Sub osândă

Neclintită-i veşnicia.
Domnul şi-a aprins mânia.
Între om şi Cel ce-i slava,
Stă păcatul, stă otrava.
Uite, cerul zăvorât e!
Cine poate spune câte
Veacuri, astfel, o să-şi verse
Taina-n mări de vremi neşterse?

Şarpele tot dă târcoale
Conştiinţei, s-o răscoale —
Şi necazul, ca o ceaţă,
Muşcă din întâia viaţă.

Nu-i scăpare. Heruvimii
Stau de strajă înălţimii,
Fulgerând spre largul zării
Săbiile răzbunării.

Unde să-ţi apleci, zdrobită,
Inima nepocăită?
O lumină tristă-mbracă
Om şi ţarină săracă...

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar poţi înţelege?

Dar poţi înţelege ce-ţi spun
Cu buzele mele necoapte?
O, noaptea acestui Crăciun,
O, noaptea pierdută în noapte!
Priveşte! În Ţara din Sud
O iesle de vite, săracă,
Şi-un prunc, cât un lujer de crud,
Cu Tatăl Ceresc ne împacă.

Se sfarmă şi ziduri de hat
Şi grele sortiri milenare;
E-nfrânt strămoşescul păcat
Prin slava ce astăzi răsare!

Priveşte şi-n inima ta
Şi-n sufletul tău ce veghează,
Căci steaua ce-n timp strălucea
Te scaldă cu sfânta sa rază...

Căci steaua eternei Iubiri
Îţi drumuie mersul, prin ceaţă,
Cu-aceiaşi, de foc, trandafiri,
Spre-o nouă, spre-o veşnică viaţă!

Iar îngerii, îngerii, sus
Dau veste pământului, tare:
— Născutu-S-a astăzi, Isus,
A lumii deplină scăpare!

Dar poţi înţelege ce-ţi spun
Cu-aprinsele dragostei şoapte?
O, noaptea acestui Crăciun,
Sublima şi unica noapte!...

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din mări de adâncuri

Din mări de adâncuri Te chem, Domnul meu
Când noaptea-şi apasă povara de vise
Pa mâinile mele-ntinse spre Tine şi eu
Aştept la răspântii cu pleoapele-nchise.
Din mări de adâncuri Te chem, Dumnezeu
Când stau cu făptura bătută de stele
Când stelele-mi cântă şi-mi cântă mereu
Şi nu mă mai lasă ascunsă în ele.

Din mări de adâncuri Te chem, Dumnezeu,
Cu fruntea lovită de-un fulger spre seară
Şi ard în lumină când sufletul meu
Se-ndreaptă spre Tine, lumină să ceară.

Din mări de adâncuri Îţi strig, Domnul meu,
Ia-mi toată durerea şi pune-i un nume,
În braţele Tale să fie mereu
Uitată de toată durerea din lume...

poezie de Adriana Cristea (2 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omorul

Bate cu-a sa rază
Soarele-n amiază
Şi prin iarbă-şi lasă
Puntea de mătasă,
Prinsă toată-n cuie
Aurite. Suie
Pe sub verzi arcade
Liniştea; şi roade
Cariul răutăţii,
Rădăcina vieţii,
Floarea tinereţii...
Dând prinos naturii,
Inima pădurii
N-o auzi? Măsoară
Timpul care zboară...

Cain n-are pace.
Se frământă. Zace.
Faţa-i mohorâtă
Cată tot spre bâtă
Şi spre locul, unde
Zvonul greu pătrunde:
Loc retras, sălbatec,
Vatră de jăratec,
Loc de taină-n care
Abel, trei mioare
Zilnic le jertfeşte
Celui ce-l păzeşte...

— Uită, lasă ura
Caine! Arsura
Vindec-o prin rugă
Către cer! Îndrugă
Un cuvânt de slavă
Cel puţin! Bolnavă
N-are să-ţi mai fie
Mintea şi pustie; —
N-are să te fure
Şoaptele uşure,
Ci-ai să urci, cu fapta,
Până sus, pe treapta
Raiului...
— Degeaba!
Hai, găteşte-ţi treaba
Greu muncită mână,
Bulgăr de ţarină!
Sângele-n şiroaie
Ura să-ţi ogoaie,
Patima să-ţi frângă,
Arşiţa să-ţi stingă!...

