Materie transparentă

treceau stelele spre dimineaţă
cu coifuri strălucitoare
ca o armată romană
bătută de daci

noaptea coborâse de pe cal
şi bea apă dintr-un izvor
sângele meu se dilata
până devenea răsărit
deveneam lichid şi mă
strecuram pe sub uşi
treceam prin nările cailor
către mine însumi

eram materie transparentă,
semănam cu sufletul

poezie de Mihai Duţescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un orologiu

Înveşmântat în flori de gheaţă
treceam prin ierni, treceam prin veri,
te-am aşteptat întreaga viaţă
ca să apari de nicăieri

un orologiu grav, de apă,
bătea exact, dar nu-l credeam,
avea o pasăre drept pleoapă,
ploua cumplit, stăteam la geam

doar mâinile împreunate
s-au sărutat până-au murit
acum ştiu c-aveai dreptate
noi doi veneam din infinit.

poezie de Mihai Duţescu din Samuraiul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când trece un om prin sufletul său

Toată
noaptea m-am zbătut să adorm
am vrut să mă rog
dar ochii îmi erau cusuţi în pernă
am scăpărat un chibrit
pe pereţi au jucat umbrele
mă simţeam ca într-o grotă
prin care treceau apele
pe sub munte apoi
mi s-a părut că visez

Te-am văzut spre dimineaţă
cuprins de tristeţe stăteai
la marginea lacului
mâna ta s-a întins peste mal
strălucea
şi noaptea s-a făcut albă

trestia s-a dat la o parte
ca o pleoapă
de pe un ochi umed deschis
atunci lumina Ta a picurat
ca o lacrimă
tăcerea se limpezise

puteai auzi cum trece
un om prin sufletul său...

poezie de Ioan Barb
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ţărm de mare

era târziu şi era toamnă
treceam dintr-o stare în altă stare
priveam, trecând prin timpuri, o salbă de visare
sufletul, o lacrimă în poala lumii
creştea haotic pe scoarţa ruptă a timpului
printre antiteze şi parabole
treceam de la tine la mine
dezvelind trupul de taine
treceam grăbit de mâine, căutând ziua de azi
pe o mare de gânduri
treceam rezemând anotimpuri în palma universului
mătasea albă îţi mângâia sânii
până la limita cunoaşterii
atunci te confundam cu marea
treceam căutând un cuib
unde vom poposi cândva
lăsam o lacrimă în albia sufletului
căutând infinitul în taina privirii
treceam reparând ritmul
pe câmpia unde îngerii vorbeau
noaptea te înveleam cu palmele la asfinţitul ideii
cu degetele îţi acopeream buzele căutând sărutul dintâi
departe, marea cobora din amintire
aproape, tot mai aproape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele ε, ζ şi η din Ursa Mare formează un fel de arc, nu e aşa? Dacă acel arc dinspre ε spre η, vei da peste una dintre cele mai strălucitoare stele, cea d-întâi stea în adevăr strălucitoare, pe care am întâlnit-o în excursiunea cerească ce o facem acum. Steaua aceasta se numeşte Arcturus sau alfa din Boarul, sau Văcarul. Prin martie încă veţi găsi pe Arcturus spre nord-est. Nu e altă stea mai strălucitoare în acea parte a cerului. Dacă în martie de abia se ridică la orizont, în aprilie se vede însă mai bine şi în urmă străluceşte până toamna târziu.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învierea inimii-mi

Sângele mă plouă pe interior,
Ud până la piele sunt, dar nu la haine,
Norilor din mine li se face dor
De-ale învierii luminoase taine.

Vino lângă mine, să mă vezi cum curg,
Vino lângă mine, să m-auzi cum bat!
Până ce se-ascunde soarele-n amurg,
Pleacă pe lumină, ca la tămâiat!

Am glumit, iubito, am întors puţin
Râul spre izvoare, să le stingă poate;
Sângele din tine curge ud şi plin
Către învierea inimii-mi uscate!

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (18 aprilie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvor

Lacrimile mele curg dintr-un izvor
ascuns adânc în nemişcarea ta.
Ele se rostogolesc, nu se numără,
nu se privesc unele pe altele.

