifea
Foșnesc pe un ocean de ciocolată...
Se-apleacă ramuri peste fața mea...
Pe genele tușate, plumb și brumă...
Un fard tăcut de ne-nțelese umbre...
Și toamna peste suflete se-adună,
Panerele cu ploi și frunze umple.
Cer cenușiu.. și vânt... apus de sângeri...
Bătând în dulce roz neînțeles...
Oh, câte toamne! Apoi câte plângeri,
N-au curs în râuri pe obrazul șters!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doliu de toamnă
E doliu în noapte și-n golul privirii
Și plânge-n adâncuri și astrul Luminii.
Miroase a toamnă, cad frunze de ploi
În gânduri, în suflet, ades peste noi.
Miroase a rânced, a nuci și-a sarmale,
Miroase a ploaie în gânduri... și doare
Sub pleoapele-n neguri ascunsa durere,
Când vântul zvâcnește, în lanțuri, spre stele.
Cărări de tăcere, sub stropi sidefii,
Își plimbă sub ramuri, etern simfonii.
Se-nvârte umbrela în cercuri de vis
E doliu în noapte... lumina s-a stins.
Mai trec tufănele pe strada de jar...
Sculptată în răni de uitat chihlimbar,
Rămâne-n memorii, în numele meu
Și toamna aceasta zăcând pe traseu.
Cuptorul și pâinea făcând juământ,
Sub crucea plecată de-al toamnei cuvânt,
Rămân plecăciune în nopțile reci...
Miroase a pâine pe-a toamnei poteci...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossă de toamnă
Cad frunze-n dantele de ploi
Și-a frunzelor moarte ne doare,
Se scutură taomna din noi
Cu frunze-amărui și migdale.
Bat ramuri la-al inimii geam,
Iar ușa-i de-acum încuiată,
Cât nici amintiri nu mai am,
Cât nimeni în prag nu m-așteaptă.
Cad frunze-n dantele de ploi -
Poteci timpuriu pustiite,
Copacii sunt triști și sunt goi.
Contur de aduceri-aminte.
În umbre sălbatice, reci,
Sub frunze foșnind, de aramă,
Alunecă-n frântele rugi
De vânturi, o ploaie de toamnă.
Și-a frunzelor moarte ne doare -
Un clopot în nopți de granit,
Mormânt de tăcută uitare
Când timpul în dulce alint,
Coboară-n clepsidră secunda,
Trecând repetat peste viață,
Mereu adâncindu-se-n noapte,
Mereu adțncindu-se-n ceață.
Se scutură toamna din noi -
Cercei aromați la ureche,
De frunze, de struguri și ploi,
Sub pelerina neagră și veche.
În suflet bat ramuri, de dor...
În noapte secunde... În moarte
Sfielnic, același decor,
Se pierde în lume, departe.
Cu frunze-amărui și migdale,
Cu lacrimi pe trupul zidit,
Pictăm cânturi de-nmormântare
În timpul de timp prăfuit.
Se-aude-n adâncuri o toamnă,
Se naște un nou început,
E-atât de normal să se moară!
Știm asta de când ne-am născut...
Bat ramuri la-l inimii geam
Și dorm în adânc ziditorii...
Infinit, aș putea să te am!
Șa tâmple, la poarta-nchisorii,
Sub pleoapele vechi, cenușii,
Un licăr albastru tresare...
Se-ascunde în nopți viorii
A toamnei, de vis, săgetare.
Iar ușa-i de-acum încuiată,
Împietrită cărarea spre cer,
Tăcere-i de gutui parfumată
Și prinsă în lanțuri de fier.
Ae scurge-n clepsidră nisipul,
În noi e mereu risipire,
Am trecut repetat rpin cuvinte,
Definindu-ne simplu "iubire".
Cât nici amintiri nu mai am,
Nici pierdutele plângeri de stele,
Risipindu-mă-n mine, la geam,
Ning atom de iubiri altor ere.
Mă ascund voal de vânt, voal de vis,
Toamnă sunt, sunt mister și altar,
Mănăstiri de cuvânt - glasul trist,
Un poem repetat, triumfal.
