
Sonetul valului pe... val
Privirile-mi spre ea sunt permanente,
Ele n-au timp, nici spațiu, nici durată,
Și, Doamne, nu încep cu-"a fost odată",
Îi spun cinstit, că sunt intermitente...
Nu pot să le măsor nici în procente
Și nici în flori cu frunză tremurată,
Ci doar în poezia inspirată
A unei fermecate-adolescente.
Ea,-n fuga-i după Absolut, visează
Să-i pună stop Neantului rival,
Și-n dorul ei, luminile pulsează
Venirii unui cavaler medieval...
Talentu-i ferm, vă spun, anticipează
Că versul ei va curge val pe... val!
sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre visare
- poezii despre versuri
- poezii despre timp
- poezii despre spațiu și timp
- poezii despre lumină
- poezii despre frunze
- poezii despre flori
- poezii despre dor
Citate similare

Sonet pentru Rodica
În caz cā dragoste nu este,
În viațā, n-ar mai fi nimica,
N-ar exista, vai!, nici Rodica,
Nu s-ar mai scrie vreo poveste...
N-ar exista nici nopți celeste,
Nici cutezanța și nici frica,
N-ar mai cânta nici turturica,
Pentru iubite și neveste.
Nu ar mai fi nici cerbi în rut
Și nici izvoare cristaline,
Ah!, nici sfârșit, nici început
Și nici ochi verzi, nici coapse fine,
Nici relativ, nici absolut,
Ar fi doar inimi în ruine...
sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre început
- poezii despre verde
- poezii despre soție
- poezii despre sfârșit
- poezii despre relativitate
- poezii despre ochi verzi
- poezii despre noapte
- poezii despre muzică
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Rondelul meu
Eu am fost cel care sunt,
Nici mai rău și nici mai bun,
Multe știu, dar nu le spun
Chiar de-aș fi "frecat ca unt".
Întrebări la "ban mărunt",
Stau în minte să le pun...
Eu am fost cel care sunt,
Nici mai rău și nici mai bun.
Dacă viața-i grea o-nfrunt,
Voinței soartei mă supun...
De-ntrebați, am să vă spun
Că părul meu este cărunt.
Eu am fost cel care sunt.
rondel de Ioan Friciu (20 iulie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre păr cărunt sau poezii despre păr
Nici
Nici roșu cerul nu-i,
Nici verde nu-i pădurea,
Nici ochii nu-s căprui,
Nici lemn nu e securea,
Nici pasărea nu piere
Când vrea copacul ei,
Nici fagurii de miere
Nu-i dau, chiar dacă-i vrei,
Nici Luna-i poezie,
Nici stele sunt pe cer,
Nici versul nu se scrie
Când sufletele pier,
Și tot ce-a fost odată
Nu va mai fii de-acum,
Păduri și ochi și păsări
Se vor preface-n scrum.
poezie de Mihail Mataringa (24 ianuarie 2011)
Adăugat de Mihail Mataringa

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre păsări, poezii despre păduri, poezii despre apicultură, poezii despre suflet, poezii despre stele sau poezii despre roșu

Nu vreau
Nu vreau să cred ce crede orice sceptic
Și nici să pot ce poate orice prost,
Cu bani sau alt material sintetic
Și nici să știu știința pe derost.
Nu vreau să am ce are toată lumea
Și nici legilor ei nu mă supun,
Nici nu-mi înalț spre lume rugăciunea,
Ci numai către Dumnezeu Cel Bun.
Nu vreau să fac ce trebuie de-a sila
Și nici să fiu doar numitor comun.
Nu mă intrigă furia, nici mila
Și nici nu seamăn ce nu pot să adun.
Nu vreau să fiu simpatic și cuminte
Și-n sine să nutresc un gând murdar.
Spun ce-am în gând, în inimă și-n minte,
Politicos, dar nu protocolar.
Nu vreau o stea pe frunte arborată
Și nici mărire mie în prezent,
Doar în poveștile cu,, A fost odată ''
Să fiu vreun an-lumină imergent.
poezie de Ovidiu Vasile din Roata cu hamsteri
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre știință, poezii despre scepticism, poezii despre prostie, poezii despre prezent, poezii despre legi, poezii despre inimă, poezii despre gânduri sau poezii despre furie

