Mormântul

Te-ai gândit vreodată?
Existenţa-i noastră-i
Doar un epilog la veşnicie...
Sufletul ne poartă-n lume inexistente
Unde-am curs ca limpezi ape,
Clipele copilăriei...
Zâmbet? Lacrimi de tristeţe?
Toate-n valuri au pierit
Căci în lumea noastră, toate, început au şi sfârşit
Mai apoi, adolescenţa, dulce vis a apărut
Nu credeam ca soarta noastră
Să mai aibă-un început.
-ntr-un trecut-au anii şi se apropie de noi
Bătrâneţea, haine grele cu necazuri şi nevoi
Împânzim amnezici lumea,
Şi la tâmple argintii
Aşteptăm o nouă lume...
Dar aceasta va mai fi?
Ne rămâne doar speranţa, amintirea şi trecutul
Toate trec în lumea asta
Şi rămâne doar mormântul.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: Dacă accept ceea ce spui tu, precum că sunt nenăscut şi aceasta este unica Realitate fără formă, deci liberă de o astfel de limitare. Apoi tu spui că Dumnezeu nu a creat "Lumea" pentru că Realul nu poate da naştere irealului, falsului. Căci creaţia ca şi "Biblia" sunt doar gânduri care ne separă de Dumnezeu. Dacă accept toate astea atunci cum apare întreaga lume, cum apare mintea, dacă vei spune că ea "creează lumea definind-o", cum rămâne cu Iisus care are o formă, el cum a apărut? A. M: Dragul meu, dă-mi voie să-ţi alung toate frământările tale, pentru că e foarte, foarte simplu. Toate acestea, toate formele, întreaga "creaţie" implicit Iisus apar prin visare. Iudeii au visat la un Mesia şi aşa a apărut visul numit Iisus pe care apoi tot ei l-au negat. Iar dacă un creştin îl visează pe "Iisus" că îi spune nu ştiu ce baliverne creştine fii sigur că el va crede asta. Tot ceea ce egoul numeşte "eu, lumea şi "Dumnezeu" e doar visare în vânt, nimic altceva. Toată lumea visează în noapte şi creează o lume de care nimeni nu se îndoieşte şi nimeni nu regretă Disoluţia, colapsul ei la trezirea din zi. Exact aşa pare că apare lumea care de fapt e doar simplu onirism. NIMIC NU A FOST NĂSCUT VREODATĂ ŞI NIMENI NU POATE MURI!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitirul

(dedicaţie lui Vio)

În cimitirul vechi, de mii de ani,
Cu cruci abstracte, care-n noapte stau să cadă
Pe sub streaşini de cavouri, sub umbra de castani
Stau şi-aşteaptă âncă, toţi cei ce-au fost odată.
Se-ascund sub lacrimi pruncii... Cu mângâieri de vis,
Pierduţi prin generaţii şi ere trec părinţii
Şi toată lumea pare-un paradis
Şi nuntă-i în morminte. Şi mult se miră sfinţii

"De ce atâta pace?" se-ntreabă uneori,
Căci lumea-i o tavernă şi-a mucegai miroase
Aici suntem cu toţii, la tâmple cu ninsori
Şi lumea noastră este doar un morman de oase.

Dar încă-s sentimente, de- aceea nu murim
Ci doar ne ducem somnul, de când nu ştim, în lume
Ne vor cinsti urmaşii căci noi prin ei trăim
Şi-acolo unde somnul se va opri, sub aripi
De îngeri şi speranţe, sub trâmbiţe de aur
Domnul Iehova-şi va găsi armata-ntinzându-şi
nesecatul lui tezaur.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea asta e a noastră şi a bucuriei cu toate că uneori suntem năpădiţi de necazuri, dar lumea e a noastră. Pentru că ni s-a dăruit cel mai frumos colţ din Univers, după câte ştim noi.

Fănuş Neagu în Album de familie - Brăila (1997)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi plouă-n suflet...

