Am auzit un Bâz – când am murit

Am auzit un Bâz – când am murit;
Nemişcarea din jurul propriei mele forme
Era asemeni încremenirii din aer
În mijlocul trecerii a două vijelii enorme.

Ochii strânşi au devenit uscaţi
Şi-întregu-mi suflu s-a prăbuşit în sine,
Ca pentru un nou început – când Regele
Se va înfăţişa cu toată gloria, în fine.

Mi-am încordat voinţa pentru a salva
Acea partea din mine care ar fi putut fi
Transferată în altceva –
Şi-atunci a intervenit un zbor

Sub Albastru, nesigura Pendulare
Între lumina din mine şi prăpăd.
Şi atunci Fereastra s-a clătinat –
Şi-atunci n-am mai putut vedea să văd.

poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Am auzit un Bâz – când am murit.
Sub Albastru, nesigura Pendulare
Între lumina din mine şi prăpăd.
Şi atunci Fereastra s-a clătinat –
Şi-atunci n-am mai putut vedea să văd.

poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru tine

Pentru tine scriu aceste versuri,
Pentru tine trăiesc,
Pentru tine respir,
Pentru tine-mibate inima,
Pentru tine simt dragostea.
Pentru tine plâng
Pentru tine râd...

Şi cu mine, cum e atunci
Când după mine te uiţi,
Pentru mine zâmbeşti,
Pentru mine înveţi să iubeşti
Pentru mine cânţi,
Pentru mine arde flacăra dragostei
din sufletul tău... 000

Tu ÎNGER MINUNAT...
Viaţa tu mi-ai colorat...
Sărutul tău ameţitor,
Mă face să simt cum zbor,
Deasupra miilor de stele,
Ce-ţi spun mereu să crezi în ele!
Ca o eternitate eu te voi iubi,
Şi chiar şi-atunci...
Când eu nu voi mai fi!

poezie de Răzvan Crihan
Adăugat de Flory
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământu-mbrăţişării noastre

uneori te mai gândesti la mine
şi-atunci îmi pierd memoria
şi nu ştiu unde şi de ce-am plecat
uneori mă mai gândesc la tine
şi-atunci o vână-albastră în tâmplă
ţi se sparge
uneori te mai gândeşti la mine
şi-atunci când iarna vine
cad în fântânile-ngheţate
uneori mă mai gândesc la tine
şi-atunci plesnesc oglinzile
în întunericul odăii tale
uneori te mai gândeşti la mine
şi-atunci în jurul unui bloc de piatră
mă simt un nor de sânge-n mâini cu daltă
uneori mă mai gândesc la tine
şi-atunci ţi se preface mâna-n scrum
cuvintele pe pagini singure se scriu
există cineva ce nu poate să-ndure
să ne gândim unul la altul
în fulgerul aceleiaşi secunde
ţinem pe umeri rând pe rând
în loc de capete pământul bătut
în reliefu-mbrăţişarii noastre

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ţăndările

Mi-ai zis să nu spun nimic
şi-am înghesuit cuvintele tale în mine
îndesând deasupra lor dopul.
În agonie am ţipat către tine zile întregi
simţind că mă sufoc…
dar m-ai lăsat să hoinăresc sub nemilosul soare
şi ai tăcut.
Ai fugit de mine şi te’ai ascuns;
m-am clătinat ca un om beat,
m-am agitat,
am combinat ceea ce ai pus în mine
cu tot ce am putut stoarce minţii mele,
şi când mi-am încătuşat tâmplele în palme ca să mă odihnesc
m-ai luat şi m-ai trântit de pământ
de mi-a sărit dopul;
şi vasul de lut s-a făcut ţăndări.
Durerea din urmă a fost incomparabilă, dar…
Cum altfel ai fi putut scoate afară comoara pe care ai ascuns-o înlăuntru?

