Recviem

Mai ştiţi voi oare, oameni, ce-i aia îndurare,
Ce e aceea milă, durere,-amar, ce-i chin?
Culegi numai ce sameni, din ură nu răsare
Iubire, mângâiere, doar lacrimi şi suspin;

E plată şi răsplată, natura, Dumnezeu,
Când legi sunt încălcate şi buna rânduială,
Se-nvârte-a vieţii roată, se-ntoarce ea cam greu,
Dar vechilor păcate, tre' dată socoteală;

Cum suflete pustii, bolnave, stau la pândă,
Iar legile divine le-noadă şi le leagă,
Acum sau mai târziu, dau bir, şi cu dobândă,
Când lor le e mai bine şi viaţa mult mai dragă,

Iar de vor fi în stare, cumva, să păcălească,
Plecând din astă lume cu bilul neplătit,
Copii rămân, nepoţi, în urmă să plătească,
Şi fără nicio vină, plăti-vor înzecit;

Mai ştiţi voi oare, oameni, sau poate-aţi dat uitării
Doftanele jilave, canalul, ce-i surghiun,
Mirosul de tămâie al morţii, al ororii,
Şi-al prafului de puşcă din ziua de Crăciun?...

Mă ierte-a ţării glie şi neamul românesc,
Tot ce-au greşit părinţii, bunici şi străbunici,
N-am aur, n-am moşie, cu fruntea jos plătesc,
Iar martori fi-vor sfinţii, curat când plec de-aici,

Că de-oi lăsa cumva, ca zestre, moştenire,
Copiilor, plecând ca hoţii dintre hoţi,
Păcatele-mi vor fi eterna pomenire,
Când mă vor blestema, nepoţi şi strănepoţi.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăratele comori

Ce-i oare mai frumos pe-această lume
Decât un cer senin – un cer albastru?
O grădină cu flori, copaci, legume...
Ce-i mai frumos decât să ştii ce-i Sacru?

Ce-i oare mai frumos decât să poţi
Simţi cu sufletul tot ce-i în jur?
Să fii altfel! Să-i poţi iubi pe toţi:
Duşmani, nepoţi, necunoscuţi, netoţi...

Ce-i oare mai frumos decât să poţi,
Cu sufletul, cuprinde-ntreaga lume?!
Să poţi trezi pe oricine din "morţi",
Să fii tu însuţi o minune.

Ce-i oare mai frumos decât să vrei,
Întregul Univers, în braţe, să îl strângi?
Să-i faci să realizeze şi pe ei:
Că nu doar de tristeţe poţi să plângi!

Ce-i oare mai frumos decât să simţi
Pe pielea ta – exact ce tu oferi?
Nicicând să n-ai puterea să te minţi
Că nu meriţi toate aceste averi!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin (15 aprilie 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântare şi chin

Binecuvântare şi chin

Autor: Mihaela CD

Să fie oare doar o întâmplare? Este şi
binecuvântare, e şi chin
De când eu l-am pierdut pe tata, întruna
versurile-mi vin.
Şi nu mă lasă noaptea toată, se-nvârt în cap, să
dorm nu pot
Când vreau să spun o rugăciune, mă rog în
versuri strop cu strop.
De-atâta durere amară?... m-am întrebat în al
meu chin
Să fie oare numai suferinţa ce-mi luminează
acest destin?
Deodată am devenit poetă şi versurile-mi curg
puhoi
Nu ştiu de este binecuvântare, să fie un blestem
apoi?
De ce mi se întâmplă mie?... De ce a început
acum?
De ce n-am scris eu oare versuri în astă lume
pân' acum?
Şi mă întreb încă o dată de nu se vor opri pe
drum?
Veni-vor luni şi ani de-acuma aşa durerea să îmi
spun?
Şi n-am hodină noaptea toată, îmi pun o mie
de-ntrebări
De undeva, din depărtare, cuvinte zboară-n alte
zări.
M-aşez şi scriu, le pun pe foaie, aşa cum vin, nu
le aleg
Şi când termin mă simt de parcă eu am îndeplinit
un crez.
Aşa îmi plâng acum durerea şi versurile îmi
curg lin
Să fie oare o-ntâmplare? Este şi binecuvântare,
e şi chin!

poezie de Mihaela Cd
Adăugat de Mihaela Cd
Comentează! | Votează! | Copiază!

