Omorul

Bate cu-a sa rază
Soarele-n amiază
Şi prin iarbă-şi lasă
Puntea de mătasă,
Prinsă toată-n cuie
Aurite. Suie
Pe sub verzi arcade
Liniştea; şi roade
Cariul răutăţii,
Rădăcina vieţii,
Floarea tinereţii...
Dând prinos naturii,
Inima pădurii
N-o auzi? Măsoară
Timpul care zboară...

Cain n-are pace.
Se frământă. Zace.
Faţa-i mohorâtă
Cată tot spre bâtă
Şi spre locul, unde
Zvonul greu pătrunde:
Loc retras, sălbatec,
Vatră de jăratec,
Loc de taină-n care
Abel, trei mioare
Zilnic le jertfeşte
Celui ce-l păzeşte...

— Uită, lasă ura
Caine! Arsura
Vindec-o prin rugă
Către cer! Îndrugă
Un cuvânt de slavă
Cel puţin! Bolnavă
N-are să-ţi mai fie
Mintea şi pustie; —
N-are să te fure
Şoaptele uşure,
Ci-ai să urci, cu fapta,
Până sus, pe treapta
Raiului...
— Degeaba!
Hai, găteşte-ţi treaba
Greu muncită mână,
Bulgăr de ţarină!
Sângele-n şiroaie
Ura să-ţi ogoaie,
Patima să-ţi frângă,
Arşiţa să-ţi stingă!...

Şi-a curs sânge. Sânge...
Cerul, parcă, plânge:
— A murit iubirea!
Plânge toată firea...
Unde-i mântuirea?...

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altar şi jertfă

Se ridică aburi pe pământul
Scos din vremi, când porunci Cuvântul.
Căprioare sprintene se-avântă
Prin desişuri sure. Codrul cântă.
Universul are astăzi, parcă,
Altă-nfăţişare. Ca o arcă
Inima lui Abel, îndrăzneaţă,
Lin pluteşte-n mândra dimineaţă!

Pe altarul dragostei, în soare,
A adus, drept jertfă, trei mioare;
Vreascurile ard şi arde, spornic,
Sufletul ciobanului datornic.

Ochii lui frământă bobi de rouă.
Mâinile-s spre ceruri, amândouă.
Cum să-şi spurce mintea cu revolta,
Când — priveşte! — fumul e cât bolta?

"Caine, de-ai şti ce-i rugăciunea,
Ai goni, pe veci, amărăciunea!"
Şi-n genunchi smerindu-se şi-n coate:
— Te slăvesc, Stăpâne, pentru toate...

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voiam

Voiam să-ţi spun că ninge şi te invit afară,
Afară din cetate către păduri, oriunde,
Să facem carnea noastră bolnavă să tresară
De ceea ce într-însa curat se mai ascunde.

Un mărunţiş din norii pământului, ninsoarea,
Clinchetitor şi tandru, dar cine să mai ştie
Şi viscolele sterpe incendiază marea,
Aş vrea să-ţi fiu Ovidiu în Getia pustie.

... Şi mai voiam să-ţi dărui un vechi cojoc de oaie,
Şi mai voiam să-ţi dărui un drum până la munte
Şi nişte flori de toamnă, ţinute-ntr-o odaie,
Dar nu ştiu câtă vreme avem de amănunte.

Te-am deranjat degeaba, probabil ai probleme,
Când eu, cu ochii-n lacrimi privesc ninsori de sânge,
Voiam să-ţi spun că-i bine şi n-ai de ce te teme,
Voiam să-ţi spun adio. Voiam să-ţi spun că ninge...

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Samson (uitându-se stingherit spre spectatori): Doamne, câtă lume! (Clatină nemulţumit din cap.) Şi când te gândeşti că-i zi de muncă... Şi când te gândeşti că fânul zace polog... N-are cine să-l întoarcă... N-are cine să-l adune... (Înaintează spre scenă, nemulţumit. Se uită cu reproş la spectatori.) Măi, oameni buni! Voi chiar n-aveţi treabă la voi acasă? (Urcă în scenă pe scăriţa din dreapta, mormăind indignat.) Poate că nu ştiţi să bateţi coasa. Dar de dat cu grebla, tot natul ştie... (Către Baci): Cumetre! Ce-i cu atâta lume la tine-n bătătură? Ai pus de nuntă?
Baciul (cu tratatul deschis, în mână, privind peste ochelari, aspru): Lasă, bre, lumea-n pace! Nu-i treaba dumitale!...