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitare

Am învăţat să tremur...
Noaptea când fumez o ţigară cu fereastra deschisă
Sau dimineaţa când cobor dintre plapumele calde
Când nu simt căldură-n juru-mi, tremur,
Uitând cine sunt eu şi cine eşti tu,
Doar atunci pot să te uit.
Te scot din mintea mea fără să vreau
Şi mă gândesc cum fac să-mi fie iarăşi cald
De-aş putea...
Aş sta la soare tot anul
Pe plajă... la mare...
Şi-aş înota-n adâncuri să pot uita din nou
Cine sunt eu şi cine eşti tu
De-aş putea...
Aş vrea să-mi crească aripi sub piele
Să pot fi sus mereu
Să nu m-atingi nici tu, suflet rău, ce parcă-mi vrei pieirea
Şi n-aş zbura în jurul tău...
Aş vrea să zbor deasupra casei mele
S-arunc cu praf de zâne...

Am învăţat s-alerg...
Aseară când citeam din tine
Regăsind frânturi din mine
Am fugit în Uitare,
Mi-am ales cele mai groase piei
Şi-am pornit la drum prin viscole şi ploi.
Vântul mi-a înFrânt aripile,
Iar pe mâini au început să-mi crească spini.
Plânsul meu a devenit ecou.
Am vrut să-mi smulg ochii
Delirul îmi spunea că ei sunt de vină pentru tot.
Inima mea începuse să aibă crustă
Fiecare suflu părând cel final.
Nu găseam nimic...
Nu te vedeam uitare!
Plânsul meu a devenit cuţit
Îmi sfâşiam vise, credinţe, iubiri
Imaginea ta devenea tot mai grea.

M-am dezgolit...

Inima-mi intră într-un tic-tac
Dinţii au început să-mi crape,
Iar carnea mi s-a înnegrit
Tremurau toate...
Şi-am ajuns la poartă, Uitare
Iar vântul tău mi-a încetinit aleanul
Şi n-am intrat, am stat şi am privit...
Mii de ochi goi mă chemau la tine.
Părtaşii tăi erau ca pomul roditor ce nu mai are roade,
Ca o femeie stearpă.

Şi n-am mai vrut să intru.

Am vrut să-mi fie iarăşi cald
Drumul Înapoi am început să-l caut
Neştiind ce-am devenit.

Aseară când citeam din tine
Regăsind frânturi din mine.

Am străbătut aşa lungi căi ale sufletului meu.

poezie de Roxana Maria Neacsa
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te voi iubi

Eu vreau să te iubesc fără scăpare,
Te pot iubi oriunde îmi vei fi,
Ascunsă-n aşternut sau depărtare,
Când tu la mine poate n-ai să vii.

Te voi iubi chiar şi atunci când glasul,
Atât de tandru, nu-ţi voi auzi,
Atunci când lângă mine nu ţi-e pasul,
Am să te-aştept şi tot te voi iubi.

Voi săruta şi clipele pe care,
Le-ai presărat în jurul meu mereu,
Să îmi aline fiecare stare,
Când lipsa ta îmi spune că mi-e greu.

Te voi iubi ca ploaia picătura,
Ce-o varsă grijulie pe pământ,
Să-ţi umezească pleoapele şi gura,
Când buzele-mi alături nu îţi sunt.

Eu vreau să te iubesc într-un albastru,
Ce-mi colorează ochii când te văd,
Să uit că fără tine sunt sihastru,
Pierdut între uitare şi prăpăd.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie pentru Sakhr

Fiţi generoşi, ochii mei,
Şi lăsaţi să curgă belşug de lacrimi,
Râuri de lacrimi,
Pentru Sakhr!
N-am putut plânge
Şi-am stat trează toată noaptea;
Ochii mei parcă erau frecaţi cu nisip.

Urmăream stelele,
Deşi nu la ele-mi era gândul;
Din când în când mă înveleam în zdrenţele mele.

El şi-ar fi protejat
Prietenul în luptă,
O încercare
Pentru cei care
Luptă cu armele, cu dinţii sau cu ghearele
În mijlocul escadronului de cai cabraţi în vârtejul luptei,
Nerăbdători
Ca nişte lei tocmai ajunşi în savana verde.

*Tamadir bint Amr ~ Aal-Khansa este o celebră poetă a lumii arabe. Deşi patru dintre copii ei au murit în luptele cu romanii şi cu perşii, ea a refuzat să le închine elogii, explicând că islamul a învăţat-o să nu jelească morţii. Poemul de mai sus este dedicat fratelui ei, Sakhr, un şef de trib, care a murit în urma unui raid asupra unui alt trib rival.

poezie de Aal-Khansa, 575-645, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci gura lui se uni cu a mea şi nu m-am putut împotrivi. Nu pentru că era de o mie de ori mai puternic decât mine, ci pentru că voinţa mea se spulberă în momentul în care buzele noastre se lipiră.