8 Martie

De ziua ta femeie, de eşti mamă sau fică,
Ori metamorfozată în soacră mare, mică,
Doresc la fiecare un cer fără de nori,
Lângă acela care v-aduce astăzi flori,

Şi mulţi ani, fericire, căci fără voi n-am şti
Ce-i patima-n iubire, sau ce-i a pătimi,
Ce simte un bărbat, călcându-i neuronii
În fiecare zi, mai des ca pantalonii,

Cum flacăra-i dogoare, şi cât de exaltată
E inima ce-i sare când soacra se arată,
Şi sângele-i cum fierbe, şi tot e numai ape
De-a voastră gură dulce când caută să scape ;

Că, cine-n lume oare, când nu face prezenţă,
Îl cată-n disperare la morgă sau urgenţă (?!)
Ca-n zori, fără de ghete, palton sau fără bască,
S-apară cu buchete de Panciu sau Fetească (!)

Şi cin' l-ar mai păzi, de n-aţi fi voi de strajă,
Să cadă,-n noapte, zi, la altele în mreajă,
Sau cin' l-ar îmbrăca, frumos, la patru ace,
Când el e programat doar ca să se dezbrace (?!)

Căci de-aia lui, săracul, scurtat şi de o coastă,
I-a dat Domnul, cu sacul, noroc de o nevastă
Făcută să apară, în prag, de soare plină,
Chiar şi când plouă-afară, în ziua de chenzină,

Iar seara, la culcare, ca-n clipa cea dintâi,
Să-l scoată, iubitoare, un ceas de sub călcâi,
Şi-n gingaşe cuvinte, în toi când e amorul,
Să dea, i-aduce-aminte, în zori cu-aspiratorul,

Prin piaţă-apoi o tură, că lista-i pe hârtie,
Şi-n drum, pe scurtătură, şi pe la florărie....
Da' nu cumva să uite, să ia nişte Cotnar'
Să-nchine, cu băieţii, la cină un pahar,

Fi'nd ziua când femeia, cât viaţa e de grea,
I-aduce lui aminte, că are-o zi şi ea,
Căci altfel, el confuz, cum e de obicei,
Ar crede, cum se vede, că toate-s ale ei!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când?

Stăpâni de televiziuni,
De ce ne ghiftuiţi cu crime,
Când sunt pe lume oameni buni,
Ce fapte rostuiesc, sublime?

Voi spuneţi că noi asta vrem,
Că adorăm tot ce e slut,
Că poftă-n suflete avem,
Doar pentru răul absolute,

Dar ne minţiţi făr-de ruşine,
Din culpeş interes meschin,
Când ocoliţi tot ce-i de bine,
Şi ne-ndopaţi cu-al vieţii chin,

Căci pe al nostru fond naiv,
Clădiţi averi necuvenite,
Prefaceţi tot ce-i negativ,
În teşcherele burduşite,

Şi suflete isterizaţi,
În goana voastră după bani,
În loc ă ne civilizaţi,
Şi să ne faceţi mai umani,

Să ne sădiţi în suflet dor,
De-nălţătoare fapte bune,
Să fim un minunat popor,
Să fim o mândră naţiune...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi n-aţi fost cu noi în celule

Voi n-aţi fost cu noi în celule
să ştiţi ce e viaţa de bezne,
sub ghiare de fiară, cu guri nesătule,
voi nu ştiti ce-i omul când prinde să urle,
strivit de cătuşe la glezne.

Voi n-aţi plâns în palme, fierbinte,
străpunşi de cuţitul trădării.
Sub cer fără stele, în drum spre morminte,
voi n-aţi dus povara durerilor sfinte
spre slava si binele ţării.

În cântec cu noi laolaltă
trecând printre umbre pereţii,
voi n-aţi cunoscut frumuseţea înaltă
cum dorul irumpe, cum inima saltă
gonind dupa harpele vieţii.

Ce-i munca de braţe plăpânde,
ce-i jugul, ce-i rânjet de monstru,
cum scârţâie osul când frigul pătrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveţi de unde
să spuneţi aproapelui vostru.

Voi nu ştiţi în crunta-nchisoare
cum minte speranţa şi visul,
când uşile grele se-nchid în zăvoare,
şi-n teama de groaznica lui încleştare
pe sine se vinde învinsul.

Aţi stat la ospeţe-ncărcate
gonind după fast şi orgoliu,
nici milă de noi şi nici dor, nici dreptate,
nici candel-aprinsă şi nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.