replici din piesa de teatru Oile Domnului (Satul electronic), scenariu de Valeriu Butulescu (2001)
Adăugat de A. Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pustiul nu iartă, nu uită şi n-are momente de slăbiciune. El e orb şi implacabil. Un călău somnolent şi necruţător care n-are nici vanitatea puterii, nici nevoia de a se spăla pe mâini ca Pillat. Te ucide ca pe o gânganie, fără să-ţi dea nicio importanţă. Pustiul nu bate cuie. El te omoară fără să te atingă, fără să te vadă şi fără să te urască. Pustiul nici nu visează, nici nu se trezeşte.

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de ADELA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mat

Pari nestrunit, tu cal de cal,
Gonind sălbatec prin Deltă
Spre-o linie de sosire
Mai degrabă
Inexistentă

Poate calul de alb
Să-ţi încetineze galopul
Să-ţi dea o mână de ovăz
Şi ţesălându-te
Să îţi aprindă focul

Poate calul de negru
Să-ţi sară în faţă pe două copite
Să-ţi curme-ntr-un fel rătăcirea
Şi-apoi, disperat,
Să ne jucăm de-a iubirea

Da, regele alb e învins
De-o damă neagră rapace
Acceptă, aşa ţi-a fost scris,
Steag alb ridicând să vrei pace...

parodie de Constantin Ardeleanu, după Ramona Mihaela Opriş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea şi scrisul

Fiecare floare poate scrie
Trebuie doar să ştie
Că iubirea se dăruieşte
Dacă o dăruieşti şi pleci
Spre o nouă dăruire.

Tu inimii îi spui cuvinte
Ea te aduce într-o stare
Că scrii fără călimară
Şi te alinţi prin necuvinte
Până pe inimă s-o faci să simtă

Nu încerca a descurca
Haosul din care te vei relansa
Iubirea-i sentiment duios
Te lasă să-ţi aşterni mintea
În paginile nescrise ale vieţii.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin suflet

Fiindcă suntem doar la depărtare,
Cum să-ţi rostesc simţirea-mi prin cuvinte?
Cum să-ţi ating în gând o sărutare?
Cum să-ţi arăt că gura mea nu minte?

Cum să-ţi întorc privirile în palmă?
Cum să-ţi cunosc visarea în tăcere?
În mine e vulcan de toamnă calmă,
Iar timpul meu te caută... Te cere...

Suntem uniţi de-aceeaşi întrebare,
Dar despărţiţi de multe drumuri reci...
Şi paşii noştri merg spre o chemare
În care tu doar vii... şi nu mai pleci.

poezie de Florin Răileanu (3 noiembrie 2018)
Adăugat de Mihaela Alina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub osândă

Neclintită-i veşnicia.
Domnul şi-a aprins mânia.
Între om şi Cel ce-i slava,
Stă păcatul, stă otrava.
Uite, cerul zăvorât e!
Cine poate spune câte
Veacuri, astfel, o să-şi verse
Taina-n mări de vremi neşterse?

Şarpele tot dă târcoale
Conştiinţei, s-o răscoale —
Şi necazul, ca o ceaţă,
Muşcă din întâia viaţă.

Nu-i scăpare. Heruvimii
Stau de strajă înălţimii,
Fulgerând spre largul zării
Săbiile răzbunării.

Unde să-ţi apleci, zdrobită,
Inima nepocăită?
O lumină tristă-mbracă
Om şi ţarină săracă...

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gladiator

În Roma e mare sărbătoare,
Curge vinul din ulcioare.
E o zi caldă şi senină,
Pe o arenă de lume plină.
În mijlocul ei, doi gladiatori se luptă ca nişti lei.
Dar unul dintre ei se roagă în gând către zei,
Să-i dea putere şi credinţă, ca să obţină biruinţă.
În mână el sabia strânge, în jurul lui e numai sânge,
În urechi răsună neîncetat, vrem sânge, vrem sânge cu adevărat!
El sabia prin aer o învârteşte şi capul adversarului îl zdrobeşte.
Apoi în genunchi se lasă şi îşi aduce aminte de soţie, copii şi casă.
Inima de durere îi plânge şi către public strigă,
V-aţi săturat acum de sânge!
Publicul tace mirat şi se uită la viteazul bărbat, care moartea a înfruntat.
De odată toţi au strigat: eşti liber, că ai meritat!

