Într-o gulie

Într-o gulie răzleţită,
un viermuşor frivol şi surmenat
vorbea cu altul mai bătrân şi mai umblat.
— Măi nene,
îi spunea băiatul,
simţind un vag fior de moarte,
ia spune,
oare să mai fie
acolo... undeva... departe...
şi altceva... decât gulie?

La care cel bătrân stătu,
gândi o vreme
şi răspunse:
— Nu.
Ce ţi-a venit?
De când eşti tu, copil netot,
ai dat cumva de lumi secrete?
Gulie peste tot băiete!
Doar rupem dumicatu-n bot,
şi-l mestecăm pe îndelete...
Şi asta-i tot.

Iar clipele-au zburat şirete.
Şi viermişorul cel fiivol
muşcă odată mai cu sete
şi, nu ştiu cum... dădu în gol...
— Ce-ai asta?
Ce peisaj ciudat?
Nu poate fi adevărat!
Altfel bătrânul mi-ar fi spus!
Eu merg ´nainte!

şi s-a dus...

Dar, vai, deodată bietul ţânc
alunecă-n derivă: plici!
Şi braţe negre de furnici
l-au dus ca pradă în adânc.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai frumoasă ţară

Într-o ţară oarecare, trăia un bătrân deştept
Şi tot în ţara aceia şi un vultur înţelept.
Nimeni nu ştia de vultur când şi de unde-a venit,
Era veşnic precum timpul, fără-nceput ori sfârşit.
Bătrânul merse-ntr-o seară la vultur spre-al cerceta:
- Vulture batrân ca timpul, aş vrea să te rog ceva
Ştiu că eşti preaînţelpt. Doar tu mă poţi ajuta.
Aş vrea să găsesc ţara cea mai fumoasă oriunde s-o afla
şi-aş străbate lumea-ntreagă doar o clipă-a o vedea.
- Urcă-te pe-a mea spinare - i-a spus vulturul grăbit.
Şi-au zburat, zburat prin lume unde nici n-ai fi gândit.
Din zbor-lin vedea batrânul locuri ce păreau din vis.
- Te opreşte! striga tare- acesta-i locul precis!
- Nu-i acesta locul pentru care de acasă am plecat,
Pân-acolo-i cale lungă, mai avem mult de zburat.

După multe luni de zile au ajuns pe-o stâncă goală.
- Coboară batrâne, iată te-am adus în a mea ţară.
Asta-i cea mai furmoasă ţară din câte-am văzut
Caci aici, pe-această stâncă, într-o vară m-am născut.

poezie de Dorina Stoica din Izvorul îndpărtat (decembrie 2011)
Adăugat de Dorina Stoica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, eşti bătrân...

Da, eşti bătrân... Şi totuşi gustă
priveliştea – atâta câtă-ncape
în ochii tăi cu ostenite pleoape –
E drept, îţi este zarea mai îngustă,
dar ţi-e şi cerul mai aproape.

Da, eşti bătrân... Şi totuşi cântă
gura fetiţei care te sărută,
cum ai cântat şi-ai sărutat o sută,
bătrânule poet.
E drept că sângele mai greu se înfierbântă,
dar se şi răcoreşte mai încet.

Da, eşti bătrân... Şi totuşi oare
nimica nu-ţi mai poartă lira-n pântec?
Ţi-a odrăslit şi cel din urmă cântec?
Ţi-a spus durerea până-n vârf şi până-n fund?
E drept, ţi-e mâna mai tremurătoare,
dar freamătă şi struna mai rotund.