S-au stins stele-n noapte,
Printre umbre de leneşi nori,
Cu adieri de vânt, ramuri de gheaţă
Ne mângâie trupul,
Şi rece-i piatra noastră de mormânt
Am fost, vom fi, trecut-au peste toate
Doar cu un preţ, de-o fi iertat păcatul
Dar am rămas tăcuţi, străini, în noapte...
Cu ochii-n lacrimi, sprijinind înaltul.
S-a stins şi lumânarea de o vreme
Şi plouă-n suflet... Doliul peste noi
S-a aşezat să ne subjuge trupul
Impresionat cu griji şi cu nevoi.
Umile, plecat-am... Ce-am lăsat în urmă,
Căci cine ne-a iubit cu-adevărat?
Cei ce-au rămas cu amintirea noastră
Cel, ce cu ani în urmă m-a creat...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea noastră-i mai frumoasă

Iubirea noastră-i mai frumoasă,
ca orice dragoste sub cer.
Căci toate dragostele pier,
a noastră nici de iad nu-i pasă!
Iubirea noastră-i mai curată
ca orice fir de mărgărint.
Căci toate dragostele mint,
a noastră însă niciodată!

Iubirea noastră-i mai înaltă
ca orice templu din vreun plai.
Căci piatra cea de sus e-n rai,
iar pietrele de jos sub daltă.

Iubirea noastră-i mai duioasă
ca orice plîns de-ndrăgostit.
Căci nici un mire n-a plătit
un preţ mai scump pentru-o mireasă.

Iubirea noastră e mai vie
ca apa vie din Elim.
Căci orice clipă cînd iubim
e un fior din veşnicie.

Iubirea noastră-i mai măiastră
ca cerul ce clipeşte-oricui.
Dar stelele-s iubirea Lui
iar cerul gol, iubirea noastră.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiu scriitorilor

Trecătoare-s toate pe acest pământ,
Tot ce are viaţă va avea mormânt.
Virusuri, bacterii, alge, fungi şi plante ‒
Care ne dau hrana, sau flori elegante ‒,

Oameni, animale, fără doar şi poate,
Fără osebire, un sfârşit au toate.
Asta-i legea firii, legea existenţei,
Cunoscută însă doar inteligenţei.

Pier pe rând cu toate, iarba, floarea, pomul,
Dar rămâne scrisul, deşi moare omul.
Piere într-o clipă la trezire visul,
Au pierit oraşe, va pieri Parisul.

De când este lumea, peste ce trăieşte,
Peste toţi şi toate, Moartea stăpâneşte.
Tot ce are viaţă-l va-nghiţi-abisul,
Moare scriitorul, dar rămâne scrisul.

poezie de George Budoi din Scrisul şi scriitorii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (15 ianuarie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ochi de înger

Privesc în ochi, un înger alb, un înger luminos!
În ochii lui văd ceru-n rai, un rai aşa frumos!
Vreau să-l ating, el stă pe nori, pe norii de zăpadă
Încet cad râuri de lumină, încet, într-o cascadă!

Ochii n-au văzut, vreodată, vreodată, o altă lume
Lumea lor! Ce-i lumea lor, cine ar putea spune?
Lumea noastră-i lumea noastră, aşa de colorată!
Dar lumea lor, în lumea lor, mult prea minunată!

Se văd culori, ce curg, vărsate, vărsate în lumină
Pe-o mare de tăcere şi-o linişte deplină
Doar cerul înstelat, el ştie să-ţi vorbescă
Ce visul nu cuprinde, nici mintea omenească!

Dincolo de nori e cerul, dincolo de cer e noapte
Unde gândul nu mai zboară şi cuvintele sunt şoapte
Şi din noapte poţi ajunge, până-n răsărit de soare!
Unde vântul nu mai bate şi nimic nu te mai doare!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întunecarea

Se-nalţă drumuri lungi de fum
Şi plouă...
Şi lumea toată legănată-n vânt,
Visăm de-acum cu toţi o lume mare
Dar mare-ntunecare-i pe pământ.

Sufletul parcă plânge de durere...
Odată cu cerul s-a închis şi gândul
Ne întrebăm dacă e gând sau noapte
Şi-n vis plutim o clipă printre stele.
E-n toamnă-n noi şi-n lumea noastră este
Tot toamnă, dulce hibernare, apatie şi vis.