Aşa sunteţi toţi cei ce credeţi
că pumnul e singura faimă.
Făţarnici la cuget, pe-alături ne treceţi,
când noi cu obrajii ca pământul de vineţi,
gustăm din osânda şi spaimă.

Când porţile sparge-se-or toate
şi morţii vor prinde să urle,
când lanţuri şi ziduri cădea-vor sfărmate,
voi nu ştiţi ce-nseamnă-nvierea din moarte,
căci n-aţi fost cu noi în celule.

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parlamentul Ruşinii Naţionale (dominat de PSD) a încălcat Constituţia şi decizia CCR timp de 9 ani refuzând să pună în aplicare rezultatul referendumului din 2009, prin care poporul suveran l-a obligat să reducă numărul de parlamentari la maxim 300 (pamflet)

Ce fel de drepturi ai, române, ce fel de suveranitate,
Când Parlamentul ţi-o ignoră, lipsit total de demnitate,
Când Constituţia o-ncalcă, când mai presus el e de legi,
Iar pentru-a' sale interese, el face mari fărădelegi,

Când referendumu-ncălcându-l, în loc ca ei să se rărească,
Sfidând, făcut-au al lor număr ca şi mai mult să îl sporească?
Ce fel de ţară e aceea şi cum să nu te înfiori,
Când Parlamentul ţării este reprezentat de infractori,

Când legile ne sunt făcute de cei ce sunt nelegiuiţi,
De cei ce legea n-o respectă şi-n rele sunt aşa hârşiţi?
Ce ţară oare e aceea, când de mulţi ani neîntrerupţi,
Chiar Parlamentul ţării este reprezentat de mari corupţi?

Ce fel de ţară e aceea, ce fel e de democraţie,
Când Parlamentul ţării este cu mult mai rău ca o mafíe,
Când preşedinte al său este un infractor ce-i condamnat?
Cum să mai scoţi obrazu-n lume, cum să mai fii român stimat?

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (30 mai 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare sunt eu?

Oare sunt eu cea de atunci
Când ruşinată îmi plecam privirea
Oare sunt eu cea de acum
Când înflăcărată îţi caut iubirea
Oare sunt eu oare nu sunt
În mine sângele a prins sa fiarbă
Şi stau la pândă între da şi nu
Între cea de acum şi cea de atunci
Şi îmi ţes amintirile cu aţa durerii
Şi trag cu dinţii de un nou început
Mă-nfăşor în mantia uitării
Şi-mi pun ciucuri în diverse culori
Îmi aprind albastrul din suflet
Şi aştept...
Îmi împart zilele între cea de acum
Şi cea de ieri
Închid ochii şi vorbesc cu mine
Oare sunt eu cea de atunci
Oare sunt eu cea de acum
Oare sunt eu dintotdeauna
Iubindu-te pe tine...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare mâna morţii trebuie să coboare din când în când deasupra vârtejului vieţii ca nu cumva să ne nimicească? Oare suntem astfel plămădiţi încât trebuie să sorbim zilnic mici doze de moarte, fiindcă altfel n-am putea s-o scoatem la capăt cu treburile vieţii?

Virginia Woolf în Orlando
Adăugat de pana corina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evadare

las bucuros tot ce-i real în urmă
plecând în lumea mea de vise
acolo toate-mi sunt permise
las bucuros tot ce-i real în urmă

că sunt ciudat ieşind din turmă
de-or spune buze cu minciună unse
plecând în lumea mea de vise
las bucuros tot ce-i real în urmă

răboju-i plin de crestături
în lemnul care sunt se-nfige iar cuţitul
ce dacă-mi vor apare alte riduri

şi multe guri mă vor huli
cât încă-mi aparţine infinitul
doar eu aşa cum vreau voi fi

poezie de Ioan Postolache-Doljeşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu

Târziu de zi,
Târziu de an,
În care toate cad în van,
Târziu de dragoste,
Târziu,
Doar în culori cărămiziu,
Târziu de fericiri trecute
Puse-n romanţe pe tăcute,
Târziu de ochi frumoşi
Târziu,
Când nu mai pot,
Când nu mai viu,
Târziu de un sărut furat,
Târziu,
Că nu te-am ascultat,
Târziu
Când ai plecat pe veci
Şi eu credeam că nu mai pleci,
Târziu am naufragiat,
Într-un banal de plagiat,
La indigo te-am copiat,
Dar nu era mirosul tău,
Era miros clocit de ou,
Târzie vreme e acum
Şi singur rătăcesc pe drum
Târziu, târziu,
Dar n-am ce face,
Vremea n-o mai putem întoarce,
Târziu, regrete, despărtiri,
Într-o poveste cu iubiri,
Aşa începe dragostea,
Şi se termina tot aşa,
Târziu noi regretăm mereu
Şi luăm din viată ce-i mai greu...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (29 aprilie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi alege ce-i mai bun