Şi-a curs sânge. Sânge...
Cerul, parcă, plânge:
— A murit iubirea!
Plânge toată firea...
Unde-i mântuirea?...

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine este Domnul?

Dragoste nepieritoare
Adevăr, Lumină, Soare
Creator de Univers
Al cuvântului scump vers
Luceafăr din Răsărit
Omul ce a pătimit
Izvorul ce dă iubire
Şi mult aşteptatul Mire.
E Stăpân al veşniciei
Părintele bucuriei
Îndurare şi Cuvânt
Cel mai mare şi mai sfânt
E izvor ce dă viaţă
Luceafăr de dimineaţă
Tată iubitor şi bun
Şi al florilor parfum.

E Stăpân al întregii lumi
Soarele din vârf de culmi
Far ce-i pus la mal de mare
A creştinilor cărare
Pavăză, Paloş, Scut
Pentru toate început
Păstor care paşte turma
Începutul e şi urma.

Stâncă ce-i în larg de mare
Turnul nostru de scăpare
Sprijinitor a vieţii mele
Sângele ce-o să mă spele
Stânca mea ocrotitoare
Unde îmi găsesc salvare
Turnul şi Ocrotitorul
Ziditorul, Creatorul.

Domnul e cetatea mea
Raza dulce ce mă ia
El este nădejdea mea
Ajutor ce m-o scăpa
E izvor de înţelepciune
Multe câte nu pot spune
Cel ce-I cu putere încins
Mare şi de necuprins.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru fiul meu

Când foamea n-are margini
Celui sărac nu-i spune
Să-şi verse peste suflet
Un cer de gânduri bune.

Când arde-ntreg pământul
Celui bogat nu-i cere
Să-şi verse peste rană
O lacrimă de miere.

Dar socoteşte-n taină
După tipicul minţii
De ce se sparge gheaţa,
De ce ne mor părinţii.

Şi-ai să descoperi singur
La cuvenita vreme
Că poate sta sub săbii
Doar cel ce nu se teme.

poezie clasică de George Ţărnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm

"Doamne, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti, ştii când stau jos şi când mă scol şi de departe îmi pătrunzi gândul" (Psalm 139:1-2)

Doamne, Tu mă cercetezi de aproape
Şi-mi cunoşti adâncile, sufleteştile ape...

Ştii când ispitele înfrâng zăgazurile,
Ştii toate bucuriile şi toate necazurile,
Ştii cântecul, dorul şi visele,
Ştii amintirile mele, ucisele,
Ştii piscurile înalte şi căile,
Ştii gheţurile şi văpăile.
Ştii când mă arde trufia
Tăgăduindu-Ţi Cerul şi sfidând Veşnicia;
Ştii când fărădelegea m-apasă
Ca o pâclă amară şi deasă;
Ştii când mă urc şi când mă prăbuşesc
În neputinţa omului firesc —
Ştii când Te vând şi când Te răstignesc...

Încotro mă voi duce departe de Tine?
La cine voi alerga, Doamne, la cine?
Spre care zări, paşii goni-vor şi unde
Să-ncerc, de ochiul Tău, a mă ascunde?
Ca şi pe Cain de odinioară
Osânda conştiinţei mă doboară.
N-am tihnă, n-am puteri, n-am adăpost —
Sunt doar o biată navă fără rost,
Ce-alunecă-ncărcată de păcate
Pe valurile vieţii zbuciumate...

Doamne, Tu mă cercetezi de aproape:
Nu lăsa întunericul să mă-ngroape...
Răpeşte-mă, Doamne, păcatului,
Pune piedici Vrăjmaşului, blestematului,
Strecoară-mi în suflet luminile,
Aprinde-mi dragostea, înfloreşte-mi grădinile
Şi-nalţă-mă, Doamne, şi creşte-mă,
Cu naşterea a doua-nnoieşte-mă,
Să-Ţi pot cânta slavă cu îngerii,
Chiar şi-n valea aceasta a plângerii...