poezie de Vladimir Potlog (10 februarie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

La geamul fulguit

La geamul fulguit şi trist
Trimis-am gândul să-ţi colinde.
L-auzi cântându-ţi despre Christ?
Aprinde candela, aprinde
Şi-ncearcă-n braţe a-l cuprinde
Şi-o mână caldă îi întinde
Şi tulburi ape de-ametist...
Hai, Velerim şi Lerui-Ler,
Flori dalbe, flori de măr prea sfinte,
Prin mari troiene şi prin ger
Am răzbătut cu dor fierbinte,
Să-ţi spun, soţia mea cuminte,
Că şi-n aducerile-aminte
Poţi cuibări întregul cer.

Să-ţi spun, cum îţi spuneam cândva,
De-un ursuleţ şi-o zveltă ciută,
De-un gândăcel şi-un ciob de stea;
Să-ţi spun, în zvon de alăută,
Iubirea mea neprefăcută,
Crescută-n temniţă, crescută
Din inima şi carnea mea.

La geamul fulguit, în zori,
Trimis-am dorul meu să-ţi bată:
— Primiţi, primiţi colindători?
Iar tu de geam apropiată,
Asculţi cântarea minunată,
Plângându-mi viaţa mea legată
Şi anii scurşi prin închisori...

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imensitate

Taci şi lasă tăcerea să te... conducă,
Taci... şi lasă vremea, timpul să curgă
Cum curge un râu învolburat de munte,
Taci şi ascultă cum cântă-n cascade!

Priveşte uimirea din mine prin timpul...
Timpul ce vine, ce mi te aduce în cale,
Lasă fiorii, fiorii să-ţi freamăte-n... sânge,
Fierbe şi pierde-te-n doar în privirea mea!

Trăieşte clipa, trăieşte doar pentru mine,
Uită de ieri şi de zile trecute, rămâi cu...
Rămâi cu mine-n eternitate... Minune,
Împarte infinitul la doi, împarte-l la Noi!

Lasă tot cerul să ne zâmbească acum,
Toţi norii lasă-i să curgă picuri pe Noi,
Păşeşte în viaţă prin roua de dimineaţă,
Uită şi lasă uitarea să moară, să... piară!

Cuprinde tot imposibilul, cuprinde... Tot,
Cuprinde visul, visul din noaptea uitată,
Alege o Stea, fii doar steaua, steaua mea
Aici aievea, aici cuprinde... imensitatea!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trepte existenţiale

Parcursul vieţii îl trăieşti,
N-ai vreme să te plictiseşti,
Curge leneş în etape,
Care n-ai dori să-ţi scape.

Pruncia te cimentează,
Prin construcţia de bază,
Faza-i lină, curgătoare,
Te-învaţă să ai răbdare.

Tinereţea-i cizelare,
Şlefuind prin educare,
Privind spre cei mai înţelepţi,
Vrei comportarea să-ţi îndrepţi.

Matur eşti prin finisare,
Ajuns înţelept cu stare,
Numai lenea, eschivarea,
Îţi pot deforma valoarea.

Bătrâneţea-i rezervată,
Vrând să fie provocată,
De mulţi urmaşi risipitori,
Ce par a fi nepăsători.

Viziunea-i în schimbare,
Europa e-n formare,
Prin nemulţumiri profunde,
Forţa n-are scopuri blânde.

poezie de Viorica Pop din Aspiraţii subtile (2009)
Adăugat de Viorica Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş fi vrut...

Aş fi vrut să îţi scriu exaltate poeme,
Prin metafore-alese,, Te iubesc!" să rostesc,
Presărându-mi iubirea printre rime boeme,
Tărâm de poveste, meleag strămoşesc!

Aş fi vrut să îţi spun cum în inimă plânge
Mâhnirea că astăzi nu mai eşti dodoloaţă,
Străini că-i numim pe fraţii de-un sânge,
Umbrind sărbătoarea din ziua măreaţă.

Aş fi vrut să mai strig revolta din mine
Pornită spre cei ce-ţi vor azi dictatură,
,, Patrioţii" flămânzi care vor să domine,
Farisei îndemnând românii la ură.

Să-ţi grăiesc aş fi vrut că mă arde suspinul
Pădurilor care, nebunesc, sunt tăiate,
Că mai plâng în tăcere văzând jalea şi chinul
Urşilor împuşcaţi, ciocârliilor moarte.