Cât nimeni în prag nu m-așteaptă
Și rugile-mi sunt în zadar,
Nu-s decât o toamnă uitată
În decorul atât de banal.
Cât nimeni năframa nu-și lasă
Pe ochiul de timp ceruit,
Mă simt prea departe de casă,
De tot ce-am creat și-am iubit.
Cât nimeni în prag nu m-așteaptă,
Cât nici amintiri nu mai am,
Iar ușa-i de-acum încuiată,
Bat ramuri la-l inimii geam.
Cu frunze-amărui și midale,
Se scutură toamna din noi
Și-a frunzelor moarte ne doare...
Cad frunze-n dantele de ploi...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dulce toamnă
Oh, dulce toamnă cu miros de miere,
Cu zâmbet rece și covor de frunze,
În ascunzișul nopții mii de stele
În colivii de nouri stau ascunse...
Ca un slujbaș al templelor o umbră
Ție destinat în nemișcarea ta,
Să lași pe cer doar nori sortiți să plângă
Și vânt sinistru... Toamnă, toamnă grea!
Un râu de frunze-nvolburat de vânt,
Gutui, în vreun pridvor, straniu lucind,
Alai de fum și ramuri tremurând...
Sângeri mustind pe cerul suferind...
Miros de pâine coaptă și dovleac,
Velințe fluturânde la ferești,
Surâs de prunci și dulce cozonac...
Un rod bogat mereu ne dăruiești...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossa toamnelor ploioase
Cad frunze-n dantele de ploi
Și-a frunzelor moarte ne doare,
Se scutură toamna din noi
Cu frunze-amărui și migdale.
Bat ramuri la-al inimii geam,
Iar ușa-i de-acum încuiată,
Cât nici amintiri nu mai am,
Cât nimeni în prag nu m-așteaptă.
Cad frunze-n dantele de ploi
Poteci timpuriu pustiite,
Copacii sunt triști și sunt goi.
Contur de aduceri-aminte.
În umbre sălbatice, reci,
Sub frunze foșnind, de aramă,
Alunecă-n frântele rugi
De vânturi, o ploaie de toamnă.
Și-a frunzelor moarte ne doare
Un clopot în nopți de granit,
Mormânt de tăcută uitare
Când timpul în dulce alint,
Coboară-n clepsidră secunda,
Trecând repetat peste viață,
Mereu adâncindu-se-n noapte,
Mereu adâncindu-se-n ceață.
Se scutură toamna din noi
Cercei aromați la ureche,
De frunze, de struguri și ploi,
Sub pelerina neagră și veche.
În suflet bat ramuri, de dor...
În noapte secunde... În moarte
Sfielnic, același decor,
Se pierde în lume, departe.
Cu frunze-amărui și migdale,
Cu lacrimi pe trupul zidit,
Pictăm cânturi de-nmormântare
În timpul de timp prăfuit.
Se-aude-n adâncuri o toamnă,
Se naște un nou început,
E-atât de normal să se moară!
Știm asta de când ne-am născut...
Bat ramuri la-al inimii geam
Și dorm în adânc ziditorii...
Infinit, aș putea să te am!
La tâmple, la poarta-nchisorii,
Sub pleoapele vechi, cenușii,
Un licăr albastru tresare...
Se-ascunde în nopți viorii
A toamnei, de vis, săgetare.
Iar ușa-i de-acum încuiată,
Împietrită cărarea spre cer,
Tăcerea-i de gutui parfumată
Și prinsă în lanțuri de fier.
Se scurge-n clepsidră nisipul,
În noi e mereu risipire,
Am trecut repetat prin cuvinte,
Definindu-ne simplu "iubire".
Cât nici amintiri nu mai am,
Nici pierdutele plângeri de stele,
Risipindu-mă-n mine, la geam,
Ning atom de iubiri altor ere.
Mă ascund voal de vânt, voal de vis,
Toamnă sunt, sunt mister și altar,
Mănăstiri de cuvânt glasul trist,
Un poem repetat, triumfal.