Da, eşti bătrân... Şi totuşi, du-te
pe vechiul drum, la crâşma de-altădată.
Iubeşte, crede, cântă şi te-mbată
la nesfârşit, de la-nceput.
E drept, iluziile se pierd mai iute,
dar ai şi mai puţine de pierdut.

poezie clasică de Marcel Breslaşu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi

A fi nu e totuna cu a exista.
A fi este mai mult decât a exista.
A fi este ceva desăvârşit.
A fi e faptul împlinit.
A fi este dorinţa realizată.
A fi este natura întrupată.
A fi e scorul minţii.
A fi e rodul muncii.
A fi e tot ce noi simţim.
A fi e tot ce construim.
A fi e viaţa oglindită.
A fi e timpul convertit în faptă.
A fi e absolutul.
Dincolo de a fi e nimic,
E vidul.

A fi om este mai mult decât
A fiinţa ca om.
A fi om înseamnă empatie şi dăruire.
A fi om înseamnă iubire.
A fi om înseamnă bunătate.
A fi om înseamnă sinceritate şi dreptate.
A fi om înseamnă demnitate.
A fi om înseamnă toleranţă.
A fi om înseamnă speranţă.
A fi om înseamnă înălţare.
A fi om înseamnă realizare.

A fi bătrân este mai mult decât
A fiinţa bătrân.
A fi bătrân înseamnă cumpătare.
A fi bătrân înseamnă răbdare.
A fi bătrân înseamnă dorinţă,
Dar si suferinţă.
A fi bătrân înseamnă voinţă,
Dar şi neputinţă.
A fi bătrân înseamnă înţelepciune,
Dar şi lacune.

A fi copil este mai mult decât
A fiinţa copil.
A fi copil nu-nseamnă doar candoare,
Poţi fi copil şi-atunci când eşti mai mare,
că spirit ludic încă mai există.
A fi copil nu are vârstă.

poezie de Gheorghe Alionte (27 noiembrie 2020)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un sat uitat de lume

Într-un sat uitat de lume,
Pe un peron de gară vine
Un bătrân cu barbă mare
Şi i-mi pune o întrebare:

Nu ştii, taică, dacă vine,
Trenu-acela pentru mine?
Că l-aştept de ani de zile,
Mă uit lung şi nu mai vine.

Au rămas bătrânii în sat,
Singuri şi neajutoraţi,
Căci cu foametea cea mare,
Copii îs peste hotare.

Vin în gară zi de zi,
Poate îl voi întâlni.
Că-s bătrân şi nu mai pot,
Simt că mor şi nu-l mai văd.

La bătrân eu lung mă uit,
Şi deodată încep să plâng,
În sfârşit a venit ceasul
Ca să-ţi vezi acum băiatul.

Tata începe acum să plângă,
Mă ia în braţe, mă sărută,
Acum fiindcă te-am văzut,
Pot să mor, sunt liniştit.

poezie de Dorel Marin (16 iulie 2018)
Adăugat de dodorel62
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Bietul bătrân Joe" - cunoscut şi ca "Bătrânul negru Joe"

Sosesc, sosesc, sunt deja pe drum;
Capul îmi atârnă de-acum greu, deja io
Aud voci blânde şoptind, " bietul bătrân Joe."