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

Câteodată amintirea-i bună
Şi te scaldă-n liniştite ape;
Altădată-i rea ca o furtună
Care-ncearcă sufletul să-ţi sape.
Nu mai vezi nici Rai, nici Pomul Vieţii.
Au rămas şi îngerii, departe.
Bate vântul aprig al tristeţii
Sub un cer aducător de moarte.

Ce-i cu tine, Eva? Ce-i Adame?
Vă-nspăimântă deznădejdea firii?
Inima, în felurite game,
Sângeră pe spuza amintirii...

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se poate spune că păcatul nerecunoştinţei este mai grav decât păcatul răzbunării. Prin răzbunare răspunzi la rău cu rău, dar cu nerecunoştinţa răspunzi la bine cu rău.

citat din Eugene W. Hansen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altar şi jertfă

Se ridică aburi pe pământul
Scos din vremi, când porunci Cuvântul.
Căprioare sprintene se-avântă
Prin desişuri sure. Codrul cântă.
Universul are astăzi, parcă,
Altă-nfăţişare. Ca o arcă
Inima lui Abel, îndrăzneaţă,
Lin pluteşte-n mândra dimineaţă!

Pe altarul dragostei, în soare,
A adus, drept jertfă, trei mioare;
Vreascurile ard şi arde, spornic,
Sufletul ciobanului datornic.

Ochii lui frământă bobi de rouă.
Mâinile-s spre ceruri, amândouă.
Cum să-şi spurce mintea cu revolta,
Când — priveşte! — fumul e cât bolta?

"Caine, de-ai şti ce-i rugăciunea,
Ai goni, pe veci, amărăciunea!"
Şi-n genunchi smerindu-se şi-n coate:
— Te slăvesc, Stăpâne, pentru toate...

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ucenicie

"Şi prin aceasta vor cunoaşte toţi ca sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii." (Ioan 13:35)

Cu obraji de ceară,
Tot privind în sus,
Ara intrat, spre seară,
Calfă la Isus.

Izbăvit de vină,
N-ai dori să fii
Suflete, lumină,
Steag de bucurii,

Ciutură, să-ncapă
Un crâmpei de cer?
Nu ştiu cum, mă sapă
Marele mister...

Slăvile mă-ndeamnă:
— Hai în Rai, în Rai,
Ca să-nveţi ce-nseamnă
Dragoste să ai!

Îngerii, de-asemeni,
Mă-nfăşoară-n cânt:
— Să iubeşti în semeni...
Propriul tău avânt!

Uite, veşnicia!
Cele vechi, s-au dus!
Fac ucenicia
Vieţii, cu Isus...

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinos

Mi-ai spus "Vino", odată, în viaţă...
Pe-atunci umblam prin hăţişuri şi ceaţă,
Cu ochii bolnavi, căutând
Himere ce-n lume se vând...
Mi-ai spus "Vino", cu-ndemnul Iubirii —
Şi pe cărările mele au înflorit trandafirii,
Iar cerul, odinioară sticlos,
(O, cerul neîndurător şi închis)
A coborât până jos,
Lângă rădăcina omenescului vis.

Mi-ai spus "Vino", odată...
Şi de-atunci toată inima, toată,
Izbăvită, Isuse, din moarte,
Până la capăt ar vrea să Te poarte.
Cum îşi poartă-n corolă o floare
Raza eternului soare...

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe munte

Fugiţi cu turma repede spre văi!
Pe culme-aleargă duhul răzbunării
Grozavul vânt se zbate-n largul zării
Şi norii-mbracă haină de văpăi.

Soseşte-acum! cu ochiul cât cuprinzi
Furtuna-n sârg scoboară-n jos pe coaste,
Şi-n urma ei se-ntinde neagra oaste
Şi urlă-n cor: Tu fulgere, s-aprinzi,

Tu nor, să-ntuneci; vânte, tu să-mprăştii!
Un brad se face ţăndări, cel mai nalt:
Şi prins de vârf, au smuls pe celălalt
Purtându-l roată-n largul chip al prăştii.

Pe sus se-ntinde-amestecul nespus,
Şi Duh în Duh prin aer se frământă,
Iar grindina-n văzduh cumplit îşi cântă
Cântarea ei de-oţel, căzând de sus,

Pe codrul larg ce-n urlete se-ndoaie,
Şi sare iar la loc apoi mugind.
Deodată stă. Şi iată-l, răpăind
Potop din cer turnatul râu de ploaie.

