Baraba

Ai auzit vreodată, prietene, de Mine,
pe când în largul lumii cutreierai semeţ,
pe când cu lănci şi scuturi, cohortele străine
te căutau să-ţi ceară al vieţii tale preţ?
Ai auzit vreodată, prietene, de Mine,
când floarea vieţii tale îşi scutura podoaba?
Ca să te scap de lanţuri, de moarte şi ruşine,
Eu am murit pe cruce, în locul tău, Baraba...

Eu răsădisem pacea, tu semănai furtuna.
Şi pe-amândoi mulţimea ne-a pus pe un cântar.
Minciuna cea din umbră alese-atunci minciuna,
tâlharii cei cu vază cerură pe tâlhar.

Puteam să zbor din lume, sătul de-ai ei urgie.
Şi-atunci mulţimea oarbă te-ai fi cerut degeaba.
Dar M-am gândit la tine, privind spre veşnicie,
şi am murit pe cruce, în locul tău, Baraba...

Te chem şi astăzi: Vino şi vom străbate norii!
Te-am căutat cu lacrimi prin spini şi bolovani.
Dar vremea e târzie. Mijesc pe dealuri zorii.
Şi ceru-ntreg te-aşteaptă de două mii de ani.

De-ai şti ce neagră noapte şi ce adânc fierbinte
va fi... când suferinţa nu va cunoaşte graba...
Vei plânge totdeauna şi-ţi vei aduce-aminte
că am murit pe cruce, în locul tău, Baraba!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi pe pieptul tău

Vezi tu,
Te-ai gândit vreodată
Că atunci când îmi apropii obrazul de sânii tăi
Mă învăluie tot freamătul lumii?
Vezi tu,
Te-ai găndit vreodată
Că timpul încremeneşte în loc, pur şi simplu,
Între mine şi tine, când ne iubim?
Vezi tu,
Te-ai gândit vreodată
Că atunci când strălucesc lacrimi pe pieptul tău,
S-ar putea să plâng şi eu, temător,
Printre genele tale?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am auzit un Bâz – când am murit

Am auzit un Bâz – când am murit;
Nemişcarea din jurul propriei mele forme
Era asemeni încremenirii din aer
În mijlocul trecerii a două vijelii enorme.

Ochii strânşi au devenit uscaţi
Şi-întregu-mi suflu s-a prăbuşit în sine,
Ca pentru un nou început – când Regele
Se va înfăţişa cu toată gloria, în fine.

Mi-am încordat voinţa pentru a salva
Acea partea din mine care ar fi putut fi
Transferată în altceva –
Şi-atunci a intervenit un zbor

Sub Albastru, nesigura Pendulare
Între lumina din mine şi prăpăd.
Şi atunci Fereastra s-a clătinat –
Şi-atunci n-am mai putut vedea să văd.

poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

O veşnicie Te-aş sluji...

O viaţă-ntreagă Te-aş sluji pe Tine
O viaţă-aş sta şi încă-o veşnicie
Să-Ţi adâncesc cuvintele în mine
Să mă-ncălzesc cu flacăra lor vie.
Atâta mi-am dorit să-mi ieşi în cale -
Erai un vis, erai o-nchipuire
Dar când m-ai plâns cu lacrimile Tale
O uşa mi-ai deschis spre mântuire.

Şi când pe dealul Golgotei la cruce
Te-au pironit şi Te-au străpuns cu ura
Când am văzut lumina cum se duce
Şi cum Îţi mor cuvintele din gură.

M-am prăbuşit plângând cutremurată
Nimic n-a mai rămas să mă aline
Şi m-am rugat: de-ai mai veni odată
O veşnicie voi sluji la Tine...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ai fi rămas cu mine...

De-ai fi ramas cu mine când au plecat cocorii,
Ţi-aş fi cântat în noapte pe strune de vioară,
O simfonie-albastră, împrăştiindu-ţi norii
Când ploile tristeţii ar fi-nceput s-apară.

Te-aş fi făcut vioară şi ca un acordor
Vindecător de mana durerilor din tine,
Pe corzile bolnave din sufletul algor
Turnam cu grijă mirul iubirii să te-aline.

Cu trupul meu arcuş, secătuit de dor,
Ai fi cântat din nou cu patimă şi sete,
Doar armonia vieţii, iar focul dirijor
Incandescent în noi cu flăcari violete.