Aş fi vrut să mă crezi, scumpa mea ţărişoară,
Că-nţeleg suferinţa părinţilor care
Îşi lasă copiii să muncească,, afară",
Găsindu-şi menirea numai peste hotare.

În slove de aur aş fi vrut să te-mbrac,
Dar cuvinte amare au curs pe hârtie.
Când poporul îţi este prea trist, prea sărac,
Nici oda nu ştie al meu suflet s-o scrie.
.
Aş fi vrut să-ţi mai zic, ţara mea prea-ncercată,
Că durerile tale ca o rană mă dor,
Însă vorba de lacrimi a fost înecată
Şi-am privit în tăcere spre divin tricolor.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oriunde-ai fi să-ţi aminteşti...

Oriunde-ai fi să-ţi aminteşti
De pragul casei părinteşti,
De luna ce intra pe geam
Cu steaua ta crescută-n ram

De codru, cu vârfurile-n cer
Ferindu-ţi sufletul de ger,
Lăsându-ţi fruntea în lumină
Sub bolta cerului senină.

Oriunde-ai fi să-ţi aminteşti
Iubirile să le sfinţeşti
C-o lacrimă de dulce dor
De dragul mamei,-a fraţilor,

De tatăl tău şi de bunici
Ce-au desenat cu-a lor opinci
Hotarul peste care treci,
Frumoasa viaţă să-ţi petreci.

Oriunde-ai fi să-ţi aminteşti
De sfaturile părinteşti,
De-a decalogului porunci,
Spre fericire, culmi să urci!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu la Tine

Eu la Tine-n închinare
Am venit să-Ţi cer iertare
Şi în marea-Ţi îndurare
Să mă vindeci vreu
Eu la Tine ostenită
Vin să-Ţi spun că sunt rănită
Şi de lume prigonită
Dumnezeul meu.
Eu la Tine vin Preasfinte
Tu de-acum îmi eşti Părinte
Şi supusă înainte
Mă închin şi vreu
Dacă sufletul meu tace
Dacă-i trist şi n-are pace
Fă-l cu Tine să se-mpace
Dumnezeul meu.

Tu mi-ai dat din cer Lumină
M-ai iertat de orice vină
Mi-ai intins o mână aplinaă
De-ndurări, şi eu
Vin să-Ţi mulţumesc Preasfinte,
Vin să-Ţi mulţumesc fierbinte
Vin să-Ţi mulţumesc Părinte
Dumnezeul meu...

poezie de Adriana Cristea (3 august 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima rugă

Din trupul salciei bătrâne
Am rupt un ram... Cu trupul său,
Frântă-n duioasă plecăciune,
Am plâns un fiu de Dumnezeu.

Golgota... inimi sfărâmate...
Iisus pe cruce răstignit,
Batjocorit, lovit... Prin moarte
Păcatul nostru l-a plătit.

Între tâlhari, El, prins în cuie,
Nu s-a desprins de Dumnezeu
Ci s-a rugat pentru păcatul
În care azi trăiesc şi eu.

Oh, iartă-i Tată! Cu durere
Sufletul lor înfricoşat
Nu-l arunca în gheena morţii!
Îi cer iertarea de păcat!

Oh, iartă Tată! Ce durere
Va fi în sufletele lor!
Ei nu cunosc împărăţia-Ţi!
Mă scuipă batjocoritor...

Îmi potolesc setea cu sânge
Spre a-i ierta pe muritori,
Iar maica mea, Maria, plânge...
Vor plânge oameni uneori!

De-acum e ultima mea rugă...
Suflet... cu sufletu-mpăcat,
Căci nu vei mai voi să curgă
Sânge de Fiu de Împărat.

La Tine vin cu împăcare...
Tu iartă-i, că nu ştiu ce fac!
În viaţa asta trecătoare,
Ei în întunecare zac.