cântec, muzica de Stephen Foster, versuri de Stephen Foster
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex: Deh, mă... Nu ştiu ce să-ţi zic.
Nistor: Zi-mi doar că rămânem în continuare prieteni; atât. Chestia asta n-o să se schimbe, nu? Rămâne valabilă, în picioare?
Alex: Ce-ai, mă? Ce şi de ce să se schimbe între noi? Bineînţeles că rămânem prieteni, pentru totdeauna! Doar nu-ţi închipui cumva că Stela mi-ar putea interzice să vorbesc cu tine?!
Nistor: Ştiu şi eu... Şi dacă ţi-ar interzice totuşi, i-ai da ascultare?
Alex: Bă, tu eşti căzut în cap rău de tot, ce dracu'?! Sau ce-ai?! Evident, nici n-ar putea să-mi interzică aşa ceva! Ştie că tu şi Luci sunteţi pentru mine... Mă rog, ceva mai special; ne leagă o prietenie trainică, veche, ce nu poate fi destrămată niciodată, de nimeni, nici chiar de ea. Aşa că nu-mi mai veni cu prostii de genul ăsta. Clar, nu?!
Nistor: Eh, aşa mai merge. Da' tu... Zău, mă... Nu pricep deloc; cu doctoriţa noastră... Ce ţi-a venit aşa, deodată? Ai înnebunit brusc? Stai, să-mi amintesc... Cum ziceai înainte de a fi plecat de pe Terra? Parcă spuneai ceva de genul că nu te-ai încurca deloc cu doctoriţe sau psihiatrii, mai ales că Stela avea mereu ceva împotriva ta. Ce s-a întâmplat acum cu Alex de atunci, negativistul? Unde a dispărut?
Alex: Ce vrei, mă, se mai schimbă omu'...
Nistor: S-o schimba, mă, nu zic nu, da' nici chiar aşa, brusc, ca tine şi în asemenea hal, la 180 de grade...
Alex: Păi, părerea mea de atunci a rămas undeva, departe, în urmă, în trecut; alta i-a luat locul acum. Ce-ai vrea? Să mă mai împotrivesc? Nu mai pot, mă! M-a prins deja în mrejele ei, iremediabil şi ireversibil; m-am îndrăgostit de ea, tocmai de ea, doctoriţa noastră! Am căzut în capcană; nu mai pot ieşi, ori da înapoi.
Nistor: Ai căzut, ca fraieru'...: Oricum, felicitări, mă! Sincer. Sper să fii fericit alături de doctoriţa ta, doar pe ea ai ales-o; probabil o meriţi... Nu, zău, serios acum, chiar mă bucur pentru voi, ce naiba?! Ce prieten ţi-aş mai fi dacă aş gândi altfel? Casă de piatră, mă!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colecţionarul de răni

poate că teama pe care o invoc
nici nu există
nici oamenii întorşi de la muncă
cu haina purtată pe umeri ca un semn
de ultimă suflare a trudei
nu există
decât
o moarte prin care văd înăuntru

nu ştiu dacă e bine sau rău
toate acestea îmi inflamează iubirea
şi tot ce-am avut...
până la urmă aş putea spune că
nu există nicio amintire
cu un copil în pantalon scurt
ci doar un bătrân colecţionar de răni
pe care şi Dumnezeu l-a uitat

nu mai ştiu niciun cuvânt care începe cu mine
ştiu însă un loc pe unde nu mai trece nimeni
singurătatea cotrobăie prin umbră şi
muşcă
puţin câte puţin
îmi fac loc în propria-mi rană şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i singur Iuda vinovat...

Nu-i singur Iuda vinovat
de sângele ce se dădu.
Nici marii preoţi, nici Pilat,
ci lumea-ntreagă prin păcat!
Şi eu, şi tu...
Nu drumul greu spre Golgota,
nici biciul, când Isus căzu.
Şi dacă crucea grea era,
povara noastră şi mai grea!
Şi eu, şi tu...

Nu patru cuie L-au străpuns,
când El pe cruce se-aşternu.
Ci noi, cu sufletul ascuns,
cu mii de patimi L-am străpuns!
Şi eu, şi tu...

Nu doar bătrânii cărturari,
nu doar mai marii preoţi, nu!
Şi noi am râs cu ochi murdari,
şi noi suntem cei doi tâlhari!
Şi eu, şi tu...

Şi nu ostaşilor prin sorţi
cămaşa albă şi-o dădu.
Ci tuturor! Dar tu n-o porţi!
Şi, fără ea, toţi suntem morţi!
Şi eu, şi tu...

Nu doar în stânci, sub lilieci,
nu doar sub lespede zăcu.
Ci L-am acuns ca pentru veci
sub piatra unor forme reci,
Şi eu, şi tu...

