De vei veni

De vei veni, sufleţele, la mine,
să te îmbraci cu linişte şi tăcere
şi mai cu seamă, tu, inima
s-o laşi să bată-n voie, cu sfâşiere.

Am să te-aştept, pârjolit cu uimirea
spulberată între distanţe acum;
din nori şi din stele să te-adun,
precum m-a-ndumnzeit iubirea.

Să aduci surâsuri, vestite de buze,
ochii tăi să clipească ceva nefiresc;
şi dacă-s sfios, sa nu te-amuze
că în săruturi am sa te zidesc.

Şi am să uit capriciile asedierii,
mereu întârzierile vor fi prelungi;
tu ai să mă stingi cu venirea serii,
cu liniile tale, calde si lungi.

poezie de George Pena
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E-o linişte iubirea?

E-o linişte iubirea?
Mi-s pletele albite.
Şi tulbure mi-e somnul
Ca între două pite.
Nu ştiu: răsare iarba,
Mai curg pe văi izvoare?!
Departe eşti de mine
Cum Luna e de Soare.
Pier stele neatinse.
Noi stele se vor naşte.
Am cunoscut durerea,
Nu am ce mai cunoaşte.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de Mademoiselle
Comentează! | Votează! | Copiază!

Telefon întâmplător

Alo, iubita mea, te deranjez,
Aş vrea să-ţi spun ceva, dar nu se poate,
Decât dacă e vreme să te văd.
Te-aştept la ceas la Universitate.

Doresc să-ţi spun ceva neapărat.
Alo, m-auzi? Te-aştept la ora 6,
Acolo unde toţi suntem frumoşi,
Iar voi cu toatele sunteţi frumoase.

Eu am să port o floare la rever,
Te rog să porţi şi tu o floare-n mână,
Te-aştept la 6, nu cumva să uiţi,
În niciun caz, nimic nu se amână.

Alo, iubirea mea, iubirea mea,
Te-aştept în gară şi te-aştept acasă,
Te-aştept în Univers, pe-o canapea,
Te-aştept la Marea Neagră, pe-o terasă.

Alo, m-auzi? Nu-nchide, dă-mi răspuns,
Nu mă cunoşti, precum nici eu pe tine,
Dar eu te-aştept la 6 şi la 8,
La 5, la 1, când îţi va fi bine.

Voiam să-ţi spun că nu te mai aştept
Şi telefonul zace-n furca-nchisă.
Am fost sinucigaşul ce-a-ncercat
Norocul lui cu cea din urmă fisă.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Sunt un om liber (1985)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrei să mă laşi?

Vrei să mă laşi?
Vrei să mă laşi să te sărut?
Promit că nu am să stric nimic,
poate am să pun
pe ici-colo câte ceva.
Am să pun
câteva raze de lumină
în ochi,
sau un zâmbet strengăresc
pe colţul celor mai senzuale buze,
sau poate am să pun
puţină poezie pe fruntea
brăzdată de timp,
sau poate am să pun
mâna să îţi ating roşul
nefiresc din obraz.
Promit să îţi ating
atât de uşor sufletul
încât să nu simţi că te dor,
sau poate am să te dor,
poate am să aduc
mobilier nou pentru inima ta,
câteva sentimente acolo,
ca să nu vin cu mâna goală.
Poate am să stric ceva totuşi!
Da.
Vreau să stric ceva,
nu pot să trec aşa
prin viaţa ta fără să las nimic,
am să îţi stric tristeţea,
de aceea am să-ţi mobilez
sufletul cu fiecare zori de zi,
cu un sărut pe fiecare vis,
am să o acopăr cu palmele mele,
să mă doară pe mine,
eu pot să o duc.
Şi am să mai fac o stricăciune,
am să stric fiecare zi
când nu vei zâmbi,
aceea nu e ziua ta.
o trăieşti în locul altcuiva.

Mă laşi să te sărut?
Promit să nu stric nimic!

poezie de Mihail Coandă
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Barza

E albă şi cu ochi prelungi,
Cu ciocul şi picioare lungi,
Şi zboară până sus la nori,
Şi-aduce şi copii din flori.

epigramă de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (25 noiembrie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine de extaz

(iubitului meu Alexandar )

te simt ca pe-un poem în gândul meu exişti
o livadă cu meri azi a rodit în mine
să nu mă laşi strivită de nori trişti
fii ploaia de iubire cu semnele caline.

cu ţine în Parnasul muzelor mă afund
în visul cu stele să mă prefac lumină
să ningă cu poeme în suflet profund
mângâierile tale doruri grele-mi alină.

vin-o ca o adiere de la polul Nord
alungă-mi coşmarul durerilor din oase
trezeşte-mi extazul să îl simt în cord
îmbracă-mă-n săruturi până la coapse.

