Tristeţea ploii

Eu cred că norii vin să se-ntâlnească,
acolo-n cer, cu gândurile triste
ce urcă, fug, nu pot să mai reziste,
căci nimeni nu mai vrea să le cunoască.

Plutesc uşor spre locul de-ntâlnire,
pe-un cer senin, albastru şi frumos,
strălucitori în albul lor pufos
şi, dinspre zări, încep să se înşire.

Iar gândurile-acelea se aşează
pe coama lor, pictând cu întuneric
tot ce fusese pân-atunci feeric
în cerul care pare-acum de groază.

E cenuşiu, iar norii-s de tristeţe,
e un vacarm cu răbufniri de tunet,
sub ei, pământu-i văduvit de sunet,
căci orice glas e gata să îngheţe.

Şi se destramă norii-n stropi de ploaie,
purtând atâtea gânduri ca poveri
spălate, transformate în plăceri,
încât şi cerul pare să se-nmoaie

Şi-atunci, când ploaia cade-n jurul meu,
eu o privesc, mă bucur de-ntâlnire,
chiar dacă-n ea, prin stropi de amintire,
mai strălucesc tristeţi de tu şi eu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de noi

În lumea mea e-o stea ce străluceşte
cum nicio alta nu va străluci
chiar de, în nopţi târzii, o voi zări
privind spre steaua care mă iubeşte.

Privesc adesea cerul plin de stele
şi mă întreb de-o fi o stea şi Luna
ce-n bolta nesfârşită e cununa
ce mă răsfaţă-n razele-i fidele.

Păşesc uşor pe scara care urcă
pe trepte ale timpului şuvoi
spre-un loc ce pare dincolo de noi.

Cum drumul meu nicicând nu se bifurcă,
privirea-mi nu se-ndreaptă spre ‘napoi,
iar ochii-mi strălucesc pentru-amândoi.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne iubim în ploaie

Să ne iubim, iubita mea, în ploaie
Stropi să-ţi scalde chipul tău
Eu să fiu un zeu sub soare,
Tu un curcubeu.

Să ne iubim, iubito, în ploaie
Şi stropi să cadă pe părul tău frumos,
Eu să fiu un înger care moare,
Tu să fii un Hristos.

Să ne iubim, iubita mea, în ploaie,
Şi ploaia să fie un castel,
Eu să fiu un rege şi tu regină
Şi să trăim cu dragoste în el!

Să nu ne speriem de ploaie,
Căci ea este apa sfântă, care vine din cer,
Noi suntem două taine,
Şi iubirea noastră - un mister.

poezie de Vladimir Potlog (29 iunie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul stropilor de gând

Mi s-a lipit de ploaie gândul
şi cade-n picuri de culoare
în lumea viselor hoinare
ce îl primeşte, alinându-l.

Mi s-a-mpărţit în curcubeie
cuprinse-n stropi de bucurie,
în a naturii feerie,
c-o altă primăvară zeie.

A fost un gând, acum sunt multe
pierdute-n alte mii şi mii,
ce, prin culori, par să exulte,

căci toate-s calde, toate-s vii
şi-ncearcă ploaia s-o asculte
în ritmul stropilor zglobii.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de albastru

Ţi-e dor de albastru, de soare, de noi,
de primul sărut şi de altele-apoi,
de nopţile-n care sub lună-am dansat,
de tot ce-mpreună, un timp, am visat.

Ai vrea, uneori, să întorci din trecut
chiar zilele reci dintr-un timp ce-a durut,
dar care n-a fost niciodată urât,
sub cerul mai trist, uneori mohorât.

Întoarce-ţi privirea spre cerul senin
şi-alege din gânduri cuvinte de-alin
sau, dacă-i furtună şi totu'-i un val,
întinde-ţi, deasupra, albastrul tău voal

Şi fă ca, de dragul a tot ce a fost,
să-ţi fie seninul etern adăpost.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul

Privesc prin ploaia toamnei şi nu văd
nici stropi, nici ramuri ude sau ceva
ce să m-atragă, să nu pot vedea
gravat pe-un gând un chip ce-l tot revăd;

E-o noapte înstelată şi privesc,
ascuns în umbra clipelor pustii,
spre bolta-n care, printre stele mii,
e luna cu profilul ce-l iubesc.