Nu numai că nu sunt rău, dar chiar nu am reușit să ajung nicicum: nici rău, nici bun, nici ticălos, nici om cinstit, nici erou, nici o gâză.
Dostoievski în Însemnări din subterană (1864)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre eroism
Poem nedeslușit
Încerc să nu-mi pese
Când lumea-mi spune
Că nu înțelege poemul meu.
Încerc să-i ignor
Când mă critică și-mi spun
Că versul nu-I de mine.
Cu greu mă abțin să nu zbier
Și să nu plâng.
Dar ei nu știu că versul e viața mea;
Și nici nu vor ști, nu le vor păsa...
Aud adesea: "Tu poți mai mult!".
Ce vor să zică?
Și renunț, mult prea istovită, să le explic
Că versul nu-I al meu,
Și nici al minții mele.
Dar ce-aș putea să spun?
"Critică-mi creatorul!"
Sau "Critică-mi sufletul!"?
Ei nu-nțeleg,
Lor nu le pasă.
Și ce păcat...
Căci sunt mult prea orbi
Și mult prea surzi
Să înțeleagă poezia mea frumoasă.
poezie de Francesca Buta
Adăugat de Francesca Buta

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre plâns sau poezii despre frumusețe

Mi-am închis ochii și am trecut în neființă. Nici un gând, nici un sunet, nici o percepție, nici un fel de senzație. Nu exista nici spațiu, nici timp.
Ioan Petru Culianu în Jocul de smarald (1987)
Adăugat de Madame

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre trecut, citate despre timp, citate despre sunet, citate despre spațiu și timp, citate despre ochi, citate despre moarte, citate despre gânduri sau citate despre existență

Constanță
de când cu acest covid,
omu-a devenit hibrid,
nu-i nici cer, dar nici doar humă,
nici granit, dar nici de gumă,
nu-i nici claie, nici balot,
nu-i nici struț, nici Phoenix tot,
pus într-al lui Procust pat,
nici stingher, nici adaptat,
nici străin, dar nici acasă,
nici cucută, nici melasă,
nici în zeghe, nici în togă,
nu-i nici bocet, nici eglogă,
nici Manole, nici Icar,
nici beznă, dar nici habar,
nici tăcere, nici cuvânt,
nici pareză, nici avânt,
nu-i nici orb, dar nici nu vede,
nici în sine că se-ncrede,
nici profet, nici Antihrist,
nu-i nici vesel, dar nici trist,
nici Einstein, nici Poptămaș,
nici strămoș și nici urmaș,
nu-i nici ciornă, dar nici act,
nici prea plin, nici vid compact,
nici faun, nici eunuc,
nici cloșcă, nici ou de cuc,
nici pesmet, nici cozonac,
nici înger, nici pui de drac,
nici Midas, dar nici sărac,
nici fasole, nici arac,
nu-i corabie, nici port,
nu trăiește, nici nu-i mort,
doar există, dar nu-i viu,
nici expert, nici ageamiu,
nu se-nalță, nici nu pică,
nu învinge, nici c-abdică,
rămânând ce-a fost: nimică.
poezie de Luminița Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre victorie, poezii despre tăcere, poezii despre tristețe, poezii despre sărăcie, poezii despre moarte, poezii despre marină sau poezii despre existență

Dacă-mi aplec smerit genunchii...
Dacă-mi aplec smerit genunchii,
Și mâinile mi le-mpreun
Nu mă gândesc să fie, Doamne,
Nici cel mai drept, nici cel mai bun...
Și nu te rog să-i dai nici haruri,
Nici minte cine știe cât...
Mi-ar fi destul să-l văd că-mi crește
Nici prea frumos, nici prea urât;
Și nu l-aș vrea nici prea cuminte,
Și nici din cale-afar-nebun;
Nici prea de tot supus s-asculte,
Dar nici să râdă de ce-i spun.
Și mai ales, aș vrea să simtă
În orice păs din trai, mereu,
Că cel mai credincios prieten
I-oi fi de-a pururi numai eu...
poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre smerenie, poezii despre prietenie, poezii despre mâini, citate de Elena Farago despre mâini, citate de Elena Farago despre frumusețe, poezii despre creștere sau citate de Elena Farago despre creștere