Dar ai ales să pleci, prea lesne şi departe,
Pierdută-i partitura cu muzica dorinţei,
În mine mor izvoare de tine necântate
Şi-n locul lor rămâne doar hăul neputinţei.

poezie de Angelina Nădejde (21 iulie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invazia intelectualilor de duzină în politică este un fenomen inevitabil atunci când adevăraţii intelectuali preferă să stea în turnul lor de fildeş, aşteptând să se înmoaie vremea. Să nu mai învinuim, domnilor intelectuali, mulţimea care nu ne înţelege şi nu ne aplaudă. Ea este la fel ca cea de acum două mii de ani care, între Mântuitorul Iisus şi tâlharul Baraba, l-a ales pe cel din urmă. Mulţimea se mai poate reabilita, chiar şi peste milenii, dar personalitatea – niciodată. Lui Iuda nu-i mai ia nimeni stigmatul de trădător.

citat din Sergiu Burcă (august 1995)
Adăugat de Oana Camelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

La moartea lui Radu

De ce n-ai aşteptat până la vară
Când primăvara se renaşte-n lunci
Cu verde clar, lichid închis în lacrimi
Venind de departe, din suflete adânci.

Te-ai dus fără să-mi spui că nu mai vii
Pădurile s-au strâns chircite-n toamnă
Şi te-ai murit în cartea de pe masă
Biblia veche cu coperţi de aramă.

La moartea ta n-am plâns şi nici nu ştiu
Dacă vreodată, Radu, te voi plânge.
Te-ai sinucis fără să mă aştepţi.
Te-ai dus fără să mai întrebi de mine.

Azi te mai caut printre frunze moarte
Şi cânt încet prin galbenul pădurii
Dar mor doar uneori când apa curge
Şi se despoaie de frunzar, gorunii.

Te-ai dus fără să-mi spui că nu mai vii
Pădurile s-au strâns chircit în mine
Şi nu se mai trezesc spre primăvară.
Păzite-s azi doar de-un lătrat de câine.

De ce n-ai aşteptat până la vară,
Pământul e arat şi stă în asfinţit.
Te-am aşteptat atât de mult să vii
Şi tot mai cred că vii, chiar de vei fi murit.

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi tu nu ştii...

Te prind fiori, te simţi murdar...
Te-a prins păcatul la răscruce.
Şi tu nu ştii, copil fugar,
c-am fost lovit cu-atât amar
şi-am stat în locul tău pe cruce.
Te uiţi la Cer, te-ntorci zdrobit.
Nu-i nimenea să te-nţeleagă...
Şi tu nu ştii, n-ai auzit
că pentru tot ce-ai săvârşit
Eu am primit pedeapsa'ntreagă.

O, cât ai vrea să fii curat
şi să începi o viaţă nouă!
Şi tu nu ştii, tu n-ai aflat
că pentru tine Mi-am lăsat
străpunse mâinile-amândouă.

Ţi-a spus un duh neînţelept
că nu mai poţi găsi iubire.
Şi tu nu ştii că tot ce-aştept
e doar să vii să-Mi cazi la piept
cu un cuvânt de mulţumire...

Ce fericiţi sunt fraţii Mei,
toţi cei iertaţi de fapte rele.
Şi tu nu ştii, şi tu nu vrei
să-ntinzi doar mâna şi să iei
ofranda îndurării Mele.

O, vino dar! Te chem să vii,
să-ţi iei din mâna Mea cununa!
Şi-atunci vei şti ce azi nu ştii
c-ai fost al Meu din veşnicii
şi eşti al Meu pe totdeauna!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinerea Mare

Un înţelept
Cruce la piept
N-am cum să scap
Cruce la cap

Zilele numeri
Cruce pe umeri
Mă laşi la vatră
Cruce de piatră

Primesc însemn
Cruce de lemn
Ultim suspin
Cruce mă-nchin

Din miez de nuc
Crucea mi-o duc
Spre creator
Pe cruce mor

poezie de Ionuţ Caragea din Delirium Tremens (2006)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă...

În orice vreme aş vrea să fiu
Mesagerul iubirii Tale divine,
Să-mpart iubirea celor ce nu ştiu,
Sau n-au auzit vreodată de Tine.

În ziua când Tu m-ai cercetat
Mi-ai umplut viaţa cu-a Ta iubire,
Ajută-mă ca ceea ce Tu mi-ai dat,
Să-mpart, nimic să nu ţin pentru mine.

Şi când cuvintele-mi lipsesc,
Sau nu şi-au locul să exprime,
Aş vrea să pot să Te mărturisesc,
Prin zâmbet şi priviri senine.

