Visul meu de pădure

De-aş fi o pădure lâng-o margine de lac,
Lin mi-ar bate vântul în fiecare copac
Şi aş zâmbi în fiecare primăvară,
Când florile-n poiană mie-o să-mi apară.

Şi oi fi ca o regină-a florilor mărunte,
Iar semeţii copaci de mine-o să asculte
Plângand aşa de tare, eu m-oi înveseli,
Când păsări călătoare la mine or veni.

Şi-oi răsuna de-atâtea cântece voioase,
De simfonii plăcute-a mierlelor duioase,
Iar cerul s-a deschide şi norii i-a-nghiţi
Când măiastra pitulice lin va ciripi.

Cânta-va-n plop o gingaşă privighetoare,
Cu glasul ei divin venit din depărtare;
Iar sufletul mi-a plânge când ea a tot cânta
Şi-atunci o ploaie dulce pe mine va cădea.

Şi s-a stinge soarele ca o lumânare,
Eu voi rămâne singură în lunga zare,
Iar visu-mi de pădure încet s-a spulbera
Şi nimeni niciodată nu mă va ajuta.

Greu e să fi pădure într-o lume de vis
Când nici măcar un luceafăr nu este aprins,
Tot e stins acum în visul meu de pădure
N-aud păsări, nu e vântul şi nici mure.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpuri

-Nu te întrista, pădure!
Toamna rău a vrut să-ţi facă,
Veşmintele îţi dezbracă,
Frunzele vrea să le fure.

-Nu te-ngrijora, pădure,
Iarna-i cruntă, tristă, rece,
Viscol, geruri vin, vor trece
Peste ramurile sure.

-Zâmbeşte din plin, pădure,
Primăvara bate-n geamuri,
Mugurii plesnesc pe ramuri,
Se duc vremurile dure.

-Să râzi veselă, pădure,
Vara trilul îl asculţi,
Vin copii voioşi, desculţi,
Să culeagă fragi şi mure.

-S-a sfârşit un an, pădure,
Nici nu ştim când a trecut,
O luăm de la-nceput,
Domnul de noi să se-ndure!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul prin pădure

Au închis drumeagul prin pădure
Acum şaptezeci de ani şi mai bine.
Vremea şi ploile l-au măcinat
Azi nu mai poţi, printre hârtoape şi rovine,
Ghici unde-a fost drumeagul prin pădure
Înainte ca ei să fi replantat copacii.

E-ascuns sub lăstăriş, sub muşchiul moale,
Sub covor de păştiţe şi de coada vacii.
Numai păstrătorii tainelor pot desluşi c-acolo
Unde-şi fac cuibar guguştiuci cu pene sure
Şi-unde bursucii se simt la ei acasă
A fost odată drumeagul prin pădure.

Totuşi, dacă pătrunzi în codru mai adânc
Într-o seară de vară târzie când cerul
E-aproape de pământ şi aerul e rece peste iezer,
La ora când fiecare suflet îşi strigă partenerul,

( Nu le e teamă de oameni în pădure,
Căci prin acele locuri au trecut puţini)

Vei auzi bătaia copitelor de cai
Şi foşnetul făcut de fuste-n roua de sub pini
Apropiindu-se din ce în ce mai mult de tine
Prin oglinda ceţii străvezii, prin rugi de mure,
Ca şi cum ar şti foarte, foarte bine
Drumeagul cel vechi, de demult, prin pădure.
Drumeagul care nu mai trece prin pădure.

poezie de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-o să am

N-o să am niciodată un cântec,
pierdut într-un clar de pădure!
Şi asta numai pe motiv,
că notele mele muzicale,
sunt izvorâte din ecourile,
paşilor tăi de ciută,
într-o poiană,
atunci când cerul,
se întâlneşte cu pământul
şi când piepturile florilor,
pocnesc de sufletul meu,
care-ţi vine mereu la rădăcină,
ca un izvor cristalin,
obosit de aşteptare
şi de prea plin!

poezie de Constantin Păun din Zbor fără aripi (2011)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ama

nu te-am văzut niciodată
sărutând vântul,
sarea din munţi,
nici bobul de rouă
căzut pe frunza plăpândă,
eşti cu mult mai profundă
decât hăul din ape
liberă, fericită, singură
şi trebuia să-ţi dau un nume
să mă recunoşti,
să mă auzi când te strig
cu glasul pierit
în gâtul lebedei negre

te-am chemat
ca pe o ultimă povară,
indecisa mea primăvară
te-am numit ama,
drum fără de drum,
pădure fără copaci

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

Pe-o cărare din pădure,
M-am pornit cu pas agale,
Îs pornită după mure,
Având tocuri la sandale.

Şi uitându-mă în urmă,
Am văzut era o umbră,
Am călcat o iarbă sumbră,
Ascunzându-mă de umbră.

Umbra îmi stătea tăcută,
Însă am văzut că suflă,
Am atins cu tocul tufa,
Ea dinnou e lângă tuflă.

Hotărâtă merg spre casă,
Văd dinnou mă urmăreşte,
Iau din vinul de pe masă,
Lângă mine se-nvârteşte.