Desculţe şi oarbe se ciocnesc între ele,
dar, uneori, încremenesc
iscând un luminiş: când tu apari
şi vii spre mine surâzând prin lacrimi.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-mă

Fanfarele liniştii delirează pe străzi,
umbrele trec spre niciunde, în seara asta
te-aş putea iubi până la moarte,
adică foarte puţin timp.

sufletul a obosit de mine, meditează
cu fruntea în mâini şi admiră
faţade baroce, statui care ies din ziduri
în preumblarea de noapte.

nu mai e timp pentru iertare, prea
multe sunt păcatele mele, îndurerată
maica lumină şi-a întors faţa
de la mine

lăsaţi-mă să scriu un poem
Sfârşit: lumina...

poezie de Mihai Duţescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea

noaptea mă aşteaptă dincolo de ziduri
nicăieri nu'i lumină
mă ascund sub falduri de gânduri
ştiu, va trebui să vin într-o zi
să deschid fereastra cerului celui care va veni
ascuns într-o scoică
privesc cum timpul îmbracă file
pulberea zilei îmi zgârie faţa şi ţip
focul s-a stins iarăşi în vatră
călător prin fâşii de materie
timpul a luat nuanţa amurgului
explodând în spaţiul restrâns
mânji sălbatici aleargă cu coama în vânt
un drum atipic sub lună
eu am uitat să mai trec peste câmp
deşi locuiesc alături de vânt
aici treceau sprinţari către casă
prin poarta răsturnată în câmp
lumina se oprise în floare
eram ospetele meu tăcut
vântul sufla pe drumuri uitate
stârnind colbul de pe drum
pe dealuri atârnau sunete stinse de clopot
treceau caii sălbatici pe câmp necosit
printre cruci roase de timp
noaptea mă întorceam ca să dorm
între cer şi pământ
sunt harpă cu strunele vii
tremurând în sunetul ce vine
trec cai liberi pe drum
şi pana se scurge, se scurge pe un rând...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu sufletul spre cer

Cu sufletul spre cer, am cerut iubire,
apoi ţi-am zărit ochii înlacrimaţi
ascunşi printre zâmbete dureroase...
Cu sufletul spre cer, am cerut frumuseţe,
apoi ţi-am sărutat fiecare tresărire
de pe chipul îmbujorat...
Cu sufletul spre cer, te-am cerut pe tine,
apoi ţi-am îmbrăţisat fiinţa
pitită la umbra inimii mele...
Cu sufletul spre cer, ţi-am cerut nemurirea,
apoi ţi-au îngenunchiat toate stelele
venerându-ţi urmele paşilor...
Cu sufletul spre cer, am cerut încă un răsărit,
apoi ţi-am mângâiat genunchii zdreliţi
de atâta nelinişte...

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cuantic

Suntem enigme stranii
Şi noi ca şi universul
Materie plus spirit
Arhetipuri care ne animăm
Reciproc sau diferenţiat
Din aceeaşi materie ca gândul
Ca şi sentimentele ca şi emoţii le
Ca şi trăirile ca şi simţirile
Materie De natură variabilă
Care se tot divide
Şi se schimbă şi se primeneşte
Până se divulgă şi se relevă
Şi se transcrie marcă de marcă
Într-un spaţiu lapidar infim
În energie condensată
De aceea aşa zisa materie
Se poate controla
Prin forţa raţiuni
În mod deliberat
Doar de către cei cu vocaţie.

poezie de David Boia (11 octombrie 2015)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necuvintele

El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
El a întins spre mine o ramură ca un braţ.
Eu am întins spre el braţul ca o ramură.
El şi-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr.
Eu am înclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nteţeşte seva lui bătând
ca sângele.
Auzea cum se încetineşte sângele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul singur e mut

În zilele în care n-am ce fa,
Sufletul meu, părând că se răsfa,
Mă dă pe mâna minţii şi mă la
Să mă gândesc de-a lungul şi de-a la

Celor la care omul se gândeş
Când, provizoriu, sufletu-i lipseş;
Că, sufletul, dacă n-are pere,
Stă-ntors mai mult cu faţa la pere,

În timp ce ochii, fără să clipeas,
Din pur instinct, mă duc lângă fereas,
Ţinându-mă cu spatele spre min,
Să nu gândesc, să nu-mi aduc amin

De sufletul care se relaxea
De dimineaţă până către sea,
Când, fără niciun fel de explica,
Se-ntoarce, mut, în mine, ca aca.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plictiseală

Bătea ceasul ora unu
în odaia mea. Chip straniu
avea noaptea. Ca un craniu
sclipitor pornise luna

din zenit să se pogoare
printre cipreşi, în grădină,
îmbrăcându-i în lumină
rece şi strălucitoare.

Prin fereastra-ntunecată
ajungeau până la mine
urlete ca de jivine
de muzică-ndepărtată.

Cântec trist de altădată,
o mazurcă săltăreaţă,
inocentă şi glumeaţă,
proastă ea şi prost cântată.