Stephenie Meyer în Lună nouă (noiembrie 2008)
Adăugat de Manuela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu n-am ştiut

N-am fost stăpân pe inima ta,
Am practicat stăpânirea de sine,
Stăpânul ţi-a fost altcineva,
Chiar şi-atunci când erai lângă mine.

N-am vrut să îţi arăt că ştiu,
Am vrut să ştii că te iubesc,
Şi-ai înţeles într-un târziu,
Că despărţitul e firesc..

A fost mai mult greşeala mea,
Nu te-ai ferit, eu n-am ştiut
Că dragostea n-are cum creşte,
Când nici n-a început...

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschide-ţi larg viaţa şi ia-mă în ea pentru totdeauna. Nu mă voi sătura nicicând. Nu voi fi niciodată gălăgioasă atunci când tu vei dori să ai linişte... nimeni altcineva nu mă va vedea decât tine, dar asta îmi este îndeajuns, nu-mi voi mai dori nimic altceva.

citat celebru din Emily Dickinson
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Robert Bruce, Jr.: Pământuri, titluri nobiliare, subordonaţi, putere... nimic.
Robert Bruce, Sr.: Nimic?
Robert Bruce, Jr.: Nu am nimic. Oamenii luptă pentru mine, pentru că dacă nu fac asta, îi izgonesc de pe pământurile mele, iar ei împreună cu familiile lor vor muri de foame. Oamenii aceia care şi-au vărsat sângele la Falkirk au luptat pentru William Wallace. El luptă pentru ceva ce eu nu am avut niciodată. Iar eu i-am furat asta, atunci când l-am trădat. Am putut vedea asta în ochii lui pe câmpul de luptă şi mi se rupe inima.
Robert Bruce, Sr.: Toţi oamenii trădează. Toţi îşi calcă pe inimă.
Robert Bruce, Jr.: Dar eu nu vreau să îmi calc pe inimă! Eu vreau să cred aşa cum şi el crede. Nu voi mai fi niciodată de partea greşită a baricadei.

replici din filmul artistic Inimă neînfricată
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru

Am inceput sa zbor,
Si aripile mi se pareau straine
Si neobisnuit de albastre,
De parca tot cerul isi varsase in mine
Cenusa sangelui;
Chiar si lacrimile mele,
Ostenite de povara unui contratimp
Pierdut,
Furau, nestiutoare, putin cate putin
Din acel albastru prea crud
Si prea adanc
Pentru a ramane mereu acelasi tarm
Din care trupul meu fara contur
Sa se-nfrupte,
Ca dintr-un izvor orbitor…

Am inceput sa zbor,
Dar nu puteam ierta marea
Pentru ca-si croise un ochi ascuns
Din norii pe care-i lasam in urma,
Maculand pentru totdeauna
Ceasornicul orizontului
In care-mi zidisem trecerea,
Zadarnic nevinovata…

Am inceput sa zbor, si zburand,
Totul in mine a devenit albastru…

poezie de Alina Emandi
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeme scrise cu frica în sân

Niciodată n-am ştiut să stau într-o cameră
Să-mi potrivesc glasul la nivelul discursului
N-am ştiut ce să fac cu mâinile, mă încurcă
Am vocea prea stinsă ca un plânset surd
Şi în plus transpir abundent emoţie
Îmbrăcămintea total neadecvata, vara prea gros
Iarna subţire, niciodată cum trebuie
Toţi zic că sunt nepotrivit, să mă schimb
Cum să mă schimb când eu altul nu ştiu
Râd cu toţi dinţii cariaţi până în vârful urechilor
Un poet... un poet neînţeles.....
Şi-atunci mi-am închis poezia în mine cu lacăte
O pasăre cu aripi smulse strigând mută
Din când în când mai pâlpâie o lumină
Scriu poeme pentru un singur cititor, apoi le uit
De frica unchilor, mătuşilor, verişorilor, vecinilor
Oamenilor, trecătorilor, comercianţilor, cititorilor
Mi-am vândut limba descoperită pe conformitate
Un inginer cu lacrimile îngerului căzut în mine
Şi atunci am început să scriu
Poeme cu frica în sân

