Într-o gulie
Într-o gulie răzlețită,
un viermușor frivol și surmenat
vorbea cu altul mai bătrân și mai umblat.
Măi nene,
îi spunea băiatul,
simțind un vag fior de moarte,
ia spune,
oare să mai fie
acolo... undeva... departe...
și altceva... decât gulie?
La care cel bătrân stătu,
gândi o vreme
și răspunse:
Nu.
Ce ți-a venit?
De când ești tu, copil netot,
ai dat cumva de lumi secrete?
Gulie peste tot băiete!
Doar rupem dumicatu-n bot,
și-l mestecăm pe îndelete...
Și asta-i tot.
Iar clipele-au zburat șirete.
Și viermișorul cel fiivol
mușcă odată mai cu sete
și, nu știu cum... dădu în gol...
Ce-ai asta?
Ce peisaj ciudat?
Nu poate fi adevărat!
Altfel bătrânul mi-ar fi spus!
Eu merg Žnainte!
și s-a dus...
Dar, vai, deodată bietul țânc
alunecă-n derivă: plici!
Și brațe negre de furnici
l-au dus ca pradă în adânc.
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.