în iubirea noastră am topit un fiord
secundele cântă lunecând prin sinapse.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire albă

Atunci când te rugam să ningi,
Săruturile tale să mă-ngroape,
Ai început, de drag, să plângi...
Cu lacrimi de iubire de sub pleoape.

Când îţi ceream să ningi săruturi,
Să mă acoperi cu un strat curat,
Din lacrimile tale ieşeau fluturi,
Emoţii de bărbat adevărat!

Şi dac-afară este primăvară
Şi primprejur mustesc noi începuturi,
Noi parcă am iubi întâia oară,
Şi vreau să ningi spre mine cu săruturi!

Şi ca iubirea ta să nu mă frigă,
Să nu mă ardă cu căldura ei dogoritoare,
Doresc săruturi care să mă ningă,
Dar se topesc pe pielea-mi arzătoare.

Iubirea mea e pentru tine, nouă,
Am înţeles din felu-n care plângi,
Iar toamna-n care trebuia să plouă
Ai transformat-o-n sărutări şi... ningi!

Să ningi mai tare, să mă răcoreşti,
Să ningi săruturi care să mă-ngroape,
Să ningi mereu, să ningi, să nu te-opreşti,
Să simt răcoarea buzelor, aproape!

Nu-mi pasă cine o să vadă
Când buzele pe corp le treci,
Fulgi se topesc, căci eu sunt caldă
Iar tu săruţi, ningând, pe veci...

Săruturile tale s-au prelins
Năvalnice, nebune, în cascadă!
Aşa cum mi-am dorit a nins,
Cu o iubire albă, pură, de zăpadă!

Ai nins aşa, cu sărutări nebune,
Şi m-am pierdut în alba-ţi reverie!
Ce simt? Aş vrea să pot a spune!
Este ceva, aşa..., precum o poezie...

poezie de Florentina Mitrică (25 noiembrie 2016)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire albă

Atunci când te rugam să ningi,
Săruturile tale să mă-ngroape,
Ai început, de drag, să plângi...,
Cu lacrimi de iubire, de sub pleoape.

Când îţi ceream să ningi săruturi,
Să mă acoperi cu un strat curat,
Din lacrimile tale ţâşneau fluturi,
Emoţii de bărbat adevărat!

Şi dac-afară este primăvară
Şi primprejur mustesc noi începuturi,
Noi parcă am iubi întâia oară,
Şi vreau să ningi spre mine cu săruturi!

Şi ca iubirea ta să nu mă frigă,
Să nu mă ardă cu căldura ei dogoritoare,
Doresc săruturi care să mă ningă,
Dar se topesc pe pielea-mi arzătoare.

Iubirea mea e pentru tine, nouă,
Am înţeles din felu-n care plângi,
Iar toamna-n care trebuia să plouă
Ai transformat-o-n sărutări şi... ningi!

Să ningi mai tare, să mă răcoreşti,
Să ningi săruturi care să mă-ngroape,
Să ningi mereu, să ningi, să nu te-opreşti,
Să simt răcoarea buzelor, aproape!

Nu-mi pasă cine o să vadă
Când buzele pe corp le treci,
Fulgi se topesc, căci eu sunt caldă
Iar tu săruţi, ningând, pe veci...

Săruturile tale s-au prelins
Năvalnice, nebune, în cascadă!
Aşa cum mi-am dorit a nins,
Iubire albă, pură, de zăpadă!

Ai nins aşa, cu sărutări nebune,
Şi m-am pierdut în alba-ţi reverie!
Ce simt? Aş vrea să pot a spune!
Este ceva, aşa..., precum o poezie...

poezie de Florentina Mitrică (25 noiembrie 2016)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte fierbinte

Mă-mbrăţişezi, adesea, de departe,
cu o privire caldă, iubitoare,
ce mă alintă cu ceva aparte,
iar sufletu'-mi dansează cu-ncântare.