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metafizică

Sunt lacrima celor ce n-am putut fi
râsul celor ce am ales sa fiu
sunt dorul lucrurilor
pe care nu le-am uitat
şi uitarea celor
ce n-au vrut să mi se-ntâmple
nostalgia a ceea ce am fost
speranţa celor ce vreau sa devin
iubirea pentru tot ce pot simţi

Sunt clovnul - mai liber decât regele
stropul lui DUMNEZEU
picurat peste un petec de viaţă
crucea pe care o mângâi în fiecare zi
mâna întinsă cerşind mai multă lumină
sunt versul rostit în mijloc de iarmaroc
sfârşitul fericit al propriei mele poveşti

Sunt tot ce mi-a fost dat să fiu
dincolo de ceea ce
am dorit sa fiu
şi n-am putut fi

poezie de Alina Beatrice Chesca (21 iunie 2006)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baraba

Ai auzit vreodată, prietene, de Mine,
pe când în largul lumii cutreierai semeţ,
pe când cu lănci şi scuturi, cohortele străine
te căutau să-ţi ceară al vieţii tale preţ?
Ai auzit vreodată, prietene, de Mine,
când floarea vieţii tale îşi scutura podoaba?
Ca să te scap de lanţuri, de moarte şi ruşine,
Eu am murit pe cruce, în locul tău, Baraba...

Eu răsădisem pacea, tu semănai furtuna.
Şi pe-amândoi mulţimea ne-a pus pe un cântar.
Minciuna cea din umbră alese-atunci minciuna,
tâlharii cei cu vază cerură pe tâlhar.

Puteam să zbor din lume, sătul de-ai ei urgie.
Şi-atunci mulţimea oarbă te-ai fi cerut degeaba.
Dar M-am gândit la tine, privind spre veşnicie,
şi am murit pe cruce, în locul tău, Baraba...

Te chem şi astăzi: Vino şi vom străbate norii!
Te-am căutat cu lacrimi prin spini şi bolovani.
Dar vremea e târzie. Mijesc pe dealuri zorii.
Şi ceru-ntreg te-aşteaptă de două mii de ani.

De-ai şti ce neagră noapte şi ce adânc fierbinte
va fi... când suferinţa nu va cunoaşte graba...
Vei plânge totdeauna şi-ţi vei aduce-aminte
că am murit pe cruce, în locul tău, Baraba!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Relax

Doar ochii tăi mă dor privind în altă parte
şi mâna ta mă doare când strânge ce se poate
şi paşii tăi i-aud când calcă depărtarea
şi te visez profund când între noi e marea

Când totuşi eşti cu mine le uit pe alte toate
şi aud cum respiri ţinându-mă în braţe
şi simt căldura ta cum cade peste mine
şi-atunci eu nu mă ştiu de cât îmi e de bine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu

Cine sunt eu? Eu sunt un om!
Un om cu suflet (dăruit mai mult altora decât mie însămi);
cu ochi (mai mult pentru cei din jurul meu decât pentru mine);
cu mâini muncite zi şi noapte
(mai cu spor pentru ceilalţi oameni, decât pentru mine)...
Cu nume concret, strădui, viabil (mie şi celorlalţi oameni),
pentru ca ceilalţi oameni să ştie că asta de-aici şi de oriunde,
cea de-acum şi dintotdeauna, am fost, sunt şi voi rămâne, eu!!

Cine sunt eu? Eu sunt asta de-aici, care n-a putut rezista, niciodată,
dorinţelor celor din jur! Şi, fiindcă n-a rezistat şi, acum trei mii de ani,
când, câţiva oameni au vrut-o îndrăgostită de un poet,
ea s-a" îndrăgostit"... de poet!
Apoi, ei au vrut ca ea să-i dedice versuri poetului şi să devină poetă!
Şi ea i-a dedicat versuri poetului şi a devenit poetă! Poetă adevărată!

Cine sunt eu? Eu sunt un om care şi-a pus inima pe tavă,
pentru ca oamenii să facă din ea, ce vor...
Şi apoi să facă parte din tot ce eu, cea care sunt,
voi fi putut agonisi efemerităţii:
deznădăjduire şi speranţă, durere şi bucurie suferinţă şi iubire!