Şi-acum Isus cel condamnat
azi El te-ntreabă: "Da sau nu?
Eşti tu sau nu eşti vinovat?"
Eu am spus da! Şi-am fost iertat.
Eu am spus da.
Dar tu? Dar tu?...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Dar atunci, nu înţeleg, Luci... De ce şi eu...? Adică... Şi pe mine... Tu... De ce m-ai sărutat? De mai multe ori chiar?!
Lucian: Cum?! Pe... tine?!
Lia: Da, pe mine. Adică... Eu ce reprezint pentru tine? Sunt şi eu, tot la fel ca celelalte, doar una dintre multele tale cuceriri, menită să mărească lunga ta listă cu prenume feminine? Vezi, mă interesează... Doar din cauza asta, pentru că e vorba şi despre mine, pentru că sunt şi eu implicată. Poate că de asta te-am şi urmărit în seara aceea, poate că asta doream să aflu, să înţeleg... Şi încă vreau... Răspunde-mi, te rog!
Lucian: Tu?! Nu... Tu nu eşti ca toate celelalte, ca nici una dintre ele. Deloc... Eşti cu totul altfel. Diferită. Total. Eşti deosebită. Dar... Nu despre asta discutam.
Lia: Luci, sincer, te rog, vreau să ştiu adevărul... Mă interesează... De ce m-ai sărutat? Şi încă nu o singură dată... Ce însemn eu pentru tine?!
Lucian: Tu?! Ce însemni pentru mine?! Adică... Vrei să spui că nu ştii?! Nu-ţi dai seama ce simt?! Cum se poate? Lia, eşti psiholog şi psihiatru... Asta ar trebui să te ajute să înţelegi. Ar trebui să ştii sigur.
Lia: Poate că ar trebui, dar... Nu ştiu. Şi aş vrea să ştiu.
Lucian: Deci, nu ştii... Atunci, gândeşte-te mai bine! Încearcă să-ţi dai seama! Ghiceşte! Să vedem... Iată o temă pentru tine, domnişoară psiholog: Ce anume crezi tu că simt eu când procedez astfel? Când fac acest lucru? Sau pe acesta? Ce anume crezi tu că simt eu acum, în aceste momente?!
Lia: Nu ştiu... Dar... Dă-mi drumul, te rog! Singurul lucru pe care-l pot spune e că... Te pricepi să săruţi, cu adevărat.
Lucian: Serios?!
Lia: Da... Dar să nu-ţi închipui cumva că mi-ar plăcea! Nu, domnule comandant! Doar că...
Lucian: Nici n-am afirmat că ţi-ar plăcea.
Lia: Ştiu că n-ai afirmat deloc acest lucru. Doar că...
Lucian: Lasă... Nu trebuie să-mi explici nimic. Ai uitat acest lucru?
Lia: Nu încercam să-ţi explic nimic. Doream doar să... Adică... Încercam doar să-ţi spun că... Să nu cumva să-ţi închipui că mi-ar plăcea de tine, sau altceva de genul acesta. Asta-i tot!
Lucian: Nu-mi închipuiam nimic. Nici măcar nu încercam.
Lia: Nici să nu încerci vreodată!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bătrân de poveste

Mâine dimineaţă beau apă din trei fântâni
înainte de răsăritul soarelui,
nu ştiu dacă voi izbuti să o deosebesc
cum fac degustând vinul.

Ştiu doar că un bătrân bea apă din ele
şi face din asta un obicei zilnic,
unii îl consideră dus, dar el nu se lasă
şi face umbră pământului.

Timpul trece şi fostul prizonier de război
ce a venit pe jos acasă
luptă cu sine
şi cu amintirile pe care le povesteşte,
i s-a făcut şi înmormântare creştinească,
nevasta s-a măritat,
dar a iertat-o fiindcă a murit devreme.

Lumea lui a dispărut şi ea
şi a rămas doar câte o fantomă grăbită
care mai bântuie câte o casă părăsită
în care nimeni nu intră.