Se rupe cerul, cade-acum! S-a rupt.
Sporite neguri hrană dau pieririi,
De-a valma geme-ntreg cuprinsul firii,
Şi nu mai ştii ce-i sus şi dedesubt.

Acum nici Dumnezeu nimic nu poate.
Degeaba-ntind ei mâinile şi cer
În negrul iad, şi unul până-n cer,
Vârteju-i domn, el singur domn a toate.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acrostih Crinei (Pescăruşul)

C astel de lumină
R oză ce şi-a dăruit petalele răsăritului,
I bună de înger pe care am încrustat infinitul,
N umai ţie îţi datorez fericirea.

A m împletit cununi de adevăr în numele tău...
P acea promisă a universului,
E ste în palmele tale,
S telar copac cu muguri de vis.
C rina, eşti stea, flamura ce pentru noi s-a aprins,
A mnar ce a botezat întâia scânteie...
R aţiunii umane, îi eşti leagăn, femeie!
U ltimatumul energiei universale,
S ublim eliberat în zare,
U n carusel de lumini pe cerul uitării,
L a ţine în gânduri, amazoană pe cărările zării.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

8 Martie

Femeie, eşti o lacrimă pe geana zării,
În sufletul copiilor eşti o scânteie;
Tu ai în inimă luminile visării,
Când tot asculţi o-ncântătoare melopee.

Eşti raza lucitoare ce ne luminează
Şi inima şi sufletul arzând de dor...
Când versurile toate-n mintea ta vibrează,
Spre tine se îndreaptă scumpul tău odor.

Eşti mamă bună şi soţie iubitoare,
Tu te îndrepţi întotdeauna spre credinţă,
Alături de familia ta eşti răbdătoare
Şi inima ţi-e plină de bunăvoinţă.

Femeie, eşti născută din iubire mare
Şi ai tăi dragi părinţi în braţe te-au purtat,
Iar sufletul ţi-e plin de binecuvântare,
Că şi copiii de speranţă n-au uitat.

Eşti floare simţitoare şi înmiresmată,
Te mlădiezi în adierea vântului
Şi te înalţi spre soare ca o nestemată,
Când vezi verdeaţa ierbii şi-a pământului.

Tu te îmbraci, mereu, în haina-nţelepciunii...
Eşti minunată-n colţul tău de verde rai;
Când te apleci spre frumuseţea rugăciunii,
În suflet dragostea pentru copii o ai.

Femeie, în această viaţă eşti Lumină
Iar inima de binecuvântare-i plină...

poezie de Bombonica Curelciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu, Olarul

A fost odată un Pământ pustiu
Pustiu şi gol, sărac, nepopulat,
Singur, în întuneric, inundat,
Acoperit de ape... nimic viu...

Apoi, a dat poruncă şi-a adus
Lumină, fără sori şi fără stele
Lumină din Lumina lumii mele,
Din Fiul Său întâi născut, Isus.

Apoi, a separat ape de ape,
Şi cerul a luat astfel fiinţă
N-o să vă spună asta vreo ştiinţă,
Nici vreun arheolog să v-o dezgroape.

A treia zi, a scos uscat la suprafaţă
Mări şi oceane ne-a făcut, şi lacuri
Croite să dureze peste veacuri,
Şi pomi, verdeaţă, început de viaţă.

A patra zi, ne-a dat soare şi lună,
Şi stele fără număr ne-a făcut,
Le-a pus pe cerul mare şi tăcut
Şi lumea noastră era tot mai bună.

A cincea zi, a pus viaţă în apă
Şi păsările au umplut tot cerul.
Încet, încet, întreg atelierul
Le-a făcut loc atât cât să încapă.

A şasea zi, a frământat un lut,
Pământ şi apă, şi-a făcut Adam,
Din coasta lui, pe Eva, gram cu gram,
Bijuterie pe-un pământ plăcut.

A şaptea zi, Olarul obosit
S-a odihnit de truda-i creatoare,
Privind satisfăcut uscat şi mare,
Şi binecuvântând tot ce-a făcut.

poezie de Petrică Conceatu din Volum în lucru - "Geneză" (7 martie 2017)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cristos a înviat!