Stau şi privesc cu faţa-n sus
Cum aleargă prinşi de vârtejul vântului,
Pe păienjenişul albastru,
Ca nişte corăbieri, câţiva nori solitari,...
Vestitori ai dulcelor ploi, ai clipelor tandre, ale tainicelor vise,
Aduc iubiri rătăcite la margine de mare
Şi păstrează intactă urma de nepătruns a primei iubiri
Acoperă lumea cu valuri de cu valuri de ceaţă şi de răcoare
Lăsând în suflet linişte şi singurătate.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce fel de lume pregătim noi? Este exact opusul acelor Utopii hedonistice cretine pe care şi le imaginau vechii reformatori. Este o lume a fricii, a trădării, a chinurilor, o lume în care calci în picioare şi eşti călcat în picioare, o lume care, pe măsură ce se va perfecţiona, va deveni nu mai omenoasă, ci mai puţin omenoasă. În lumea asta, progresul va însemna progresul durerii. Vechile civilizaţii pretindeau că sunt întemeiate pe iubire şi dreptate. Civilizaţia noastră are la temelie ura. În lumea noastră, singurele sentimente vor fi teama, furia, triumful şi auto-flagelarea. Vom avea grijă să le distruem pe toate celelalte.

George Orwell în 1984
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăr cu lacrimă

Ce crud adevăr şi ce mare povară,
Destinul se-ntoarce cu liber permis...
Părinţii nu sunt pregătiţi să ne moară
Şi-n jur este toamnă, e doliu şi-i trist.

Trec frunze prin ploaia de lacrimi, amară,
Căci gustul de nucă la sân a-ncolţit,
Părinţii ne sunt pentru mulţi o povară,
Am uitat cât de mult pentru noi au trudit.

Norii trec şi rămâne doar o lume pustie
Ploi de lacrimi... şi vise. Repetabil destin...
O minciună e lumea, o minciună e viaţa,
Fericirea şi lupta pentru care trăim.

Învăţaţi să-i iubiţi! Ei sunt rugă şi pace,
Învăţaţi că în ei e lumina de-a fi!
Îi veţi pierde cândva... Vor veni să-i atace
Îngeri negri, în noapte. Şi atunci vor pieri.

Vor fii umbre plutind pe un cer de tăcere,
Doar un nume şi-o cruce, un destin trecător,
Fiecare din ei o povară va duce,
Amintiri şi trecut şi speranţă şi dor...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Merge dintr-o lume în alta

Acum ori niciodată
In lumea asta nouă.. dată!
Să trăim iubirea adevărată
In lumea cealaltă
Plecăm cu ce inima e invăţată
Şi aşa va merge dintr-o lume in alta
De aici nu simte o iubire adevărată..
Rămâne intunecată

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea rece

În noaptea neagră, dincolo de lume
Se-mbrăţişează două suflete şi... plâng
De-atâta dor şi atâta aşteptare.
Timpul a trecut, parc-au trecut milenii
Nimic n-a-mbătrânit, doar s-au oprit
Clipele-n loc de-atâta întristare
Şi-au aşteptat în la venirea serii.
Şi-acum, iată! A sosit al lor amurg.
Acolo aşteptarea n-are margini,
Aici făcuţi suntem spre a pleca
Şi dincolo de lumea noastră rece
Toţi cei de-aici, ne vom îmbrăţişa.

Straniu, precum o umbră
Care-adăposteşte însângerate trupuri, în pustiu,
Veghează peste nisipurile arămii
Valuri de ceaţă, vise, suferinţe...
Copiii mor, hrănindu-se cu lacrimi,
Şi cu dorinţa-n suflet de-o ploua
Bătrânii mor scăldându-se în valul de nisip
Sub valul de căldură,
Du lumea veşnicului foc de catifea...
O lume de nisipuri,...
Fir cu fir de-am căuta,
Mormintele-au ajuns un crematoriu
Şi trecând prin pustiu, adâncindu-ne-n secetă,
Înfrăţindu-ne cu ea,
Plutim către oaza pe care am visat-o cândva
Râul de lacrimi al supravieţuitorilor
Va străluci pe cerul vineţiu
Care promite ploaie, speranţe, iubire.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume pierdută

O lume de mistere şi visuri ne-mplinite,
O lume de durere şi lacrimi risipite...
O lume-ncrâncenată ce zace în război,
Care trăieşte azi, dar moare-ncet, cu noi.