Dupa vacanta, plec de-aici!
Eu sunt nepotul pasager!
Nu va intristati, bunici
Comunicam pe Messenger.

Asta e minunatia,
Numita calculator
Imi alunga nostalgia,
De bunici si casa lor.

"Iubeste, copile, cartea!"
Zicea bunica duios,
Caci ea te duce de partea
Celor ce traiesc frumos.

Iar bunicul rabdator,
Alege minuni din lume,
Navigand pe monitor,
Mi-arata ce-i rau si bine.

Amandoi cred c-au dreptate
Si-amandurora le spun:
Dintre monitor si-o carte,
Voi alege ce-i mai bun.

poezie pentru copii de Marieta Marancea
Adăugat de Marieta Marancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slavă Ţie!

Cred în unul Dumnezeu,
Ca orice om de pe Pământ,
Căci a crede nu e greu
Viaţa e un lucru sfânt.

Tot ce-i pământesc, frumos,
Te atrage spre păcat,
Care om nu-i păcătos
Şi greşit n-a mai călcat?

Pe nimeni n-am umilit
Am făcut şi câte-un bine,
Nu ştiu când am şi greşit?
Spuneţi voi, Puteri Divine.

Muezini, strigând credinţă
Prea înaltului Allah,
Călugării cu pocăinţă
Care doar mătănii fac.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te uiţi ce-i viaţa

Când te uiţi ce-i viaţa, pe-a toamnei crude bolţi,
Observi că-i un Mordor cu uriaşe porţi!

Când te uiţi ce-i viaţa, privind cum timpul trece,
Sa ştii că viitorul e-al dracului de rece!

Când te uiţi ce-i viaţa, în prag de Anul Nou,
Vezi cum se-nvârte roata, ca la un cazinou!

Când te uiţi ce-i viaţa la un televizor,
O parte-i comedie, iar restul film horror!

Când te uiţi ce-i viaţa-n al soarelui apus,
Tânjeşti după cei dragi, care demult s-au dus!

Când te uiţi ce-i viaţa, nu fi pesimist,
E câte-un happy-end ce se termină trist!

Când te uiţi ce-i viaţa, privind marea-nspumată,
E valul care nu se va-ntoarce niciodată!

poezie de Alex Dospian, după Mihail Lermontov (decembrie 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dulce luna mai

În dulcea lună Mai când iarba-n câmp răsare
Şi vesel de plăcere tot sufletul tresare,
Eu singur în mâhnire, în suferinţi şi chin
Vărs lacrimi de durere şi mult amar suspin.

În dulcea lună Mai când tainic luna plină
Şi mii de mii de stele pământul însenină
Pe cerul vieţii mele s-adună negri nori
Ce-ntunec-al meu suflet şi-l umplu de fiori.

În dulcea lună Mai când păsările cântă
Şi armonii divine natura toat-încântă
În mine-un glas de jale se plânge disperat
Ca viscolul de iarnă ce urlă-nfricoşat.

În dulcea lună Mai când dulci şi calde raze
Din soare se coboară şi totul înviază
Eu palid, in tăcere, plec fruntea la pământ
Şi-ndrept a mele gânduri spre recele morment.

poezie clasică de Iacob Negruzzi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepoţii

În viaţa mea, nicicând n-aş fi crezut
Că am să fiu vreodată fericit
De-ai mei copii pe care i-am făcut,
Pân' ce nepoţii-n lume s-au ivit,

Căci de ai mei băieţi ce-au tot crescut
Zi după zi, fi'nd veşnic ocupat,
Abia acum, când anii au trecut,
Realizez că nu m-am bucurat,

Dar de nepoţi, adică nepoţei,
Când vin la noi mereu sunt bucuros,
De cum apar şi-n braţe-mi sar toţi trei,
Şi cerul pare mult mai luminos!