E peste tot în jurul meu. Decid
că ochii sunt de vină. Îi închid,
iar gândul ce m-apasă îl alung.

Sub pleoapele închise îmi ajung
imagini ce, pe-o boltă, se divid
în stele ce formează -un chip candid.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul ploii

Aş vrea să pot să-ţi cânt, să fiu cu tine
acolo unde ploaia se opreşte
şi soarele, în suflet, îmi zâmbeşte,
dar nu pot azi. Nu voi putea nici mâine.

Nici tu nu poţi. Te văd mergând prin ploaie
atât de tristă, dar atât de calmă,
încât prin mine, gândurile, valmă,
se-adună-n lacrimi ce se scurg, şiroaie.

Voi revărsa tristeţea pe-o chitară
atunci când mâinile vor fi în stare
şi nu vor tremura ca-n ziua-n care
am vrut să fac surâsul să-ţi apară.

Îţi voi cânta, cu lacrimi în cuvinte,
aşa cum simt acum, prin vocea ploii
ce-şi plânge stropii, răspunzând nevoii
acelor ce-o aşteaptă să-i alinte,

Căci ştiu că-ţi vei întoarce-atunci privirea
iar norii vor pleca spre zări, departe,
luând cu ei tot ceea ce împarte
în două, inimi ce-şi doresc iubirea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a dat

Îmi căutam cerul meu senin
Şi ea mi-a dat cerul ei
Ce eu-l vedeam albastru
Nevăzându-i norii ei
Ce nu-i puteam vedea
Nu erau ai mei
Şi am găsit in el puterea de a zbura
Nu stiu dacă bătăile mele
I-au răsfirat norii
Asta ştie doar ea
Când o privesc senină

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără lacrimi

Ploua când am plecat
Stropi mari şi repezi
Acopereau cerul
Şi gândurile mele
Ploua la terasa
Dezgolită de vânt
În geamul cabanei
Din lemn
Peste râu aducând
O undă de tristeţe
O despărţire
În ploaie
Fără lacrimi
Pentru noi plângea
Ploaia.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrei?

Tu, gândurile mele, cum le simţi?
Le mai auzi, le chemi, le-arăţi că-ţi pasă
când vin mereu, ca într-o ploaie deasă,
cu stropi atât de reci şi de fierbinţi?

Chiar, ce mai faci? Trimite-mi doar un gând,
orice, legat de mine, ai în minte!
Îl voi privi atent, cu luare-aminte,
şi îl voi mângâia, din când în când.

Îţi mai aduci aminte cum eram
acum un timp, acum o veşnicie?
Nu pot să cred! Aşa a fost să fie?
A dispărut tot ceea ce aveam?

Cabana noastră, locul nostru sfânt,
ne-aşteaptă, răbdătoare, pe-amândoi,
cu vatra-i rece, cu pereţii goi,
cu amintiri nerisipite-n vânt.

De n-auzi gândul meu, 'l-auzi pe-al ei?
Ne vrea acolo, vrea să ne iubim,
la foc aprins din nou, să împletim
cuvinte, suflete şi trupuri. Vrei?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde ploaia dispare

Se plimbă şi ploaia îi udă uşor,
Sunt două suflete ce au acelaşi zbor,
Stau în ploaie şi se privesc
Sub o umbrelă, când stelele strălucesc.
Uneori frigul ia cuprins
Şi îmbrăţişarea e ceva de nedescris,
Ploaia nu stă şi îi atinge uşor,
Ar vrea să fie în bătaia frunzelor,
Dar vântul s-a stârnit îndată
Şi-a luat cu el umbrela udată.
Au fugit apoi în depărtare,
Unde cred că ploaia dispare.
Ei văd încă norii fumurii
Şi-aşteaptă soarele a răsări
Care aduce din depărtare
Mai multă fericire-n a lor stare.

poezie de Eugenia Calancea (31 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

Plouă, plânge primăvara cu parfum de liliac,
Printre stropi se lasă seara si invaluie-n mister
Dorurile fără nume, iubirile fără leac,
Sufletele rătăcite-n efemer...