Străin, în urî şi-n păcate,
Sărac şi fără Dumnezeu,
Viaţa ne e un pas spre moarte
Şi jugul ei amar şi greu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune pentru ocrotire

Tu, cinstită cruce,
lemnule preadulce,
pavăza credinţei,
arma biruinţei,
vino azi pe cale
să-ţi dau închinare
cu dreapta la frunte,
spre plete cărunte,
cu dreapta la stele
să culeg din ele,
să semăn cu vise
ogoare întinse.
Şi vino, minune,
să-ţi spun rugăciune
să o duci la Domnul,
când biruie somnul.
Tu, pom ce-nfloreşte
şi în mine creşte,
şi nu treci prin toamnă
dezbrăcat de haină,
pom ce veşnic arde,
îmbrăcat în roade,
ce-n cuiburi cunună
cântările suna,
lemn ales de Domnul
să-mi biruie somnul,
mai vino înflorit
cu nopţi de mai sfinţit,
chip de iasomie,
floare de Marie.
Tu, cinstită cruce,
lemnule preadulce,
către ceruri scară,
palmele-mi coboară
şi iarăşi se suie
prin cristice cuie.
La capăt de pătimi
ceru-i chin şi lacrimi
şi plânge Fecioară
că uscată-i vara,
şi udă pământul
şi lemnul preasfântul
îi soarbe durerea,
se-ntoarce puterea
şi care putere
ca o mângâiere
să fie cu tine
prin Domnul, creştine!
Amin.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decontul final

Pentru tot ce-ai pierdut în iubire cândva,
Îţi dau toţi aceşti ani, îţi dau viaţa mea.

Să mai vii într-o zi, să mai vii pe la noi,
C-am găsit nişte ani, să ţi-i dau înapoi,
Anii noştri frumoşi, anii noştri nebuni,
Am să-ţi dau săptămâni, anotimpuri şi luni.

Să mai treci pe la noi, cât nu e prea târziu,
Şi eu încă sunt viu,
Să mai treci să-ţi mai dau câtă jale am strâns
Pentru-o oră de plâns.

Să mai treci pe la noi, care sunt numai eu,
Anii vechi să ţi-i dau că m-apasă prea greu,
Să mai treci peste mări, să mai treci peste munţi,
Să-ţi aduc amintiri ca să poţi să mă-nfrunţi.

Să mai treci prin vreun loc unde-am stat şi-am visat,
Fără pic de păcat.
Să-mi mai iei cât de cât umilinţa tacând
Şi spitalul din gând.

Să mai schimbi drumul tău, că şi-aşa n-are rost,
Nişte cioburi să-ţi las din iubirea ce-a fost,
Să te-ntorci, auzind că mai sunt printre vii
Şi de dragă ce-mi eşti mai trăiesc până vii.

Nici dovezi nu-ţi pretind, nici chitanţe nu-ţi cer,
Te aştept sus în cer,
Şapte ani te-am închis în iubirea ce-ţi port,
Să mă ierţi ca pe-un mort.

Să mai cazi dinspre cer, când sunt strugurii copţi,
C-am să-ţi dau nişte ani, strânşi în zile şi nopţi,
Să mai vii prin trecut, prin grădina de foc,
Unde-a fost să te văd şi să-ţi fiu nenoroc.

Dar te rog să mai vii într-o zi pe la noi,
Să-ţi dau anii-napoi,
Ca pe tot ce-ai pierdut pentru că m-ai iubit,
Eu să mor, să fim chit

cântec interpretat de Cristian Buica, muzica de Cristian Buica, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de Cristian Buica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinere

Dacă vrei să-ţi luminezi mintea,
învaţă!
Dacă vrei să-ţi simţi inima,
îmbrăţişează pe cineva!
Dacă vrei să-ţi umpli sufletul de bucurie,
lasă soarele să răsară în inima ta...
şi vei fi fericit.

poezie de Dumitru Delcă (23 noiembrie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te nasc în mine rază de-nceput

Iarna-n frunză verde se dezgheaţă
Când ne-mbrăţişăm de dimineaţă.
Ne salutăm cu ochii larg deschişi,
De frumuseţea lor suntem cuprinşi,
Tu îi porţi, eu ştiu că-mi aparţin,
Dăruiţi îmi sunt de sfânt destin!

Frumoasa mea, frunză lipită-n geam,
Rămâi aşa, în suflet să te am,
În inimă să-ţi port poza ta vie,
Să îmi fii cânt de aripă târzie.
Te-mbrăţişez, frumoasa mea de vis,
Te răpesc din largul necuprins,
Zbor spre tine, ca să-ţi fiu aproape,
Peste-ncercări, peste adânc de ape.

Te nasc în mine rază de-nceput,
Floare răsărită în inima-mi de lut,
Amestecată-n sânge cu tărie
Pe treapta vieţii, rod de poezie!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!