Iar mai apoi devin chiar exaltat,
Când facem câte-o boacănă, belea...
Nici vorbă... cum pe vremi eram blamat,
Nevastă-mea de mine să se ia!

Şi-n special, cum sunt ei de vioi
Şi-ntr-una mă aleargă pân' asud,
De-atâta gălăgie, tărăboi,
Nici soacra nu e chip s-o mai aud...

Că de ştiam ce fericit voi fi,
Indiferent ce o să credeţi toţi...
Pe cinstea mea, şi nu vă zic prostii...
Făceam direct, de la-nceput, nepoţi!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Misterul vieţii de apoi

Nu ştiu de-i simplă revelaţie,
Dar am aflat ce-i nemurirea
Sau viaţa de apoi; când firea
Dispare... O elucubraţie!

M-afund în fizică şi legi
Ce n-am crezut, n-am înţeles
Din bănci de şcoli... N-am de ales;
Mă supun lor!... De mă-nţelegi?!?

... Aleg doar una, că-mi dă girul
Răspunsului ce-l am acum
La mijloc, spre sfârşit de drum
Din mers în halte, urmând firul...

... Căci stau ades cu morţi la masă;
I-ating, îi ascult, cu ei râd, plâng
Cu ochi deschişi, sau strânşi... mă strâng
Din tot pe unde-am fost, de-acasă.

Şi-s în acelaşi timp teluric
Prezent, pierdut în melancolic
Fără de drog; sunt treaz-alcoolic,
Un endomorf... Sunt barbituric!

Sunt sigur punct de chintezenţă
De-atom palpabil cu neant
Tăiat faţete-n diamant
Sclipind frugal... de-o existenţă.

Dar tot eu sunt la braţ cu morţi;
Deci sunt şi ei, dacă-i am eu...
Sunt partea mea de pedigreu...
Plecaţi prin tragere la sorţi.

De sunt şi-aici şi sunt şi-acolo
Şi ei de-acolo sunt aici!
Convingeţi-vă scumpi amici,
C-o fi ceva, de-aici... dincolo!

... Căci ce-n memorie aduci,
Ce-i ce-s chemaţi, trebuie să vină!
Real-prezent cu mort se-mbină...
"Apoi", e-n fond "odată", "atunci"!

Îmi mângâi bunul meu prieten,
Un câine ce-ar vrea să-mi vorbească;
N-oi fi tot eu, de azi pe mâine,
Întors din cripta strămoşească?...

Nici nu mai ştiu! Ştiu alţi de mine?
Le sunt alături, cum i-am eu?
Sau ei sunt vii şi mort sunt eu?...
Sunt eu plecatul? Vin din mâine?

Cred mai curând că suntem toţi
Când adunaţi un tot, când vid;
Cunoscuţi, din nimic stupid
Plecând... Şi iar bătând la porţi!

Şi-aşa mă ard din scoarţă-n lavă
Sau zbor, expir de bioxid.
M-adun din praf, ard coroziv...
Sunt gaz, lichid, sunt dur, otravă!

Şi-am dorul pur, neprihănit
Să mă preling în gând alături
De-aniversări; făclii pe torturi...
Plecat... îs muritor sosit!

Mă dezmembrez pe zi ce trece;
Deja-m umplut Pământ de mine
În particule. Sunt facsimile,
Mă restrângând în vers... De-oi trece?!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epistola celor neiubiţi

Mai trece iarăşi un veac de suferinţă,
Ei sunt cei neiubiţi ce luptă în fiinţă;
Voi oameni, oare nu tânjiţi s-aveţi
În orice seri şi dimineţi,
Dragostea dată de căinţă?...

Tulburător privesc la cei trudiţi cum zac,
Ei sunt aceia îmbrăcaţi în sac;
Voi oameni, oare nu ştiţi ce e iubirea
Descătuşată din simţirea,
Acelora, care lumeşti nu se mai plac?...

Mai trece încă vreme de durere,
Ei sunt aceia care aici nu-şi fac avere;
Voi oameni, oare nu cunoaşteţi diferenţa
Dintre acei care-şi dau încă corijenţa,
Şi alţii clădindu-şi suflul ce nu piere?...