Plouă prin copacii dezgoliti de vânt,
Scutură petale pe pustii alei;
Dorul meu e măcinat de-un gând:
Lacrimile mele tu le vrei?

Plouă, cât poate să ploua-n primăvară,
Când se-adună norii spre apus;
Iar speranţele încep să doară
Ca inutile întrebări fără răspuns.

Plouă, glas sfasietor strigând a jale
Se strecoară printre stropi reci
Si imi pare că iubirea care moare
Îsi pregăteşte locul său de veci.

poezie de Tudor Şerban
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor

În ţara-ceea îngerii cântau
pe-un cer ce-abia mai semăna cu cerul
şi se-ntreceau în zboruri, se-ntreceau
în cânturi care îi sporeau misterul.

Şi nu-i vedeau cu ochii văzătorii,
şi îi vedeau doar cei ce nu vedeau -
aveau ceva în ei nevăzătorii,
căci îi vedeau cumva, îi ascultau

Şi-atunci zburau şi ei, puteau zbura
prin norii îngereşti de peste-o ţară
în care nu cu ochii ai putea
să vezi cum toţi vedeau odinioară.

Iar eu, în aventura-mi solitară,
mai urc spre cer, ca îngerii ce zboară.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor

Eu vreau acum să zbor
spre cerul albastru,
să privesc cu atâta calm,
anii care trec uşor.

Nu am vrut să se ascundă
când timpul a fost prielnic,
să stea să se odihnească
într-o lume care-i surdă.

Doresc să rămân o clipă,
să plutesc prin norii grei,
să pot merge mai departe
dar mă doare o aripă.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arc pe cer

Se-ncordase cerul
Într-un arc feeric
Ce ţintea, în taină,
Stele-n întuneric.

Căci văzuse una –
Doamne, ce-i plăcea!
Şi-ar fi vrut săgeata
-n inimă de stea.

Dar, un nor şăgalnic,
Taman la chindie,
L-a ascuns de raze.
Of! – N-a fost să fie!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nori de sub cerul din marele joc

Spune-mi, femeie cu părul tăciune,
Ochi de-ntuneric şi buze de foc,
Cine, pe lume,-ar putea să-ţi îmbune
Inima smulsă din marele joc?

Cine-ar putea să-ţi rămână în gânduri
Şi să te-alunge din ploile reci?
Spune-mi ori, poate, îmi scrii două rânduri
Despre pierdutele tale poteci.

Cum de, sub pleoape, sunt norii de ploaie
Tulburi ca ceaţa pătrunsă de fum?
Unde-s privirile care înmoaie
Inimi de piatră în marele drum?

Vino şi spune-mi ce poate s-aline
Vremea din cerul pe care-l suporţi
Ca pe-un blestem ce apasă pe tine
Şi te împinge-n temutele porţi.

Poate-mpreună, cu ochii pe ceruri,
Îl vom învinge şi vom reuşi
Norii să-i facem pierduţi în eteruri
Şi, prin senin, să uităm a muri.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul nimănui

În adierea serii, sub el, priveam spre zări
plecarea primăverii, cu ale ei cântări;
În vara cea toridă, stăteam la umbra lui,
copacul nostru care-i, de fapt, al nimănui.

Sub ploaia toamnei triste, din norii ruginii,
copacul de departe plângea din frunze, ştii?
Simţea că vine iarna cu zâmbetul de ger
şi suferea la gândul că, încă, e stingher.

Era copacul falnic din visul ce-am avut
în noaptea când un fulger prin trunchi l-a străbătut.
A fost şi... încă este, căci iată, un lăstar
se-nalţă spre lumină cu noi cu tot. Bizar!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adun amintiri

Adun amintiri de prin plaiuri de rai
Când razele line coboară spre zori,
Se-aude, departe, un sunet de nai
Şi roua se-aşează-n petale de flori.

