Da, vei vedea, natura
Da, vei vedea, natura, vei vedea
că mult timp îmi vei fi însoțitoare -
tu te-ai schimbat din stânci spre crengi,
și eu la fel, din cap până-n picioare.
E pasul mai ușor, și-n glesne simt
cum îmi zvâcnește-o vână jucăușă,
mă tăvălesc prin iarbă și alerg
în loc să merg frumos pe cărărușă.
În cale când îmi murmură-un pârâu,
mă-mbie la taifas prietenia,
când lunca-mi iese-n cale, drept salut,
îmi zvârl în sus, cu-un chiot, pălăria.
De-mi înflorește-n drum un tânăr pom,
îi mângâi trunchiul, coama lui pletoasă,
și glasul meu de bariton l-încerc
când cântă-n pom o pasăre aleasă.
Pe unde merg, oriunde m-aș afla,
găsesc câte ceva să mă amuze -
petala unei roze smulg apoi
și-un cânt de chef îl fluier printre buze.
poezie clasică de Jan Neruda
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.