Credinţa sa în apa vieţii sfinţită
ce o păstrează în fiecare fereastră,
să o sărute lumina soarelui
şi astfel bătrânul nu se teme,
uită de moarte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua scrisoare cu destinatar necunoscut

undeva la ora asta se moare spune poetul
îndrăgostiţii împart sentimentul în doi
undeva la ora asta se naşte un copil
pe care Dumnezeu îl va legăna
pe o aşchie de lumină

toate lucrurile astea există
însă tristeţea pe care o împart la unul
sfredeleşte în mine
ca un vierme
cu rana sub piele
îmi strâng genunchii la piept
şi strig
ecoul se izbeşte de pereţi
aud un oftat
ridic ochii şi privesc atent
în cameră e cald
aerul se dizolvă
sub perdeaua
nemişcată de o vreme
se instalează frica
ştiu că sunt neputincios şi că tata
mi-ar fi întins o mână

mi-e dor de tata şi de oamenii care
mă strigau pe numele mic
uneori îmi vine să le scriu o scrisoare
dar am impresia că tata s-a mutat
aş scrie şi fratelui meu plecat
în ziua în care
cireşii plesneau de culoare dar
negrul de afară îmi juleşte privirea
şi nu-mi amintesc decât
de mama care
strângea durerea între palme
ca pe o amintire

undeva la ora asta se moare
îndrăgostiţii împart sentimentul în doi
undeva la ora asta se naşte un copil

şi toate lucrurile astea există

deşi seamănă cu un cimitir fără cruci
în interiorul meu e cald
acolo îmi îngrop sentimentele
şi adulmec fiecare clipă
dar n-am să mai vorbesc despre mine
sunt prea bătrân şi mi-e teamă
nu mai am nimic
nu mai am nici prieteni ci doar
o secvenţă pe care o derulez
dimineaţa la amiază şi seara

ultimul gând se desprinde de mine
ca o coajă de nucă toamna
dezamăgit mă închid pe dinăuntru
şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă în dragoste

Nu ştiu ce-ar putea fi,
dar când o fată începe să-mi placă
foarte mult
nu mai am încredere în mine.

Asta îmi produce o stare de nervozitate.

Atunci nu spun ce trebuie să spun.
sau poate încep
să examinez,
să evaluez,
să calculez
ceea ce spun.

Dacă spun: "Crezi că o să plouă?"
şi ea răspunde: "Nu ştiu,"
încep să mă gândesc: Oare chiar mă place?

Cu alte cuvinte,
devin cumva un pic neliniştit.

Un prieten de-al meu spunea odată:
"E de douăzeci de ori mai bine să fii prieten
cu cineva
decât să fii îndrăgostit."

Cred că are dreptate şi, pe lângă asta,
pe undeva plouă, dau mugurii florilor,
iar melcii sunt fericiţi.

Cineva are grijă de toţi.

DAR

dacă o fată chiar mă place
şi devine foarte nervoasă,
şi deodată începe să-mi pună întrebări stranii,
şi se întristează dacă îi dau răspunsuri greşite,
şi spune anumite lucruri, cum ar fi:
"Crezi că o să plouă?"
şi eu spun: "Habar n-am,"
şi ea spune: "Oh,"
şi devine tristă
sub cerul Californiei, clar si senin,
mă gândesc:
O, mulţumescu-ţi, Doamne, e rândul ei de data asta,
nu al meu.

poezie clasică de Richard Brautigan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când?

Înainte eram mai brut
Acum sunt mai puţin
Dar mai şlefuit
Şi mai puţin copil
Mai mult bătrân
Nu cât ar trebui
Aşa, cu măsură
Mai degrabă un copil bătrân
Nepotrivit
Bătut de ploi şi ninsori
Degeaba
Poate doar pentru palmares
Îmbrâncit de viaţă în faţă
Să trăiesc
Nu ştiu ce
Pentru ce
Şi până când?