Îl suflet le prind, ca pe darul divin,
Să mângâie clipa şi dorul nestins,
Căci vraja pluteşte pe cerul senin,
Iubire sădind pe tărâm necuprins.

La tine am gândul în clipe de dor
Şi arde-n tăcere cuvântul nescris,
Mă leagănă-n taină un val de fior
Ce duce aievea spre calea de vis.

Adun amintiri din freamăt de dor
Şi-n lacul iubirii privesc ne-ncetat,
Pe mal de vei trece cu pasul uşor
De-o blând-adiere voi fi mângâiat.

Căci fructul speranţei naşte iubire
Celestă ca roua în câmpul de flori,
Un rug de plăceri, aprins în privire
Dă farmecul sacru, luminii în zori!

poezie de Nicuţă Ioan Lungu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiuni

1
Mângâie-mi părul. Astăzi mi-i aspru şi sărat.
Aproape-ntotdeauna a fost la fel, îmi pare...
De colburi nins, cu vânturi şi ploi amestecat,
În zgura de la trenuri scăldat şi-n stropi de mare.

Ce larg mă simt şi lacom şi niciodată plin!
Sorb prin pupile lumea şi-n taină cu auzul,
Nepotolit ca-n faţa paharelor de vin
Ce-mi scapără-n mustaţă stropi limpezi ca hurmuzul.

Am strâns atâtea drumuri în mine ca pe-un ghem,
Tam-tamuri de copite în mine aspre sună,
Dar tot mi-i dor de ducă, spre mine încă chem
Acele panglici albe pudrate-n colb de lună.

Mă las purtat de focul aprins sub placa frunţii
Ca norii ce se lasă mânaţi de vijelii
Şi dornici să cunoască atingerea cu munţii,
Când trec prin brazi dau vamă şi rup din ei fâşii.
(...)

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea Ta-i ca ploaia de vară

Iubirea Ta-i ca ploaia de vară,
Caldă în stropi şi binefăcătoare,
Unde-o trimiţi, aduce înnoire
Ca-n ziua de primăvară.

Aduce-nflorire când plouă-n tristeţe
'Nfloresc rosmarinii, chiar şi cactuşii-nfloresc,
Când îi priveşti florile îţi dau bineţe
Încât în faţa lor eşti chemat să te opreşti.

'Nfloreşte grâul în ploaia de vară,
Grădinile-n mai în dulce rodesc,
Plouă-ne Doamne, fiinţa ca-n primăvară,
Ca-n toamnă, să-Ţi recunoşti rodul dumnezeiesc.

E-un har pentru inimi şi suflet să plouă,
Din Duhul cel sfânt-adorat,
Ţine-ne-n ploaia ce-aduce rodire,
În viaţa ce-n Golgota ne-ai înfiat.

Roadă s-aducem chiar în pustie,
Cum florile rodesc de le-atingi,
Să plouă-n belşug ploaia de vară,
În crini să transformi şi suflete-ciulini.

Să-nviorezi prin stropii de ploaie,
Inimi deşerte-n tristeţi,
Plouă-ne Doamne, a Ta ploaie sfântă,
Să Îţi cântăm ca florile-n rouă
În alb-dimineţi!

poezie de Sanda Tulics din Foşnet stelar (3 octombrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub un cer boem

trăiesc stări cristaline din boem izvor
în puritatea lui se oglindeşte cerul
am închis tristeţea şi i-am pus zăvor
ca să nu mai tulbure magia, misterul

elanurile tandre m-apropie de stele
în suflu melancolic mă regăsesc şi eu
am rupt şapte peceţi la gândurile mele
destram tăcerea şi vorbesc cu Dumnezeu.

timpul meu se măsoară cu ample vibraţii
cerească feerie se cerne peste suflet
sufletul meu s-a încărcat cu revelaţii
şi deseori îmi pare că plutesc pe sunet.

bezne şi abisuri dispar în constelaţii
norii se descarcă-n ploaie împunşi de tunet.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!