Iubirea–Ţi fă să curgă neîncetat,
În mine ca o apă vie, cristalină,
Păzeşte-mă de ispitire şi păcat,
Rămâi în mine, Tu, Iubire sublimă.

poezie de Viorica Graf
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce

De ce să-mi blestem zilele
În lumea asta antichristă,
Căci blestemată sunt de când eu te-am văzut.
Căci rouă cad peste-a toamei funingine
Şi mi se preling uşor pe trup
De parc- aş plânge.
De ce să-mi blestem zilele
În lumea asta antichristă,
Când alţii plâng în locul meu
Şi trag cu greu pe trup a vieţii cruce
Şi-n ochii lor văd remuşcări
Şi-o dragoste amară, tristă.
De ce să-mi blestem zilele
În lumea asta antichristă,
Când nimeni nu mai ştie de ce plânge
Şi-n faţa lui Christos îşi duc rând pe rând
cu greu pe trup a vieţii cruce.
Şi El îndurerat de dragostea amară, tristă,
Îşi blestemă pe cruce zilele
Şi rouă îi preling uşor pe trup
Privindu-mă- n a toamnei funingine
Şi plânge.

poezie de Otilia Leopold
Adăugat de Otilia Leopold
Comentează! | Votează! | Copiază!

A luat pedeapsa lumii

A murit Isus pe cruce
De ostaşii Romei răstignit
El lumina ce străluce
Şi viaţa ce-o aduce
Căci păcatul ne-a plătit

A fost dat Isus la moarte
Să plătească al nost" păcat
Vina noastră să o poarte
Cu toţii să avem parte
Sus în cerul minunat

A purtat Isus ocara
Dat la moarte — biciuit
Şi-a luat pe veci povoara
Şi pedeapsa mea amara
Pe Golgota — răstignit

Pentru mine pentru tine
Morţii Domnul s-a lăsat
Fiul Sfânt din slăvi senine
Şi-a dat viaţa pentru mine
Eu să fiu nevinovat

El păcatul ne-a plătit
A luat pedeapsa lumii
Când pe Golgot-a păşit
Şi pe cruce a murit
Ca fiul deşărtăciunii

Fără pată — fără vină
Isus viaţa Lui şi-a dat
Căci era din veci Lumină
Însă dat i-a fost să vină
Omul pentru a fi răscumpărat

Isus este Adevărul
E Viaţa şi cărarea
Oamenilor le e ţelul
Rămânând El singur felul
Să ofere îndurarea

Prin Isus doar se mai poate
Ca să ieşi biruitor
Numai El hrana ne-mparte
Până dincolo de moarte
Căci e Domnul domnilor

poezie de Ioan Daniel Bălan (26 aprilie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A murit poetul (În memoria lui Grigore Vieru)

În miez de noapte,
Venind de departe,
A murit poetul
Pe un drum care ducea spre moarte.

A murit poetul,
Un geniu nepereche.
El s-a dus ceruri,
Să stea de veghe,

Peste neamul lui care atât de mult l-a iubit,
A cărui soartă dură
Cu dânsul a împărţit,
A murit poetul cel mai iubit!

Şi toată lumea plânge
Cu lacrimi amare,
Cu lacrimi de sânge,
Căci nu a murit poetul!

A murit un înger...

poezie de Vladimir Potlog (18 ianuarie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eroare politică

Lia Robertz, Doamne sfinte,
Se vedea chiar preşedinte,
Nesuind pe cruce sus
Ca Baraba şi Iisus...

epigramă de Gheorghe Ion Păun din Zig-zag umoristic (2006)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu Tine

Au socotit că-i bine să Te-omoare,
Să-Ţi ştearga Numele dintre cei vii
Dar ai putea să spui Luminii, oare,
Să nu mai străluceşti, să nu mai fii?
Te-au răstignit crezând cu disperare
Că nu eşti Tu Acel ce ni s-a dat
Dar Tu pe cruce ai cerut iertare
Şi mii de morţi la cruce-au înviat.

Cu Tine am murit
Pe cruce răstignit
Cu Tine-am înviat
Cu-adevărat.

La Tine-n ceruri sus
Eu voi veni, Isus
Să plâng, să Te slăvesc
Şi iar să Te iubesc.

Pe cruce la Calvar
Mi-ai dat o viaţă-n dar
Prin sângele vărsat
Eu sunt curat.

De-aceea Tată sfânt
În cer şi pe pământ
În margine de hău
Şi eu sunt fiul Tău...

poezie de Adriana Cristea (26 iulie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În locul meu

Când voi pleca spre lumi nebănuite
În care umbra nu mi-o vei găsi,
Să îmi aprinzi candeli atunci iubite,
Flăcările, drumul mi l-o mătăsi.

Să le aprinzi cu stelele din cerul
De unde cad sub formă de pleiade,
Să nu ştie nimeni unde-i ministerul
De ce se cern pe cruce miriade.

În locul meu, las aripi mari de îngeri
Şi ielele rog ca să dănţuiască,
În ultimi paşi pe ritmuri de înfrângeri
Şi praful de pe urme-ţi, dăruiască.