E-o primăvară plină
De aur scuturat;
Mi-e sufletu-n lumină —
Cristos a înviat!
Râd florile, natura,
Văzduhu-nmiresmat;
Să nu mai ştiu ce-i ura
Cristos a înviat!

Mi-s ochii numai rouă,
De moarte, am scăpat;
S-ajung făptură nouă
Cristos a înviat!

Acesta e misterul
Ce azi l-am dezlegat:
Ca să ne deie Cerul
Cristos a înviat!

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai e puţin pînă-n seara lumii

Doamne, mai e puţin pînă-n seara lumii
Şi încă n-am făcut nimic pentru Tine.
Atîta dragoste în inimă-mi coboară,
Cuvînt şi faptă voi găsi pentru slujire?...
Aş clădi o cetate
Cu ziduri puternice, cu turnuri înalte
Cu porţi deschizîndu-se larg
Spre departe
Cu temple-ncărcate-n balsam de-nchinare
Să intre oricare
Spre rugă, iertare...
Dar, Doamne, port în gîndu-mi
Cetatea mult promisă
Ce-aşteaptă pregătită în cerul Tău
Cel sfînt
Minunea m-atrage-aşa de mult
Că uit de-orice cetate pe pămînt

Aş săpa o fîntînă
Cu limpezi izvoare curgînd într-o pace
Deplină
Ca şi cum apa ei
Ar putea să-Ţi fie-alinare
Pe drumul fierbinte spre cruce
Ca şi cum stropii ei
Ar putea să mai strige-acel strigăt
"Mi-e sete"
Dar, Doamne,
Am auzit de apa vie
Din fîntînile cerului
Cu cumpenele lor sprijinite de stele
Şi nu mai ştiu decît s-aştept
Să-Ţi văd iubirea oglindită-n ele

Aş aprinde o lumină
De parc-aş mai putea cu ea
S-alung întunericul din noaptea trădării
Să fac să se vad-adevărul
În pridvorul roman
În care Pilat
În loc să-şi spele conştiinţa
Îşi spală mîinile...
Aş aprinde o lumină
Şi-aş pune-o la răscrucea rătăcirilor
Acolo unde bîjbîie lumea
Neştiind încotro...

Dar, Doamne,
Am auzit de-o ţară a luminii
La Tine sus, în care heruvimii
Te laudă zburînd printre jerbe de stele...
Şi de atunci mă tot întreb
Ce lumină să-Ţi aprind aş putea?

Poate doară
Inima mea...

poezie de Benone Burtescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă

De la orbi învaţă
Şi ia seama bine
Ce-i vederea-n viaţă
Şi viaţa-n sine.

De la surzi învaţă
Şi ascultă bine
Cum cheamă la viaţă
Cuvântul din tine.

De la prunci învaţă
Inima curată
Ce-ţi aduce-n viaţă
Pace necurmată.

De la orice floare
Învaţă mereu
A vieţii splendoare
Ce-o dă Dumnezeu.

Dumnezeu te învaţă
Viaţa din Scriptură
Căci Scriptura-i Viaţă,
Har fără măsură.

De la vînt şi ceaţă
Ia învăţătură;
Slava Lui măreaţă
Se vede-n natură.

Căci natura întreagă,
Cerul înstelat,
Face să Se vadă
Cel ce le-a creat.

De la tot ce vezi
Şi auzi învaţă,
Învaţă să crezi
În Suprem şi Viaţă.

Din toate învaţă
Că-n orice suflare
Se vede măreaţă
Mâna creatoare.

Tot ce-a fost creat
Este-n armonie
Cu-al vieţii Împărat
Până-n veşnicie.

"Un Fiu ni S-a dat"
Din ceruri de Sus,
Domn şi Împărat;
Viaţa eIsus!

Învaţă să-auzi
Şoapta Lui divină
Ajutând pe surzi
La Hristos să vină.

Fii un văzător
Care îl conduce
Pe nevăzător
Cu râvnă la cruce

Şi-alege-n toate
Viaţa cea de Sus
Ce-i Eternitate
Cu Domnul Isus.