Cât nimeni în prag nu m-așteaptă
Și rugile-mi sunt în zadar,
Nu-s decât o toamnă uitată
În decorul atât de banal.
Cât nimeni năframa nu-și lasă
Pe ochiul de timp ceruit,
Mă simt prea departe de casă,
De tot ce-am creat și-am iubit.
Cât nimeni în prag nu m-așteaptă,
Cât nici amintiri nu mai am,
Iar ușa-i de-acum încuiată,
Bat ramuri la-al inimii geam.
Cu frunze-amărui și midale,
Se scutură toamna din noi
Și-a frunzelor moarte ne doare...
Cad frunze-n dantele de ploi...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamnă aurie
Toamnă, toamnă aurie,
Ai adus peste câmpie
Covor de frunze ruginite
Și zile cu ploi cernite.
Toamnă, toamnă aurie,
S-au stors strugurii din vie.
Porumbul s-a recoltat,
Oile trec la iernat.
Toamnă, toamnă aurie,
Tu faci bolta plumburie,
Aduci ploi, aduci răcoare,
Și-n zbor, păsări călătoare.
Toamnă, toamnă aurie
Cu căciulă brumărie,
Ne aduni pe toți în casă,
Pentru iarna friguroasă.
poezie de Dumitru Delcă (7 septembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 11 comentarii până acum.
Textul original este scris în limba română.O altă toamnă
E toamnă! Strânse, stau roadele pe câmpuri...
Căpițele, spre transcendent se-nalță
Un pat de frunze ard în rânduri-rânduri
Altui poem îi dă de-acuma viață.
Se vede-n zare casa bătrânească...
Copaci de chihlimbar, în tânguiri,
Își caută pe zarea fermecată
Betea de nori... Uitații pelerini,
Aleargă-n vânturi, pe arcuș de stele
Și dansul lor se toarce și se frânge.
Și lumea toată trece peste semne
De neguri, de tăcere și de sânge...
Zadarnic sub umbrelele de nouri,
Împrumutând un aer ruginiu
Apare, roșu, soarele în pâlcuri...
E toamnă și-i atâta de târziu!
Albinele trudesc din zori în seară...
Se-nalță peste câmpuri ca un fum,
Miroase-a vin și a gutuie-amară...
O altă toamnă va veni de-acum.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De toamnă...
Vezi?! Afară plouă... Și e frig... Și plâng
Tremurându-și umbra, frunzele de rug,
Frunzele brumate și trudind de ger,
Într-un dans de ceară pe ascunsul cer.
Plouă mocănește, cu stropi mici și reci,
Spaimă-ntre copacii-ngenuncheați pe veci
Și de remușcare, șoaptele se-adună
Și vuiesc prelegeri... Se întorc spre humă...
Brațele în rugă de gutuie coaptă,
Ca un clopot, încă, plânsul și-l arată.
Timpul, în clepsidră, rostul său își are -
Rod pentru rodirea toamnei următoare...
Trec peste cadavre, printre ramuri frânte...
Vântu-n simfonie, pe acorduri blânde,
Iar îmi cere mâna... Și pe portativ
Notele dansează într-un ritm lasciv...
Ploi bolnăvicioase... Trec copii la școală...
Toamnă... toamna vieții, crudă și amară,
Vin cu scorțișoară, iz de guturai,
Toamna iarăși vine cu al său alai!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adio
Să-mi iau la revedere n-am să pot.
Sunt lacrimi multe între noi... și dor,
De-aș colinda în gând pământul tot,
Cu lacrima nu am să-l mai măsor.
Pe pleoapa grea am scris cu nouri gri
Și lacrimi ruginii de frunze-au curs,
Căci a trecut o zi și înc-o zi,
În suflet, toamnă aspră, mi-ai pătruns.
Pe foi mototolite-ar fi-n zadar
Să-mi iau adio, știu că ar fi greu,
În toamnă m-aș ascunde iar și iar,
Căci este toamnă și-n sufletul meu.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!