Eu mă culc şi ea se culcă,
Şi nimic măcar nu spune,
Nu ştiu când o să se ducă,
Am s-o pun la strâns alune.

Când în zori s-a luminat,
A sărit şi ea din pat,
Şi nici nu m-a salutat,
N-am văzut când a plecat.

Mă-ntreb, oare ce-a vrut,
Şi de ce s-o fi pierdut,
Am să es azi în pădure,
Poate vine după mure...
27.06.2019

poezie de Ludmila Maciuga
Adăugat de Ludmila Maciuga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine mi-eşti pădure!

Cine-mi eşti, pădure,
Lamură uşure,
Versului meu teafăr,
Zborul de luceafăr,

Cănd te sună cerul,
Arşiţa şi gerul,
Din pământ te sapă,
Viscolul spre apă!

Printre frunze-n dungă,
Îmi foieşti în pungă,
Pădure de gânduri,
Leagăn pentru scânduri!

Cine-mi eşti, pădure,
Lamă de secure,
Vis de-ncrângătură
Semn de legătură.

poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Merseră la fântână, băură apă de se răcoriră şi priveau cu nesaţiu cum se lasă cerul în depărtare pe pământ, şi ar fi dorit să meargă până la sfârşitul pământului, să vază cerul din apropiere, sau măcar până vor da de locurile acelea unde pământul este ca piftia. Apoi intrară în pădure. Când văzură frumuseţile pădurilor, rămaseră cu gurile căscate. Vezi că ei nu mai văzuseră d-alde astea de când îi făcuse mă-sa. Când bătea vântul şi se mişca frunzele, asculta la fâşâitul lor şi li se părea că împărăteasa umblă târând după sine rochia cea de mătase; apoi se aşezară pe iarba fragedă, la umbra unui copaci mare. Aci se puseră a cugeta şi a sfătui cum să înceapă vânătoarea. Ei, nici una, nici alta, voiau să vâneze tot lighioni sălbatice.

Petre Ispirescu în Luceafărul de ziuă şi luceafărul de noapte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată, pe vremuri, şi fiţi siguri că e mult timp de atunci, într-o pădure mare, trăia un sărman tăietor de lemne care, toată viaţa lui, se dusese în fiecare zi în pădure la tăiat de lemne. Şi cum a plecat el aşa în pădure într-o zi, nevasta i-a umplut desaga şi i-a agăţat o ploscă pe spate ca să aibă ce mânca şi ce bea în pădure. Însemnase un uriaş stejar bătrân care, credea el, va fi un izvor nesecat de scândură.

începutul de la povestea Cele trei dorinţe
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În pădure, la Zăval - actul I

Cu vecina, la pădure,
Merg, adesea, după mure,
Da-n pădurea minunată,
Mure n-au fost niciodată!

epigramă de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomnie târzie

Aş vrea s-adorm, dar în zadar:
Mi-e ruşine de mine cu mine
Mă simt ca un tufan orfan
Şi orice pădure îmi este secure

Am fost lăstar în codru rar
Dar mi-au săpat la rădăcini haini
Şi din pădure m-au mutat în sat
Cu-o frunză şi-un cuţit m-au altoit

Iar frunza s-a făcut în goană coroană
Cu rod bogat, cu rod nemăsurat
Din care nimeni nu mănâncă încă
Şi fructele-s lăsate să rupă crengi plecate.

Mă rog să bată vântul sfântul
Să-mi scuture povara şi ocara
Că nu-s perfect şi eu ca Dumnezeu
Cu merele de aur măcar, de nu de chihlimbar

Numai aşa, probabil, aş fi cules, ales,
Dar cum nu sunt, aştept un vânt
Să răsufle uşurat în crengile mele prea grele
Şi rodul să-mi răsară-mprejur la primăvară

Căci, precum pădurea e visul fiecărui pom, la om
Lumea e visul şi viaţa. Bună dimineaţa!

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (25 martie 2008)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copaci fără pădure

in povestea copacilor goi
scârtâind într-o singură uşă
este vorba de noi amandoi
este vorba de foc si cenuşa

doi copaci fără frunze pe drum
după cum ii priveşte înaltul
doi copaci prin sărutul de scrum
aplecându-se unul spre altul

nu mai suntem decât doi copaci
vor veni taietori să ne tundă
vor lua crengi toti copiii săraci
pentru flacăra lor muribundă

si chiar dacă mă vei mai iubi
peste crivăţul iernii ce vine
fără braţe cu ochii pustii
n-am să am ce întinde spre tine

spune-mi pădure cu frunza rară
unde-i iubirea de astă vară?
nu ştie iarna sa se indure
de noi copacii fără pădure

cântec interpretat de Tatiana Stepa, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Licuricii se laudă cu lumina lor când nu răsare nici soarele, nici luna; pisica cât este ea de curajoasă când tigrul se întoarce în pădure.

proverbe indiene
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin pădure

Merg
după cuvânt
ca prin pădure

fiecare pas este un copac

cu cât mai departe
cu atât mai multe cuvinte

poezie de Benedykt Koziel din Otoczyla mnie milosc (2009), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădure în prag de toamnă

Pădure în prag de toamnă
Eşti frumoasă ca o doamnă
Şi-ţi curg lacrimi pe obraz,
Când te taie... de necaz.