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedica-mi-aş aforisme

să ştii de ce scrii
e important
să vrei să trăieşti şi să ai viaţă în tine
care să urle peste bietul poet
plecat să inventeze grădinăritul în stele
tu poţi să plantezi flori de mină
peste tot pe unde treci
oamenii îţi văd neliniştea din priviri
te recunosc şi tu ştii
despre asta am vorbit deja
despre acea culme a foamei unde veşnic sunt postaţi doi lupi
aceia da
gândesc altfel la noi
bietul de mine
ce pot să ştiu eu
m-am născut într-o dimineaţă lezată
de umbra altora
îngrămădiţi unii peste alţii
au apărut de peste tot
o dată cu scâncetul ploii
m-am născut dureros
şi asta nu-i tot!

ştii!
e important să vrei să mă cunoşti
de fapt
tu eşti doar un fragment din mine
te-am smuls într-o zi şi ţi-am spus
" păstrează-mă vie-n ziua facerii mele"
ai gândit asta în nenumărate feluri
ai încercat o înlănţuire de cuvinte care se succed vocilor noastre
aşa cum vor
tu ştii asta
o trăim diferit şi totuşi la fel de spectaculos
îmi amintesc foarte bine
de fapt
ne amintim împreună simţim
posibilele efecte pe termen lung
sau scurt
vezi!
încă o dată sunt oarbă
şi nu văd liniştea
prin alte locuri
este ideală.

să ştii de ce scrii
e la fel de important ca faptul că vrei să înţelegi
timpul
e pe moarte şi nu ne mai ajunge aproape deloc
tu ştii
pentru că te clatini anapoda şi revii spăşit
de fiecare dată
când plâng
tu nu uiţi să zâmbeşti şi să tragi apa peste pietre
şi ea trece şi ele rămân
în locul viran dintre noi doi
acolo
ne scriem viitorul
împreună
deodată
şi foarte încet
acolo
oamenii vor avea ocazia
să ne viziteze
într-o zi
tu ştii...

poezie de Emma Brad
Adăugat de Emma Brad
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar gândul

Doar gândul la Tine mă face să sper
în drumul acesta ce duce la cer.
Doar dorul de Tine, de chipul Tău blând
îmi spune mereu...
În curând...
În curând...

La poarta cetăţii odată voi sta
acolo departe în patria Ta.
De dorul acesta ce-mi arde în piept
veghez şi tresar
şi Te-aştept...
şi Te-aştept...