Mă faci să simt cum noua primăvară
e plină de arome şi savoare,
iar paşii furişaţi pe străzi, spre seară,
sunt doar preludiul nopţii următoare.

Hai, vino azi! Te-aştept la o-ntâlnire
în care eu, bărbat, iar tu, femeie,
vom face Universul să se mire
când fiecare stea va fi scânteie

Născută-n înfocatele săruturi,
sau din atingerea de trupuri calde,
formând noi galaxii în aşternuturi,
prin care doar iubirea să se scalde.

Va fi o noapte cum n-a fost niciuna,
vei fi iubirea mea, vei fi aparte,
vei fi a mea acum şi-ntotdeauna,
tu, ce mă-mbrăţişezi... de prea-departe.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când plângi stele căzătoare

Lacrimile tale calde mă-nfioară uneori,
Le aud cum curg şi-mi sună precum strune de viori,
Eu le-adun şi-ţi fac şiraguri să le porţi ca nişte perle,
Să-ţi alunge din tristeţe şi să străluceşti ca ele.

Te sărut pe ochii umezi şi te mângâi pe obraz,
Să te vindec de-ntristrare, de urât şi de necaz,
Aş zidi în munte clipa care zâmbetul îţi fură,
Iar în locul ei ţi-aş pune buzele-n sărut pe gură.

Peste pleoape numai vise ţi-aş aşterne ne-ncetat,
Să prefacă în iubire orişice mărunt oftat,
Să-mi fii veşnic dulce floare, să-mi miroşi a vânt de câmp,
Care mângâie toţi macii şi tot ce mi-e mie scump.

Lacrimile tale toate imi par stele căzătoare
Şi-mi doresc mereu ca ele să devină trecătoare,
Apoi le adun în palme şi le rog să nu mai fie,
Ochii tăi să mă privească, să imi dea iubirea mie.

poezie de Adi Conţu (3 august 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ostenit

Am ostenit rugându-mă la Tine,
Am ostenit rugându-mă mereu
Se stinge-ncet speranţa de mai bine
Şi nu mai cred în mine, Domnul meu.
Dacă mă laşi în beznă şi tăcere,
Dacă mă laşi să plâng, să mă frământ,
Dacă mă laşi lipsită de putere
Eu mă sufoc şi nu mai pot să-Ţi cânt.

Mi s-au oprit cuvintele pe buze
Şi paşii s-au oprit în calea lor,
Un deget parcă vrea să mă acuze
Dar eu mă duc într-un ungher şi mor.

Am ostenit, o, Doamne, sunt trudită,
Mi-e sufletul mai chinuit ca ieri,
Mi-e inima bolnavă şi rănită
Şi nu eşti, Doamne Sfinte, nicăieri.

Am coborât la margine de mare
Şi marea asta vreau s-o trec înot
În gură mi-s cuvintele amare
Şi-acuma, Doamne, am să mor de tot...

Am ostenit, o, Doamne, sunt bătrână,
Te-am aşteptat şi Te-am strigat mereu
Şi chiar de-mi mai întinzi acum o mână
Am ostenit de moarte, Domnul meu...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă stingi în ochii tăi

Mă stingi în ochii tăi
bulgăr de iubire
rostogolit sub paşii
pe care au nins
cuvintele ce nu s-au spus

te rostogoleai
lacrimă albastră
sub pleoape te cuibăreai
în ochii mei ca într-o ciutură
sorbeam şi mă îmbătam
până dimineaţa

simt cum mă stingi în ochii tăi
chiar dacă lumânarea
pâlpâie încă
mă stingi în ochii tăi
lumina stinsă
îşi va risipi cenuşa

nu va mai fi timp
nici o mână
să o adune în urnă.

poezie de Ioan Barb
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce apropiere

Mă duce privirea
La tine în suflet
Cu inima cât de o şchioapă
E însăşi iubirea
Cu gândul în umblet
Şi susur dulceag dintr-o apă.

Mă poartă poemul
În inima-ţi blândă
Cu versul sfios dar rebel
E dulce blestemul
În mâna arzândă
Care te scrie cu sânge pe Cer.