Codrule te-apasă anii,
Fug mistreţii, dolofanii...
Sub desişul tău bogat,
Câte suflete-ai culcat?

Codrule tânăr fecior,
Te-ndoaie vântul uşor;
De eşti falnic molidiş,
Te fură vântul pe furiş.

Codrule pădure deasă,
Poiana-ţi este mireasă,
Pajiştea plină de flori,
Cu oameni de sărbători.

Codrule mi-eşti frate bun
Şi-o vorbă aş vrea să-ţi spun,
Natura te îngrijeşte,
Dar şi omul cât trăieşte!

poezie de Toth Arpad (19 octombrie 2021), traducere de Toth Arpad
Adăugat de Toth Arpad
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădure...

pădure fără ochi
pădure surdă
mugurii tăi vor creşte orbi
cântecul îţi va fi
o melodie absurdă
în fiecare toamnă
te vor părăsi frunzele
poteci neumblate s-ascundă
şi păsările vor pleca
să-şi caute robite zborul
doar ciutele vor rămâne
să-ţi poarte dorul
mereu temătoare
mereu adulmecând vânătorul...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

O pădure plină de culoare este la fel de copleşitoare ca un incendiu de pădure, cel puţin în amplitudine; dar un singur copac este ca o limbă de foc care dansează pentru a încălzi sufletul.

citat clasic din Hal Borland
Adăugat de Dana Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghinda şi stejarul

Cu bunicul în pădure,
Am plecat să caut mure,
Prin hăţişurile de rugi
Am găsit un fel de nuci,
Fără striuri, maronii
Şi c-un pic de pălării,
Sunt ghindele din stejar
Din care vor creşte iar
Alţi copaci şi mai vânjoşi,
Arătoşi, mult mai frumoşi...

Bunicule, ştii ceva,
Eu cred că sunt ghinda, ta!
Aşa este dragul meu,
Cerul este Dumnezeu,
Mama îţi este pământul,
Viaţa ta este cuvântul,
În pădurea asta mare
Orice pâine are sare,
De-i amară, sub stejar
Curge vântul cel hoinar...

Numai rădăcina mea
Ţine-n frâu cumpăna grea,
Scoate-n zare apă pură,
Îţi pune în gură-o mură,
O frăguţă foarte dulce,
Te sfinţeşte sub o cruce
Şi-ţi arată că în zare
Păsări mii zboară sub soare
Într-o ţară cum nu este
Alta-n ce se povesteşte,
Este România sfântă,
Domnul o binecuvântă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi... nimic nu poate fi

Între mine, între tine
Nu-i nimic ce ar putea
Să aprindă licărire,
Să privească ochi de stea.

Între tine, între mine
Gol pustiul surâdea,
Se-neca speranţa vie
Cerului ce ne veghea.

Între mine, între noi
Bate vântul şi curg ploi.

Între tine, între mine
Depărtare e de-un veac,
Ca-ntre noapte şi lumină,
Între verde şi uscat.

Nu e nimeni ce-ar visa,
Să unească două fire
De tristeţe-n iarnă grea
Pe un pisc frumos de lună!

Între mine, între noi
Bate vântul şi curg ploi.

Între tine, între mine
Nu-i nimic, ce-ar încerca
Să aprindă o lumină,
Să ne bucurăm de ea.
Nu e timpul şi nici locul,
Şi nici clipe de răgaz,
Tristă-i ziua, crud e focul,
Pal e roşul pe obraz!

Bate Între mine, între noi
vântul şi plâng ploi!

La ce bun aceste toate
Când speranţele ne mor,
Când plecat-a tot înaltul
Pe o frunză, pe un nor?

Între mine, între noi
Nu-i nici noapte, nu-i nici zi,
Curg doar lacrime şuvoi
Şi... nimic nu poate fi.

Între mine, între noi
Bate vântul, toarnă ploi!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădure, dragă pădure!

Pădure, străbună vatră,
Falnică erai odată!
Al hoţilor legământ
Astăzi te-a pus la pământ.

epigramă de Victor Becheanu (24 februarie 2011)
Adăugat de Victor Becheanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grădina era plină de minunăţii şi era aşa de mare încât nici grădinarul nu ştia până unde se întinde; dacă mergeai tot înainte ajungeai într-o pădure cu copaci înalţi şi lacuri adânci. Pădurea mergea până la marginea mării şi marea era albastră şi adâncă. Corăbiile treceau chiar pe sub ramurile copacilor şi într-un copac era o privighetoare care cânta aşa de frumos încât până şi un biet pescar care nu-şi mai vedea capul de treabă şi de griji se oprea în loc şi asculta când venea noaptea să-şi ridice năvodul.

Hans Christian Andersen în Privighetoarea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!