Numai un Dumnezeu este în noi, întotdeauna,
Pierzi zilele, una câte una;
Numai la viaţă-am fost chemaţi şi nu la moarte
Numai păcatul neiubirii ne desparte,
Răpindu-ţi clipele pân' nu mai e niciuna.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un suspin

— Un suspin adânc Mă prinde
şi vă spun cu-atâta greu:
Unul dintre voi Mă vinde.
— Doamne, nu cumva sunt eu?
— Iată ceasul suferinţei.
Voi să vă rugaţi mereu.
Însă vai de cel cu-arginţii!
— Doamne, nu cumva sunt eu?

— Voi sunteţi ca piatra rară.
Numai unu-i asmodeu,
suflet rânduit să piară.
— Doamne, nu cumva sunt eu?

— Voi aveţi comori bogate.
Însă el, vrăjmaşul Meu,
astăzi le-a pierdut pe toate.
— Doamne, nu cumva sunt eu?

Astfel în amurgul rece
murmura Isus cu greu.
Şi spuneau toţi doisprezece:
— Doamne, nu cumva sunt eu?

Deci şi noi, când El ne spune
că-ntre noi e-un fariseu,
să şoptim în rugăciune:
— Doamne, nu cumva sunt eu?

poezie clasică de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul Moş Crăciun

Aş fi putut să cred cu zeci de ani ‘nainte,
Pe când eram copil în satul dintre vii
Şi nu aveam pe-atunci ca azi atâta minte,
Că Moşul cel iubit e-un basm pentru copii,

Şi nici chiar prin liceu, chiar şi la facultate,
Colegi la care eu, franc, nu m-am aşteptat,
Cătau sa mă convingă, cu chestii fumate,
Că Moşul nu există şi nici n-a existat,

Dar n-am crezut atunci şi n-am să cred vreodat',
Când pruncul ce-a adus iubirea între noi,
A fost, la Bethlehem, cu daruri aşteptat
De oameni înţelepţi şi nu de maimuţoi,

Aşa că mă gândesc, acum, la anii mei
Cu primii ghiocei la tâmple, cum mi-ar sta,
Vâzând cât mă iubesc, să-i mint pe nepoţei
Că "Moşul" care-l ştiu nicicum n-ar exista...

De-aceea, când pe brazi steluţe se coboară,
Copilul de demult, din satul dintre vii,
Privind nepoţii azi, e sigur c-o s-apară
Bătrânul Moş Crăciun, cu daruri la copii...

Iar voi ce-aţi mai nega, de răi şi urâcioşi
Ce-ntr-una clevetiţi că "Moşu"-i basm curat,
Vă rog, pe cinstea mea, fiţi oameni serioşi!
Pe Moş Crăciun îl ştiţi că este-adevărat...

E drept, bătrânul "Moş", care odinioară
Venea prin nea în zbor, din nordul depărtat,
Cu barbă, nasul roş', cu reni la sănioară,
Chiar de-i nemuritor, a mai evoluat,

E tuns, chiar mai mereu, şi-i zilnic bărbierit,
De sac a şi uitat, cu VISA-n portofel,
Iar nasu', v-o spun eu, mă mir cum n-aţi ghicit!
E roşu câteodat', de la un păhărel,

Şi când o ia la mers, ca un arac de viţă
E zvelt, nu-i cocoşat, şi-atâta-i de vioi...
Îndeosebi când dă cu ochii de-o pipiţă,
Dar asta... ce să mai!... rămâne între noi...

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni buni, încetaţi să vă mai întristaţi. Oare nu ştiţi voi că tristeţea vine din evenimente trecute ce se petrec în mintea voastră exact ca şi când s-ar petrece acum? Oare nu ştiţi că puteţi să vă alegeţi gândurile? Oare nu ştiţi că puterea de a decide ce e bine şi ce e rău stă tot în mâinile voastre? Nu-i vedeţi pe cei mai potrivnici decât voi, cu mai puţine decât voi care zâmbesc şi se bucură de ceea ce au? Nu v-aţi dat seama până acum că ceea ce acumulaţi nu vă face mai fericiţi? N-aţi observat că şi un zâmbet pus pe buzele încrâncenate ale unui om vă face să vă simţiţi mai bine? Chiar trebuie să fiţi egoişti înainte de a oferi? Dacă nu daţi acum din leul vostru 10 bani, când veţi avea 10 milioane, credeţi că veţi oferi unul?! Fiţi recunoscători pentru ceea ce vă oferă viaţa, căci este exact ceea ce aveţi nevoie, chiar dacă nu e întotdeauna ceea ce vreţi!

citat din Valentin Bărbulescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!