Poate a venit vremea să-mi iau inima înapoi (cât va mai fi rămas din ea),
cu ei cu tot, cei care vor face parte din dreptul meu la eternitate!
S-o iau înapoi, acum când sunt aici, pentru atunci, când nu voi mai fi, aici!

Cine sunt eu, cine eşti tu, cine e dânsul... Oare ce mai contează?
Până la urmă, nu mai contează!
Dar contează să ne bucurăm de o clipă, de o zi, de o şansă!
De lumina zilei şi de întunericul nopţii;
de albastru cerului şi de scânteierea stelelor;
de luceafărul dimineţii şi de luna înserării!
De iubire! De fericire! De ceilalţi oameni!
De bucuria de a fi pe Pământ!

Pentru că aveţi un chip, un nume, un suflet;
pentru că sunteţi sănătoşi, frumoşi, buni;
pentru că puteţi dori, dărui, iubi;
pentru toate acestea, bucuraţi-vă..., prieteni...!

poezie de Iulia Mirancea (20 aprilie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Dumnezeu îi place-o poveste frumoasă

N-a mai rămas nimic frumos pentru mine
Dincolo de uşa de la intrarea închisorii mele.
Nu era o şandrama izolată fonic în care aş fi putut să ţip,
Nici un paradis sigur în care să fi putut proteja pe alţii,
Pe cei care, simţind, erau vulnerabili la marea mea durere
Sau aveau o oarecare empatie pentru aparenta mea suferinţă.
Am avut nevoie de o Dragoste fără obligaţii contractuale.

Am avut nevoie de o dublă eclipsă, de lună şi de soare,
De un potop care să-mi acopere şi înceţoşeze ochii miopi...
Ca să nu mai pot vedea ceea ce odată vedeam drept poezie.
Trăieşti îndeajuns de mult şi ajungi o boală a inimii.
Nu, n-am dorit să ajung acest bătrân fără dinţi în gură,
Pe care cancerul l-a masacrat, apoi devorat pe de-a-întregul,
Până la ultima evidenţă rămasă, urma degetelor mele
Pe o cinzeacă goală şi pe trăgaciul rece-al unei arme.

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul comun

II

Eu viaţa mi-am închis-o sub lăcate,
Şi-atâtea zile s-au stătut în van,
Din multe cugetări adevărate
Mi-am înjghebat un jalnic paravan.

Mi-am înjghebat justificări senine
Când părăsisem drumul durei munci:
Dar dac-ar roade suferinţa-n mine
Tot necesară-aş crede-o şi atunci?

De m-ar izbi puterile inerte
Ce stânjenesc înaltul ţării zbor,
Au m-aş păstra şi-atunci în trândăvia,
Acestui trai anost şi-adormitor?

(..:)

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Iuli!
Iulian: Da, dragă.
Diana: Mulţumesc.
Iulian: Pentru ce? Pentru maşina asta? Îţi place aşa de mult?
Diana: Nu chiar pentru maşina asta, deşi îmi place destul de mult.
Iulian: Atunci pentru ce-mi mulţumeşti? Cumva pentru că ţi-am propus să-ţi iei şi tu permis de şofer?
Diana: Nu, Iuli... Pentru că te-ai împăcat cu Luci; asta-i mult mai important decât orice altceva.
Iulian: Ah, asta era... Să nu crezi că m-am împăcat cu el doar din cauza cuvintelor tale, deşi poate şi acelea m-au influenţat destul de mult; nu puteam risca să-mi pierd familia din cauza unei neînţelegeri. Tu şi Luci sunteţi foarte importanţi pentru mine, ocupaţi primul loc în viaţa mea; restul cade pe plan secundar. Dar chiar şi fără cuvintele tale, tot nu puteam risca nimic. Cu ocazia acestei neînţelegeri, mi-am dat seama cât de mult ţin de fapt la băiatul ăsta; dar am şi motive, o sumedenie... Toată noaptea n-am putut dormi, nu reuşeam să închid un ochi, din cauza frământărilor care m-au chinuit până când am stat de vorbă cu el. Doar aşa m-am putut linişti...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!