În lumea aceasta mereu călător
mă-nalţ către stele pe scări de fior.
La orice sclipire tresar îngânând:
O, vino, Te rog...
mai curând...
mai curând...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Luci, nu trebuie să te simţi jignit! De fapt, ai dreptate! Am exagerat. Îmi pare rău, nu ştiu ce m-a apucat. Uneori spun chestii pe care n-ar trebui să le rostesc.
Lucian: Îţi pare rău?! Zău că nu ştiu ce să mai cred.
Lia: Totuşi, Luci, despre tine n-am de spus decât două cuvinte, care te definesc şi te caracterizează, ca persoană: Don Juan! Asta spune totul, nu?!
Lucian: Asta?! Cum?! Grozav! Încă... Tot asta-i impresia ta despre mine? Atât ai înţeles? Doar atât sunt eu? Don Juan? Asta reprezint? Şi nimic altceva? Nu ţi-am dovedit nimic în toţi aceşti ani? Absolut nimic?
Lia: Nu ştiu ce-ai vrea să-mi dovedeşti, dar din comportamentul tău actual, doar asta reiese acum, nu altceva!
Lucian: Acum?! Comportamentul actual? Deci, în continuare am un comportament necorespunzător, după părerea ta, mai ales faţă de domnişoare. Ştiu, n-am uitat; sunt indisciplinat. Şi restul anilor nu contează?! Îi consideri cumva inexistenţi?
Lia: Nu înţeleg, la ce te referi!?
Lucian: Păi, am fost mereu doar un Don Juan şi-n toţi aceşti ani, cât am călătorit cu "Pacifis"?! Şase, cel puţin?!
Lia: Nu. N-ai fi avut cum!
Lucian: N-aş fi avut?! Pe naiba, n-aş fi avut cum! Aş... Nu contează; mă enervez degeaba. Mă întreb, ce-ai scris oare despre mine în raportul tău; probabil e un dezastru total! Dacă domnii din Comisia Disciplinară nu m-au sancţionat deloc înainte de plecarea în misiune, când ai depus acea reclamaţie, foarte probabil că mă vor sancţiona sever la întoarcere, după ce le vei prezenta acel raport al tău.
Lia: Aşa crezi?
Lucian: Uff... Repet: Nu contează! N-am nimic de pierdut!
Lia: Oare?!
Lucian: Ce vrei să spui?
Lia: Îţi dai seama, sper, că n-am de gând să-ţi dezvălui.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Dawson, nu am spus niciodată că o să fie uşor.
Dawson: Atunci spune-mi un lucru pe care îl ştii.
Joey: Ştiu că voiam să fii acolo. La sfârşitul zilei, cănd mă întorceam în camera mea, voiam să fii acolo.
Dawson: De ce?
Joey: Nu ştiu de ce. Nu ştiu ce voiam să spun. Ştiu doar că te voiam acolo.
Dawson: Joey, sunt aici. Sunt aici de două zile şi abia acum am reuşit să vorbim despre lucruri care contează cu adevărat. Ca de exemplu de ce mi-ai lăsat acel mesaj. Bine? Şi poate că acesta este sfârşitul nostru. Poate că ne simţim atraşi unul de celălalt din teama de a merge mai departe, de a ne maturiza.
Joey: Chiar crezi asta?
Dawson: Nu ştiu, dar ştiu că, dacă mă urc în avionul ăsta, nu o să aflu niciodată. Pentru că o să mergem mai departe, o să ne maturizăm şi peste patru ani o să ne trezim că ne-am înstrăinat. Singurul lucru pe care îl ştiu cu siguranţă este că nu vreau să se întâmple asta.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transformare

Susură prin munte, un izvor,
Se aruncă-n lume, călător,
A plecat de sus, din înalt,
S-a lăsat în vale, în neant.

Vesel şi zglobiu, nu se teme,
Se va-ntoarce-aici, dup-o vreme,
Limpede, senin, ca o joacă
Pleacă înspre vale, să se-ntoarcă.

Se-mpleteşte-n cale cu un pârâiaş,
Fratele mai mare, mai poznaş,
Iar la confluenţă se învolburează
Când se-adună-n braţe şi dansează.

Merg îmbrăţişaţi spre un râu
Şi se-ncing tustrei într-un brâu,
Duc cu jocul lor, în aluviu,
Bucuria vieţii, într-un fluviu.

Hora s-a lărgit, pe sub soare,
Drumul se sfârşeşte, într-o mare!
Arşiţa-i ridică, într-un nor,
Noru-i poartă iarăşi, la izvor.

Ăsta-i ciclul vieţii, de nu ştim,
Am crezut că viaţa e ca să murim
Şi că am venit doar să procreăm,
Însă nu ne ducem, noi ne transformăm!

Din sămânţă-n floare, din crenguţă-n pom,
Apoi, din iubire, în copil, în om,
Din puştanii veseli devenim adulţi,
Mai albim puţin şi suntem cărunţi.

Singuri am venit! Ne iubim... în doi,
Învăţăm cu timpul, cum să spunem, noi!
Ne-nvârtim în cercuri şi uităm, desigur,
Că plecăm spre moarte, câte unul, singur.

Suntem ca izvorul care se transformă,
Doar că nu-nţelegem, încă, sub ce formă,
Fără să simţim, tragem doar concluzii:
În material, suntem doar iluzii.