Mi-e dulce apropierea
Ca mierea din stup
Şi inima plină de tine
Îţi chem mângâierea
Cu foame de lup
Să-ţi zidesc sărutul în mine.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog între inimi

Văd că de ceva vreme
te-ai rătăcit prin inima mea...
Acum eu trebuie să mă caut
pe mine prin inima ta...
Cred că inimile s-au îndrăgostit între ele...
Vreau să nu moară niciodată,
trebuie să nu se despărtă niciodată...
Să explorăm veşnicia împreună!
La capătul braţelor celor doi îndrăgostiţi,
iubirea se naşte ca un curcubeu
dintr-o pictură orientală de unde
nu lipseşte un pat de petale şi chiar
lumânări aprinse ce ard multicolor,
aşa cum mii de diamante
îţi împodobesc inima, iar iubirea
ţi se împrăştie în sânge...

poezie de Eugenia Calancea (3 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi mai aduci aminte?

Îţi mai aduci aminte de prima întâlnire
Când inima în piept bătea fără oprire?
Îţi mai aduci aminte de prima sărutare
Şi cum ne-mbrăţişam în noaptea-mbietoare?

Îţi mai aduci aminte când ne plimbam pe plajă
Şi visurile noastre erau precum o vrajă?
Îţi mai aduci aminte ce bine ne simţeam
Când tu m-aveai pe mine şi eu pe tin' te-aveam?

Îţi mai aduci aminte ce mult vorbeam şi tare
Când mână-n mână alături ieşeam la o plimbare?
Îţi mai aduci aminte cum zilele treceau
Chiar dacă era soare ori ploile veneau?

Îţi mai aduci aminte c-aveam doar o dorinţă
Ca focul să-l aprindem în trup şi în fiinţă?
Îţi mai aduci aminte cum inima ofta
Şi cum de-atâta poftă cu totul se topea?

Îţi mai aduci aminte ce tandru mă priveai
Fiindcă vedeai în mine fiinţa ce-o iubeai?
Îţi mai aduci aminte cum mâna mi-ai întins
Ştiind că soarta-n suflet văpaia ne-a aprins?

Îţi mai aduci aminte iubirea ce-am simţit
Şi ziua-n care-am spus un "da" ce ne-a unit?
Îţi mai aduci aminte la drum cum am plecat
Cu o iubire pură şi sufletul curat?

Îţi mai aduci aminte că ne-am promis mereu
Să ne iubim întruna la bine şi la greu?
Îţi mai aduci aminte promisiunea sfântă
Că fericiţi vom fi, tristeţea va fi-nfrântă?

Îţi mai aduci aminte copilul cum ţineai
Şi cum îl legănam atunci când oboseai?
Îţi mai aduci aminte ce viaţă bună aveam
Şi cum în armonie familie eram?

Îţi mai aduci aminte cât ne iubeam de tare
Şi cum râdeam întruna cu lumea la picioare?
Îţi mai aduci aminte ce mult am suferit
Când vremea a fost dură, cuvântul nerostit?

Îţi mai aduci aminte cum am jelit de-aprins
Că ne-au plecat părinţii şi-al nostru foc s-a stins?
Îţi mai aduci aminte ce chin am îndurat
Atunci când lumea noastră pe dos s-a răsturnat?

Ce s-a ales de viaţa ce-am dus-o amândoi?
Ce a păţit iubirea cea sfântă dintre noi?
Unde s-a dus sărutul duios de noapte bună
Şi îmbrăţişarea caldă din nopţile cu lună?

Mă-ntreb, a fost aievea? Putem face ceva?
Că vreau la tine-n braţe, eu simt în sinea mea.
Şi de la capăt oare putem ca să o luăm
Să stăm alături iarăşi, iubirea s-o gustăm?

poezie de Marcia A. Newton, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De acolo, din nori, Moş Crăciun îi priveşte şi inima i se umple de bucurie. Drumul până aici a fost presărat cu peripeţii. Dar parcă are însemnătate ceva de vreme ce aduci veselie şi voie bună unor copilaşi atât de frumoşi, atât de înţelepţi şi de cuminţi ca Vasilică?

Emilia Plugaru în Desaga cu fulgi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi te amintesc

Niciodată n-aş fi ştiut că te-am iubit atât,
dacă visul morţii nu ar fi venit între noi
să distugă infinitele noastre simţăminte
care însufleţeau dragostea noastră.

Iubirea mea pentru tine a fost dulce şi curată,
niciodată măcar nu te-am jignit cu un cuvânt,
ai fost pentru mine înţelegere şi mângâiere,
nicicând n-ai auzit de pe buze un cuvânt urât.