Să îl arunci la miezul nopţii-n mare
Când luna despletită mă va plânge,
Să se prefacă-n fluturi ce-or să zbore,
Spre cer, apoi, cu mine te vor ninge!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E dimineaţă

E dimineaţă...
Isuse blând,
spre Cer se-nalţă
întâiul gând.

Cu prima rază
Te regăsesc.
Te ştiu de pază
şi-Ţi mulţumesc.

E dimineaţă!
Iubit Isus,
somnul mă-nvaţă
să fiu supus.

Şi iar sub soare
când mă trezesc,
mă uit în zare
şi-Ţi mulţumesc.

Şi-odată-n viaţă
mă voi trezi
privind în faţă
eterna zi...

Salvat prin cruce
prin har ceresc,
Isuse dulce,
Îţi mulţumesc!

AMIN

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erai în mine ca o izbăvire...

Azi, parcă-i mai albastru răsăritul
Şi nu mai doare liniştea din cer.
Am prins în palme, Doamne, infinitul
Şi îndrăznesc din nou, să mă ofer.

Am primăveri pe umărul cu stele
Şi-au înflorit zambile pe un sân;
Pe gât se zbenguie visele mele,
Când peste vise, îmi eşti azi, stăpân.

Ai apărut, când te-am chemat, spre seară-
(O altă noapte albă mai striga).
Şi lacrima din răstigniri de ceară
S-a speriat de lăcrimarea ta.

Şi lanţuri au căzut la poarta vieţii,
Ferestrele, zăbrelele, şi-au rupt
Zâmbesc pe lângă macii mei, scaieţii
Şi, deşi nu te ştiu, te-am cunoscut.

Erai în mine, ca o izbăvire,
Chiar de-n amurg, e poate prea târziu,
S-adăpostim iubiri sub coviltire,
Când plouă agresiv şi cenuşiu.

Să nu mă cerţi, că am bătut la uşă!
Te-am auzit când bântuiai prin vers-
Mi-ai scuturat poemul de cenuşă
Şi l-ai înaripat spre univers...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contrastele Golgotei

La Golgota sus, pe cruce, ura-a pironit iubirea,
Gândea lutul că-ntr-o grotă va-ngrădi nemărginirea,
Cei care tribut dau morţii i-au pecetluit mormântul
Celui veşnic ce crease lumea numai cu cuvântul.

Bieţi nătângi, stăpâni pe clipă şi cu zile numărate,
Şi străini de-orice lumină, cu suflete-mpovărate,
Înglodaţi în fărdelege, cu cruzime şi trufie,
Au trimis la moarte-n chinuri pe Cel care morţii-nvie.

‎Răstigniră Adevărul la Golgota fără milă,
‎Cu nevinovatul sânge au scris cea mai neagra filă,
‎Apărând minciuna, ritul şi religiei taraba
Au legat pe Prinţul Păcii, slobozindu-l pe Baraba‎.

N-au ştiut mai marii vremii, nici slujbaşii stăpânirii
C-a Lui moarte-aduce-n lume zorii noi ai nemuririi,
‎Pe Singurul fără vină L-au ucis ca pe-un tâlhar,
Domnul, însă, dădea lumii al iertării sfinte dar.

poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Anotimpuri (2 februarie 2020)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Am auzit un Bâz – când am murit.
Sub Albastru, nesigura Pendulare
Între lumina din mine şi prăpăd.
Şi atunci Fereastra s-a clătinat –
Şi-atunci n-am mai putut vedea să văd.

poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt poporul, gloata

Eu sunt poporul – gloata – mulţimea – masele.

Ştiţi că toate marile realizări din lume sunt făcute prin mine?

Eu sunt muncitorul, inventatorul, cel care produce hrana şi hainele lumii.

Sunt audienţa – martorul istoriei. Din mine-au ieşit Napoleonii şi Lincolnii.
Ei au murit. Şi-atunci am scos la lumina alţi Napoleoni şi-alţi Lincolni.

Sunt cernoziomul pentru seminţe. Sunt preria aşteptând aratul.
Furtuni mari au trecut peste mine. Uit.
Tot ce am mai bun este consumat şi risipit. Uit.
Toate,-n afară de Moarte, vin la mine
şi mă pun la muncă şi renunţ la tot ce am.
Şi uit.

Uneori gem, mă clatin şi, spre-amintire,
stropesc istoria cu picături de sânge,
Apoi – uit.

Când eu, Poporul, voi învăţa să-mi amintesc, când eu, Poporul,
voi folosi lecţiile zilei de ieri şi nu voi mai uita cine m-a jefuit anul trecut,
cine m-a-nşelat – atunci nimeni de pe pământ nu va mai rosti numele:
"Poporul", în derâdere şi nici nu va mai zâmbi batjocoritor.

Gloata – mulţimea – masele – atunci vor sosi.

poezie de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!