Asta este lumea! Luptă şi se zbate!
Sufletul şi-l uită, undeva, departe,
Timpul nu ne iartă, ne ia din putere,
Pentru ce ne-a dat, el tribut îşi cere!

Ne-ntrebăm, retoric, când îmbătrănim,
Pentru ce ne naştem, pentru ce trăim?
Oare ce e viaţa? De ce chinuim
Dacă într-o zi tot o să murim?

Când n-avem putere să ne mai mişcăm
Şi privim în urmă, oare ce aflăm?
Ce ne mişcă oare? Oare ce să fie?
Ce motor ascuns ne dă energie?

Pentru ce-am venit, care-a fost menirea?
Banii şi averea??? Nu, era iubirea!
Patimă, iubire, lacrimă şi zâmbet,
Toate-aceste stări, au un nume: suflet!

Oameni lângă oameni, oare cât petrecem?
Din pământ suntem, în pământ ne ducem!
Când ne transformăm? Nici n-avem de ştire!
Ce luăm cu noi?
Suflet şi iubire

poezie de Florentina Mitrică (4 decembrie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată oceanul mi-a spus

Odată oceanul mi-a spus:
Priveşte!
Acolo pe ţărm
E o femeie care plânge.
O urmăresc de mult timp.
Du-te şi spune-i următoarele –
Pe iubitul ei l-am aşezat
Într-un hol verde şi răcoros
Unde sunt nisipuri de aur
Şi coloane roşii de coral ;
Doi peşti albi au grijă de berea lui.

Spune-i ce ţi-am spus.
Şi mai spune-i
Că astăzi regele mărilor
Bătrân şi neputincios, plânge.
Sârguincioase, destinele
I-au tot dăruit trupuri tinere,
Iar acum este aidoma unui copil
Cu un surplus de jucării în braţe.

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Ce naiba faci, măi, trădătorule?
Alex: Trădător?! Eu?! Ce-ai, mă, eşti căzut în cap?
Nistor: Deloc. Da' tu mă trădezi.
Alex: Eu?! Pe tine? Cum?
Nistor: Păi, gata, părăseşti "Clubul Burlacilor"? Ce naiba, mă laşi singur? Mă abandonezi şi te aliezi cu "inamicul"? Trădător notoriu ce eşti!
Alex: Ah, asta era... Deh, mă, ce-ai vrea? Trebuie să mă înţelegi, ce naiba? Am şi eu o vârstă, cred, respectabilă, era cazul să fac şi pasul ăsta, în cele din urmă. Nu se putea altfel.
Nistor: Vârstă respectabilă, pe naiba! Baliverne! Ce mă iei pe mine cu texte d-astea răsuflate? Motivaţii, mă... Pretexte! Trădătorule!
Alex: Da' ce tot spui că rămâi singur? Eşti orb?! Mai sunt Luci şi Mihai, tot ca tine. Tot burlaci şi ei.
Nistor: Ah, şefu'... Şi campionu'... Deocamdată, da, mai sunt. Cine ştie până când? Probabil nu pentru prea mult timp. O să treacă şi ei de partea ta. Şi atunci tot doar eu o să rămân singurul altfel decât voi, ceilalţi. De parcă nu-mi era de ajuns că mă deosebeam deja, datorită înălţimii, acum se mai adaugă şi chestia asta; rămân singurul ciudat, etichetat... "Necăsătorit". Altfel decât voi...
Alex: Păi, ce naiba mai aştepţi?
Nistor: Ce-ai, mă?! Eşti nărod? Cu cine?
Alex: Eh, asta-i problema ta... Ce vrei să-ţi fac?
Nistor: Nimic; ce să-mi faci? Auzi la el... Asta-i situaţia! Lasă, mă descurc eu. Îmi rămân... dulciurile. Şi geogra'... E ceva. Mişto, nu? Interesant!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!