Nicodată n-am primit un sărut mai dulce ca al tău,
aceleaşi atingeri ale tale inconfudabile,
atât de suave erau de mă făceau să simt iubirea
ce părea că-n viaţa mea n-am s-o mai găsesc,
mă simt şi acum în ale tale braţe calde
şi de aceia în viaţa mea nu te-am putut uita.

poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (2010), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul timpului meu

Nepotolit de dragoste
în datini,
am drumuit sublimul,
veşnic bătăios;
de-acum, mă pot numi
drept orizont de patimi,
năucit în cânt,
de sus şi până jos.

Din mine, fiecare fibră
scoate-un sunet,
fiecare vorbă
are-o rezonanţă sonoră;
cerul timpului meu
răzvrătit de tunet,
freamătă de dor,
vibrând adânc în oră.

Sufleţele,
te-nalţă distins cariatidă;
cu ierburi în tălpi,
cu pletele în stele,

de soare
arşiţa iubirilor avidă,
va linişti mirifică,
căutările mele.

poezie de George Pena
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aştept, iubire!

Când tu vei vrea să fii cu mine
Voi fi mereu aici.
În orice depărtare te-ai afla
Te voi aduce lângă mine.
În fiecare zi eu voi trăi doar pentru tine
Şi voi îngenunchea în faţa ta
Şi-ţi voi cânta decât poeme de iubire.
Şi când tu vei fi pregătită
Şi vei vrea iubire,
Voi fi mereu aici şi te voi aştepta
Cu sufletul în palmă.
Voi aştepta venirea ta, iubită doamnă!
Iubirea de mult aşteptată.
Te vreau să-mi fi tu zâmbetul ce îmi alină inima.
Din vise adânci, iubirea noastră a zămislit.
Iar tu vorbindu-mi fără un subiect anume
Lăsându-mă decât pe mine să vorbesc despre iubire
Trăind în lumea mea de vis, un basm de nedescris ai să adormi.
Şi am jurat pe-a mea iubire
Că voi păstra ăi visul, dar şi dragostea.
Te-aştept sa vii!
Te-aştept să faci şi tu un pas spre mine,
Că doar aşa vom dobândi ce-am căutat
Iar eu promit că îţi voi dărui iubirea
Ce vreau să îţi aducă fericirea,
La care ai visat şi altădat.
Mereu de mână să fim amândoi.
În zile albe, nesfârşite.
Să nu-mi mai fie noaptea zi
Şi visul sec în zorii dimineţii,
Să fim doi purtători de viaţă
Pe cerul timpului să-nflorim,
Să fim în doi la bine şi la rău, mereu îndrăgostiţi
Şi să ne dăruim decât iubire.
Mereu stângaci ca-n prima zi,
Pierduţi în nopţi cu lună plină
Cuminţi, sub dulci îmbrăţişări
Sorbind lumină din iubire
Să ne cunoaştem fiecare of şi dor
Doar tu şi eu pierduţi în noi ca-n Paradis.
Şi să uităm de astă lume...
Dă-mi mâna când vei vrea să fii iubită!
Să-ţi pun pe deget un inel de vise.
Cunună-te cu mine!
Luminile sunt stinse...
 

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemare târzie

Târziu în noapte
Îmi ascund uimirea
Când umbra serii
Prinde să se-ntindă.
Priviri înrourate mă cuprind
Şi mii de stele
În ochii mei s-aprind.
Am crezut că e visare
Să treci ca umbra prin mulţime,
Tu, călător în miez de noapte
Şi să iei visele cu tine.
De-ar fi să mi te închipui
În vis ce zorii îl destramă
Aş mai păstra o clipă
Iubirea ce mă cheamă.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o lume mult prea largă

te simt de parcă ai fi un ţipăt
din larma asta universală
rupt cumva în două şoapte
ca atunci când luna eliberează soarele
după o eclipsă totală
ori precum dublează pictorii lumina
cu o tuşă de întuneric

te simt ca pe o împreunare decentă
între un fulger tubular
şi disperarea din ochii unei căprioare
condamnată la moarte prin sfâşiere
de o haită flămândă de pui de lup

pe când eu fluier ca un începător
într-o biserică de aer şi stele
ca şi cum din cer mi-ai tot veni
ca un răspuns la o rugă de netot
scăpat din dogmă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!