De plictis, simţeam în mine
sufletul atunci cum cască.
Inimă şi cap... de iască.
Şi... să mori e mult mai bine.

poezie clasică de Antonio Machado din Valori eterne ale poeziei hispane (1991), traducere de Darie Novăceanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necuvintele

El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
El a întins spre mine o ramură ca un braţ.
Eu am întins spre el braţul ca o ramură.
El şi-a înclinat spre mine trunchiul
ca un umăr.
Eu mi-am înclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nteţeşte seva lui bătând
ca sângele.
Auzeam cum se încetineşte sângele meu
suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Alicya
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele cele mai strălucitoare, cele de clasa I, nu strălucesc toate la fel, astfel că a fost nevoie să se prelungească clasele de la 1 spre zero, apoi spre -1, -2 etc. S'a ales deci o stea de mărimea 1 şi cei mai mulţi astronomi au ales pe Aldebaran. Astfel, după Aldebaran, în ordine descrescândă, vin stelele de mărimile 2, 3 etc. Înaintea lui Aldebaran vin stelele mai strălucitoare decât el şi printre altele: Sirius, Capella, Arcturus, Vega etc. Astfel, Capella şi Vega sunt de mărimea 0,2, iar Sirius de mărimea -1,4.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetului Mihai Duţescu, la volumul "Noaptea nunţii"

A fost prezent la datorie,
Azi îl laudă cărunţii,
Că a îndrăznit să scrie
Versuri pentru noaptea nunţii.

epigramă de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trepte

treceam dintr-o stare în altă stare
în golul negrelor căderi
eram un cânt în întunericul cetăţii
picioarele curgeau printre întrebări
pe ţărmul rătăcit în ape
mă ardea rugina unui trup
păşeam prin adieri fierbinţi
curgea parfum de roze peste ape
şi mai oftam sub clar de lună
în noaptea aceea nemişcată
plângeam şi plânsul însingurat
se strecura încet pe pleoape
mai picura un gând spre tainicele zări
în ochii mei un spaţiu necuprins
ce urcă, urcă şi mă doare
eu căutam un fir de orizont
să dau lumină clipelor ce vin
în palme înflorea cireşul
ciopleam din huma milenară
un pas, un vis, un dor
curgeau şi ape şi tăceri
mă rătăceam în pânze albe de corăbii
tot căutând să zbor spre cer
se aprindeau cuvinte în clepsidra veche
păşeam către fântânile de lut să-mi împlinesc credinţa
zidind în suflet trepte către El

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către nicăieri

Dezgheaţă coapsa câmpului sălbatic,
Fii liniştită, mamă, cum erai,
Toţi îngerii cu sângele corai
Apasă peste crucea mea apatic.

Ce dimineaţă neagră şi sticloasă
S-a înşeuat pe coamele de munţi!

Eram şi tineri şi eram cărunţi
Şi ne-ndreptam cu toţii către casă.

Din vârful pasului însângerat
Copiii mei se-ncumetă să fie
Copii născuţi de ieri pe datorie.

Atât le-am fost şi-atât au meritat.

Slăbită şi cuminte, fiica mea
Se urcă pe copitele de brazi.

Din vârfurile paşilor nomazi,
Dezgheaţă coapsa câmpului de nea
Şi plângi pentru miimile de ani
În care n-am trăit îndeajuns.

Copiii mei, pe unde v-aţi ascuns,
În gâtul nopţii strâns de bolovani?

Copiii mei, pe unde aţi murit?

Vă plânge noaptea asta înmiit.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Iubesc paşii tăi scaldandu-se prin gândurile mele albe, sfinţindu-ma,
Iubesc zâmbetul tau ce-mi trezeşte zorii...
surâs sfânt aşezându-mi pe chip...
Iubesc suspinul de dor când îşi varsă lacrima peste mine, purtandu-te,
stingând arşiţa clipelor mele...
Iubesc iubirea ta care curge lin prin mine, respirându-ne,
răsuflare sfanta, farama de Rai pe pamant...
Iubesc ochii tăi copilarosi care aleargă jucăuş către mine,
chemandu-ma şi infasurandu-ma în seninul cerului lor...
Iubesc mireasma florilor ce-mi dăruieşte parca gustul tau...
Iubesc să te simt prin vene...
Curgându-mi, izvor de lumina fiindu-mi...
Pot să fac din iubirea asta, Cer senin, chiar şi printre nori întunecoşi...
Iubesc umbra ta, abur mangaietor şi cald... prin viaţa-mi rece...
Urma şoaptelor tale din sufletul meu...
Picurii de rouă ce-mi răcoresc simţirea...
Iubesc!
Şi simt că-mi aşezi pe cale, odată cu fiecare răsărit, viaţă...
Iubesc, iar iubirea e zbor...
Tu mie zbor către înalt, fiindu-mi...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la amiază trandafirul se acoperi întreg cu flori. Drumeţii treceau şi rămâneau locului, puneau mâinile la ochi, răsfirau nările să înghită mireasma nemaisimţită pâna atunci, apoi, cu priviri lacome, rupeau câte o floare; iar daca aveau câte ceva în mână, aruncau să ţină floarea mai bine. În locul ei răsărea îndata alt bobocel şi, cât ai clipi, se desfacea. Si alţi drumeţi treceau, şi nu era unul să nu rupă câte o floare.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Trandafirul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!