Traiul cu folos
Pe pământ să-ţi fie,
Parte cu Hristos
Să-ai în veşnicie!

Ioan Hapca
10/01/2020 -Zaragoza

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Marin Oprescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut

Am coborât în întuneric, gândind că te găsesc.
Cu gândul îndoielnic, spre lumină mă grăbesc.
Te caut în raza de soare, o zi întreagă, pe lumină.
Dar şi-aici, speranţa moare, viaţa îmi este haină.
Întreb vântul, poate-mi spune că te-a văzut alergând,
Răspunsul lui mă răpune şi mă lasă tot oftând.
Ma opresc pe malul mării, poate marea te ascunde,
Dau strigăt în largul zării, însă marea nu-mi răspunde.
Obosit de căutare închid ochii şi visez
că-n adâncurile mării, lângă tine mă aşez.
Spre nefericirea noastră, visul meu s-a împlinit,
În imensa mare-albastră, amândoi ne-am întâlnit.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa credinţei

La umbra crucii lui Cristos,
Să ne aplecăm, să-nmugurim,
Credinţa întru ce-i frumos,
Părinţi şi fraţi, s-o împărţim.
Iubirea a rodit în voi –
Un râu de miere curgător,
Fiţi pentru oamenii-n nevoi
Refugiul binefăcător.

La umbra crucii lui Cristos
Să plângem lacrimă amară,
Căci fiecare păcătos
Iubirea-n vorbe o măsoară.
De fapte omul e sărac
Şi-n suflet secetă se-ascunde...
Fi bun şi drept, omule drag!
Tu lasă-ţi inima să cânte!

Să ne aplecăm, să-nmugurim,
S-aprindem flamura iubirii,
Prin Domnul fericiţi să fim,
Să cânte-n coruri heruvimii.
Trudiţi! Veşminte îngereşti
La tâmpla cerului să curgă,
Doamne, minune Tu ne eşti!
Ascultă dar a noastră rugă!

Credinţa întru ce-i frumos,
Stânca iubirii s-o-ntărească,
Crotalii n-ajungă la noi,
Veninul să se risipească.
Păcatul mărului, de-acum,
Să-şi risipească-ntinăciunea!
Tu, omule, să fii mai bun,
Să-mpodobeşti cu stele lumea.

Părinţi şi fraţi, s-o împărţim
Pâinea albastră de lumină
Şi în iubire să trăim,
Pace eternă, vis şi tihnă.
Ni-i viaţa doar un canion.
Vârtejuri trec... de cruci şi fapte...
Tu urcă spre al lumii Domn,
Nu te lăsa răpus de moarte!

Iubirea a rodit în voi...
Precum un sâmbure divin
V-aţi înălţat. Căzut-au ploi...
Voi aţi răzbit prin plâns şi chin.
v-au ars imagini mincinoase
cu veninoasă strălucire.
Dar drumuri mult mai fastuoase
Aveţi... Credinţă şi iubire.

Un râu de miere curgător,
Mireasă de lumini şi pace
Să fie pentru-acest popor!
Oamenii între ei se-mpace.
În lunga lor cutreierare,
Să-şi scuture polen de dor
Toţi îngerii! Plutind spre soare,
Suntem sau devenim atom.

Fiţi pentru oameni în nevoi,
Far, templu şi lumină sfântă,
Fiţi pentru ei, ce pentru voi,
E cel ce-n timpuri vă cuvântă!
Zidiţi prin voi pe cei ce sunt,
Spre-a nu cădea pradă furtunii,
Trăiţi în pace pe pământ,
Aşa cum şi-au dorit străbunii!

Refugiul binefăcător,
Fiţi celor ce sunt oropsiţi!
Daţi-le marele-ajutor!
Nu-i depărtaţi şi nu-i huliţi!
Păstorul bun, ne-a învăţat:
Pentru o oaie rătăcită
Să mulţumim ne-ntârziat...
Inima fie fericită!

Refugiul binefăcător
Fiţi pentru oamenii-n nevoi!
Un râu de miere curgător!
Iubirea a rodit în voi...
Părinţi şi fraţi s-o împărţim,
Credinţa întru ce-i frumos.
Să ne-aplecăm, să-nmugurim,
La umbra crucii lui Cristos!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!