Angajat temporar de Sf Valentin
Să vă spun un amănunt,
Și vă jur, nu v-amăgesc,
Fără-amor nici bani nu sunt,
Că-s plătit pe cât iubesc!
epigramă de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre plată, epigrame despre iubire, epigrame despre bani sau epigrame despre angajare
Piloni ai universului
Sorele și timpul
nu se tem de moarte.
Sunt zeii, sunt Olimpul,
ce curge mai departe.
Nici ziua și nici noaptea
de moarte nu au teamă.
Așa cum scrie cartea,
nici nu o iau în seamă.
Piloni ai universului
ce viața o mențin,
Sunt călăuzele mersului,
spre al lumii destin.
poezie de Dumitru Delcă (iulie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică, poezii despre cărți sau poezii despre Olimp

Salvează-i, Doamne, pe țărani
Salvează-i, Doamne, pe țărani,
Că sunt atâta de sărmani
Încât își plâng în bătătură
Amara lor înghițitură!
Și n-au putere să-i oprească
Pe cei ce vin să-i jefuiască
De truda lor de peste ani,
Salvează-i, Doamne, pe țărani!
Îi știi, Părinte, din vecie,
Sunt tot cu lacrimi în bărbie
Și strigă-ntruna la plăvani,
Salvează-i, Doamne, pe țărani!
Ajunși acum și cerșetori,
Că nu mai au de sărbători,
Nici oi, nici vaci și nici găini
Și sunt în țara lor străini.
Ajută-i, Doamne, nu-i lăsa,
Că nimănui nu i-o păsa
De ei, că nu au nicio vină,
Plătesc de veacuri și suspină.
Salvează-i, Doamne, Fii-le, scutul,
Că-și pierd săracii tot avutul,
Le fură unii ce-i mai bun.
În pragul Sfântului Crăciun!
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre țărani, poezii despre vinovăție, poezii despre vaci, poezii despre sărbători, poezii despre sat sau poezii despre plată
Eu nu mai stau aici
eu nu mai stau aici
o spun cu discernământul
celui părăsit de vrajă
poate nici nu am stat vreodată
am fost doar o altă pană de fluture
fără destin
descriind o parabolă din aduceri aminte
pe aburii unei ferestre
pe pereții odăii
pe o inimă înaltă de copac
eu nu mai sunt aici
în camera alb-albastră
nici tu nu ai fost lângă mine
desenând în întuneric
singurătatea
ai fost doar o altă închipuire
de dragoste
în același spațiu geometric
eu nu mai stau aici
și nici în camera alăturată
stau lângă un mesteacăn sur
pe marginea prăpastiei
și beau aerul tare
până la fund
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre întuneric, poezii despre singurătate, poezii despre prăpăstii, poezii despre geometrie, poezii despre fluturi sau poezii despre copaci
Nici umbră, nici strălucire, nici fluturi, nici albine, nici fructe, nici flori, nici frunze și nici păsări: Noiembrie!
citat din Thomas Hood
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre păsări, citate despre frunze, citate despre fructe, citate despre fluturi, citate despre flori, citate despre apicultură sau citate despre albine

* * *
Ce e de făcut dacă nu mă recunosc?
Nu sunt nici creștin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici țărmul, nici marea;
Nu sunt nicio comoară a Naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pământul, nici apa, focul sau aerul;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul;
Nu sunt din India, China, Irak sau Kharasa;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al Paradisului și nici al Iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva, Eden sau Rizvan.
Locul meu este unde nu este niciun loc,
Urma mea este fără urmă;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru că eu aparțin Preaiubitului meu.
Am renunțat la dualitate și am văzut amândouă lumile ca fiind doar una,
Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te știu, pe Tine Te văd, pe Tine Te chem.
Tu ești cel dintâi, ultimul, cel din exterior și cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decât pe Tine, Cel Care Ești
Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele două lumi mi-au scăpat din mână.
poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rai, poezii despre natură, poezii despre islam, poezii despre iad sau poezii despre foc
Doamne, dac-ar fi să-i spun
Doamne, dac-ai vrea să-mi spui
cât de dragă-i sunt eu lui
mintea n-ar mai fi un chin
ci doar rouă-n pat de crin
știu că mi-e sărac cuvântul
când nu palmele-s veșmântul
ce-i îmbracă trupu-n noapte
în strânsori cu voluptate
Doamne, plouă-mi gând decis
peste tâmple-n păru-mi nins
varsă-mi har și-nțelepciune
doar atât, să-nvăț a-i spune
scriu cu fir de dor nebun
țesând șoapte ce nu-i spun
gura lui cum încă-mi este
anotimp, din timp poveste
Doamne, spune-i că nu plâng
lacrimă din ochi curgând
ci mă zbat într-o căință
dezmierdând cu neputință
știu că-n consacrată vină
sorții i-am fost rădăcină
da-n copacul dat în floare
simt tulpina cum se-ndoaie
Doamne, fă-mă doar ce știi
că mi-e dat, să-i pot a fi
nici mai mult și nici puțin
cât din dragoste mă-nclin
fă-mă, Doamne, rază-n zori
să-i strecor lucirea-n pori
și din pielea-i ca mărgeanul
să sorb, Doamne, tot aleanul
Doamne, sunt ce m-ai făcut
cuget viu c-un chip de lut
port lumină-n ochi candoare
doar că-n piept inima moare
și-atunci Doamne, fă-mă glas
scoate-mi șoapta din impas
fă-mă foc, și dor, și ploaie
ia-mi tăcerea ce-nconvoaie
Doamne, dac-ar fi să-i spun
cât aș vrea să-i fiu surghiun
i-aș picta în ochi, poeme,
fără vers! de vers se teme
spune, Doamne-n câte porți
cumpănind astfel de sorți
ai pus lacăt ce n-au cheie
pentr-un suflet de femeie?
Doamne, dezrobește-mi firea
nu-s poet da-mi știu menirea
cât să știu că, prin cuvinte,
îl iubesc! sfințind aminte!
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte

Fără
Fără noapte, stelele n-apar,
Fără vise, viața-i un calvar,
Fără vers, poetul e absent,
Fără mâine, tu rămâi prezent!
Fără Iad, nici Raiul n-are rost,
Făr' a fi, nu poți zice c-ai fost,
Fără întuneric, nicio rază nu-i,
Fără moarte, viața ta-i hai-hui!
Fără păsări, noimă cuibul n-are,
Fără lacrimi, plânsul piere-n zare,
Fără de ispită, sânii nu-ți tresar,
Fără dulce-n suflet, nu există-amar!
Fără absolut, nici relativ nu este,
Fără vis și forță, viața-ți joacă feste,
Fără definibil, nu-i indefinibil,
Fără măreție, nu e nici penibil!
Fără infinit, n-ai parte de finit,
Fără start, nu-i, Doamne, nici sfârșit,
Fără Diavol, nu-i nici Dumnezeu,
Fără Tine, Mamă, nu-s nici eu!
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor sau poezii despre sâni

* * *
fricile stau ca niște mici noduli sub piele
fricile n-au case n-au familii
nici prieteni adevărați
pentru ca nici ele nu sunt adevărate
de asta nici nu le vezi la lumină
de asta nici nu sparg pielea
ca să iasă și ele odată
acolo unde stau au bordeie
și se hrănesc cu morțile noastre antetrăite
poezie de Luminița Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre adevăr, poezii despre prietenie adevărată sau poezii despre familie

Apus
N-am fost copil, nici tânăr și nici moșneag n-oi fi
Dar am venit pe lume, și-am stat, și-oi și muri;
Mi-a fost această viață precum un an în care
N-au fost nici anotimpuri, nici zori... doar înserare.
poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Marius Robu despre viață, poezii despre tinerețe, poezii despre seară, citate de Marius Robu despre seară, citate de Marius Robu despre moarte, poezii despre copilărie, citate de Marius Robu despre copilărie sau poezii despre anotimpuri
Privirea
Doar o lumină venită dintro parte,
de acolo unde amintirile mai dor.
Ca să le uit, n-am strai de eternitate,
doar pe ele, când mă strâng cu dorul lor.
O neânțeleasă formă mă însoțește,
să tac sau poate când mi-e bine să suspin,
flori de cais mi se așează într-o coroană,
mă plimb prin amintiri, când vreau să mă alin.
Să urc, să le privesc, nu-mi este cu putință,
căci una dragă 'mi stă aprinsă-n stea,
să mă cobor pășesc pe a mea ființă,
o prelungire sunt, o umbră, a ceea ce e ea.
Cum pot în spațiu' acesta sacru să 'nverzesc,
când nici prea jos și nici prea sus nu am tulpină,
doar flori în cer, iar pe pământ sunt azi,
o urmă cu umbră și-n ea adâncă rădăcină!
poezie de Eugenia Bucur
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre amintiri, poezii despre plimbare sau poezii despre coroană