Într-un sat uitat de lume
Într-un sat uitat de lume,
Pe un peron de gară vine
Un bătrân cu barbă mare
Și i-mi pune o întrebare:
Nu știi, taică, dacă vine,
Trenu-acela pentru mine?
Că l-aștept de ani de zile,
Mă uit lung și nu mai vine.
Au rămas bătrânii în sat,
Singuri și neajutorați,
Căci cu foametea cea mare,
Copii îs peste hotare.
Vin în gară zi de zi,
Poate îl voi întâlni.
Că-s bătrân și nu mai pot,
Simt că mor și nu-l mai văd.
La bătrân eu lung mă uit,
Și deodată încep să plâng,
În sfârșit a venit ceasul
Ca să-ți vezi acum băiatul.
Tata începe acum să plângă,
Mă ia în brațe, mă sărută,
Acum fiindcă te-am văzut,
Pot să mor, sunt liniștit.
poezie de Dorel Marin (16 iulie 2018)
Adăugat de dodorel62
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Dorel Marin. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.