E lumea ce ne ţine, ne ştie şi ne doare,
În care răsar stele şi înfloreşte-o floare,
În care păsări cântă pe ramu-nmugurit
Şi-n care primăvara, se pare, n-a murit.

E lumea ce se stinge încet, fără să ştim,
În care totu-ngheaţă, iar noi nu mai iubim.
E lumea ce devine, încet, mult mai străină...
Iar pentru toate astea, doar noi suntem de vină.

O lume ce se pierde de-atâta nepăsare
Şi care-i rătăcită în noapte şi-n uitare...
O lume pregătită să dea ultima luptă,
Dar, fără să regrete, mai pierde o redută.

poezie de Cristina Ghindar Greuruş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valuri

Vom face printre valuri, valuri,
şi ne vom cufunda-n apus
atât de jos şi-atât de sus,
prin lumea noastră fără maluri.

Vom face dintr-un vis, un vis
şi-l vom petrece împreună
sub raze argintii de lună,
uitând ce-n stele ni s-a scris.

Vom înota prin fericire
spre malul inventat de noi,
de ieri sau azi ori de apoi.

Va fi o lume cu iubire,
vom fi acolo amândoi,
atât de plini şi-atât de goi.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început...

Infern sau paradis, nu ştiu cum să-l numesc...
Mi-o spun în gând de fiecare dată,
Când las în urmă tot ce-i "nebunesc"
Şi părăsesc această lume fermecată!

Această lume, creată împreună
Şi despre care, ştim doar noi.
Această lume, atât de "nebună",
Unde ne refugiem când nu mai vrem să ştim de voi.

Este o lume magică, dar totodată,
Atât de egoistă; poate chiar pătată.
Căci doar pentru un singur scop a fost creată:
Să transformăm "inevitabilul" în artă.

Şi deşi suntem doi, în lumea noastră,
Cuvântul "noi", devine singular!
Ca să-nţelegi cât e de extraordinară
Pasiunea, când e sentimentul clar.

Păcat că suntem nevoiţi,
Să ţinem totul numai pentru noi.
Doar nu credeaţi că suntem diferiţi
Când vine vorba de-al vostru "noroi".

Nu, nicidecum! Doar nu degeaba
Am ales drumul cel mai rău privit!
Drumul, în care nu e simplă "treaba",
Dar cu finalul cel mai fericit!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin (2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

VIEŢUIND ÎN LUMEA NOASTRĂ NODURI MARI AI SĂ DEZLEGI
Vieţuind în lumea noastră noduri mari ai să dezlegi,
Dar pentru marea reuşită stăruie să înţelegi
Că Omu-i zămislit divin, cu început şi cu sfârşit,
Cu libertatea limitată şi oprit de nişte legi.

rubaiat de Ioan Friciu (2021)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru Ilorian Păunoiu

Până-n cea de-a şaptea chakră,
Tomograf universal,
Lumi se nasc şi lumea moare
Repetat şi ireal.
Lumea-n taină îşi petrece
Nunţi şi-nmormântări, cu fast,
Numai timpul trece, trece,
Defăimat, statornic ceas.

Până-n cea de-a şaptea chakră
Totu-i temeri şi balans,
Viaţa noastră-i doar o arcă,
Lemn pădurii, care-a ars.
Tocu-i înmuiat în zgură...
Morţii, în cuvinte reci,
Trec ţinându-se de mână
Pe a frazelor poteci.

Tomograf universal,
Sufletu-i rănit şi cast,
În pierdutele artere
Nici un ceas n-a mai rămas.
Nu-i lumină în adâncul
Lumii-n care vom pătrunde,
Doar o cruce şi mormântul,
Lumânări de lacrimi ude.

Lumi se nasc şi lumea moare
Voal de lacirmi şi de ploi,
Timpul trece, viaţa doare,
Şi curge sângele-n şuvoi.
Când reumatice artere
Se frâng haotic sub cuvânt
Noi suntem literă şi semne
Şi interjecţii şi cuvânt.

Repetat şi ireal
Lumi se nasc şi lumea moare.
Timp haotic, timp banal,
Timp de fluturi de ninsoare...
"Bucuraţi-vă de soare!
Bucuraţi-vă de ploi!"
Fiinţa cea mai dragă moare,
Dar renaşte pentru voi...

Lumea-n taină şi peterece
Trena ei de duse rugi,
Tu-ţi dormi somnul (timpul trece),
În mormânt, sub grele cruci.
Laşi de veghe poezia,
Îngeri împletind coroane.
Ai lăsat tocul, hârtia,
Numai sufletu-ţi nu doarme.

Nunţi şi-nmormântări, cu fast,
Toate trec, pe rând trec toate
Şi cu ce ai mai rămas
Om pierzându-te în moarte?!
Fapta şi cuvântul tău,
Gestul de mărinimie –
Literă de Dumnezeu
Sunt. Şi pavăză-ţi sunt ţie.

Numai timpul trece, trece,
Voal de nouri, câmp în soare...
Tu, morminte trist şi rece
Ascunzi rugi şi închinare
Plâns de lacrimă amară
Peste crucile de lemn,
Rămâi întru veşnicie,
Un universal poem!

Defăimat, statornic ceas,
Tu eşti doar oglinda-n care
Se privesc fără popas
Toate clipele amare.
Timpul ca o cicatrice,
Arde rănile ce dor,
Universului matrice,
Nimănui nu-i eşti dator.

Defăimat, statornic ceas,
Numai timpul trece, trece,
Nunţi şi-nmormântări cu fast
Lumea-n taină îşi petrece.
Repetat şi ireal
Lumi se nasc şi lumea moare,
Tomograf universal,
Până-n cea de-a şaptea chakră.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa...

Un vis frumos s-aşterne-n prag,
Un vis ce nu mai vine
În al nopţii lung metraj... te aştept
Te aştept pe tine...

Trecut-au nopţi şi zile-ntregi
Trecut-au în neştire,
Trecut-au luni şi ani la rând,
Iar eu te-aştept pe tine.

Trec anii încet, trec rând pe rând
Trec anii în neştire,
Îmbătrânesc în al vieţii gând
Gândindu-mă la tine.

Doar o lumină se mai vede-n gând,
E ultima ce moare,
Apar trecând rând pe rând,
Speranţa şi împăcarea.

poezie de Tudor Mihai
Adăugat de Tudor Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mângâierea razelor de lună

Se-nalţă-n zare munţii... printre dealuri
În iarbă pân-la brâu mă scald şi dorm
Şi gândul sărutat de soare-i parcă
Când mă desprind de trup şi-n lume zbor.

Cu valuri zgomotoase parcă plânge
Peşana şi mă cheamă înapoi
Aş da tot ce-aş putea în lumea asta
Doar să ne-alinte valurile-n moi.

Oriunde-n lume aş pleca, pădurea
O simt şoptindu-mi numele şi plânge
O veşnicie aş trăi acolo
Şi nici atâtea clipe nu-mi ajung.

M-aş înfrăţi cu dealuri şi vâlcele
Soarele peste mine să apună.
Să simt sărutul zărilor vâlcele,
Şi mângâierea razelor de lună...

Şi să răsară-n suflet primăvara
În viaţă şi în gânduri şi în vise,
Pe câmp, în lan de grâu şi în Peşana
Şi-n toate amintirile nescrise.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumea lor

Frigul se înteţeşte
Trec pe lângă el
Timpul se opreşte
Totul e altfel.

Loc prea întunecat
Si unic de fel
Cine-i împărat?
Oare Azrael?

Luna se ascunde
In nori de hârtie
Din pământ se-aud
Şoapte din sicrie.

Preoţi la un loc
Din Scripturi citind
Învăluiţi cu foc
Crucile aprind.

Morţii toţi dispar
Tăcerea se-aşterne
Vor rămâne doar
Regrete eterne.

Doar in lumea lor
Sufletul devine
Astrul zilelor
In vremea ce vine.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!